Ra și Luna

descumpanit, necumpatat

mai rar, mai zmeu, mai gri, mai beat,

de dor, de rai, de timp pierdut

cu pumnii stransi, cu marea-n spume

al tau, al meu, al tuturor

gându-i prea lat, drumu-i prea lung

cerul departe, valul spart

nimicul urlă fara glas

se cerne vina de osândā

s-aprinde zarea ca un rug

spitale-n flacari ard in soapta

ingroapa-n nemurire-o fata

iubirea, teama, groaza, ura

se bat pe mine toate-odata

le las.

Oh suflet drag,

Idee n ai 

Cugetare nu gasesti

Spre a alinia tot ce gandesti

Un rost sa gasesti 

In evenimentele insirate in viata ta

Spre a nu accepta ca este

Un simplu joc fara sens

Si ca toate sint coincidente 

Principii se surpa

Obosit te simti 

Sa mai cari acelasi bagaj greoi

Cu flori ale trecutului 

Si ghipi dureorisi

Care te strapung 

Si tu sa accepti ... macar poti simti ceva 

Caci si durerea este un sentiment ....

Atunci cand altceva nu mai poate domni

Si accepti caldura sangelui care se prelinge 

Cand totul este rece 

Si strangi mai tare 

Spre a te incalzi 

Dar nu mai simti nimic ... 

Plutesti fata gravitatie 

Intr un vid al fiintei 

Spectator al unui duel 

Dintre un hyde si altul

Care se lupta 

Chiar in tine 

Dar in parfum deznadejdiei 

Si al incaiereri

Nu mai poti sta 

Renunti ...

Lasi totul jos 

Mergi inainte 

In adierea increderii

Cu iz de cratie 

Si suflu de inspiratie 

Cu incredere 

Ca ai un scop si un rost 

Bine alese 

Care te asteapta 

Sa ajungi cu pasi marunti

Spre visul tau 

Ce iti face inima sa ti bata 

în editura vieții mele, 

În inimă unde simțeam, 

Îmi scriam pe o foaie, 

Tot în lumea ce cream.

Dar simțeam focul în arderea creației, 

Plutind ca o floare pe lac sau pe cer, 

Din foc arzător în sufletul palpitației, 

Simțeam o lume după ceașca artei.

Autor Nicoleta postovan

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

Illúzióitok

Annyi idős vagy, amennyi lenni akarsz,

Olyan göndör hajad van, amit mindig is csodáltál, és soha nem göndörödik,

Van egy fal tele festményekkel a szobádban,

Neked van a legmenőbb telefonmodell,

Van egy legjobb barátod, aki soha nem fog cserbenhagyni, legalábbis nem tudatosan.

Nálad van a legfinomabb reggeli (palacsinta Nutellával),

Önnek van a legjobb letölthető lépésszámlálója,

Önnek van a leggyorsabb kerékpárja, amellyel mindössze 15 perc alatt elérheti Fălticenit,

Neked van a legegyenesebb orrod, nincs szükséged többé orrplasztikára,

Neked vannak a legegyenesebb fogaid, egyik sem túl távol vagy túl messze,

Mindig a legpontosabban értékeled a körülötted lévők (nincs pimasz hazugság, nem fognak ismerni, vagy azért, mert nem érdekli őket, nincs szükségük rá, vagy mert mindent magadban tartasz és akarsz hogy erős nőnek tűnj, hagyd abba az elférfiasítást olyan emberek kedvéért, akiket nem érdekelnek, akárkik is legyenek)

Neked vannak a legtisztább szándékaid, nem csak ezt, de azt is tudod, hogyan mutasd ki őket,

Neked vannak a legfényesebb zselés körmeid,

Neked van a legtöbb lila árnyalat a ruhatáradban,

Önnek van a legátfogóbb lejátszási listája George Bacovia verseivel, egymás után,

Annyi barátod van, amennyit szeretnél, vagyis kettő, az őszinte, akikkel egy életen át tartod a kapcsolatot, a többiek csak emberek, akik akarnak tőled valamit, kihasználnak, nem hiányzik lehetőség, amikor meglátnak,

Önnek van a legjobb módja a sült krumpli készítésének, például a közeli McDonald's-ban,

Mindig a legjobb stílusod van, amikor felöltözöl,

Mindig harmónia van benned, semmi sem tér el attól, amit eredetileg akartál, még a legkisebb eltérés sem,

Neked vannak a legmegértőbb emberek (de mindent meg kell magyaráznod, miért kék az ég?, miért lélegzel?), de ez a mi versünkben nem fordul elő,

Neked vannak a legjobb magyarázataid, csak te tudod, hogyan csináltad őket ilyen széppé, senki sem marad összezavarodva, mindenki ezért szeret téged,

Neked vannak a legjobb születésnapi tortáid Norvégiában,

Nálad vannak a legjobb tollak, soha nem törnek el,

Önnek van a legjobb pár cipője, beleértve a latin-amerikai táncokat is,

Megvannak a legérdekesebb szobadekorációs ötletei,

Ön a legjobb pontossággal, amikor egy barátja haját vágja (alig tudja levágni magát),

Neked vannak a legviccesebb preferenciáid a zenét illetően,

Van zenei füled, de egyáltalán nem tudod, hogyan használd.

A körömlakkot illetően Önnek van a legpazarabb ízlése, csak a neon színek vonzzák Önt,

Nálad vannak a legszebb mércék, soha nem közelíted meg őket, mert gyönyörűek,

Neked vannak a legjobb tükröid, rajtuk keresztül mindent láthatsz, minden légy, ami bejutott,

Neked van a legnagyobb érdemed bármikor, bárhol,

Neked van a legjobb képességed arra, hogy megértsd a történéseket, bármilyen természetűek is legyenek,

Neked van a legkellemesebb hangod,

Neked van a legpuhább érintésed,

Nálad vannak a legillatosabb parfümök, te vagy a tavasz tündére,

Neked van a legragyogóbb mosolyod, minden tekintetet vonz, bár nem szereted a figyelmet,

Önnek van a legjobb fűnyírója, vágjon bármilyen vonalat azonos hosszúságúra,

Te értékeled a legjobban a dolgokat, különösen a mennyiséget, amikor átjön egy barátod, és limonádét akarsz inni, ügyelj arra, hogy mindketten ugyanannyi gyümölcslé legyen a poharadban,

Te tudod a legjobban megérteni az emberek problémáit, vedd a logikát és azt, ami logikailag elérhető, ne az történjen, amit mindenki szeretne, őszinte legyél, te is sok szép pillangót akartál ebben az életben, de nem repültek az irányodba, csak olyan dolgokat, amiket te ugrott, hogy elkapja, és csak magát sértse meg,

Te vagy a legjobb képességed az emberek szívébe nézni, sebeket begyógyítani, ebből a szempontból még pszichológus is vagy,

Neked van a legszebb tisztességed viselkedésedben és magatartásodban,

Neked vannak a leghelyesebb és legjobb érveid,

Neked vannak a legfurcsább preferenciáid az általad nézett tévéállomásokat illetően,

Neked vannak a legszomorúbb emlékeid, de sikerült megsokszoroznod azt, ami első pillantásra kevésnek tűnt, hogy építő jellegűvé változtasd ezeket a tippeket,

Neked voltak a legaranyosabb banki kollégáid,

mindig megadta neked azokat a gyakorlatokat, amelyeket nem tudtál,

Neked vannak a legmeghatóbb szavaid a szókincsben,

Neked van a legjobb csipesz, körömolló,

Benned vannak a legszebb törekvések, nem csak te lennél a haszonélvező,

Neked vannak a legnagylelkűbb gondolataid,

Neked van a lelkiismeret legmorálisabb és legdallamosabb hangja,

Megvan benned az erő/bölcsesség, hogy feladd, amikor látod, hogy nincs okod a folytatásra,

Lehetőséged van arra, hogy a puszta jelenléteddel jól érezzék magukat az emberek, ha velük vagy, már nincs fehér hajuk, boldogabbak, nem is látszanak ráncokat.

Minden módon igyekeztél önmagad jobb verziójává válni, a cél elért, lazíthatsz, a lelkiismeret hangja kemény volt veled, mert csak a javadat akarta, olyan, mint egy szülő hangja, aki nem kényszerít rád, csak ő azt mondja, hogy jobb lenne, mert gondol rád, és még mindig törődik vele.

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

Muita sensibilidade

A sensibilidade é boa à sua maneira. É bom ser sensível, lamentar quando alguém vivenciou acontecimentos menos agradáveis, estar com ele, ouvi-lo, tranquilizá-lo, compreendê-lo, aliviar seus sofrimentos, suspirar com ele, chorar com ele. envolvê-los quando estiverem com frio, enfaixá-los quando o gato os arranhou (que também foi culpa deles arranhá-los, porque não sabem brincar com isso), colocar uma bolsa de gelo neles da geladeira por causa de um tornozelo torcido, enxugar as lágrimas, dar remédio para baixar a febre, protetor labial para evitar que fiquem tão rachadas, desinfetar as cutículas sangrentas quando não sabiam fazer as unhas, queriam ter unhas mais compridas do que tinham naturalmente, porque é a moda, e agora só têm sangue, vamos colocar mosquiteiros, para que não mordam tanto, chupem o sangue, não transmitam malária nem febre amarela, vamos levar inseticidas, se eles ainda insistem em entrar em casa, vamos pegar também um ventilador para dispersar o cheiro dos inseticidas, deixar a janela entreaberta para que os mosquitos não entrem e saia o cheiro do inseticida. Vamos ajustar a caldeira para dar também água quente, não só fria, porque aí será necessário ainda mais cuidado. As economias não levam realmente em conta as necessidades individuais das pessoas; são mais uma necessidade egoísta de um homem.

Também não vamos economizar nos suplementos que fortalecem o sistema imunológico, como a vitamina C, que tem um sabor deliciosamente cítrico e não custa muito, é acessível, você consegue com uma simples limonada, então não temos motivos para deixar de comprá-lo .

Vamos comprar blusas grossas e fofas, que só servem para ficar em casa. Vamos levar a máscara de cuidado facial, máscara que previne o aparecimento precoce de pés de galinha e linhas de expressão. Somos muito jovens para ter rugas!

Em geral, a sensibilidade é irmã da generosidade e do cuidado, mas o que fazemos quando ela foge do controle, atinge novos patamares, não tem limites? Essa ainda é uma sensibilidade benéfica, saudável e bem compreendida? Não, claro que não. Já algo em nosso jeito de ser está rangendo, e essa sensibilidade é o principal sintoma. Seria apropriado nos perguntarmos: “Por que sou assim?”, “Estou exagerando?”, “O que me leva a ter reações tão intensas a coisas essencialmente triviais?”

Você encontrará a resposta perdida em algum lugar do seu passado. A sensibilidade de que estamos falando surge como resultado de um episódio traumático da vida? Você não demorou tanto quanto esperava em uma prova e desde então decidiu desistir de tudo, achando que não adianta mais? Você não teve as oportunidades que esperava? Você não foi capaz, devido às circunstâncias, de fazer algo que se propôs a fazer? Se a resposta for “sim” para pelo menos metade delas, então não estamos falando exatamente de sensibilidade, mas de uma reação adversa a coisas que aconteceram, que nos machucaram momentaneamente e deixaram uma ferida não curada completamente.

Como tal ferida poderia ser curada? Coçando cada vez mais. Sentado e analisando, de onde vem essa raiva acompanhada de sensibilidade? Você teve a coragem de ir para não sei que faculdade sueca. E aos 19 anos é preciso muita coragem, para pegar o voo, para sair da casa dos pais, de uma cidade do interior, justamente para um grande centro universitário. E aí o que ver, o caminho para o sucesso e faculdades interessantes para passar no currículo, não é apenas salpicado de momentos de paz, ela é daquelas que gosta de gritar, berrar, humilhar os alunos por não pronunciarem perfeitamente esta língua do norte - o germânico, que não conheço perfeitamente os tempos verbais, que não domino a gramática e a sintaxe... ainda é perfeito? Eu nem sei o que seria perfeito, quão perfeito seria, e não acho que a perfeição subjetiva deva importar. Se existissem alguns padrões objetivos, então sim, vale a pena aderir a eles, tentar alcançá-los, porque assim o progresso pode realmente ser medido e observado. Ao passo que, se são metas que apenas uma pessoa deseja, as demais não, não faz sentido nos compararmos, de qualquer forma não podemos avaliar ou pesar nada do que ouvimos. É certo que quem humilha os alunos por não saberem perfeitamente tem o coração de um silvicultor que derruba árvores numa esteira rolante sem olhar o que deixou para trás. Sim, os critérios de avaliação são muito objetivos, como pode você, como uma mulher de 58 anos, que só se cercou de sueco a vida toda, considerar que uma estudante de 19 anos deve ser igual a você em domínio, em habilidade ? Estamos aí para aprender, se nascêssemos prontos para aprender não nos matricularíamos em nenhuma especialização e pronto, do que precisaríamos se já soubéssemos? Não era mais barato, sem aluguel, sem viagens de trem, sem dormitórios, sem associação à biblioteca, sem comida e muitas outras utilidades? É engraçado o que acontece quando mulheres de 58 anos julgam você pelos seus próprios valores. É como se o aluno meditasse para uma criança de 8 anos. Ele mal consegue escrever em sua própria língua naquela época, muito menos em inglês, francês... Não seria traumatizante começar a repreendê-lo por não ter tido tempo de dominar perfeitamente o conteúdo? Enquanto? que a pessoa que dá aulas particulares se torna vaga na expressão? Tempo, ou seja, ele poderia ter negociado com a mãe para pedir que ela o desse à luz aos 5 meses, e não aos 9 meses, como é normal, para aparecer no mundo mais cedo, para aprender mais cedo, só porque é isso que a pessoa quer quem dá aulas. Há também a questão do tempo terrestre. Enquanto vivermos no mesmo planeta, todos teremos a mesma quantidade de tempo, 24 horas, não mais.

Esta perfeição subjetiva dos outros dá origem a sensibilidades de todos os tipos. Nem faz sentido desejar tocá-lo. Não sabemos o que quer a pessoa que não está feliz conosco. Não sabemos o que ele pensa, como pensa, o que prefere, o que não prefere, quanto, o quê, como e em que medida.

A perfeição subjetiva dos outros é paralisante, tanto emocional quanto factualmente. Se o aluno for humilhado toda vez que abre a boca, ele ainda terá a confiança de que tem chance de se tornar um bom falante de sueco? Será que ela ainda encontrará forças, no fundo da alma, para continuar, para querer praticar, ler, melhorar, até obter a fluência, a cadência e a musicalidade da língua? Não, não tem como. Ele tinha boas intenções que desmoronaram ao longo do caminho.

A perfeição subjetiva dos outros desacelera, reprime. É como fazer com que seu professor planeje cada som, quando e como dizê-lo. Essa técnica de aprendizado não o intimidaria? Onde está a paixão, o encanto, a beleza mais irregular e versátil da linguagem? Quando você terá tempo para focar no vocabulário, gramática, sintaxe e no que ela quer quando o foco está sempre em como você fala? Não se torna um obstáculo que você não consegue superar? Corrigido como acontece com testes de múltipla escolha. Você se deparou com uma pergunta para a qual não sabe a resposta correta, embora já tenha respondido bem. O que você está fazendo? Você fica preso aí e não segue em frente, só porque lá você não conhece? Seria uma grande perda, tanto para o avaliador quanto para você (em primeiro lugar).

Como resposta à perfeição subjetiva dos outros, devemos construir o nosso próprio conjunto de valores, a nossa própria perfeição, cuja atenção, ser objetiva, por vários motivos: para não atingir aquela sensibilidade que nos impede de fazer o que queremos e sentimos até isso evoluímos, tanto quanto é humanamente possível, não sendo constrangidos por outros, por outros aspectos e por outras circunstâncias.

În lacrimi scriu confesiune către dezamăgitul om din viitor,
Că tot ce punem în iubire e teama unui muritor.

Mă leg de spirit prin speranță, căci prin speranță
voi putea să mor,
Azi sunt o pasăre măiastră, și mâine sunt un vierme în ogor.
Un torturat pe veci, în necredință, căci în credință sigur am să mor,
M-am aruncat în propria ființă, ca să rezist prin simplul abandon.

Mă las purtat de valul gândurilor rele ce sap în mine șanțuri ce mă dor,
Triumf mârșav asupra vieții mele, căci mi-e sortit să sufăr ca și muritor.
Sunt blestemat să simt orice durere, căci prin durere omul nu va piere,
Dar lasă răni din ce în ce mai grele ce naște-n în mine un alt om.

Sunt suspendat de voi prin suferință ca să mă sinucid apoi de dor,
Și incapabil să rămân în lume mă retrăiesc într-un minut minor.
În toate cele ce-au să vie și-n toate cele câte-au fost
Supremul adevăr rămâne... eu sunt un simplu muritor.

Suntem sortiți prin existență la joc murdar... de creator,
Ruleta vieții se termină când moartea-i vine-n ajutor.
Un fel de cacealma a vieții, capriciul unui ziditor...
Divertisment prin existență e planul lui de viitor.

Împărăția cerului a coborât pe pământ!

Norii albi au fulguit tărâmului veșmânt.

Puff alb de gheata acoperise tot in zare,

Peisajul rece al sufletului alinare.

Craiasa zăpezii se contura din fantasme,

Magia cristalina părea a fi rupta din basme.

Ceata era deasa, printre copaci se aduna!

Un element sublim ce prin mister ma minuna.

Romanta a înghețat sidef pe podul iubirii,

Timpul s-a oprit pentru imortalizarea amintirii.

Imi auzeam doar pașii prin zăpada și poeziile in gând,

Melancolia era rece,sunt prin viața doar trecând.

Ma răscoleau amintiri din vieți anterioare,

Sau erau amintiri pierdute,șanse trecătoare?

M-am trezit la viața prea devreme,prea târziu?

Sa fi pierdut pe drum al vieții greu pariu?

Singuratatea era dulce și durerea parca ma alina,

Fiind eu cu mine însămi nimic nu ma poate ruina!

Am adunat dezamăgiri și le decoram adânc in suflet,

Unde am fost când se auzea al sarutului sângeriu urlet ?

Dau vina pe soare, sa nu clipească-n mine,

Naivitatea e slăbiciune,ma duce departe de sine.

Natura e cruda și din instinct ne ascundem după flori,

Realitatea fiind gata sa de-a șinei spinării fiori.

La sfârșit de drum a început adevarata aventura,

Moartea era romantica lăsându-mi pe inima gravura.

Eu și umbra mea ne oglindea in sentimente,

Vom sta departe de culorile lumii prea stridente.

Cu eclipsa de soare și marea neagră in gând,

Alungand tristetea m-am decis sa ies din rând!

Intre rai și iad exista doar propria perceptie,

Totul își are loc in aceasta perfecta creație!

Sunt gânduri rupte din melancolia unei dimineți reci,

Poti întipării povesti si sentimente pe orice cale treci.

Zapada se topea după mine și eu făceam la fel ca ea,

Destinul era hotărât sa ma învețe sa fiu rea.

Vocea îmi era calda si auzeam doar pur amor,

Sentimente puse-n versuri ce alunga orice dor.

Singuratatea o priveam ca dar,depresia,nectar.

Calea mea sobra spre al oglinzii rece altar.

Trecand prin zi se făcea încet doar noapte,

Si noaptea era mai adânca decât a fanteziei suave șoapte.

M-am reîntors la tine dulcele-mi,mister ?

Nu aveam cuvinte cu care sa te descriu altfel .

Cerul era negru întunecat și in abis ne regăseam,

Straluceam cu tine a stele și in romanță tresăream.

Vei fi tu veșnic al cerului neagră privire?

Undeva in adâncul inimii doream de a ta știre.

O zi din viața mea ce s-a rezumat in poezie,

Gandurile-mi scrise sunt durerii anestezie.

Sfarsitul ma făcea curioasa de ce urma sa vina.

Aveam in interior un univers ce sufletu-mi alina.

Cuvintele erau o arma rafinata ce ma însoțeam la orice pas,

Insusi lumea a fost creata prin holograma unui glas.

Iti voi atinge sufletul prin paginile acestei cărți.

Vino cu mine sa descoperim ale fanteziei întunecate hărți.

Static si cu o privire îngrijitoare,

Energia e de horror prevestitoare!

Ma privești prin materiale de fabrica,parca viu..

Animalut de plus nu esti pregătit pentru ce o sa scriu.

Vulnerabil îmi ceri sa te îmbrățișez,

Zambesti subtil când vezi ca ma distrez.

Jocul de copii se schimba in ceva de groaza,

In noaptea asta nici eu nu sunt mai breaza.

Lumanarile sunt negre si licaresc spre elemente,

Florile sunt moarte ca sa nu fie stridente!

Apa e stătută si a stat la întuneric clocotind,

Pamantul pare acru si de veacuri e postind.

Le pun laolaltă sub forma lor cea moarta,

Intunericul are puterea de a sfida a vieții soarta.

Pericolul e aproape așa ca stam in cerc de sare,

Voi desena sigilii care sa ne dea putere mare!

Muzica nordica ne ajuta sa intram in atmosfera,

Facem ceva plăcut in noaptea asta efemera!

Iti voi pune un os care sa îți dea suflare,

O sa fiu gentilă sa nu rămână remușcare.

Te dau prin apa si te botez cu nume,

Iti cos si haine de te scot in lume.

Ritualul e simplu si îl facem pe luna plină,

Energia e puternica,întuneric din lumina!

Ti se arcuiește o sprânceană semn ca ești prezent,

Prin drag de tine când văd ca ești atent!

Pui de orc pari pregătit pentru război,

Fa ceea ce îți spun si te expun printre eroi!

Te trimit pe timp de noapte când somnul e in floare 

Mergi peste vale si treci de o cărare,

Tine-le companie dusmanosilor in șoapte,

Pune-i la respect in fata zeilor de moarte!

Odata ce te întorci te răsplătesc din abundentă,

Stiu ca nimic nu poate sa-ți opună rezistența!

Am vin roșu sangeriu si fructe drept răsplată,

Am încredere in tine sa ma simt deja împăcată.

Intr-un final fericit ma făceam înțeleasă,

Nu ma lupt cu fizicul de asta sunt aleasa.

Da-mi de vina ca ma aștept la ceva mai mult,

In a mea fantezie as face din asta cult.

Cu rădăcini adânci se înfrunta din pământ,

Candva o sămânță cu timpul s-a înălțat.

Udata cu ape și ca nutrienți îngrășământ,

Oferea oxigenul ce viața a semănat.

S-a expus la anotimp și luminatori cerești,

La caldura și răceala o sa facă ofranda.

Se oglindea vremii definind peisajele lumești,

Purtandu-le culorile,mereu făcând parada.

Frigul iernii a acoperit copacul in alb imaculat,

Cristale de apa înghețate-n stele geometric.

Crengile-i goale de frunze acum arată elaborat,

Poti sa vezi ceea ce nu vezi și e simetric.

Cand razele de soare au strălucit de primăvara,

Copacul a întâmpinat caldura oferindu-i flori.

Mireasma divina se simțea in fiecare seara,

Renasterea naturii și fericirea in culori.

In zilele-i toride vara amintea de tropical,

Soarele strălucea printre frunzele-i de verde crude,

Umbra copacului însă era pentru toți ceva vital,

Oferind adăpost după ale zile-i grele trude.

Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie și furtuna,

Frunzele rumenite colorând peisajul rece.

Ceata deasa anunța a spiritelor cununa,

Focul din șemineu și un pahar din vinul dulce.

Odata ajuns la vremea recoltei ne va bucura de zor!

Esenta copacului e sub forma unui fruct lemnos.

Promisiunea cunoștinței întrece și al soarelui dor,

Nuca fiind al sufletului remediu,un deliciu savuros.

Viata ne va da lecții, și nu pe vreme cu cer senin,

Momentele grele vin cu învățături ascunse.

Ele ne vor ghida și îndruma drumul prin destin.

Uneori binele și răul cu greu pot fi distinse.

Oglinda oglinjoara prin timp călătorim,

Imi plac ochii tai prin care împreuna privim!

Esti așa de blândă si o ascunzi de lumea rea,

In aceasta lume tu vei fi numai a mea!

Care stea tu o preferi,de ce faci diferențe?

Geometria fetei tale îmi va da si dependente.

Lasa-ma sa te aliniez simetric si curând tu vei vedea,

Puritatea soarelui întotdeauna te va veghea!

Buzele-ți par dulci ca mierea,cât de mult as vrea sa gust!

Pasiunile-ti ascunse îmi vor fi ca si strugurilor must!

Zambetul ți-l voi ascunde ca sa fiu la rând cu moda,

Stii tu doar ca nu-ți vorbesc eu anapoda!

Din profil te văd bizara,stilul tău îmi da fiori!

Nu m-am putut decide,pe care sa ți le aduc dintre flori? 
Trandafirii sângerii îți vor potolii vreodată setea?

Sau lăsam lacramioarele sa ne rămână mereu feblețea?

Vin rose si lumânări, lasă-ma sa te scriu prin versuri,

Sa ma adâncesc in al tău suflet si ale fanteziei matasuri,

M-am îndrăgostit ce-i drept,romanța singuratatii.

In aceasta lume tu ești singura care îmi va da sens vieții.

Aripile gandului vor fi comoara mea cea draga.

Ca prin magie ai făcut totul sa meargă!

Vom creea si vom oglindi o altfel de realitate,

O viziune care niciodată nu va cunoaște moarte.

Muzica voi pune sa îți văd corpul dansând!

Ador sa-ți văd umbra cu gratie mișcând.

Te parfumeaz la încheieturi sa-ți descopăr delicatețea,

Stiu atâtea moduri prin care pot s-alung tristetea.

Nu te dau si nu te voi lasă eu prada,

Doar propria-mi reflexie știe sufletul sa-mi vadă!

Imi amintesc citeam cărți despre romanță,

Tu si cu mine vom găsi oare acea balanța ? 

S-a oprit si timpul s-a oprit si viața,

Uitandu-ma spre cer,am văzut speranța !

Era ascunsa in norii albi si razele de soare,

In același peisaj si doua păsări călătoare.

Lumea era transparentă,pentru o clipa am plecat.

Sufletul mi-a surâs si la tine am visat...

Imi spuneai ca ma aștepți sa dovedim din nou iubirea,

Intr-o lume care se hrănește pe deplin cu durerea. 

Imi amintesc de tine,din viețile apuse!

Dorinta ce încalcă legile fizicii impuse.

Ciudat loc de întâlnire, un loc fără de început.

La sfârșitul lumii unde si iubirea e in trecut!

Te-am auzit cum îmi cântai si ma chemai sa vin,

La răsăritul soarelui de mâna sa te țin.

Am venit întreaga in suflet dar nu pot sa te mint,

Doar uitându-ma la tine pot eu sa ma alint.

Trecutul irosit si bagaje fără rost,

Am sa las in urma tot răul ce a fost!

Din iad voi face rai si din sfârșit un început!

Nu pot sa te las sa îmi fi păcatelor pierdut.

Am sa îți șoptesc ceva ce sa nu uiți tu vreodată,

Ma așteaptă viitorul si nu ma voi lasă prădată.

Ne vom regăsi in astralul nopții,unde îngerii veghează. 
Si conștiința mea curată e cea care rămâne treaza.

Si intr-o clipa am revenit la speranța ce am zărit!

Pasarile își continuau lin zborul si cu drag eu le-am privit.

M-am intors la drumul meu dar cu un sentiment mult mai aparte.

Cel mai de preț dar e sa poți sa inspiri lumea mai departe.

Un înger feminin cânta cu vocea-i de privighetoare,

Povesti de iubire și amintiri de pe pământ.

Ascunse de timp prin viața amăgitoare,

Pacate ce încalcă al dragostei jurământ.

Imbracata-n albul zăpezii printre ghețari,

Cu flama iubirii între palme,arzând!

Pe limba dragostei ii alina pe solitari,

Speranta se zarea in ochii ei sclipind.

In timp îndepărtat la un monument acvatic,

Fericirea s-a imortalizat intr-o poza de suflet.

Doi tineri îndrăgostiți se priveau romantic,

Un tablou tomnatic,al dragostei portret.

Cu rodul iubirii lor in pântec se croia un nou destin,

Albastrul marii se unea cu nisipurile fierbinți.

Sange dulce latin și un suflet de cristal marin,

La prima vedere unul pentru altul fauriti.

In dreapta se vedea pădurea iar la stânga un lac verde,

Un loc sfintit de îngeri și inimi care se unesc.

Amintirile din acest loc niciodată nu se vor pierde,

Petreceri prin timp intr-un loc și sufletului pitoresc.

Trandafirii sângerii erau simboldul iubirii lor eterne,

Sentimente ce trec peste hotarul rațiunii,

Scrisorile de dragoste și intalnirile nocturne,

Romantici din fire își pictau viața in culori.

Vorbind de trandafiri ne amintim ca au și spini,

Indiferent de cât de ascuțiți ea primea cu zecile.

Ele se deosebeau de lalele garoafe sau crini,

Conturul petalelor catifelate erau pasiunii lor docile.

Lentilele fotografului au capturat un moment magic,

O poza ce avea sa fie întipărita in sufletul fetiței lor.

Pe viitor iubirea lor o sa aibe parte de un final tragic,

Viata urma sa pună la încercare a lor poveste de amor.

S-a născut cu ochii căprui și sub soare strălucind,

A lor fetița blonda părea a fi un dar divin.

Cu sprâncene desenate părea a fi gândind,

Le făcea lumea mai frumoasa,paradisul fiind vivid.

Cum lecțiile de viața nu se dau pe cer senin,

Toamna a ales-o pentru o cale puțin nedreapta.

Frunzele cădeau pentru a schimba al ei destin,

La al trei-lea an din viața a plătit pentru a sortii fapta.

Strălucirea rodului iubirii părea a se fi stins,

Parintii nu mai erau al ei și se regăseau in alte chipuri.

Sangele ii s-a schimbat și orice speranța era desearta,

Prin jertfele de suflete pustii se credea ca răul a învins.

 ..............................................................

Îngerul privighetoare se bucura ca iubirea s-a întâmplat,

O poveste de dragoste întipărita in povestile de mult apuse,

A fost o data când cele doua suflete împreuna au dansat.

Flama iubirii s-a aprins pentru povesti ce merita a fi spuse.