CÂNDVA

             Ce reprezintă pentru mine stema R. S. R. ?

E cea mai frumoasă imagină. Nu știu cine, sau câte minți 

au contribuit la realizarea ei.

           Am văzut diverse steme, embleme, dar nici una 

care să-mi sugereze atâta frumusețe, bogăție, mărăție .

Nici trecutul și nici viitorul nu va ridica ROMÂNIA în 

culmea dezvoltării și respectului în lume, având un 

conducător cizmar cu patru clase.Cei de azi au studii 

înalte și unde am ajuns ?Pe cizmarul, după care azi plâng mulți 

îl va reabilita istoria, chiar și peste sute de ani. Poate, va 

trece multă vreme, să se mai nască un patriot ca el.

Vine MOȘ  Crăciun, voios

Sacu-i greu ce-l duce-n spate,

Cu urări de bine și sănătate

Prin orașe și prin sate.

Nu-i zăpadă dar e bine,

Drumurile-s desfundate

Porțile  stau descuiate

E zarvă, clinchete de clopoței 

ȘI un vesel  hăi, hăi, hăi.

Sărbătorile ne adună,

Dorurile ne cheamă acasă

Copiii și părinții ne cheamă

Și ROMÂNIA că ne este mamă!!!!!

Avem o viață ,numai una

Pornim la drum cu gânduri bune ,

Credeam că mi-am găsit iubirea!...

Ne facem planuri ,cu speranțe-n viitor ,

Dar ma-m trezit ,dintr-un vis amăgitor ;

Ceva s-a rupt ,nu se mai poate repara !...

Ce fac eu ,cu viața mea?

Dar viața celui mic ? ce va urma?

Am multe de recuperat ,îmi spun în gând ,

Înghițindu-mi lacrima!...

Ce a urmat ? O muncă grea !

Dar speranța de mai bine

A fost mereu lângă mine ;

Și am spus mereu : va fi bine !...

Tot ce s-a întâmplat odată 

S-a depozitat în gând,

Într-o tainiță ciudată

Ce-o dsschizi din când în când.

Seninul și bucuria 

Au straie de sărbătoare

Rămâne și înflorește

Atât cât omul trăiește.

AM TRĂIT AEVEA

SAU POATE AM VISAT

CĂ  MERGEAM  ALĂTURI

SPRE  UN  VÂRF  ÎNALT .

ERA  GREU  URCUȘUL ,

GREU ,OBOSITOR

DAT  TU  CE  FĂCEAI  ?

TE-AI  LEGAT  DE  MINE 

C-UN  FIR  NEVĂZUT ,

ȘI  TRĂGEAI , TRĂGEAI

PÂNĂ  CE  SUS ,SUS

MĂ-AI  RIDICAT

ȘI  SATISFĂCUT  RÂDEAI ,RĂDEAI !...

Steagul  nostru flutură în vânt ,

El reprezintă o țară ,o nație ,un pământ .

Imnul țării ,e vocea care strigă

Că românul de azi ,e dacul de mai ieri ,

Care a bătut dușmanul venit de nicăieri .

Azi țara mea bogată rămâne fără zestre ,

Dar e frumoasă ,ca fata din poveste ,

Pe fetele frumoase ,le pețesc prinți și împărați !...

Părinți  ai  țării mele nu dați PRINȚESA

Unor lacomii...unor pirați...

Patetici șoareci chițaie

Scormonând degrabă

Brânza s-o găsească,  

Dar ... a dispărut

Și a rămas doar un suflet scurs.

Ce patetici șobolani,

Azi mor,

Mâine-i mănânci pe un bețișor.

Patetici sobolani.

I sit in my bed every night,

Wondering “when did i ever do something right?”

Then, a thought corsses my mind.

“You did great, you did just fine.”

I sit there through the whole night,

In silence thinking“is this all i can do in life?”

I had dreams, and hopes.

I wanted to dance, i hopped,

I would be a star, shining on the stage,

A bird, free of its cage.

Flying on the way, to succes

I hoped to reach one day.

Im here now,no dance no bird.

Just me with my portraits of hope.

I just paint, my sadness my dreams,

Thiking “wow, is this really me?”.

It is,actually.

I used to wish for one day to make friends,

I used to socialize, it was great.

I wanted to have a group of friends,

A group i thought never had an end.

I have friends, but like the word says, evey single one has an end within it.

They go, they pass by when they please,

But im always left hanging on seen.

Im left wondering and hoping, for them to finaly answer my texts.

Full of love and respect.

All i get in the end, is just a thank you, next.

All these thoughts and truths cross my mind,

When i lay in my bed,with my eyes coevered,blind.

Era odată o Căţea cam gură-cască 

Ce de nimic nu se îngrijea.

Cum îi venise vremea ca să nască

        Şi nici o locuinţă nu găsea,

        O megieşă s-a-ndurat să-i dea

        Modestul ei coteţ cu împrumut.

        Dar, mai târziu, venind să şi-l reia,

        Un pic de păsuire tipa i-a cerut.

        Erau căţeii mici, mai trebuia

        Să stea puţin în ea…

        Iar când şi păsuirea a trecut,

        S-au ivit în prag cu toţii,

        Mârâind, rânjindu-şi colţii.

        – Scoate-ne, de eşti în stare! 

        Nu-mprumuta nimic, nicicînd,

        Unor mişei le spunea:

        Vei regreta cît de curînd:

        Căci, de la ei,

        Cu greu mai poţi ceva-ndărăt să iei!

Mi-e tot mai frică să ies din casă

și nici nu știu dacă mai merită...

vechea butadă nu mai e de actualitate,

e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă,

acum te trezești că te înjură vreunul de mamă,

din senin,

mitocanul frustrat,

(rătăcit prin cotloanele întunecate ale politicii!)

nu poate înțelege egalitatea ancestrală a omului

decât prin suprimarea fizică a acestuia,

întorcându-se la Darwin,

adevărul prin exhibarea minciunii,

adică pe dos,

în jos,

la nivelul său ontologic,

statul de drept e pe cale de disoluție,

nimeni nu se mai înțelege cu nimeni,

nimeni nu mai respectă pe nimeni,

trăim în direct coșmarul acesta,

exacerbat inutil,

onompatopeic,

doar pentru reting,

mai multă mizerie omenească,

cameleonism,

decât în Justiție

nu găsești nicăieri,

Memorialul Durerii vorbește despre fariseismul ei,

cimitirile sunt pline de martiri inocenți

iar voi vorbiți despre independența Justiției,

sictir!

*Dex -  SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj

I-am văzut mergând pe stradă,

Cu priviri atente la ceru-nourat,

El i-a arătat pe stâlp o barză,

Ea a zâmbit, că pasărea-zburat

Sunt de ceva timp împreună,

Și noi am vrea să fim bunici,

Și ne dorim ca ei să spună,

Că vom avea de crescut prunci

Noi ne dorim să educăm nepoți,

Simțind că timpul nostru trece,

Iar să-l oprești pe loc nu poți,

Și știm că fiecare trebuie să plece

Dar nu e zor și nici o grabă mare,

Și știm că toate vin la timpul lor,

Iar când e dată binecuvântare,

Și așteptarea trece mult mai ușor!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Aud strigăte în șoapte,

Văd suflete nevinovate

Care luptă pentru dreptate

Mereu la un pas de moarte....

Multe nu mai au răbdare,

Puține-și mai cer iertare,

Toate mor de la "trădare"

Toate se scufundă-n mare....

Marea-i agitată cu valuri la suprafață 

Dar o să vezi că și sub ele există viață

Ține-ți minte "sub apă nu există ceață"

Fă-ți curaj să te scufunzi în mare,

Deschide ochii și vezi de ce te doare 

Uită-te bine și caută o rezolvare

Nu lăsa să te pierzi în disperare.....

"Mare" îmi este gândul 

Pământ mi-a fi mormântul 

"Disperare" este cuvântul 

Ce-mi sapă mormântul

Am căzut în capcana gândului

Și nu cred că mai am scăpare 

Am căzut în capcana gândului

Și mă pierd în disperare......