Стихи из этой категории
Apăsări
aud numai știri rele în zori
când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte
dimineața însă se anunță frumoasă
ca-ntr-un tablou de Cézanne
scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine
rămas de aseară pe prichiciul ferestrei
în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel
sau Vivaldi
.
să tot trăiești
.
să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai
pline de muzică
ca pe niște sinfonii ale iubirii
neterminate
.
așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții
.
eu
din păcate
mi-am pierdut sufletul
captivul din mine a aruncat telefonul pe geam
a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă
afișând la singura fereastră fără perdele
ostentativ
resemnarea
.
indiferența gregară a cărnii
.
nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții
ca altădată
la un moment dat totul devine prozaic
un déjà vu
mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri
ca o tușă de negru pe negru
în același decor sumbru...
Epigrame XX
Medicului Bacalbaşa
este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul
La el nu merge cu zicala,
Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,
În cap i-s toate alandala,
De aia-i zice: Ba cal-ba şa.
Medicului Bacalbaşa
Ba cal ba şa ….
E numele ce l-a purtat,
Şi-i potrivit în breasla sa,
Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.
Unui indecis
Supărarea când îmi vine,
Rup cămaşa de pe mine.
Când sunt vesel şi vioi,
Cos cămaşa înapoi.
Unui prost
Fiind foarte supărat,
Pleacă să îşi afle rostul,
Şi a fost solicitat,
De un sat ce-și cată prostul.
Soţul – de 1 Aprilie
Am gândit s-o păcălesc,
Şi m-am dat de ortul popii,
Ea, c-un zâmbet diavolesc,
A şi sunat pe cioclii.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate - Petrov
Râdea Băsescu ca măgarul,
Dar s-a umplut de bube precum Iov,
Când presa-i tipări dosarul,
De când turna sub numele Petrov.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov
A condamnat în plen securitatea,
Al nostru brav conducător,
Dar s-a aflat târziu realitatea,
Petrov era chiar angajatul lor.
Unuia din Limanu
Fiind tont şi fără-un ban,
L-am prins astăzi cu arcanu,
Să-l aducem la liman,
Însă a ales …Limanu.
Succes în viaţă
Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,
Şi-a căutat succes, avere a avea,
Dar nu prin studiu ori povaţă,
Ci c-un uşor morav ce-l practica.
Patroană
Patroană eşti, cu firmă de medicamente,
Ne-ai spus-o răspicat din gură,
Dar straniu e, că realmente
Vinzi aspirina săracului doar pe centură.
RENAȘTERE
Am reînceput viața cu atribuții de ” OM MARE ” ,
Mă uit în urma anilor ce au trecut
ca ninsoarea prin iarna inocentă ...
Aparent nu mă simt copil,
Dar nici societatea nu mă ia
în considerare cu drepturi depline..
Încerc să fac totul exemplar,
Dar sunt rătăcită printre norii
lui Cupidon de care nu mă pot lepada
până la nunta de aur .
Amintiri
Deschid cufărul cu amintiri
Cu infinitele cugetări,
Fie cu un iz memorabil,
Fie cu o tendință de inexplorabil.
Am supraviețuit chinurilor cu tăinicie
Care s-au transformat cu timpul în amintire,
Am simțit și din frumusețea vieții
Care și ea s-a isprăvit cât ai clipi...
Lacrimi de fericire dar și de durere,
Agonie și extaz,
Zâmbete și chinuri nedescrise,
Toate la un loc m-au decăzut
Și înălțat cu aceeași trăinicie,
Devenind o simplă amintire ...
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
[22:42 trădarea condamnării…
nuanțe de dor ți-am adăugat,
pe foile acestui caiet murdar
murdar și pătat de vorbe ,
vorbe puțin cam prea acerbe.
lacrimi cu suspine mi se scurg pe obraji,
mi-a dispărut toată starea de extaz,
toată fericirea-ntr-o clipă,
când am văzut acea aripă.
o aripă tu ți-ai rupt,
ca să i-o oferi unui alt trup,
un trup mult înstrăinat,
de tot ce-nseamnă condamnat.
condamnat la un vârtej,
de idei și păreri construite p-un grej.
un grej așa de fin,
de-ți vine să suspini.
Apăsări
aud numai știri rele în zori
când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte
dimineața însă se anunță frumoasă
ca-ntr-un tablou de Cézanne
scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine
rămas de aseară pe prichiciul ferestrei
în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel
sau Vivaldi
.
să tot trăiești
.
să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai
pline de muzică
ca pe niște sinfonii ale iubirii
neterminate
.
așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții
.
eu
din păcate
mi-am pierdut sufletul
captivul din mine a aruncat telefonul pe geam
a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă
afișând la singura fereastră fără perdele
ostentativ
resemnarea
.
indiferența gregară a cărnii
.
nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții
ca altădată
la un moment dat totul devine prozaic
un déjà vu
mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri
ca o tușă de negru pe negru
în același decor sumbru...
Epigrame XX
Medicului Bacalbaşa
este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul
La el nu merge cu zicala,
Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,
În cap i-s toate alandala,
De aia-i zice: Ba cal-ba şa.
Medicului Bacalbaşa
Ba cal ba şa ….
E numele ce l-a purtat,
Şi-i potrivit în breasla sa,
Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.
Unui indecis
Supărarea când îmi vine,
Rup cămaşa de pe mine.
Când sunt vesel şi vioi,
Cos cămaşa înapoi.
Unui prost
Fiind foarte supărat,
Pleacă să îşi afle rostul,
Şi a fost solicitat,
De un sat ce-și cată prostul.
Soţul – de 1 Aprilie
Am gândit s-o păcălesc,
Şi m-am dat de ortul popii,
Ea, c-un zâmbet diavolesc,
A şi sunat pe cioclii.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate - Petrov
Râdea Băsescu ca măgarul,
Dar s-a umplut de bube precum Iov,
Când presa-i tipări dosarul,
De când turna sub numele Petrov.
Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov
A condamnat în plen securitatea,
Al nostru brav conducător,
Dar s-a aflat târziu realitatea,
Petrov era chiar angajatul lor.
Unuia din Limanu
Fiind tont şi fără-un ban,
L-am prins astăzi cu arcanu,
Să-l aducem la liman,
Însă a ales …Limanu.
Succes în viaţă
Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,
Şi-a căutat succes, avere a avea,
Dar nu prin studiu ori povaţă,
Ci c-un uşor morav ce-l practica.
Patroană
Patroană eşti, cu firmă de medicamente,
Ne-ai spus-o răspicat din gură,
Dar straniu e, că realmente
Vinzi aspirina săracului doar pe centură.
RENAȘTERE
Am reînceput viața cu atribuții de ” OM MARE ” ,
Mă uit în urma anilor ce au trecut
ca ninsoarea prin iarna inocentă ...
Aparent nu mă simt copil,
Dar nici societatea nu mă ia
în considerare cu drepturi depline..
Încerc să fac totul exemplar,
Dar sunt rătăcită printre norii
lui Cupidon de care nu mă pot lepada
până la nunta de aur .
Amintiri
Deschid cufărul cu amintiri
Cu infinitele cugetări,
Fie cu un iz memorabil,
Fie cu o tendință de inexplorabil.
Am supraviețuit chinurilor cu tăinicie
Care s-au transformat cu timpul în amintire,
Am simțit și din frumusețea vieții
Care și ea s-a isprăvit cât ai clipi...
Lacrimi de fericire dar și de durere,
Agonie și extaz,
Zâmbete și chinuri nedescrise,
Toate la un loc m-au decăzut
Și înălțat cu aceeași trăinicie,
Devenind o simplă amintire ...
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
[22:42 trădarea condamnării…
nuanțe de dor ți-am adăugat,
pe foile acestui caiet murdar
murdar și pătat de vorbe ,
vorbe puțin cam prea acerbe.
lacrimi cu suspine mi se scurg pe obraji,
mi-a dispărut toată starea de extaz,
toată fericirea-ntr-o clipă,
când am văzut acea aripă.
o aripă tu ți-ai rupt,
ca să i-o oferi unui alt trup,
un trup mult înstrăinat,
de tot ce-nseamnă condamnat.
condamnat la un vârtej,
de idei și păreri construite p-un grej.
un grej așa de fin,
de-ți vine să suspini.
Другие стихотворения автора
Brăila
Mă plimbai pe străzile Brăilei de multe ori, le-am străbătut la pas, și cu fiece plimbare am descoperit câ te ceva. Brăila, un oraș alinat de briza răcoroasă a Dunării, fluviul superb, care este precum sufletul orașului. Aici, oamenii simt diverse situații precum valurile Dunării, și fiecare val reușește să răzbească, și să încânte privirea, impresionând cu armonia sa.
Aici, fiecare om are o poveste bătrânească de spus. Tradițiile diferitelor comunități nu s-au pierdut, ci au fost conservate cu multă grijă de pasionalii brăileni. Portul, acum căzut în dizgrație, cândva a fost inima orașului, care a putut să devină ce este astăzi cu ajutorul său. Brăila, un oraș cu multe etnii, provenite din diverse colțuri ale Europei, este un oraș al armoniei între popoare și cultură.
Clădirile sale, monumente arhitectonice, îmbină modernul cu vechiul. Poți vedea case din ani '20, stând alături de clădiri noi. Și totul se îmbină într-un grațios dans dintre epoci, un dans care nu are cum să nu îți stârnească interesul și admirația.
Bisericile numeroase ale Brăilei conservă, alături de muzeu și clădiri celebre, istoria unei așezări vechi, cu o poveste îndelungată în spate. Nimeni nu ar putea bănui câte comori culturale se pot ascunde în spatele unor fațade, acoperișuri, uneori chiar ruine. Totul este o combinație între oeiental și occidental, cu amprenta locală.
Locuitorii, primitori, îți oferă totul. Nimeni nu este o mai bună călăuză decât un brăilean care a crescut și a iubit în acest oraș, ce se leagănă în ritmul Dunării.
De aceea, dragi cititori, Brăila este unică. Căci înseamnă o combinație între natură și omenire, un mixt ce a reușit. Și, tocmai de aceea, vă invit să vizitați orașul, cu drumurile sale vechi, natură minunată, dar și locuitori buni, diferiți doar prin cultură, dar nu și prin umanitate.
AUTOR: S.E.M.
(inițialele mele)
A mai căzut o frunză...
A mai căzut o frunză...
Aici, am împărțit amintiri
Și o dragoste senină.
De ce te miri?
Eu floare și tu albină.
Un copac odată falnic și bogat
Zace fără frunze,
De natură parcă uitat.
A mai căzut o frunză...
Tablouri, picturi, jucării,
Fotografii...
Odată atârnau minunate omagii,
Pentru dragostea noastră.
A mai căzut o frunză...
Eram tineri și vedeam un viitor.
Acum, nu mai este nimic.
Nici măcar iubire, un pic.
"Lasă-mă să mor!"
A mai căzut o frunză...
Îmi striga sufletul după tine,
Micuța mea bucurie.
Ceea ce odată ma împlineai
Și pace îmi aduceai.
N-am motiv să mă înfurii
Căci de vină nu sunt mugurii,
Cei ce-au răsărit când vara s-a terminat,
Ca toamna a-nceput și s-a înnoptat.
A mai căzut o frunză...
E toamnă între noi.
Natura ucide să renască.
Așa cum și pe noi,
Sper să ne reunească.
Copaci uscați și frunze moarte.
Odată vii și strălucitoare
Pe ale cerului bolte.
Renasc într-ale codrului balade
Noi veștminte pentru noi,
Să ne fie calde,
Când vom intra iar în noroi.
Frunzele au căzut...
Urme de tăcere
Mă uit la ele — linii tăcute,
Desenate-n carne, adânci și mute.
Nu cer nimic, nu spun cuvânt,
Dar știu prea bine tot ce simt.
Sunt amintiri ce nu s-au stins,
Din nopți cu sufletul întins,
Pe marginea unei tăceri
Ce n-a știut să ceară ieri.
Nu-mi mai e rușine de ele,
Sunt ale mele, doar ale mele.
Dovada că am fost aici,
Chiar când voiam să plec… în mici.
Dar azi le privesc cu un gând nou:
„Uite, ai trecut prin rău.
Și totuși ești.” — Și totuși stau.
Și totuși simt. Și totuși vreau.
Și poate-ntr-o zi, fără teamă,
Le voi atinge ca pe-o rană
Vindecată — nu uitată,
Dar de mine… îmbrățișată.
Criza culinară
Pui cât puiul ista mare ,
Te rog nu mai pune sare ,
Eu cu tine am vorbit,
De gătit ... n-am pomenit!
Vezi că sarea-n continuarea,
Le-aduce necazul mare ?
Dânșii,iar,se contrazic,
Însă tot nu fac nimic?
Șeful îi concediază,
Problema remediază.
Morala: Limba noastră românească,
Sensuri multe-o să găsească.
AUTOR: Rada Maria 6D
Brăila
Mă plimbai pe străzile Brăilei de multe ori, le-am străbătut la pas, și cu fiece plimbare am descoperit câ te ceva. Brăila, un oraș alinat de briza răcoroasă a Dunării, fluviul superb, care este precum sufletul orașului. Aici, oamenii simt diverse situații precum valurile Dunării, și fiecare val reușește să răzbească, și să încânte privirea, impresionând cu armonia sa.
Aici, fiecare om are o poveste bătrânească de spus. Tradițiile diferitelor comunități nu s-au pierdut, ci au fost conservate cu multă grijă de pasionalii brăileni. Portul, acum căzut în dizgrație, cândva a fost inima orașului, care a putut să devină ce este astăzi cu ajutorul său. Brăila, un oraș cu multe etnii, provenite din diverse colțuri ale Europei, este un oraș al armoniei între popoare și cultură.
Clădirile sale, monumente arhitectonice, îmbină modernul cu vechiul. Poți vedea case din ani '20, stând alături de clădiri noi. Și totul se îmbină într-un grațios dans dintre epoci, un dans care nu are cum să nu îți stârnească interesul și admirația.
Bisericile numeroase ale Brăilei conservă, alături de muzeu și clădiri celebre, istoria unei așezări vechi, cu o poveste îndelungată în spate. Nimeni nu ar putea bănui câte comori culturale se pot ascunde în spatele unor fațade, acoperișuri, uneori chiar ruine. Totul este o combinație între oeiental și occidental, cu amprenta locală.
Locuitorii, primitori, îți oferă totul. Nimeni nu este o mai bună călăuză decât un brăilean care a crescut și a iubit în acest oraș, ce se leagănă în ritmul Dunării.
De aceea, dragi cititori, Brăila este unică. Căci înseamnă o combinație între natură și omenire, un mixt ce a reușit. Și, tocmai de aceea, vă invit să vizitați orașul, cu drumurile sale vechi, natură minunată, dar și locuitori buni, diferiți doar prin cultură, dar nu și prin umanitate.
AUTOR: S.E.M.
(inițialele mele)
A mai căzut o frunză...
A mai căzut o frunză...
Aici, am împărțit amintiri
Și o dragoste senină.
De ce te miri?
Eu floare și tu albină.
Un copac odată falnic și bogat
Zace fără frunze,
De natură parcă uitat.
A mai căzut o frunză...
Tablouri, picturi, jucării,
Fotografii...
Odată atârnau minunate omagii,
Pentru dragostea noastră.
A mai căzut o frunză...
Eram tineri și vedeam un viitor.
Acum, nu mai este nimic.
Nici măcar iubire, un pic.
"Lasă-mă să mor!"
A mai căzut o frunză...
Îmi striga sufletul după tine,
Micuța mea bucurie.
Ceea ce odată ma împlineai
Și pace îmi aduceai.
N-am motiv să mă înfurii
Căci de vină nu sunt mugurii,
Cei ce-au răsărit când vara s-a terminat,
Ca toamna a-nceput și s-a înnoptat.
A mai căzut o frunză...
E toamnă între noi.
Natura ucide să renască.
Așa cum și pe noi,
Sper să ne reunească.
Copaci uscați și frunze moarte.
Odată vii și strălucitoare
Pe ale cerului bolte.
Renasc într-ale codrului balade
Noi veștminte pentru noi,
Să ne fie calde,
Când vom intra iar în noroi.
Frunzele au căzut...
Urme de tăcere
Mă uit la ele — linii tăcute,
Desenate-n carne, adânci și mute.
Nu cer nimic, nu spun cuvânt,
Dar știu prea bine tot ce simt.
Sunt amintiri ce nu s-au stins,
Din nopți cu sufletul întins,
Pe marginea unei tăceri
Ce n-a știut să ceară ieri.
Nu-mi mai e rușine de ele,
Sunt ale mele, doar ale mele.
Dovada că am fost aici,
Chiar când voiam să plec… în mici.
Dar azi le privesc cu un gând nou:
„Uite, ai trecut prin rău.
Și totuși ești.” — Și totuși stau.
Și totuși simt. Și totuși vreau.
Și poate-ntr-o zi, fără teamă,
Le voi atinge ca pe-o rană
Vindecată — nu uitată,
Dar de mine… îmbrățișată.
Criza culinară
Pui cât puiul ista mare ,
Te rog nu mai pune sare ,
Eu cu tine am vorbit,
De gătit ... n-am pomenit!
Vezi că sarea-n continuarea,
Le-aduce necazul mare ?
Dânșii,iar,se contrazic,
Însă tot nu fac nimic?
Șeful îi concediază,
Problema remediază.
Morala: Limba noastră românească,
Sensuri multe-o să găsească.
AUTOR: Rada Maria 6D