Rămas bun

Născută din pământ și apă,

Copilul Lui Dumnezeu,

Curat, sufletul meu,

Supus să cadă în groapă.

Păcatele din neam în neam

Ce mă urmăresc din umbră,

Simfonie sumbră,

Cu ele inima-mi hrăneam.

Aș fi vrut să fiu secundă,

Să fiu o clipă pe pământ,

Sau o adiere de vânt

Care-n trestii să se ascundă.

Îndrăznesc să cred în toate

Și în câte nu există,

Eu, simplă artistă,

Cu mii de vise întunecate.

În poiana înseninată

De cu seară greieri cântă

Iarba moale-n talpa vie

Te-nfioara și încântă.

Iar, când totul pare sfânt

Și când liniștea se lasă,

Se aude, slab în crâng,

Un glas de mogâldeață.

Era ea, înmiresmată,

Cu petalele-i vioaie,

Regina Nopții, cine alta

Se trezește in miez de noapte?

Am auzit astă vară

Pe când un corb cerul brăzda

Că lăcusta îi spuse melcului

Tot ce șoarecele știa

Care, la rândul lui,

Pestele și broasca-i spuse

Că ei știau toată povestea

Despre cea din miez de noapte 

Căci era așa din vremea

Pe când cocoșul ouă făcea,

Iar pinguinul putea să zboare

În zone tropicale iarna.

Ea a fost o mică floare,

Ca oricare, dar altfel,

Într-o seară, cu raza-i vie,

Luna vede micuța blândă,

Frumusețea ei plăpândă,

Dragostea, inima o-nmoaie.

De dimineață, Soarele,

Nici bine nu apare-n boltă

Căci greierele, pe umăr sare

Și-i șoptește de-a lui sortită

Că pe seară, se iubea

Cu o floare obișnuită.

Înfuriat și egocentric

Îi lasă cerul Lunii

Să ia cu ea toată lumina

Și stelele și norii .

Luna a făcut nuntă

Cu floarea cea obișnuită

Pe tron de stele, încoronată

Să-i fie-n veci regină.

Și așa, a apărut ea,

Cea mai răsărită între flori,

Gardianul nopții tainice,

Regina stelelor.

Curajul...

Mă dezmorțește,

Mă stârnește,

Dar nu sunt Harap din poveste

Să mă lupt pentru regate, 

Să fiu slugă, să fac fapte

Și să mor, dar să învii,

Nu e stilul meu!

Iubirea...

Mă orbește,

Mă robește,

Dar nu sunt Ana a lui Ion

Să fiu bătută, chinuită,

Să plâng după o iubire sfârșită,

Să mor și nimeni să nu plângă,

Nu e stilul meu!

Frumusețea...

Mă lovește,

Mă mândrește,

Dar nu sunt Ela Gheorghidiu,

Să am faimă și avere,

Să fiu acuzată de-al meu soț,

Că nu-s fidelă și-l înșel,

Nu e stilul meu!

Enigma...

Se distinge bine,

Stilul eu nu mi-l găsesc.

Nu sunt slugă, iubită sau soție,

Nu am regate, pământ, avere,

Dar cine sunt eu??

Să mă judec nu e stilul meu!

Tot mai greu, se lasă peste școală,

Umbra unui sistem ce nu-și vrea copilul sănătos,

Dascălii ce poartă măști de ifos,

Otrăvesc tot ce-i pur, cu-al lor suflet de smoală.

Unde sunteți voi, ce-ați fost cândva eroi?

Sălile sunt pline, dar totuși așa goale,

Zâmbete forțate pe chipurile pale,

Se topesc anii învățării, sub lacrimi de nevoi.

Nu știu de carte sau de cuvânt,

,,Educație" răsună ca un ecou în surdină,

În băncile uitate, copii ascunși în vină,

Prizonierii unor oameni ce-au depus un jurământ.

Sistem corupt al educației ucise,

Note și examene, lanțuri grele pe umeri de copil,

Uităm că școala nu este un exil,

Românie... gropar de vise!

,,Te iubesc "...sincer, silit,

Legământ sau doar un chin,

În taine rugi pecetluit

Sau șoptit în noapte lin.

Văpaia-n ochi de o zărești

Ți-aprinde inimioara,

Zaci tăcut, doar urmărești

Cum te-nfășoară para.

Sar scântei, nu te-agiți,

Nu te lași distras,

Tu aștepți din alte vieți

Un gând, o șoaptă și un glas.

Și aștepți, aștepți, aștepți...

Să jurați din nou iubirea,

Păzești amurguri, dimineți,

Răscolești în toți privirea.

Ecoul pașilor tăcuți 

Și clipele în doi,

Se întorc, toate le simți

Și chip... și mâini... și buze moi.

Ai așteptat încă o viață

Să o vezi, a ta iubire,

Ea, artă din speranță,

Tablou semnat de nemurire.

Voi iubi, cândva, din nou,

Va semăna cu tine, poate,

Glasul tău, subtil ecou,

Te regăsesc în tot și-n toate.

Mi-ai fost dor atâtea nopți,

Mi-ai fost dor atâtea veri,

Te-am pierdut în alte vieți

Când priveam spre nicăieri.

Voi iubi, cândva, din nou,

Sub stele mii și paznici aștri,

Mereu în umbră, un ecou,

Dragostea mea, cu ochi albaștri.

In seara asta o lacrimă îmi cade 

Și ție nici că ți pasă 

In seara asta inima mă arde

Și ți-aș spune,da... lasă 

Tu ești fericită cu ai tăi 

Te rog gândește-te pic

Tu ești floarea dintre văi

Iar eu nu mai sunt nimic

Rar îmi mai răspunzi 

Și atunci scurt și sec

In iad mă tot afunzi 

Se pare că vrei sa plec...

Ai alte treburi și ispite 

Iar eu ..am fost cândva

Lacrima ce se va desprinde 

Atunci cand mă vei lăsa 

O lacrimă amară și tăioasă 

Va curge pe obrazul meu 

Iar pe fața ta frumoasă 

Vor fi tot păreri de rău 

Dar nu-ți mai pasă că mă zbat 

Nu îți pasă ce-mi vorbești 

Mă trezesc noaptea în pat 

Tare rău mă chinuiești 

Încă o lacrimă și gata!

Ajunge pe acest ceas 

Iar de mâine cu găleata 

Plâng ,plâng și te las 

Căci se văd păreri de bine 

De lângă tine no i mai fi

Încet mo

artea vine ...

Căci așa nu pot trăii!

înspre ziuă,

din undele oceanului de gheață,

gândurile se desprind, asemenea păsărilor;

printr-o modelare și zvârcolire continuă,

un țipăt de flacără

eliberează tăcerea.

însoțitoare a primului lup de mare,

navigând prin canalele de comunicare 

ale limbajului,

prin stufărișul lexicului,

amprentat de nașteri,

urc

spre marea desfătare a  auzului,

unde picură,

unde picură

dulcele cuvânt românesc.

În grădina vieții noastre,

Cu flori de speranțe și dor,

În fiecare răsărit de soare,

Descoperim un nou izvor.

În colțuri ascunse de taină,

Cu umbre blânde și senine,

Gândurile ca fluturii dansează,

Peste aripi de vise subtile.

Prin noaptea adâncă și veche,

Stelele cântă în hore divine,

Iar luna, un surâs de argint,

Pe cerul nopții îl deschide.

În fiecare pas pe calea timpului,

Culegem fructe din roada zilei,

Și în fiecare clipă trecătoare,

Simțim că iubirea ne învăluie.

Așa că hoinărim prin grădina vieții,

Cu inimile pline de bucurie,

Culegând zâmbete și clipe frumoase,

În povestea noastră, fără sfârșit să fie.

Dragostea-i pura dragoste

In niciun caz o pacoste

Sufera totul

Crede totul

Dragostea nu se umfla de mandrie

Si nici nu-i plina de manie

Se bucura de adevar

Nu de minciuni fara de numar

Dragostea-i vesnica

Chiar daca multora nu e prielnica

Dragostea nu piere

Si daca a pierit

Atunci tu dragoste n-ai trait

Ai jucat un teatru prefacut

Intr-un : ,,te iubesc'' mut

Spui ca ai iubit

Dar ai parasit

Ei bine nu ai iubit

Ci doar te-ai fastacit

In pacate murdare

Ce necesita vindecare

Antidotul e Cristos

El te poate ridica de jos

dar trebuie sa ai dragoste

Nu sa privesti totul ca pe o pacoste

Sunt trei virtuti mari

Ce-n viata ne vor tine tari

Credinta,Nadejde,Dragoste

Sunt mari cat o oaste

Dar una-i cea mai tare din toate

Aceea este vesnica DRAGOSTE

navighez pe același fluviu învolburat al timpului

în bărcuța mea denumită viață

valurile mă poartă în toate părțile

se prăbușesc peste mine

abia mai reușesc să scot apa sărată din barcă

albatroșii desenează cu cretă pe cer rute de zbor imposibile

pe care nu le vor urma niciodată

imensitatea aceasta albstră din jurul meu și a iubitei mele

Maria

îmbrățișează senzual aproape tot infinitul de dinaintea ochilor noștri

îl sufocă

nu mai poți arunca un ac dincolo de linia orizontului

cineva a împins un zid de sticlă opalescent între spațiu și timp

nu vom ajunge niciodată la țărm îmi zice Maria

la noapte vom face dragoste la lumina stelelor și a aurorelor boreale

vom procrea dint-un instinct ancestral

într-o lume sinistră a lui Poisedon

fără țărmuri

era glciară a început

peste o mie de ani cineva ne va elibera din strânsoarea de gheață a sărutului lui Brâncuși

și ne vor reda pietrei

hai să încercăm un exercițiu de imaginație

și  să împărțim pâinea aceasta în continente

punem jumătate deoparte

pentru Asia

ca să fim siguri

altă jumătate pentru ce-a mai rămas

în ordine

Africa

America

Antarctica

Europa

îmi vei spune că n-am luat în calcul oceanele

iar eu îți voi răspunde că oceanele nu fac parte din ecuație

fiindcă Pământul arăta la început ca o pâine rotundă

mai târziu au apărut apele

munții

nu-ți mai explic cum

și de ce

mai bine hai să mâncăm pâinea aceasta fierbinte

într-un exercițiu ipotetic de supraviețuire în Cosmos

eu

concentrându-mă pe Asia

tu

pe bucățile mai mici

experimentând

de fapt

o variantă posibilă de masacrare a lumii…