TRISTEȚE, TU...

    Tristețe, tu, ca o ibovnică nebună,
    M-ai cucerit ușor, cu vorba-ți dulce,
    Stârnind în mine, amarnică furtună:
    Pe tâmpla mea, umbra să-ți culce...
    
    Te-am așteptat, cu nerăbdare, să pleci,
    Dar totuși ai rămas, deși nu te-aș fi vrut,
    Risipindu-mi și mai mult clipele seci:
    De pe buze, otravă, ți-am cules prin sărut...
    
    Tristețe, nu vezi că sufăr fără vreo vină,
    Că tânjesc, cu aripile frânte, să zbor,
    Din noroi, nufărul să crească înspre lumină:
    Doar tu "mă ajuți" spre pământ să cobor...
    
    Eu te-am simțit aproape-n fiecare an,
    Umbrindu-mi și cea mai mică bucurie,
    Și mult prea multe lacrimi au curs în van:
    C-au înflorit în sânge, cerneala pe hârtie...
    
    Tristețe, acum îți spun, pentru ultima dată,
    Pleacă! și-n urma ta, să-nchizi ușa cu bine,
    Eu vreau să fiu din nou cu fruntea curată:
    Eliberat, senin, frumos, trăi-voi fără tine…


Категория: Грустные стихи

Все стихи автора: Shadow Man poezii.online TRISTEȚE, TU...

Дата публикации: 4 июня

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 53

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

PRECUM SOARELE, ÎNTOCMAI…

    Precum soarele, întocmai 
    Adâncit, se pierde-n mare 
    Poleind în urmă-i 
    Corăbioare mici, solare 
    Doar să sorb un val sau două 
    Şi-am să casc într-un plictis 
    Peste creştetul de rouă
    Ce topeşte-un paradis... 
    
    Şi-n lumina mult prea dulce 
    A bătrânului marfar 
    M-aş topi şi tot m-aş duce 
    Luminând înaltul far 
    Iar în noaptea cea adâncă 
    Aş rosti un viers bizar 
    Rift săpat în dalbă stâncă 
    Spre al vântului habar... 
    
    Şi-nspre delfinii ce înoată 
    Risipind amurg în soare 
    Mi-aş întoarce faţa toată 
    Către-o stea rătăcitoare 
    Şi m-aş opune lui Neptun 
    Zădărnicind furtuni în depărtare 
    Ţinându-i pieptu' de nebun 
    Cerând apoi, umil, iertare... 
    
    Cu lacrimile de Luceafăr 
    Curgându-mi pe sub gene 
    Cu trupul întregit şi teafăr 
    Şi aripile îngreunate-n pene 
    M-aş încumeta să zbor în treacăt 
    Pân' la astrul cel plenar 
    Cu inima-ncuiată-n lacăt 
    Şi suflet bezmetic şi hoinar…

Еще ...

Un iepuroi bătrân de o sută de ani

Bunicii mei aveau o căsuță de poveste, pierdută printre salcâmi uriași, care arătau întocmai ca niște coloane înalte de biserică, de parcă sprijineau cerul să nu se năruiască peste noi și toată suflarea. Curtea, nu prea largă, era toată vara umbrită, dar și până mai târziu toamna, de coroanele bogate pline cu bănuți verzi care-și tremurau ușor valoarea în bătaia vântului, fiindcă dacă nu știați, de erau culeși de pe ram, puteai să cumperi cu ei de la bunici, o grămadă de lucruri bune și... dulci, precum caramelele cu lapte, biscuiții zgrunțuroși sau bomboanele de smarald cu mentă...

Odată, bunicul mă luă cu dânsul până la cooperativă, magazinul mixt al satului unde găseai de toate, de la lumânări subțiri și galbene, până la coase cu gurile lucioase, chibrituri, mălai, trebentină și... bomboane!, căci știam eu că truda picioruțelor mele în colbul uliței satului nu va fi fost în zadar!

Acum eram băiat mare - aveam vreo cinci ani! -, și eram de toată încrederea, tot satul mă știa că-s nepotul lui Gheorghe, cum care Gheorghe, a lu' Coana Moașă!, iară de nu știai cine-i Coana Moașă, "iera" clar că nu "iereai" de prin partea locului...

În fine, pe drum, îi spun bunicului că mi-este sete, ne oprim la o fântână cu ciutură, și-mi dă să beau dintr-o căniță de email roșu cu buline albe, care avea tortița legată cu lănțișor de marginea fântânii, să nu cadă în hăul de care nu aveam voie să mă apropii, îmi explica cu blândețe bunicul...

Odată ajunși la cooperativă, intrăm asudați de soare în răcoarea locului, și ne pornim la vorbă cu vânzătoarea, - o femeie mică, plinuță și iscoditoare, îmbrăcată într-un halat ce fusese cândva albastru, acum decolorat -, da' a cui iești (cum? îs nepotu' lu' bunicu', a lu' Coana Moașă), câți ani ai (cinci cu degetuțele răsfirate fără dubiu în aer), dacă-s la grădiniță (cum! la anu' merge la școală pe vremea aiasta), îi place la țară (da-poi cum! că doară la oraș nu prea are ce vedea decât blocuri și betoane, nu ca pi la noi la aier curat cu iarbă verde și orătănii prin curte)!

Și iaca așa, cum stăteam noi la taifas, amețit de mirosul de terebentină cu care fusese ștearsă proaspăt podeaua, ne luăm rămas bun, mai poftiți pe la noi domnișorule, seară bună, mai venim, mai venim, mâne, când aduceți pâne, o să trimit băietu', că amu îi mare să vie și singur, iar eu mă simțeam onorat, în al nouălea cer, și important nevoie mare, fiindcă bunicul avea atâta încredere în mine, iar cucoana de la tejghea îmi spusese "domnișorule"...

A doua zi, nechezam prin curte ca un căluț, ardeam de nerăbdare să plec înspre cooperativă să iau pâine, dar bunicul sfătos, cu vorbă moale, îmi spunea să mai aștept puțintel, fiindcă nu trecuse șareta la deal, încă era devreme, mai bine ia și bea o cană de lapte proaspăt muls de la vaci de tanti Leta "di pisti" drum, femeia ceea care ținea vreo două vaci, dintre-acelea albe pătate cu negru, vaci care-și răgeau la fiecare asfințit (le auzeam din curte de la noi!) ugerele roz de mult prea-plin...

-Amu', îmi zise bunicul întinzându-mi o hârtie mototolită de zece lei, te duci la cooperativă, știi unde e, și-i ceri Savetei, două pâni rotunde, nu franzele!, iar de doi lei să-ți dea bomboane cu mentă, să ți le puie în hârtie, nu la pungă că se topesc până acasă!

-Da bunicule!, îi spun eu zbughind-o pe poartă și ne-mai-așteptând și alte povețe..., n-ai grije că mă-ntorc cât ai clipi!

Trec zece minute..., trece un sfert de ceas..., trece o jumătate de oră!, da' nepotu' nu se vede... 

,-Bre, da' undi sâ hie băietu' aista, câ mâ bagâ-n boali! Iote-l, ia! 

-Bunicule, bunicule!, am izbucnit eu cu inima din piept să-mi zboare afară, am văzut un iepuroi bătrân de o sută de ani!

-D-apoi, cum așa?, îmi zise bunicul prăpădindu-se de râs...

-Da! Era legat de gard, în curte, la nenea Ion!

-D-apoi, cum așa?, râdea pe sub mustăți bunicul.

-Da! Și când am trecut de el, o-nceput să ragă la mine!

-D-apoi, cum așa?, se bătea bunicul cu mâinile pe genunchi.

-Da! Era mare, cu blana gri și avea urechi lungi! Și dădea din copite!

-Nepoate, da' iepurii au copite?

-Păi cum... n-au?, am zis eu cu inima cât un purice.

-N-au! Iepurii au lăbuțe! Ce-ai văzut tu în curte la nen'tu Ion, se numește măgăruș... așa cam cum ai căzut tu acuma!, mai zise bunicul cu blândețe în ochi.

N-o să uit niciodată rușinea aceea dulce pe care am trăit-o în brațele iubitoare ale bunicului meu. A fost o lecție din care am înțeles că uneori imaginația îți poate juca feste atunci când ești mic și un măgăruș îți poate părea "un iepuroi bătrân de o sută de ani"...

Еще ...

ACEASTA-I INIMA MEA...

    Aceasta-i inima mea,
    Ca o piatră roasă de vânt,
    Uneori ca o petală,
    Strivită-n ploi de stele,
    Alteori ca un zar,
    Ce dansează-n lumină...
    
    Aici mă voi ascunde,
    În acest sanctuar,
    Şi-i voi plânge superior,
    Pe cei care nu ştiu ce-nseamnă dragostea, 
    şi n-au cunoscut durerea... şi moartea...

Еще ...

PYGMALION...

    Te-am modelat întâi în lut,
    dar te-am stricat, căci nu mi-ai mai plăcut...
    Te-am şlefuit, apoi din lemn,
    dar nu mi s-a părut de tine demn...
    Te-am copiat în marmură,
    mată, albă, pură...
    Mâinile mi-au sângerat,
    până când am terminat...
    
    Draga mea iubită, iată, 
    că te-am ridicat în piatră, 
    sângele meu curge-n tine,
    jertfă roşie în vine...

Еще ...

FATALITATE… MUZICALĂ

    Nu caut să-mi găsesc vreo vină sau motive, 
    De ce mi-am agăţat inima-n portative, 
    Căci ştiu c-aşa sunt eu, iubind cursiv, total, 
    Cu patimă-n priviri, m-am prăbuşit... fatal. 
    
    Şi nicio carte-n lumea asta nu s-a dezvăluit, 
    Privirii însetate din ochiul uluit, 
    Aşa cum sufletul mi-am aşezat pe tavă 
    Nepăsător, ecoul, suspină-ntr-o octavă... 
    
    Vibram în adierea şoptită-a minţii tale 
    Şi-obişnuiam să cânt în simfonii banale, 
    Acum, mă simt stingher: sunt ca o cheie sol 
    Redându-mi partitura, trecută la subsol... 
    
    În mine nu sunt eu. E-o linişte totală. 
    În rime stau blocat, cu-o inima fatală, 
    Cu sufletul zvârlit la tigri şi la lei, 
    Eu zac în nemişcare şi-aştept mişcarea ei…

Еще ...

ZBURAT-AU NORII

    Zburat-au norii albaştrii,
    ‘Verzind copacii,
    Peste câmpuri, peste vii,
    ‘Roşind-mi macii purpurii… 
    
    Zburat-au stoluri de cocori,
    ‘Negrind adâncuri de păduri,
    Peste vale, peste munte,
    ‘Nălbind tâmplele cărunte...
    
    Zburat-au fluturi mii în soare,
    Umplând cerul de culoare,
    Peste mări, şi peste râuri,
    Gonind liniştea din crânguri...
    
    Zburat-au gândurile toate,
    Citind versurile-n carte,
    Peste muguri, peste moarte,
    Blestemând rimele-n parte...

Еще ...

Стихи из этой категории

Gânduri târzii

Gânduri târzii..

Tăcerea mă sfâșie 

Din tot ce am fost 

Azi a rămas un simplu "n-are rost"

 

Gânduri târzii 

Mai știi când vedeam în culori vii?

Azi e doar negru peste tot

Nici măcar albul nu mai are loc

 

Ne iubeam ca într-un vis 

Nu știam că vom ajunge la sfârșit 

Și acum mă înec în amintiri 

Ce vin și pleacă, fără opriri 

 

 

Am rămas cu gândurile mele 

Târziu,scriu, despre durere

Căci iubirea,am înțeles,e complicată 

Te face să zbori și

să cazi, deodată 

 

 

Еще ...

Iar lăsat dezamăgit

Iar mă-ngrop sub patură, tăcut,
Mama mă judecă, la fel ca la-nceput.
De tata nu mai zic, e-un gol amar,
Plecarea lui e vechiul meu calvar.


E o prăpastie între noi, la masă,
Mama face diferențe-n casă.
Lui nu-i lipsește niciun strop de bine,
Eu cresc cu lipsa strânsă-n pumn, în mine.
 
Pierdut în nopți, mă-ntorc mereu în spate,
Când liniștea nu era doar singurătate.
Ce bine era atunci, când nu știam
Că fericirea e un ciob de geam...
 
Și-acum mă-ntreb: n-ar fi mai simplu oare,
Să las în urmă tot ce mă mai doare?
Mama s-ar calma, poate, într-o zi,
Tata de datorii s-ar izbăvi.
 
Iar pentru mine, chinul s-ar sfârși,
Lumea din egoism s-ar domoli.
S-ar opri totul... un ultim răsuflat,
Într-un destin ce m-a abandonat
Еще ...

Fără valoare

Valoarea mea pentru ai mei?

Echivalentul a cinci lei!

Desigur la valoare e adăugată

și prețul pentru o ciocolată!

 

De ce-am ajuns fără valoare?

Fiindcă mă clatin pe picioare,

în plus cine mai ia în serios,

un pensionar sărac, bolnăvicios?

 

Da, experiență am întreaga viață,

dar nimeni de la mine nu învață,

toți vor să înfrunte răul personal,

chiar dacă riscul poate fi fatal!

 

Valoarea mea astăzi în lume?

Nici cât o mână de alune!

Un pensionar e o povară socială

și toți îl vor cenușe ... într-o oală!

 

Dar cu valoare, sau lipsit de ea,

din viața eu promit că voi pleca

nu când dorește cineva străin,

ci când îmi spune Dumnezeu să vin!

 

20.01.2026

Еще ...

fara nume

Mereu aceeași Renunțare o tot simt
Si-ncremenit mă ține, fără de putință 
Nu știu ce văd, nu știu alt chin
Când nu contează nici de-i neființă 

Mereu Revine cu un nesfârșit venin
In gât, si-n piept, și-n ochii uzi
Si ce spurcat mă simt în râsul fin
Al judecății voastre, ca de surzi

Chiar ce mirați mă mai studiați la-ncheieturi
Și ce dispreț și ce spurcate semne
Imi arătati de parcă a-ți știi cumva
Cum sufletul se sparge ca de lemne

Mereu aceeași Renunțare o tot simt 
Și nu știu cât s-o mai amân
De ce-i Păcat dacă e chin?
De ce ar trebui să mai rămân?

Еще ...

Fără vină

Să nu faci din mine poezie.

Nu merit rimă, metaforă, suspin.

Am fost un „prea mult” în inimi goale,

Și poate-am ruginit de-atât venin.

 

Nu-mi pune flori, n-am știut să le primesc,

N-am știut să stau, nici să cer, nici să cresc.

Am vorbit prea tare în lumi surde,

Am iubit prea mult ce n-a fost vrednic.

 

Când n-oi mai fi, n-aduce vină,

Nu te întreba „dacă…” – era prea târziu.

Eu știam că unii rămân doar până doare,

Așa cum umbrele pleacă la amiază, nu-n pustiu.

 

Să nu plângi. Plânsul nu repară.

Ți-aș cere să uiți, dar nici asta n-ar ajuta.

Poate să taci e mai curat decât o rugă,

Dar nici asta nu ajută

 

Am fost acolo. Am fost până m-am stins în șoapte.

Tu uită-mă, dar nu te uita pe tine.

Că într-o lume în care am dispărut tăcut,

Vreau doar să rămâi întreg, nu vinovat, nu rupt,

ci viu.

 

 

Еще ...

Crucea unei iubiri

Mă amăgesc ucisă de dor şi disperare

Poate de-acum e timpul povestea s-o las în uitare. 

Poate e vremea să mă gândesc la mine

Să mă dezleg de tot ce-mi amintește de tine.

 

Mă alin cu poze, cu speranțe şi amăgire

Că te-am crezut cu inima, că ți-era drag de mine

Că am crezut în promisiuni false şi-n ochi amăgitori

....Şi că mai cred în tine ,aşteptându-te cu dor.

 

Mă bucuram nebună când savuram al tău vin

De parcă era singurul de pe pămînt.

E trist cum ai ignorat ce purtam în simțire,

Cum ai ales să pleci, în urmă fără să arunci o privire. 

 

Azi las dezamăgirea să curgă-n poezie ca un râu

C-ai să-nţelegi poate într-un târziu 

Când vei umbla pe drumuri cunoscute

Și vei găsi o cruce-n cale, splendoarea unei iubiri pierdute.

 

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍