Poate
Societatea, scumpă societate
Tot mereu ești mai în spate
Tremurând sub rugăciune
Poate apuci să-o spui și mâine
De dormi, speri că poate,
Mâine nu mai dai din coate,
Sau nu prea mai dormi deloc
Umbli buimac să ai foc
Tremuri atunci când îți-e rău
Dar să te schimbi nu vrei, zău
Te uimești cin’ te conduce
Și te plângi că nu-ți ajunge
Nici să mori nor’ să te lase
Și-ți vor pune peste tot plase
Iar la final îți poți spune
Subjugat, o rugăciune
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Petru BALAN
Дата публикации: 11 июня 2024
Просмотры: 424
Стихи из этой категории
Pustnicul
Pe stânca ce atinge cerul,
Un pustnic și-a zidit castelul,
Să fie lângă Dumnezeu,
Așa cum își dorise el.
Și-n fiecare zi cu nume
Se tot ruga la Dumnezeu
Să ierte întreaga omenire,
Să nu îl ierte doar pe el.
Își petrecu parte din viață
Rugându-se la Dumnezeu
Și de cădea în îndoială,
Tot se ruga la Dumnezeu.
Îl tot ruga să-l întărească,
Să nu greșească-n adevăr,
Să ție calea vieții dreaptă,
Să nu găsească vreun ocol.
Îl lăudau în cer toți sfinții,
Îl lăudau și adormiții,
Iar îngerii se întrebau
Cum Dumnezeu nu-l cheamă-n în rai.
Dar pustnicul avea păcate,
Ce nimeni nu știa socoate,
Doar unul, bunul Dumnezeu,
I le știa pe toate.
Se scurge timpu-ncetișor,
Stând singur, fără niciun om,
Dar și așa timpul trecu
Și barba-i albă se făcu, din neagră.
Și chiar de-avea vreo 90 de ani
Nu se plângea că-i este greu,
Căci își găsea un ajutor
În sfântul nostru, Dumnezeu.
Veni vremea călătoriei,
Să plece în împărăție,
Să întâlnească sufletul,
Pe Domnul lui.
Pe stânca ce atinge cerul
E omul ce-și dorește raiul,
Iar lângă el o nălucire,
Îi dă biletul de adio.
Un suflet se îndepărtează,
Se plimbă liber prin văzduh,
Privește cerul cu mândrie
Și zboară lin spre absolut.
La poarta raiului închisă,
Un sfântul Petru stă tăcut,
Îndeamnă sufletul să șadă
Și să aștepte-n rând.
Un rând de suflete plângând
Așteaptă lângă poartă,
O judecată îi desparte
De raiul cu de toate.
„Ți-e tolba plină de păcate,
În tinerețe le-ai făcut pe toate,
Un hoț fusei de mic copil,
Apoi, tâlhar la drumul mare.
Te-au blestemat toți jefuiții,
Pe tine și pe banda ta,
Te-au pus în lacrimi și suspine
Și le-au trimis la mine.”
Așa grăi la judecată
Un Domn creat din apă pură
Ce se părea că n-are gură,
Dar toți știau ce vrea să spună.
„Te iert de toate câte ai făcut,
Căci am văzut că nu ai vrut
Să strângi averi nemăsurate
Sau să îți faci palate.
Ai împărțit cu cei săraci
Din prada ta bogată,
Ai dat la oameni nevoiași
Și la văduve-n poartă.
Mai știu de anii de căință,
Ți-au fost de mare trebuință,
La judecata de apoi,
Te iert, rămâi în rai, cu noi.”
Din toate câte le-am făcut,
Când minte multă n-am avut,
Avem un timp la bătrânețe
Să cerem penitență.
Eticheta
Oh suflet drag,
Oare ce însemn yo pentru tine ?
Oi fi o dulce amintire
A unor vremuri de mult apuse ?
Sau poate urma unui dureros ghimpe ,
Care o lasat în urma numai o adâncă urma?
Plăcuta sau dureroasa
Urma mea ,draga om
Este numa așa cum o dorești tu a o vedea
Căci în toată povestea vieții tale
Cândva ai să realizezi că am fost doar un emițător
Doar un canal de comunicare
Prin care altu a lasat un mesaj
Descifrat sau nu de tine
Însă tu, te ai preocupat mai mult
De a pune o eticheta alba sau neagra
În jurul gatului meu....
Bătaie
Bătaia inimilor
Zguduie orizontul.
Bat cu putere ca pumnale
În ale rațiunii ziduri înfricoșătoare.
Luptă pe viață și pe moarte:
Deliciul dorinței;
Versus siropul speranțelor deșarte
Ce se scurge printre craniile capetelor sparte.
Gândul, oștean temerar,
Frate de sânge cu pornirea parșivă
De a crea o lume distopică
În care fiece idee e liberă.
Sincronism în sincretism,
Istețime-n cretinism.
Alăturări frivole de valori
Premergătoare unor inerente orori.
Asta-i bătălie de idealuri.
Ce n-au fost vreodată sfinte.
Doar cu-aghiasm'-un pic stropite
Ca să semene cu cele sfinte.
Dar, și-aghiasma apă se preface
În mâinile ce nu-s dibace.
Iar inimile din pumnale-asurzitoare,
Se înmoaie precum paiul atins de lama unei cositoare.
Plăcerea adierii vântului
Stagnez într-o baltă fără nume și pătată de trecut.
Datorită secetei din inimă.
Conștiința nu se împacă cu gândul ce greșește,
Iar lucrurile ce par simple, sunt eterne.
Lângă zidul din fața realității.
Plăcerea adierii vântului,
Ce vrei cu adevărat?
Nu crede ce se risipește.
Păstrează ce prinde rădăcini în leș.
În suflet rămân sechele adânci.
Umbresc sufletul, nu găsesc să aprind lumina, căci mi s-a ofilit gândul.
Lași bucăți risipite, pe marginea amintirilor neplătite.
Imaginile îmi înspăimântă originile și tresar în fața ecoului,
Ce aduce ceața incandescentă.
Emigrezi către trepte ruinate, ce nu duc nicăieri,
Decât provizoriu, analgezia stagna ca o nălucă.
https://letras.ro/product/ebook-ritm-surd-florentina-magdalena-editura-letras/
Foc viu
Stau cât pot și mă înalț.
Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,
Tot ce prind ca să mă țin,
Să nu mă sting, să nu mă abțin.
Dă-mi ceva să mai ating,
Vreau să mor, dar nu mă sting.
Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,
Să mă întrec, să mă desfac,
Să trag de timp și să m-aprind,
Să trag de limbi și să pretind,
Că vreau să mor de epuizare,
Că vreau să ajung la nepăsare.
Tot ce vreau e să consum și să mă sting.
Să ajung, să mă împing și să mă aprind.
Trosnăi și mă enervez,
Mă liniștesc mă potolesc.
Toate astea și nu vezi,
Lume crudă, cum privesc.
Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș
Și încep să mă pălesc.
Sunt un foc sinucigaș,
Chinuit de un "trebuie să găsesc".
Orele astrale ale omenirii
Pustnicul
Pe stânca ce atinge cerul,
Un pustnic și-a zidit castelul,
Să fie lângă Dumnezeu,
Așa cum își dorise el.
Și-n fiecare zi cu nume
Se tot ruga la Dumnezeu
Să ierte întreaga omenire,
Să nu îl ierte doar pe el.
Își petrecu parte din viață
Rugându-se la Dumnezeu
Și de cădea în îndoială,
Tot se ruga la Dumnezeu.
Îl tot ruga să-l întărească,
Să nu greșească-n adevăr,
Să ție calea vieții dreaptă,
Să nu găsească vreun ocol.
Îl lăudau în cer toți sfinții,
Îl lăudau și adormiții,
Iar îngerii se întrebau
Cum Dumnezeu nu-l cheamă-n în rai.
Dar pustnicul avea păcate,
Ce nimeni nu știa socoate,
Doar unul, bunul Dumnezeu,
I le știa pe toate.
Se scurge timpu-ncetișor,
Stând singur, fără niciun om,
Dar și așa timpul trecu
Și barba-i albă se făcu, din neagră.
Și chiar de-avea vreo 90 de ani
Nu se plângea că-i este greu,
Căci își găsea un ajutor
În sfântul nostru, Dumnezeu.
Veni vremea călătoriei,
Să plece în împărăție,
Să întâlnească sufletul,
Pe Domnul lui.
Pe stânca ce atinge cerul
E omul ce-și dorește raiul,
Iar lângă el o nălucire,
Îi dă biletul de adio.
Un suflet se îndepărtează,
Se plimbă liber prin văzduh,
Privește cerul cu mândrie
Și zboară lin spre absolut.
La poarta raiului închisă,
Un sfântul Petru stă tăcut,
Îndeamnă sufletul să șadă
Și să aștepte-n rând.
Un rând de suflete plângând
Așteaptă lângă poartă,
O judecată îi desparte
De raiul cu de toate.
„Ți-e tolba plină de păcate,
În tinerețe le-ai făcut pe toate,
Un hoț fusei de mic copil,
Apoi, tâlhar la drumul mare.
Te-au blestemat toți jefuiții,
Pe tine și pe banda ta,
Te-au pus în lacrimi și suspine
Și le-au trimis la mine.”
Așa grăi la judecată
Un Domn creat din apă pură
Ce se părea că n-are gură,
Dar toți știau ce vrea să spună.
„Te iert de toate câte ai făcut,
Căci am văzut că nu ai vrut
Să strângi averi nemăsurate
Sau să îți faci palate.
Ai împărțit cu cei săraci
Din prada ta bogată,
Ai dat la oameni nevoiași
Și la văduve-n poartă.
Mai știu de anii de căință,
Ți-au fost de mare trebuință,
La judecata de apoi,
Te iert, rămâi în rai, cu noi.”
Din toate câte le-am făcut,
Când minte multă n-am avut,
Avem un timp la bătrânețe
Să cerem penitență.
Eticheta
Oh suflet drag,
Oare ce însemn yo pentru tine ?
Oi fi o dulce amintire
A unor vremuri de mult apuse ?
Sau poate urma unui dureros ghimpe ,
Care o lasat în urma numai o adâncă urma?
Plăcuta sau dureroasa
Urma mea ,draga om
Este numa așa cum o dorești tu a o vedea
Căci în toată povestea vieții tale
Cândva ai să realizezi că am fost doar un emițător
Doar un canal de comunicare
Prin care altu a lasat un mesaj
Descifrat sau nu de tine
Însă tu, te ai preocupat mai mult
De a pune o eticheta alba sau neagra
În jurul gatului meu....
Bătaie
Bătaia inimilor
Zguduie orizontul.
Bat cu putere ca pumnale
În ale rațiunii ziduri înfricoșătoare.
Luptă pe viață și pe moarte:
Deliciul dorinței;
Versus siropul speranțelor deșarte
Ce se scurge printre craniile capetelor sparte.
Gândul, oștean temerar,
Frate de sânge cu pornirea parșivă
De a crea o lume distopică
În care fiece idee e liberă.
Sincronism în sincretism,
Istețime-n cretinism.
Alăturări frivole de valori
Premergătoare unor inerente orori.
Asta-i bătălie de idealuri.
Ce n-au fost vreodată sfinte.
Doar cu-aghiasm'-un pic stropite
Ca să semene cu cele sfinte.
Dar, și-aghiasma apă se preface
În mâinile ce nu-s dibace.
Iar inimile din pumnale-asurzitoare,
Se înmoaie precum paiul atins de lama unei cositoare.
Plăcerea adierii vântului
Stagnez într-o baltă fără nume și pătată de trecut.
Datorită secetei din inimă.
Conștiința nu se împacă cu gândul ce greșește,
Iar lucrurile ce par simple, sunt eterne.
Lângă zidul din fața realității.
Plăcerea adierii vântului,
Ce vrei cu adevărat?
Nu crede ce se risipește.
Păstrează ce prinde rădăcini în leș.
În suflet rămân sechele adânci.
Umbresc sufletul, nu găsesc să aprind lumina, căci mi s-a ofilit gândul.
Lași bucăți risipite, pe marginea amintirilor neplătite.
Imaginile îmi înspăimântă originile și tresar în fața ecoului,
Ce aduce ceața incandescentă.
Emigrezi către trepte ruinate, ce nu duc nicăieri,
Decât provizoriu, analgezia stagna ca o nălucă.
https://letras.ro/product/ebook-ritm-surd-florentina-magdalena-editura-letras/
Foc viu
Stau cât pot și mă înalț.
Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,
Tot ce prind ca să mă țin,
Să nu mă sting, să nu mă abțin.
Dă-mi ceva să mai ating,
Vreau să mor, dar nu mă sting.
Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,
Să mă întrec, să mă desfac,
Să trag de timp și să m-aprind,
Să trag de limbi și să pretind,
Că vreau să mor de epuizare,
Că vreau să ajung la nepăsare.
Tot ce vreau e să consum și să mă sting.
Să ajung, să mă împing și să mă aprind.
Trosnăi și mă enervez,
Mă liniștesc mă potolesc.
Toate astea și nu vezi,
Lume crudă, cum privesc.
Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș
Și încep să mă pălesc.
Sunt un foc sinucigaș,
Chinuit de un "trebuie să găsesc".
Orele astrale ale omenirii
Другие стихотворения автора
Astăzi, e o zi oarecare
Astăzi, e o zi oarecare,
Fără de preț sau valoarea.
Plină de gânduri la o pâine,
De-o mănânci astăzi sau mâine ?.
Astăzi, e o zi oarecare,
Stai cu gândul la plecare.
Te uiți la timp, unde e țelul?,
Să îți umpli iute portofelul.
Astăzi, e o zi oarecare,
Și te frămânți, nu știi ce doare.
Te omoară gândul la copii?,
Sau că ai părinții în pustii?.
Astăzi, e o zi oarecare,
Muncești orice, nu ai onoare.
Si tu tot vrei, nu dovedești,
De azi pe mâine să trăiești.
Bun-rămas
Bun-rămas
În tumultuosul timp prezent
Mai alergăm independent
Căci pentru frica de hârtie
Ne punem țel ca datorie
Trăind în umbrele unui anotimp
Ne bucurăm cât ne-a rămas
Așteptând mereu un timp
Când va fi doar un bun-rămas.
Și pui zâmbete, doar de fațadă
Și te apleci pe esplanadă
Gândindu-te, cea mai rămas?
Din personalul nostru ceas.
Doar mica limbă de speranță
Și marea limbă de suspans
Căci într-o clipă de exuberanță
Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.
Ca să vezi….
Ce e greșit și ce-i corect?
Astăzi vorbim și mâine nu,
Tot ce rostim are efect,
De vină eu sau poate tu...
Ba îmi vorbești, ba esti tăcut,
Când ne certăm te faci ca plouă,
Și dar iar vina pe trecut,
Aștepți o oră,poate două...
Nici timpul nu ține cu noi,
Pe ceas arată ora zece,
Mă uit cum este iară joi,
Orgoliul tău nu vrea să plece.
Poate că sunt eu vinovată,
Pentru ce ți se-ntâmplă ție,
Mai rup din mine o bucată,
Și timp să mă destăinui mie.
De ce alegem mereu drama?
Când totul e atât de simplu,
Cuvântul și-l va spune karma,
Iar restul ne arată timpul.
Minciună sau Adevăr?
Am ajuns ca orice Lună
Să devină un Soare mic
Și apoi orice Soare
Să devină Lună unpic.
S-a ajuns soră cu frate
Să se iubească îndrăcit
Bătrân cu tânăr, împreună
De nu știi, e frate sau mumă?!
Ne rugăm oricui ne dă,
Fără prea multă cugetare.
Și după plângem și rugăm,
Doamne, adu-ne o scăpare.
Deși bărbat , eu vreau femeie,
Și port la gât zgardă și cheie.
Deși femeie, vrei bărbat,
Că așa e trendul acceptat.
Acest continuu vals de șlagăr,
În umbra retoricii,tu ai oglinda,
Și crezul tău, e drept ofranda…
Ori spre Minciună sau Adevăr.
Omul
Simplu trecător prin viață
Stau, privesc nedumerit
N-ai iubire nici povață
De la omul ce-a murit
Zace o căprioară moartă
Pe asfaltul uscat și închis
Plânge și Mama-natură
Astăzi omul iar a învins
Zbor păsările în tandem
Una carne și alta oțel
Și împroașcă mult în aer
Un prea toxic oxigen.
Verdele frumos odată
Azi e galben, veștejit
Casele cu mama, tatǎ
Rămân un loc ruginit
Totu-n jur fără culoare
Parcă toate au ruginit
Nimic nu mai e valoare
Nici cei viu, nici ce a murit
Gândul
Trezit in roua dimineții,
In zbuciumata zi a vieții,
Și chior de somn văd printre rânduri,
Lumina întunecată-n gânduri.
Nebun e gândul unde eu,
Mă tot zbat sa fiu un zeu,
Dar am puteri ce-s limitate,
Și ancorat mă țin in departe.
Departe-n văi de realitate,
Poteci de gânduri strâmtorate,
Și-n briza rece de îndoială,
Devin mahmur, căci gândul zboară.
Dar in văzduhul omenirii,
Recapăt gândul scurt al firi,
Căci nu pot să străbat pământul,
Decât purtat pe sus de Gândul.
Astăzi, e o zi oarecare
Astăzi, e o zi oarecare,
Fără de preț sau valoarea.
Plină de gânduri la o pâine,
De-o mănânci astăzi sau mâine ?.
Astăzi, e o zi oarecare,
Stai cu gândul la plecare.
Te uiți la timp, unde e țelul?,
Să îți umpli iute portofelul.
Astăzi, e o zi oarecare,
Și te frămânți, nu știi ce doare.
Te omoară gândul la copii?,
Sau că ai părinții în pustii?.
Astăzi, e o zi oarecare,
Muncești orice, nu ai onoare.
Si tu tot vrei, nu dovedești,
De azi pe mâine să trăiești.
Bun-rămas
Bun-rămas
În tumultuosul timp prezent
Mai alergăm independent
Căci pentru frica de hârtie
Ne punem țel ca datorie
Trăind în umbrele unui anotimp
Ne bucurăm cât ne-a rămas
Așteptând mereu un timp
Când va fi doar un bun-rămas.
Și pui zâmbete, doar de fațadă
Și te apleci pe esplanadă
Gândindu-te, cea mai rămas?
Din personalul nostru ceas.
Doar mica limbă de speranță
Și marea limbă de suspans
Căci într-o clipă de exuberanță
Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.
Ca să vezi….
Ce e greșit și ce-i corect?
Astăzi vorbim și mâine nu,
Tot ce rostim are efect,
De vină eu sau poate tu...
Ba îmi vorbești, ba esti tăcut,
Când ne certăm te faci ca plouă,
Și dar iar vina pe trecut,
Aștepți o oră,poate două...
Nici timpul nu ține cu noi,
Pe ceas arată ora zece,
Mă uit cum este iară joi,
Orgoliul tău nu vrea să plece.
Poate că sunt eu vinovată,
Pentru ce ți se-ntâmplă ție,
Mai rup din mine o bucată,
Și timp să mă destăinui mie.
De ce alegem mereu drama?
Când totul e atât de simplu,
Cuvântul și-l va spune karma,
Iar restul ne arată timpul.
Minciună sau Adevăr?
Am ajuns ca orice Lună
Să devină un Soare mic
Și apoi orice Soare
Să devină Lună unpic.
S-a ajuns soră cu frate
Să se iubească îndrăcit
Bătrân cu tânăr, împreună
De nu știi, e frate sau mumă?!
Ne rugăm oricui ne dă,
Fără prea multă cugetare.
Și după plângem și rugăm,
Doamne, adu-ne o scăpare.
Deși bărbat , eu vreau femeie,
Și port la gât zgardă și cheie.
Deși femeie, vrei bărbat,
Că așa e trendul acceptat.
Acest continuu vals de șlagăr,
În umbra retoricii,tu ai oglinda,
Și crezul tău, e drept ofranda…
Ori spre Minciună sau Adevăr.
Omul
Simplu trecător prin viață
Stau, privesc nedumerit
N-ai iubire nici povață
De la omul ce-a murit
Zace o căprioară moartă
Pe asfaltul uscat și închis
Plânge și Mama-natură
Astăzi omul iar a învins
Zbor păsările în tandem
Una carne și alta oțel
Și împroașcă mult în aer
Un prea toxic oxigen.
Verdele frumos odată
Azi e galben, veștejit
Casele cu mama, tatǎ
Rămân un loc ruginit
Totu-n jur fără culoare
Parcă toate au ruginit
Nimic nu mai e valoare
Nici cei viu, nici ce a murit
Gândul
Trezit in roua dimineții,
In zbuciumata zi a vieții,
Și chior de somn văd printre rânduri,
Lumina întunecată-n gânduri.
Nebun e gândul unde eu,
Mă tot zbat sa fiu un zeu,
Dar am puteri ce-s limitate,
Și ancorat mă țin in departe.
Departe-n văi de realitate,
Poteci de gânduri strâmtorate,
Și-n briza rece de îndoială,
Devin mahmur, căci gândul zboară.
Dar in văzduhul omenirii,
Recapăt gândul scurt al firi,
Căci nu pot să străbat pământul,
Decât purtat pe sus de Gândul.