Împărăția cerului a coborât pe pământ!
Norii albi au fulguit tărâmului veșmânt.
Puff alb de gheata acoperise tot in zare,
Peisajul rece al sufletului alinare.
Craiasa zăpezii se contura din fantasme,
Magia cristalina părea a fi rupta din basme.
Ceata era deasa, printre copaci se aduna!
Un element sublim ce prin mister ma minuna.
Romanta a înghețat sidef pe podul iubirii,
Timpul s-a oprit pentru imortalizarea amintirii.
Imi auzeam doar pașii prin zăpada și poeziile in gând,
Melancolia era rece,sunt prin viața doar trecând.
Ma răscoleau amintiri din vieți anterioare,
Sau erau amintiri pierdute,șanse trecătoare?
M-am trezit la viața prea devreme,prea târziu?
Sa fi pierdut pe drum al vieții greu pariu?
Singuratatea era dulce și durerea parca ma alina,
Fiind eu cu mine însămi nimic nu ma poate ruina!
Am adunat dezamăgiri și le decoram adânc in suflet,
Unde am fost când se auzea al sarutului sângeriu urlet ?
Dau vina pe soare, sa nu clipească-n mine,
Naivitatea e slăbiciune,ma duce departe de sine.
Natura e cruda și din instinct ne ascundem după flori,
Realitatea fiind gata sa de-a șinei spinării fiori.
La sfârșit de drum a început adevarata aventura,
Moartea era romantica lăsându-mi pe inima gravura.
Eu și umbra mea ne oglindea in sentimente,
Vom sta departe de culorile lumii prea stridente.
Cu eclipsa de soare și marea neagră in gând,
Alungand tristetea m-am decis sa ies din rând!
Intre rai și iad exista doar propria perceptie,
Totul își are loc in aceasta perfecta creație!
Sunt gânduri rupte din melancolia unei dimineți reci,
Poti întipării povesti si sentimente pe orice cale treci.
Zapada se topea după mine și eu făceam la fel ca ea,
Destinul era hotărât sa ma învețe sa fiu rea.
Vocea îmi era calda si auzeam doar pur amor,
Sentimente puse-n versuri ce alunga orice dor.
Singuratatea o priveam ca dar,depresia,nectar.
Calea mea sobra spre al oglinzii rece altar.
Trecand prin zi se făcea încet doar noapte,
Si noaptea era mai adânca decât a fanteziei suave șoapte.
M-am reîntors la tine dulcele-mi,mister ?
Nu aveam cuvinte cu care sa te descriu altfel .
Cerul era negru întunecat și in abis ne regăseam,
Straluceam cu tine a stele și in romanță tresăream.
Vei fi tu veșnic al cerului neagră privire?
Undeva in adâncul inimii doream de a ta știre.
O zi din viața mea ce s-a rezumat in poezie,
Gandurile-mi scrise sunt durerii anestezie.
Sfarsitul ma făcea curioasa de ce urma sa vina.
Aveam in interior un univers ce sufletu-mi alina.
Cuvintele erau o arma rafinata ce ma însoțeam la orice pas,
Insusi lumea a fost creata prin holograma unui glas.
Iti voi atinge sufletul prin paginile acestei cărți.
Vino cu mine sa descoperim ale fanteziei întunecate hărți.
