inima de razboi

Timpul repede-a zburat

Pe tine nu te-am uitat,

De durere n-am scapat,

Visele le-am spulberat

Dar nimic nu am uitat

Din ce tu mi-ai provocat:

O iubire la patrat,

O tristete ai lasat.

Pe suflet tu mi-ai pictat

Doar sperante,e pacat!

Cand ai un impuls de a-i arata cuiva ca iti pasa,actioneaza! Exprima-ti aprecierea! Arata-ti respectul! Rosteste cuvintele pe care le gandesti! Fa tot ce-ti sta in puteri sa cultivi momente de dragoste tangibila pentru ceilalti! Actioneaza deliberat in felul in care te raportezi la ceilalti!

    Trimite acel mesaj! Cumpara acele flori! Spune ce te deranjeaza,dar si ce iti place!Spune da atunci cand stii ca merita si refuza cand simti ca nu-ti face bine! Nu sta pe ganduri si nu analiza fiecare lucru marunt in parte! Fa ceea ce simti! Stiu ca e usor de zis si greu de facut,dar peste cativa ani sau poate si mai putin vom regreta ca nu am facut ceea ce am vrut la timp. Pentru ca,anumite lucruri trebuie facute la timpul lor,pentru ca nu te vei afla de mai multe ori in fata aceleiasi situatii.  Mereu ne vom gandi la "Cum ar fii fost daca?" cand alegem sa nu facem ceva la timp,iar astfel de ganduri nu ne macina doar mintea,ci si inima!Pentru o viata sanatoasa si fericita,specialistii recomanda un numar cat mai scazut de regrete,spre deloc!

     Sa-ti simt buzele impletindu-se cu ale mele

     Sa simt ca timpul s-a oprit

     Sa simt ca-mi sare inima din piept

     Sa stiu ca doar tu ai acest efect

  Fiecare factor de stres caruia ii faci fata devine o treapta spre o forma mai evoluata si mai puternica a ta. Stresul este si devine putere,pentru ca noi il coplesim,nu invers. Trebuie sa invatam ca noi suntem personajele principale,dar si naratorii propriei vieti. Ne scriem povestea,regulile. Fiecare decizie contribuie la dezvoltarea sau esecul nostru. Uneori suntem absorbiti de oamenii din jurul nostru,la viata lor,iar atunci cand realizam ca o duc nitel mai bine ca noi devenim invidiosi si cream ura intre noi. In zilele astea cam asa functioneaza lucrurile,ne comparam cu altii pentru ca undeva in drumul nostru spre succes ne-am pierdut increderea,stima de sine. Asa ca facem diverse pauze si poate devenim mai anxiosi decat am fost la inceput din pricina anumitor ganduri. Cand atentia noastra este indreptata catre lucruri care nu ne fac bine,uitam sa ne bucuram de lucrurile simple si care conteaza cu adevarat. Nu ai nevoie de multe in viata ca sa fii fericit. Daca ne-am iubi pe noi insine macar pe jumatate cat ii iubim pe cei apropiati,am fii mai sclipitori! Iubire,de orice natura ar fii ea,te face sa stralucesti si pe plan personal,dar si profesional. 

 Oasele devin fragile si se rup.

 Oamenii mor si inimile devin slabite cu fiecare atom din corpul tau.

As vrea sa fii soare arzator
Sa-mi scapi inima de dor.
Fii si cerul innorat
Ca sa uit ce ne-a legat.

Iar daca-mi vei fii lumina,
As uita cine-i de vina.
Dar tu alegi sa fii ploaie in loc,
Iar asta n-ajuta deloc.

În lumea umbrelor, sub cerul adânc,

Lunea albastră plânge în tăcere.

Cu chipul său palid, ca de argint,

Adună amintiri, durere și mister.

Cea mai tristă zi a anului s-a coborât,

Cu umbre lungi și inimi înfrânte.

Lunea albastră, în tristețe s-a înfășurat,

Ca o pânză de catifea, întunecată și sfâșiată.

Prin vălul ei întunecat, stele răsar ca lacrimi,

În noapte rece, se aude un cântec tăcut.

Amintiri înghețate, ca râuri fără limbi,

Lunea albastră, într-un dans trist, se avântă mut.

Privind spre cer, cu privirea apatică,

O lume întreagă simte povara ei.

Lunea albastră, în singurătatea sa magică,

Răscolește în suflete amintiri de demult.

Dar în umbra ei întunecată, să știi,

Că și lunea albastră ascunde un farmec.

Ea aduce trecerea, speranța și iertarea,

În noapte întunecată, poartă un secret.

Lunea albastră, nu fi doar tristă și sumbră,

Ci fii oglinda sufletelor noastre adânci.

Prin lacrimile tale, să răsune o cântare,

De renăscere și iubire, în veșnicie să ne îmbie.

Departe de mine gindul

Aproape gindul de voi,

Voi cerne cuvinte nepline

In liniste fara razboi.

Privire torentiala

mincini sculptate in vis

Voi vreti sa atingeti luna

Dar cerul deja sa stins.

Si sa strecurat multimea

Gaseste doar umbra ta,

Departe de mine gindul

Eu totusi voi astepta.

În mintea mea există mai multă mișcare decât în afara ei

gândul sfidează logica

gravitația

nivelează spațiul și timpul

se deghizează în fel și chip pentru a trece dorința ascunsă

dincolo de vămile sufletului

creează visul eliberator

înăuntru visului

Elena nu mai e o enigmă

ne-am iubit de o mie de ori

într-o mie de constelații din Calea Lactee

fără rost

chiar dacă am dormit ca un prunc

toată noaptea am golit coșul cu dorințe neîmplinite

din catacombele minții

dându-le aripi

iar în zori m-am adunat din resturi în mine

ușor și zglobiu ca un fluture

Gandurile celor cu minte,
Ar trebui sa-i alinte.
Sa se gandeasca numai la flori,
Micsunele, lalele si bujori.

Gandurile sa le trimita,
Sa le cearna printr-o sita
Mintea cu a ei gandire
Sa fie numai inflorire.

Gandurile care se adun,
Sa fie precum ramurile unui alun,
Sa se ridice  spre cer
Numai cu un gand sincer.

Gandurile sa le pazim,
Din cele rele sa nu urzim.
Domnului sa ne rugam,
Lauda sa-i strigam.

Martie, luna capricioasă,

Cu ploaie rece și furtunoasă,

Soarele stins, cerul plumburiu,

Un peisaj trist, pustiu.

Fără o rază de lumină,

Doar lacrimi reci ce cad din cer,

Natura pare adormită,

Tristețea plutește în aer.

Gândurile zboară spre trecut,

Spre amintiri cu soare și dor,

Spre zile calde și senine,

Când sufletul era plin de speranță.

Acum, doar ploaia îmi ține companie,

Și tăcerea asurzitoare,

O singură dorință mă cuprinde,

Să vină soarele și să aducă splendoare.

Dar martie e o lună schimbătoare,

Poate mâine va fi mai bine,

Soarele va străluci din nou,

Și tristețea va dispărea ca un fum.

Până atunci, am răbdare și speranță,

 Știu că primăvara va veni,

Aducând cu ea viață și lumină,

Și sufletul meu va fi din nou fericit.

Cand se-arata luna plina,

Totul cade-n-tr-o liniste deplina,

O liniste absurd de galagioasa,

Dar calma.

Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.

Am ramas doar eu,

Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,

Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"

Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,

Sunt lasat fara-ndrumare.

Sunt doar un visator,

Si noaptea mi-a pecetluit destinul,

Iar in toata splendoarea sa,

M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.

Oh noapte..., de ce eu,

De ce m-ai ales pe mine?

De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?

Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina, 

In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...

Iar eu trebuie sa te ghidez.

Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,

Si ma lasi sa ma exprim,

Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...

Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.

Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,

In lumea ta fara culoare,

Lipsita de lumina si asta ma doare,

Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.