1  

Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”

 Valeriu Pasat, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Kazahstan ș Finlanda în perioada 1994-1997, ministru al Apărării (1997-1999), ministru al Securității Naționale (1999-2000), director al Serviciului de Informații și Securitate (2000-2001), a lansat o nouă lucrare intitulată „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”.

 Potrivit TRIBUNA,  Valeriu Pasat menționează că în anul 2011 a încheiat editarea culegerii de documente în patru volume „Ortodoxia în Moldova: puterea, biserica, credincioșii”.

„Au trecut 8 ani de atunci. Nu am abandonat subiectul, revenind în permanență la confruntarea cu enigma rezistenței excepționale de obstinate opuse de credincioșii moldoveni presiunii ateiste copleșitoare a puterii sovietice”, a scris Pasat.

 
 

 

Potrivit academicianului, ideea de a realiza acest studiu a rezultat din aspirațiile autorului și din doleanțele cititorului. „Menirea lui este să facă bilanțul unor investigații inițiate acum un deceniu și, pe măsura posibilităților, să extindă spațiul istoriografic deja valorificat din contul unor noi surse documentare și științifice. Cu atât mai mult cu cât în anii care s-au scurs de la publicarea culegerii, s-a schimbat contextul sociocultural al „discursului ortodox” moldovenesc, au apărut studii istorice noi, deși nu prea numeroase”, scrie autorul.

Valeriu Pasat menționează că „istoria relațiilor dintre stat și biserică în Uniunea Sovietică este întortocheată și contradictorie, pe alocuri cu puseuri de thriller”.

„Autoritățile comuniste mânuiau cu măiestrie biciul și cu mai puțină îndemnare biscuitul. Campaniile înverșunate de închidere masivă a locașurilor de cult erau succedate de perioade de îngăduință față de credința strămoșească, considerată rămășiță a trecutului obscurantist – atitudine nu prea firească, generată de rezistența tenace opusă de credincioși zelului iconoclast al entuziasmului comunist. Această carte încununează și sintetizează culegerea de documente în patru volume „Ortodoxia în Moldova”, dezvăluie evenimentele atât dramatice cât și, uneori, bizare, din spatele documentelor oficiale din cancelariile autorităților. Asaltarea bisericilor de către oamenii puterii și rezistența opusă de enoriași, popasurile neortodoxe ale protipendadei sovietice raionale pe la mănăstirile de maici, intrigile aproape bizantine țesute atât în mediul ecleziastic, cât și în cel ateu militant desemnat să supravegheze politic ortodoxia, alcătuiesc un mozaic impresionant de evenimente din vastul registru dintre tragic și grotesc. Este o carte despre asaltarea cerurilor de către niște forțe prea telurice și despre sfârșitul previzibil al acestor bătălii purtate sub drapelul raționalismului, care însă s-a dovedit a fi absurdă și, prin urmare, condamnată la eșec”, scrie autorul.

De menționat că monografia are 11 capitole: „Fenomenul ortodox moldovenesc: problema și sursele de documentare”; „Alipirea Basarabiei la URSS: aspectele bisericești ale sovietizării (anii 1940 – 1941)”; „Războiul și revenirea Bisericii Ortodoxe Române (anii 1941-1944)”; „Sfârșitul războiului și dezorganizarea vieții religioase a Moldovei (anii 1944-1947)”; „Sub semnul restricției corespunzătoare …”: oscilațiile antibisericești ale autorităților și nesupunerea moldovenească (anii 1948-1953)”; „„Renașterea religioasă” în stil moldovenesc (anii 1953-1957)”; „„Asaltul cerurilor”: algoritmii noi ai relațiilor dintre sat și biserică (anii 1958-1959)”; „Limitele supunerii. Moldova în preajma reformei administrației bisericești (jumătatea a doua a anului 1959 – anul 1960)”; „Vreți să luăm iar topoarele în mâini?” (anii 1961 – 1965)”; „„Vântul se întoarce și începe din nou aceleași rotiri”: dezghețul” brejnevist în treburile bisericești (anii 1966-1975)”; „Compromisurile „stagnării” și eliberarea bisericească moldovenească (anii 1976 – 1991)”.

Întemeiată pe documente originale de arhivă, lucrarea academicianului Valeriu Pasat este scrisă, totodată, într-un stil elevat și captivant, făcând-o accesibilă atât specialiștilor în domeniu, oamenilor de cultură, cât și marelui public, fapt care o recomandă unui cerc cât mai larg de cititori.

tribuna.md 

Preluat de la: Timpul.md

Случайные публикации :)

Singuratate

 


În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,

Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.

Printre ecouri de pasăre fără glas,

Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.

 

Prin străzi pustii și inimi abandonate,

Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.

Ochii nopții mă privesc rece, distanți,

Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.

 

În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,

Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.

Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,

Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.

 

Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,

Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.

Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,

Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.

 

În inima nopții, când stelele își țes poveștile,

Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.

 Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,

Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.

Еще ...

Șoapta unui suflet tânăr

In lumea dulce a dragostei pline,

Iubirea-nfloreste sub ceruri senine

In al inimii grădinar,

Iubirea înfloreste ca un dar.

 

Pe cărări de vis, doi pasi legati,

Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati

Doua maini ce se cauta in mulțime,

Doua suflete ce se simt in profunzime.

 

Inima mea bate ca un cântec nerostit,

In rime de tandrețe si pasiune

Melodia noastra, fara de sfarsit

Te cant pana si in rugăciune.

 

Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna

Te vad lucid chiar si in clar de luna,

Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa

De niciun strop de amor nu fac risipa.

Еще ...

Dacă ai știi cât te iubesc...

Nu ai mai crede ca-s nebuna,

Ca am ceva ce ma omoară,

Eu mai aștept decât un,, buna", 

Sa faci ca totul sa dispară, 

 

Dacă ai știi cât țin la tine, 

Un univers, o-întreagă galaxie, 

Chiar mii de stele sa îmi vina, 

Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine. 

 

Nu cred ca știi, de câte ori, 

În vise tu îmi apăreai, 

Erai ca soarele în zori, 

Ce ma-ncalzeai, ma protejai.

 

Nu cred ca știi ce e iubirea, 

Nu știi ce-i în inima mea, 

Nu știi tu care mi-e menirea, 

Te vreau doar în viata mea, 

 

Nu îmi doresc decât cuvinte, 

Sa aibă sens, sa aibă noimă , 

Nu îmi doresc acum romane, 

Nici dagoste numai de formă. 

 

Sa ma iubești, îmi e deajuns, 

Sa știu ca simiți la fel ca mine, 

Sa știu ca toată viata mea, 

Cu tine voi fi chiar de mâine.

 

Dacă ai simții cu adevărat, 

Acea iubire pura, 

Nu ai mai spune ca-s asa, 

Atâta e nebună. 

 

Nebuna poate după tine, 

Nu e obsesie, e doar o dragoste, 

De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine, 

Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste. 

 

De ma întrebi ce e iubirea, 

Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,

Stai lângă mine, citeste-mi privirea

Și vei afla totul rapid. 

 

 

Еще ...

Pas de deux

Nu are sens,
c-am fost poezii,
da' fără rime;

 

Treapta descendentă
a situației noastre
(aș fi vrut să spun a iubirii)
și încă ascultam
îndrumări chirurgicale
despre cum ar trebui să mă comport.

 

Pe o scară diatonică statică,
într-o scenetă clasică,
cât timp m-ai întors pe dos...
De ce nu am putut să-l concediem
pe domnu' regizor?

 

Văpaie a viscerelor mele,
singurul care mi-ar cumpăra iubirea în rate,
acum îți achiți datoriile în creioane colorate.

 

À la fin,
atât de încrezători,
aruncând fotografiile
Polaroid
cu noi doi,
și peste câteva minute le lipeam înapoi.

 

Nu știam cum să iubim mai mult.
Nu știu cum să scriu despre altceva.


Fiindcă atunci când afli,
știi ce face ca lumea să se învârtă
și rămâi
cu personajele tale îngropate -
„Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult aici și mai puțin altunde.”

Еще ...

Ateu

Îngerii apun cerul,
Misterios și sumbru,
Credeam că azi e soare,
Dar mai mult e neutru.

Trăsura se plimbă și bate din bici,
Căci omul e critic,
Niciodată nu-l simți.

Apune cuvinte peste sufletul tău,
Totuși, e atât de rău să fii ateu?

Oare gândim despre oameni la fel,
Sau simțul de creștin ne dă feste mereu?
Eu sunt echivoc
Și n-am stăruință,
Dar un Dumnezeu mă scoate mereu la căință.

Nu ne comparăm, mi-ar spune unii oameni,
Căci eu fac ce vreau fără să mă simt anost,
Dar tu simți frică și te numești păcătos.

Are dreptate cumva, dar nu o numesc frică,
Căci cerul e plin de recunoștință.

Mai bine fricos, dar cu umilință,
Decât critic fără voință.

De-ar veni cerul peste noi,
Eu am scut, o cruce pleacă spre voi.


Еще ...

Georgescu și odalisca pădurii

A venit vremea înțelepților!

A copiilor și a desenelor animate!

Întoarceți-vă destinul cu fața spre trecut

și lăsați inocența și naivitatea să ne conducă.

Nu a zis Dumnezeu să fim blânzi ca porumbeii?

Nu a zis președintele ales al poporului să fim înțelepți ca Lorax?

Glasul Domnului se aude prin unsul său

Vor veni prințese de gheață și stăpâni ai inelelor 

care să ne ducă sufletele spre calea Nirvanei

Țeava unirii dacice a poporului pizmuit de străini

e aproape!

Sfârșitul suferinței noastre își aude ecoul în cântecele de leagăn ale 

Cristelei, tanara Dochia a vulgului românesc,

căci bătrâna nu poate fi tămăduitoarea sufletelor

ridurile și obrazul zbârcit sunt semne ale potențialității 

După cum zicea un mare filosof, în ființă se află virtualitatea pură

un om de treabă care într-o zi mergea să zălogească un ceas de aur,

a jurat că a văzut cum un copac se chinuia să dea naștere diafanei

și cum după ce a ieșit din trunchiul său,

a mai văzut încă 100 de Cristele

toate cântând cirip-cirip

Atunci bărbatul-ales a sărit dintr-un tufiș,

a prins-o de braț și a dus-o să se adape la izvorul neumurii

Se-nțelege, nefiind de pe-aici, femeia s-a apucat să se certe cu o junică tânără

al cărei bou, ce să vezi? tot nemurirea i-o promise

Văzând dialogul dintre cele două mame ale naturii,

fu cuprins de Ideea absolutului și înțelese că graiul omului și al dobitocului

sunt totuna

deci ce rost are să separi, ce natura n-a vrut să despartă?

 

Еще ...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live