Liniște!

            -Tot așa ai rămas cum te știu!

             -Numai de câte ori ai încercat tu să mă lămurești să-mi așez viața pe alt făgaș .

Am  apreciat mereu efortul tău ,te-am simțit mereu aproape .Tu ai rămas pentru mine

casa părintească ,locul de baștină și știu bine că atunci când dorul mă va chema,te voi

găsi prezentă .

              -Sunt gata să-ți ascult toate rătăcirile și,cum zici tu de multe ori ,toate păcatele.

               -Apropo,Aristița,știi că uneori mă apasă .Și nu știu ce să fac?A-și vrea să-mi tri-

ez faptele bune de cele rele...

                 -Și la ce concluzie ai ajuns?

                  -Nu prea am fapte bune!...

                   -De când te frământă pe tine astfel de întrebări?Te cunosc ca o persoană dură ,

voluntară,care nu are nevoie de sfaturi,chiar dacă sunt date cu bunăvoință și cu dragoste .

Surioara mea dragă îmi pari foarte schimbată.!

                     -Am timp să-ți povestesc despre tot și toate.Spuneai că te-ai întânlit cu Mircea ?

                      -Da ,Mircea ,coleg ge liceu.Îmi spunea că este căsătorit , are familie și doi copii

frumoși.Abia acum a reușit să -mi spună că pe atunci îi pustiisem inima cu răceala cu care i-am

răspuns la încercarea lui  de -a fi împreună.Eu făcusem pasiune pentru Vali ,iar el era topit pentru

Adriana .Uite așa se învârte roata ,așa este în viață .Așa se face că eu tot am așteptat că Vali se

va întoarce la mine cândva...

                          -Și eu am rămas cu un mare gol în suflet ,am fost bolnavă de dragoste pentru  Fane .

M-am dizolvat si iar m-am adunat .Până acum a fost singura mea iubire .Mi se pare atât mult de atunci .

Nu m-a înțeles sau nu și-a dorit să știe ce mult însemna el pentru mine.De atunci .multă vreme ,caut ,

caut mereu vedeam în orice băiat un posibil îndrăgostit de mine...

                              -În final ai găsit ce căutai?

                               -Nu Aristița ,de aici vine și golul din sufletul meu .Eu nu știu ce-i fericirea ,nu am pe

lângă un suflet apropiat ,cu care să comunic ,să mă destăinui, chiar să plâng atunci îmi este greu!...

M-am amăgit că adunând bani ,pot urca pe scara socială și că o viață îndestulată îmi va aduce împăcarea .

Dar golul din sufletul meu, crește din zi în zi !...

                                 -Mi se pare că esti cam aspră cu tine .Încă mai ai timp să schimbi multe în viața ta !...

Doar abia ai împlinit treizeci de ani ,nu? Ștefania oprește mașina ,își pune mâinile la ochi și plânge în hohote...

Aristița rămâne nemișcată un timp .Asta nu-i Ștefania pe care o cunosc eu ,îți zice ea.

                                    -Te am lăsat să te descarci .Ai adunat multă suferință ,dar toate au o rezolvare .

Hai să vedem cu ce începem! Cu duioșia unei mame,Aristița o cuprinde în brațe o mângâie ca pe un copil și o

scoate din mașină să respire aerul curat , să-și adune puterile și să pornească  mai departe.

                                       -Cum pot eu surioara mea rebelă ,să te desprind de trecutul tău, să te speli de păcate ,

să te purifici și să-ți găsești liniștea drumul drept, fie și mai tărziu?

După cum știu am nevoie de mult curaj și dorința de o lua de la capăt spune cu vocea răgușită  de plâns  Ștefania.

Abia acum cele două surori se îmbrățișează cu adevărat ,regăsindu-se una pe alta .Aristița reprezenta pentru 

Ștefania ,trecutul ei curat, aspirația către împlinire prin învățătură ,o viață ordonată și respectul celor din jur .

Deși roiesc în jurul meu bărbați am o situație materială bună ,nu asta mi-am dorit  Acum vreau un partener, o familie,

copii în primul rând .Știi ,aristița ce am devenit eu?Un obiect de trebuință ,odată uzat cui mai trebuești? Chipul Aristiție

se umbrește ,o idee pusese stăpânire pe mintea ei .

                                        -Știi Aristița ,mă simt ca în fața unei judecăți și nici nu vreau să mă apăr .De ce am ales eu calea

asta care acum mă dezgustă?Îmi amintesc uneori în liniștea mea zbucimată de atmosfera de fericire din familia noastră 

înainte de moartea mamei Ce tainică împăcare în zilele de sărbătoare, când ne adunam toți în jurul mesei!...Ce aură de fericire 

pe chipul mamei când așeza în dreptul fiecărui farfuriile încărcate făcute de mâinile ei harnice,care știau să muncească  der și 

alinte .Părinții noștri se înțelegeau atât de bine ,fără certuri ,fără descărcări nervoase, fără voci ridicate ,stridente .La noi în 

casă domnea armonia ,spiritul datoriei, și al muncii O viață ordonată ,curată , de invidiat .Poate dacă nu murea mama ,soarta

mea era alta. Spun -poate -pentru că ea avea darul de a ne face să înțelegem că mai presus de bani și de bunăstare , este 

calitatea omului , curățenia lui sufletească .Spun asta deoarece tu ai fost mai mult alături de mama , și se văd rezultatele 

educației pe care ți-a dat-o . Însă eu vreau să mă justific, așa simt .Tocmai când aveam cea mai mare nevoie de ea ,mama s-a 

prăpădit .Deși tu ai făcut totul  sâ-i ții locul ,încă de la început am simțit că sunt liberă  și că pot face tot ce doresc .

Mi-am făcut prieteni  pe cine nu trebuia .Nu știam  atunci că  având libertate trebuie să știi și cum s-o folosești .Apoi tata s-a

recăsătorit , avra alte preocupări , iar tu ,din prea multă dragoste  m-ai  acceptat așa cum sunt .Încet ,germenii au încolțit,

ajutată și de anturajul pe care îl frecventam .

                              -Ștefania ,cuprinsă de un val de emoții,rămâne tăcută .Aristița  o strânge în brațe  și îi șterge lacrimile

sărate de pe obraz  Ea se liniștește  treptat ,gustă puțină apă și se urcă cuminte la volanul mașinii.Amândouă păstrează

o vreme tăcerea.Mașina rulează cu vitează  pe auotostradă .Urmează o liniște aparentă ,însă fiecare dintre ele trăiește

sentimente neclare ,contradictorii,iar frământările Ștefaniei se reflectă ,asupra Aristiției.

                                                  va urma

               -

Am ținut în brațe o ființă dragă.Un deceniu l-am chemat la masă.

Dimineața, ocupațiile noastre erau diferite, dar nu la distanță;

La bucătărie eu pregătind masa, își făcea de lucru pe o treaptă a scării

cu privirea-n stradă, vedea trecătorii, de-i cunoștea dădea din codiță, un salut în grabă. 

     De vedea că nu fac nimic, îmi aducea mingea, să ne jucăm un pic, de plecam la 

piață, ședea lăngă poartă, aștepta, aștepta, nu se plictisea, seara la culcare era la locul 

lui dar din seara aste, nu-i, nu-i ...Să plângi după un câne nu-mi pare ciudat.

     Un câine e atât de credincios, cât un om un poate fi. Pune-l la încercare și-ți va dovedi.

Aud un trubadur ce cântă

Când ziua moare  în amurg,

Suspină struna-i pe chitară

În cupă picături se scurg.

El cântă încet și tremurat

Înfiorat, stârnind văpăi

Solie unui dor curat

Împătimit de ochii ei.

Dar cine cântul sâ-i asculte

În liniștea nopții de vară?

Cine lacrima să-i vadă

Prin pânza cerului de seară?

                 continuare

     -Luca, n-am stat degeaba, am fost în gară și te-am căutat,

băieții nu te cunosc, dar au jurat că nu știu ce treabă poți să ai aici.

     -Păi, nu aici au venit materialele, ci în gara Filești. Mi am dat seama 

că iar face Luca o prostie și simt că trebuie pedepsit.Asta mă distra 

și mă răzbuna totodată.

     -Luca,  ca să mă lămuresc,  vreau să mergem la Filești. Luca e contrariat,

nici-o dată n-am desfăcut firul în patru, el a contat pe indulgența  mea.

Luca devine nervos.

     -E noapte,nu mai bine venim  mâine pe lumină?

     -NU, Luca vreau să mă lămuresc ce-mi ascunzi...iar ai făcut o prostie?

știu că nu te pot lecui; însă ai și alte bune și mai închid  ochii, la multele tale 

derapări. Luca s-a luminat la față.

     -M-ai prins, Adela .De aceia te iubesc, câtă putre de iertare ai, câtă înțelegere...

     -Măcar promite-mi că nu mai faci!

Aveam o căsuță mică la țară. Luca plecase de trei zile, când primesc un telefon de la Vali.

     -Tanti Adela ce faci? De ce n-ai venit și mata cu nenea Luca? Iarba a acoperit culturile

e treabă multă, așa e primăvara.

     -Vali eu nu pot veni, dar Luca e acolo, o să facă și el cât poate!

     -Tanti, o să-ți spun ceva, dar să nu mă dai de gol. Nena Luca a venit cu o femeie, 

știi ceva? cine este?

     - De unde știi Vali ?

     - Păi vorbeșt lumea 

     -Bine Vali ,îți mulțumesc-și nu-ți face probleme, nu te dau de gol.

Încă o prostie a lui Luca,îmi zic. Spre seară mă trezesc cu el la ușă.

     -Am venit nevastă, ce faci?

     -Bine Luca. Dar tu? Ai ceva să-mi spui? Luca, pare surprins;

     -Ce-ar trebui să-ți spun?

     - Mai gândeștete , să vezi dacă ai ceva ce trebuie să știu, ce tot 

satul știe, încât vestea a ajuns până la mine.

     -Adela o să-li povestesc eu tot și trage tu o concluzie. Știi că la barieră 

stau oameni și așteaptă o ocazie să meargă unde au nevoie.Am oprit să-mi 

iau o pâine. Mă roagă o femie s-o iau în ataș, vrea să meargă pănă  la 

Comănești. Îi spun că nu merg până acolo, mă opresc la Gănești. 

      - Nu-i nimic , de acolo pot merge pe jos, nu-i depatre, zice ea.

Am înțeles - că pe drum nu i-a tăcut gura- cine este,de unde vine, 

unde se duce, că este singură, nu are copii, are doar o casă bătrânească

de care are grijă. Nu neg, că era simpatică, vorbăreală și dispusă la orice. 

Am oprit să coboare. Atunci mi-a spus: Nu vreau să cobor, nu vreau să rămân 

datoare, așa că merg cu tine să te ajut la treabă. Așa că mi-am făcut toată treaba.

Vrea să spun tot adevărul, nu aveam unde s-o culc.Nu m-a sedus, m-a rugat că are nevoie,

că nu i-sa întâmplat demult.Ba m-a întrebat dacă am o boală, ori că sunt neputincios.

 Poate am vrut să-i arăt că nu-i ce bănuiește.Asta-i vina mea. Acum, gândește-te dacă 

merit să fiu pedepsit! Am meditat: Și el are dreptate lui, chir ea are dreptatea ei.

Astea nu sunt motive de divorț. Luca era un om bun, om de casă, nu bea, nu fumează,

nu-i violent, mă sprijină în acțiunele mele, nu-i gelos, vesel, primitor e.t.c.

Când se ajunge la un divorț, trebuie analizate bine calitățile și defectele.

Fără Luca viața mea ar fi fost,searbădă...

Cu greșeli și fără ele, viața noastră nu a fost monotonă,plictisitoare, 

mai trebuie să mai iertăm...

                        șfârșit

AUD  IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,

VIN  PARCĂ  DIN  NOAPTE,PE  FRUNZA  ÎN  DUNGĂ,

VÂNTUL  LE-ALUNGĂ,LE  MÂNĂ  ÎN  ZARE,

SPRE  SOARE  RĂSARE.

VIN  IAR  ȘOAPTE  DE  PRETUTINDENI ,SE  CER  CHEMATE

SE  CER  CHEMATE,VEȘNICE  ȘOAPTE...

LE  SIMT  LÂNGĂ  MINE  ,SUB BRAZDĂ-N  GRĂDINĂ

UNDE  SUNT  MOȘII  ȘI  STRĂMOȘII ACESTORI  MELEAGURI.

NE CHEAMĂ  LA  FAPTE , NE-NVAȚĂ  DE  BINE:

CLĂDIȚI  VIITOR  PESTE  RUINE,

NE  SPUN ,STAȚI  DE  STRAJĂ LA PORȚI  DE  CETATE,

AVEȚI  O VATRĂ  ȘI -O   CASĂ  , E ÎN  PUTEREA  VOASTRĂ

SĂ  FIE  FRUMOASĂ.  ALĂTURI , UMĂR  LA  UMĂR,

CÂND  VREMEA O CERE  ȘI  LA  BUCURIE  ȘI  LA  DURERE.

SĂ  FLUTURE  STINDARDUL ÎN  VÂNT  ;

ROMÂNIE, VATRĂ  STRĂBUNĂ  ,

TREI  FRUMUSEȚI  LEGATE  ÎN  CUNUNĂ!

Plânge cerul mohorât

Lacrimi în câmpie

Grâu-i galben,amărât

Singur peste glie.

Se revarsă printre nori 

Ape în șuvoaie...

Plânge grâul necosit

Înecat în ploaie.

bare peste tot,

fiara și-a instalat puii la intrări;

omu-i din start bandit.

tiparele-s rupte.

în funcție de scor, poți să-ți cumperi

un codru de pâine.

în vreamea minciunii de sine-stătătoare,

câinele-i pisică;

pisica, șoarece;

șoarecele, libelulă.

bărbatul poate fi orice,

numai bărbat n-are voie 

să fie.

dimineață

de sfârșit de noiembrie,

ceva mai senină,

aduce-n casă miresme de pini.

o adiere tandră

de ondulații cromatice

atinge tăcerea.

 chiar dacă,

prin 

animația străzii

n-am chef de nimic,

simt sufletul lin și zâmbesc....

Masacrele naziste, o pată neagră în istorie,

Un rău nemilos, o rană adâncă și pustie.

În inimi rămâne amintirea, durere înăbușită,

De vieți curmate, de suferință neînțeleasă și nerostită.

În umbra crucilor sinistre, morminte fără nume,

Se ascund povești de groază, un întuneric de brume.

Auschwitz, Sobibor, Bergen-Belsen - nume de coșmar,

Unde inima umanității a fost aruncată într-un jar.

Trenuri întunecate către nesfârșitele lagăre,

Omenirea ține în memorie aceste răni amare.

 În ochii orfanilor, strigătul neputincios al durerei,

Masacre naziste, într-o lume plină de greșeli și rele.

În numele unei ideologii odioase și reci,

Oameni au devenit victime, destinul lor tragic.

Cu lacrimi stropind pământul, sperăm la înțelegere,

Să păstrăm vie amintirea, ca o avertizare și lecție.

Să nu uităm visele spulberate și sufletele pierdute,

Masacrele naziste, lecție dureroasă, dar necrutătoare-n chip de lupte.

Să căutăm lumină în întuneric, să construim pace,

Și să ne amintim mereu că umanitatea nu-și permite să uite-n nicio clipă ce a fost.

Sufletu-mi e numai plin de ceață
Mi-am pierdut încredere-n undeva
Strig la ceruri lipsită de speranță
Și știu că nu m-ar înțelege cineva...

la început erai vie

alergai fericită printre zilele însorite din viața mea

în rochia ta roșie cu cercuri albe

ca un fluture

apoi

nu știu ce s-a întâmplat

într-o dimineață somnoroasă de Mai

îmbrăcată în verdele cel mai crud

al ierbii și mușchiului

ai devenit umbră

o formă abstractă

din care cineva storsese și ultimul strop de lumina

până la negru

ai împrumutat mersul sinuos al șarpelui

obediența cârtiței

murisei fără să știi

în dreptul călcâiului meu

din care sângera noaptea…

Lumea asta mare,

e plină de oameni puși pe picioare,

dar atunci de ce oare,

când ceri o mâna de ajutor,

cu toții fug încetișor,

dar când ai ceva de dăruit,

chiar și dusmanii parca ar fi venit