Fatalitate

Atâția oameni ca noi,
Atâția oameni normali,
Sunt ținuți sub papuc de ciocoi,
Ce cred că ar fi speciali!
...
Dar ei sunt la suflete goi,
Între ei din vreme-nțeleși
Ca odată ce fi-vor aleși
Să ne umple pe toți de nevoi!
...
Ei nu-mpart sărăcia cu noi,
Ciocoii la suflete goi!
Atâția oameni normali,
Români, generoși, solidari
Sunt cu ciocoii-n război!

Câmpuri verzi cu iarbă deasă,

Nu mai știm, că-s cimentate.

Brazi înalți, păduri semețe,

Azi sunt vreascuri răsfirate.

Cântul pasării-n verandă

nimeni nu îl mai ascultă.

Vorba noastră este-n cască,

Față-n față gura-i mută.

Nopțile devin povoare.

Gânduri strânse-n zeci de dune.

Că nici azi nu trece bine,

Și în minte-l ai pe mâine.

Ieri adulți rugau poznașii

Nopțile să intre-n casă.

Azi poznașii sunt adulții

Ce pe drum părintii lasă.

Bunul simț este prostie

iar prostia-i beneficiu.

Cei ce trag trăiesc mai jalnic

decât cei fără serviciu.

Toți nervoși, conduc spre moarte,

Că și graba-i un păcat.

Unii pier bătuți de soartă,

Pe când alții, de asfalt.

Casele-s pline și totuși pustii,

Parcuri colorate fără de copii,

Cerul e albastru cu nuanțe de gri,

Inimi muribunde ce ieri erau vi...

Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,

Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.

1. Vreau să cred că pot să visez ,

Că pot să sper să incerc să nu mai delirez.

M-am scufundat pe zi ce trece mai rau in acest abis,

Prins într-o cușcă de lemn parcă din alt vis.

Cu toate astea lupt cu zilele ce au să vină,

Si incerc să caut o cale spre lumină.

Nu stiu daca o să reușesc vreodată,

Dar tot ce știu este că lupt mai mult ca niciodată.

Asta nu este viața...este doar o reluare,

O scenă dintr-un iad din care nu mai am scăpare.

Până si credința cu care te naști si mori se duce

Si incet-incet te simți corupt si răstignit pe o cruce.

Incerc să văd frumosul printr-o furtună îndepărtată,

Si parcă tot ce văd sunt visele de altădată.

Era frumos, eram copil... mă bucuram de tot. 

Parcă culorile din ochii tăi imi răspundeau că pot.

5. Sunt de neînvins, de neînțeles si parcă totul este împotriva mea, 

Sunt același eu de altădată,

Dar mult mai stors de suflet si vina mă îneacă.

Regretele si fericirea falsă sunt cei mai buni prieteni ai mei,

Si tot ce înțeleg este că sunt doar eu cu ei.

Minciuna era si ea cândva prietena mea, 

Dar in zadar, acum mă lupt cu ea.

E sumbru uneori când te privești din spate,

Iar tot ce vezi sunt farse ale vieții nu de mult uitate.

Colind prin mintea mea blocată,

Si sper să ies mai bine decât ultima dată.

Sunt mii de amintiri ce-mi rulează-n minte,

Si parcă mii de lacrimi șterse din cuvinte 

Sunt mai puternic, mi-am spus mereu.

Dar niciodată nu am cunoscut răul din-ăuntru meu.

Nu mă mai recunosc! Nu mă mai simt ca om.

Ca entitate sunt doar un călător.

Mă urăsc pe mine si urăsc că nu pot să mor,

Nu stiu ce vreau și țin sa cred că-s doar in alt decor.

10. Vreau să cred că pot evada, că pot spera, că pot simți măcar ceva...

Că tot ce-i scris și ascuns, e inima mea, 

E invincibila ca un cristal atins de nea.

Încerc să mă găsesc in orice suflet trist, 

Să ma ascund de adevăratul meu spirit de neînvins.

Încerc din răsputeri să ma ridic sa zbor.

In cerul infinit și printre stele,

Să uit de mine și de toate cele. 

Plâng nopțile și ziua râd c-o mască aurie,

Iar lumea vede doar ce vreau eu, ca într-o fantezie.

Rupt de realitate mă regăsesc în tine

Incerc să mă deschid, dar doar aici pe o hârtie.

Nu am mai plâns de mult de bucurie,

Si n-am mai fost de mult pălit de melancolie.

Fluturii mei sunt morți de mult, sunt un muzeu.

Lovit de traume si gândurile rele din neajunsurile lor, nu ale mele.

Aș vrea să cer ajutor cuiva. 

Să spun că nu este vina mea! 

Să nu fii fost născut dacă era alegerea mea.

Sa fiu pus la perete și să mă atace cu miile ei de regrete.

15. E vina mea că poate sunt prea bun pentru această lume .

Si vina voastră pentru că nu știți să iubiți decât un nume.

Mie greu să scriu, să văd pagini pe perete,

O fi și asta o artă, scufundată in regrete.

Sunt doar eu si gândurile mele line acum,

Si parcă-i pace,

O liniște asurzitoare pe care o simt de zici ca-s ace. 

Străpuns de ne-încredere, mă mișc haihui în zare…

Si tot ce văd este amărăciunea dumnitale.

Nu vreau nimic și totuși vreau totul,

Vreau să fiu liber să simt și eu norocul.

Să cred în viata asta și să-mi găsesc scopul,

Nu doar să fiu o umbră anostă care-și așteaptă sorocul.

Vreau să te ating, să simt viata prin tine,

Să simt strigatele și fricile cum se opresc în mine.

Să mă eliberez de toată tensiunea acumulată,

Să mă simt și eu viu măcar odată.

Să văd că-s vulnerabil si frica înseamnă iubire…

Să cer mai mult și înschimb să te primesc pe tine.

Vreau să visez, să sper, să umblu desculț prin zare,

Să te privesc in ochi sa vad cum totul dispare.

20. Să respir greu și să cad pradă sufletului tău.

Să fiu mai bine, să văd lumina din ceruri cum vine.

Să vorbesc cu Dumnezeu să mă ierte pentru că te vreau pe tine.

Să rog ingerii să nu coboare după mine,

Pentru că știu că și ei se tem de întuneric la fel ca și mine.

Să evadez din mintea mea și să mă asum cu totul,

Aș vrea să știu dacă ăsta-mi este măcar scopul.

Aș incerca să mă trezesc la realitate,

Dar sunt captiv de ani în așa zisa "libertate"

Din interior ego-ul strigă iar din alt colț diavolul mă instiga.

Incerc să te fac pe tine bine,

Sa-mi ofer bunătatea fără limite-n spre tine.

Nu vreau să cred că nu mă pot face bine,

Când știu că eu ca și întreg sunt lumină vie.

E greu să mai pot simți ceva după atâta ură,

Iar oamenii în care ai crezut, acum te scuipa-n gura.

E greu să speri, si să aștepți miracole lumești sa vină,

Când tot ceea ce te înconjoară e o iluzie fină.

Am mii de gânduri care-mi vin acum in cap,dar tot ce fac acum este sa tac..si tac.

Sabo Rareș

Îți spun ceva ce nimenea nu știe,

Aseară am scris o poezie,

Avea un singur vers dar nelumesc,

Ceva aidoma unui cânt prelung,

Şi care mă făcea să plâng.

L-am scris c-o picătură de cerneală,

Un strop uitat în călimară,

Şi - o pană albă cu un număr,

Ce am găsit-o undeva pe umăr.

Îți spun ceva ce nimenea nu știe,

E-un vers ce plânge pe hârtie,

Cu lacrimi de-un albastru-violet,

Un fel de sânge de poet.

Ieri am fost un pic cam prost,

Când am prins un pește mare,

Dar pe mal, eu nu l-am scos,

Că n-avea....bunăstare!

Stau la casă-n într-un oraș,

Și cresc porci în bătătură,

Vreau să-i vând eu mintenaș,

Că n-am bani...de beutură!

Aș veni și azi la lucru,

Să câștig un ban în plus,

Dar am fost la bar cu socru,

Și sunt cred un pic.. cam dus!

Am văzut pe strada-o fată,

Și i-am zâmbit pe deplin,

S-a uitat prelung la mine,

Și m-antrebat...de buletin!

Suntem amandoi de-o seamă,

Și-o iubesc pe-a mea Marie,

Dar când fac vreo nebunie,

Îmi șoptește...vei da samă!

Am cea mai bună soție,

Mă iubește cu ardoare,

Dar când am geșit mai tare,

Nimeni nu poate...s-o ție!

Azi am fost la Mall, măi frate,

Să mancăm tot ce se poate,

Marce m-a trimis la casă,

Nu știa..c-am cardu' acasă!

Mi-am luat mașină bună,

Și mănâncă motorină,

Cănd la pompă alimentez,

Eu tot cardul...lichidez!

Stau la masă, totu-i gol,

Marce e la shopping-n mall,

Aș mânca ceva măi vere,

Dar n-am bani...nici de o bere!

Nu am fost atent la scară,

Și mi-am fracturat piciorul,

Totul s-antâmplat aseară,

Când beam vinul...cu ulciorul!

Sunt veterinar cu diplomă,

Și tratez tot ce găsesc,

Dar nu animal în comă,

Frică-mi e...să nu plătesc!

Fac control la alimente,

Calculez valoarea nutritivă,

Chiar gramajul...condimente,

Instrument...papila gustativă!

S-a intrat de ieri în postul mare,

Gata cu măncărurile-nfruptate,

Am acasă oala cu sarmale,

Aș mânca, dar...nu se poate!

Cresc la țară niște porci,

Și i-aș vinde azi, pe toți,

Dar sunt negri, slabi, păroși,

Și n-au carne și doar...colți!

Stau parcat aici la Mall,

Marce întârzie-năuntru,

Simt în stomac un mare gol,

Dac-o fi ea..sub sechestru!

Mă privea printre zăbrele 

Partea mea întunecată;

Să-i deschid porțile mele 

Spre căsuța -mi ferecată?..

Ori să mă lupt, confuză 

Cu prezența ei în mine,

Tremurând din buză 

Mă dezbrac de haine 

Și -n oază mlăștinoasă 

M-adancesc păn la bărbie,

Pe -o vreme sumbră și cețoasă.

Și cu veșmânt din măl și ploaie 

S-o iau la goană pe cărare 

Prin foșnet de pădure,

Unde răgete de fiare 

Mă străpung,mă -nfioară.

Umbre hâde și bizare 

Îmi taie calea, mă -nconjoară 

Și nu mai pot, mă prăbușesc 

Îngrozită, fără vlagă;

Din coșmar să mă trezesc,

Mă agăț de -o creangă 

Din răsputeri să mă ridic.

Și cu setea gurii de izvor,

Între lumini și întuneric 

Să răzbat,din nou să zbor...

De ce inimă alergi,

Mi te opui și negi,

Că iubindu -l,ai greșit 

Sufletul nepotrivit.

Ești o neastâmpărată 

Și de val purtată;

Rațiunea mi-o ignori 

Slobodă să zbori..

Și -ti aud suspinul,

Freamătul și chinul;

Sub lacăt te încătușez,

De avânt să te calmez..

Te bosumfli și bocești 

După craiul din povești 

Călare pe un armăsar,

Ce te -a pus din nou pe jar.

Timpul vindecă și tace

De lacrimi te va stoarce,

Te va obloji de rană 

Și -ti va sufla dojană.

Nu te mai zbate,nu râvni,

Patima nu mi -o stârni 

Doldora de cicatrici,

Tot după amor oftici..

Număr zilele 

În tăcerea timpului;

Picură gândurile 

În bătaia vântului. 

În Surâsul dimineții 

Deșteptătorul sună;

Rămășițele vieții 

Le culege,le adună...

Oare cât mi a rămas 

Pe cărările umblate

Să port al meu pas

Spre vise inspirate..?

Mi e prielnic oare

Prognosticul menit

Din vremea curgătoare 

Spre fatidicul sfârșit?..

Și n urma mea,obscură 

Vocile mă judecă;

Să nu scap vreo picătură 

În bezna ce alunecă...

Și n nopțile bântuite 

Mai sper un răsărit 

Pt clipele iubite 

În suflet cuibărit..

Înghețat Pământul,

Amorți cuvântul 

Pe buzele Cerului,

În geamătul norului.

Lacrimi încremenite

Sclipeau înțepenite

Din privirea degerată 

Pe ramura crestată.

Șuierul de crivăț 

Stârnise un dezmăț 

Pe străzile umbrite 

Și de ger zbârcite.

Tremura făptura,

Curmând picătura 

Sub plapuma de nea,

Ce sub pași scrâșnea.

Firavă o rază 

Pe obraz pictează,

Oglindind în captură 

Firescul din natură.

Te-am visat părinte drag;

Ìntinerit, cu zâmbet larg

Mä chemai din tocul ușii 

Sä-ti urmez docilä pașii. 

Pe cäräri necunoscute, 

Sub privirile tăcute

Mărșăluiam fără popas 

În cadența unui ceas.

La răscrucea unui drum

Te -ai mistuit în fum

Și mă cuprinse spaima,

Și plânsetul de -a valma 

Prin pâcla răsfirată

Făceai eforturi,tată 

Să răzbați nevătămat, 

Curajos,ca un soldat. 

M -ai înșfăcat de braț,

Îmboldit de al tău nesaț 

De a renaște printre noi

Din Lumea de Apoi 

M -am trezit înlăcrimată

Și-mi cer iertare, tată 

Pt dorința mea deșartă 

Sorților să nu despartă...

Orizontul e pierdut 

Pe-o mare -ntunecatä

Împrăștiind tăcut 

Năframa-nlăcrimată 

Sub vălul neguros

Plutea înfrigurată 

La cârma vântului tăios 

Bolta încruntată. 

Luna,printre umbre

Licărea cu sfială 

Gălbejită din fire

Cu nuanță virtuală. 

Hoinărea o barcă 

În vârtejul apei

Ìmpänzitä leoarcä

Sub spasmul pleoapei  

Fălcile adâncului 

O sorbeau însetate, 

Spre brațele malului 

Din răsputeri se zbate.

Se -agăță de -o buturugă

Zdrobindu -se de stânci 

In strigäte de rugä

De-ale sufletelor voci...