Sete de carne astrală

Mi-e frică să te uit, nu dintr-o dată,

Ci încet, ca sângele dintr-o rană,

Să-ți șterg privirea, caldă, vinovată,

Din mine… fără zgomot, fără teamă.

„Te-am iubit”... ce rece sună-acum,

Ca un cuvânt rostit de altă gură,

Când tu erai și foc, și adăpost, și drum,

Iar eu doar rătăcire fără urmă.

Mi-e frică să nu-ți pierd exact zâmbirea,

Nu chipul  ci felul cum mă dureai,

Căci dacă uit durerea și iubirea,

Înseamnă că nici tu… nu mai erai.

Să adormi încet, suflet blând,
Așa cum mă linișteai odinioară,
Cu tăcerea ta caldă, răbdând
Povara durerilor mele, amară.

Ai plecat cu o jumătate din noi,
Știind că tot ce rămâne e greu,
În zilele dulci când răsuflu-n nevoi,
Mă țineai doar prin tăcerea mereu.

Unde ai ajuns, departe de dor,
Sper că lumina te poartă senină.
Iartă-mi suspinul și-al lacrimii nor,
Iar poveștile noastre, păstrează-le-n tihnă.

Te-am chemat "prieten", axolot blajin,
Mă priveai ca o umbră de soare,
Un ecou ce trăiește și-apune divin 
Lăsând amintirea să doarmă sub zare.

“Prietenul meu cel mai bun nu imi oferea sfaturi, avuții cu carul, fericire fara sfarsit……ci doar liniștire… asta e tot ce doream.”

Caut între spini, cuvinte înțelepte,
Ca să mă pot lega spiritual de pământ,
Dar am găsit doar vorbe învrăjbite,
Reușind totodată, să mă dezleg de jurământ.

E târziu… trebuie să-mi iau rămas bun,
Pleacă pașii mei spre alte lumini,
Trebuie să înțelegi un lucru, fiindcă….
Din locul unde plec nu mă mai întorc, oricât suspini. 

Răsună liniștea catastrofal
Din pereții de metal,
În timp ce din monocristal
Se reflectă digital,
Direct pe-al meu moral.

Profeții din repertorial,
Iar în drumul ascensional,
Mă despart diapetal,
În multe egouri poziționate zenital,
În jurul aceluiași pocal.

Un semnal răsună, spiritual,
Înțeleg că avem același ideal,
De a răspândi pacea monumental,
Vărsând sângele nevinovăției din pocal,
Peste tot acest tărâm infernal.

(Ediția Sicrii de Sticlă cu Trupuri de Abajur)

În țara-n care râsul ține loc de pâine,

Și gluma tristă-ți cade greu în minte,

Românul zice: „Nu murim de foame,

Murim de râs, că-i gratis... până la taxe!”

Avem asfalt cât să-ți rupi două glezne,

Și autostrăzi doar măsurate-n promisiuni mărețe,

Pensionaru’ face yoga la cozi de medicamente,

Iar tinerii „evoluează” doar prin rente.

La spital iei bon, apoi un parastas,

Doctorii fug că jurământu-i doar un pas.

Pe hârtie-i sacru, în real business pur,

Te vindecă mai bine-un gurist dintr-un „live tour”.

Dar stăm drepți, chiar și cu burta goală,

Și facem haz cât mai avem o fală.

Suntem români —și asta nu-i o scuză,

E doar un titlu... într-o comedie confuză.

Se rupe cerul într-un geamăt surd,
Iar eu, copil al umbrelor, îmi croiesc
Drumul printre amintiri cu genunchii goi,
Acolo unde nici tăcerea nu îndrăznește să pășească.

Am pus cuvintele
frunze între ani,
le-am călcat în picioare,
loc pentru mai multe,
azi părăsesc
ucenicia neterminată,
curgând din poemele voastre,
o las altora care au mai îndrăznit,
eu nu voi mai fi fost
un început lipsit de speranţă,
alte cuvinte trăiesc aşteptarea
ecourilor născute să fie
versuri hrănite cu mine,
aş pune punct, dar
plâng virgulele care măsoară
pauzele ascunse printre clasici,
las rimele să cadă
din degete desfrunzite de ritm,
în altă poezie cuvintele se cer
oblojite cu frumos,
nu este un crez,
doar o evadare veşnică
în închisoarea mişcătoare
a gândurilor.

În mine port
visele sărutate
cu stropi de poeme,
aşa cum au fost odată.

Demult, când au venit nave neterestre la București, după ce (ni) s,a întâmplat minunea sâmbătară ( ADVENTISTĂ) de la ziarul Timișoara (95 sau 96)mi-a fost dat ordin militar secret să scriu un alt imn.De atunci s-au întâmplat multe ...

    Am scris versurile următoare, care se potrivesc la ; ,, Onor la președinte ,,( e încercarea mea ultimă) ;

1   Suntem urmași de mari eroi

   Pe tărâmul român, unde,s turmele de oi

   Auru,i predat mereu,mereu de noi

   DOMNULUI din treacăt și de apoi!

2  Drapelul flutură în vânt

   Peste ape-n văzduh și pe dragul nost pământ

   Din lăută și din fluier zicem cânt

   Scris cccu sânge lui Yssus - Domnul sfânt!

   Îi spus de la creștini bătrâni

   Să păzim Sâmbăta și să nu mai fim păgâni

3  Tinerii nu au purtarede hapsâni

    Li se face milă chiar și de câini.

   DUXIneCaL - semnul latin

 4  Au suma-mpotrivă la semnul sabatin(!)

   Când e ziua de Odihnă mă închin 

   La : YAHVVEH = SABBAOT ( sau ELOHIMM)

    M = 1000

    D = 500

   C = 100

   L = 50

   X = 10

   V =  5

   I = 1

a,  ,,  ... și orice duh care nu mărturisește pe Iisus, nu Este de la DUMNEZEU, ci este  ...( N. T.) 

b ,,  ... căci Satan însuși se preface într-un înger de la lumină ...  ,,( N.T.)

c ,, Le - am dat legile Mele  și le -am făcut cunoscut poruncile Mele ,pe care trebuie să le împlinească omul ,ca să trăiască prin ele.    etc.( V.T.  Ezechiel ,cap.20 , vers .11 ,12,13 ,  20 ,21 .

d În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat  , va veni orice făptură să se închine înaintea Mea ,zice Domnul , ... (V.T. , Isaia , 66: 23).

e  ,, Al  Meu este aurul ...  ,,  (V.T. )

 f Citește  2 Tesaloniceni,cap . 2 ,N. T.  !!

g Citește Evang.  ,  ,, Apostolii mincinoși ,, și   ,,Proorocii mincinoși  ,,!!

Un cocor in zbor lasa in vant, plutind,
O pana franta din a sa arip-ostenita,
Din graba sa neobservand ca s-a desprins,
Si cobora acum in sens opus de paradis.

Din alb, orizontul se preface-n negru,
Apoi se coloreaza-n clipe aramii,
In picajul sau domol-alegru,
Pe un suflet pana poposi.

Sufletul era la margine de trup,
Gata-gata sa se rupa.
Ultima suflare atunci fuse purtata-n vant
Cu care se pecetluise orice simtamant.

Acum e liniste. Acum e pace.
In padurea de mesteacan.
De mult lumea nu mai fusese asa
De fapt, de cand ea se stia.

Intr-o perpetuitate plictisita,
Fara o speranta de schimbare,
Din fiecare zbor ramane doar o pana
Cand cocorul propriului cer moare.

Natura, nemiscata la durere,
Privea atunci cum sufletul i se jertfea,
Asteptand cu satisfactie clipa,
Cand cu pofta il va inghiti padurea. 

    De neuitat acest soare...
    cum se topeşte şi 
    curge în mare, 
    sângerând cu aur,
    albastrul sublim...
    
    Catargele-ntinse spre stele, 
    cer întâlnesc... 
    şi, pescăruşii, speriaţi,
    murit-au izbindu-se-n ele...

Unde-s nopţile în care
Tu fiind un visător,
Printre stele, ca în mare
Te plimbai neştiutor.

Fiind zeu, sau un copac
Rătăcind prin amintiri,
Şi bogat, dar şi sărac
Tot copil, şi versuri scrii.

Adorai să vezi lumina
Liniştea, în plină noapte,
Încercînd să afli taina,
De parcă citeai o carte.

Eşti copil, dar şi matur
Te impui sau nu cu paşi!
Timpul e nemuritor,
Apa curge, tu o laşi.
...

Ceață

Merg grăbit în ciuda libertății,

Spre tot ce gândurile-mi pictează,

Munți de realizări, asta e vocea sorții,

Îmi spune, doar asta contează...

Dar de ce nu sunt fericit?

Sunt, dar diferit,

Cum adică e drăguț când ma auzi mințind?

Asta simt, nu pretind,

Sau asa cred, stai, asa am fost mereu,

Parca nu... oprește-te, culoarea,

Se scurge, nu mai beau, nu mai vreau,

Ba da, îmi place starea,

Pensulă dispare, o vreau înapoi,

Dispari haos, acum sunt in pragul vieții,

Credeam ca-s întreg, incep sa ma-ndoi,

De ce e totul în ceață în spatele porții?