Acaparat

Suflet drag, 

Am sa trimit un vis 

Spre inaltul ceresc 

Pe aripi line purtat

Peste vazduhuri nesfarsite 

Peste mari infinite

O secunda infima o sa dureze 

Dar pentru mine o viata de om 

O sa o cred ... 

Acel vis , acea speranta ...

Rasarit sa mi fie 

Puterea cordului sa i dea 

Spre a ma purta inca o zi

Mai aproape de al meu ideal

De al meu rost ... 

Iar toate acestea... o viata sa dureze 

Cand defapt abia am clipit 

Abia am trait 

Asteptand ceva 

Ce demult aveam ...

Suflet drag ,

Peste oceane de cuvinte 

Al meu dor -

Corabie sa fie 

Pânză de speranță 

În larg sa-l poarte 

În vânt lin șoptit 

Al amorului vis

Trecând peste întinderi nesfârșite

Doar în al meu suflet sfârșit 

Orizontul harta sa mi fie 

Spre un răsărit așteptat 

O raza de lumina vie 

În dar sa mai primesc 

Călăuză sa mi fie

În corul de voci mute

Dar tu ce simți?
Chip de lut, străin, tăcut,
Inima la galop te poartă,
O lacrimă pe pământ căzuta,
Râuri a făcut de durere adancă.

Bântui singur, necontenit,
În căutarea unui dor pierdut,
Un înger de zăpadă-a venit,
Lângă tine liniștit s-a așternut.

În gheață sufletu-ți cuibărit,
Întrebi ce simt, de ce suspin,
Ah, cuvintele, arme-n asfințit,
Pentru un suflet mut, străin.

Cuvintele se sparg de ziduri,
Șoapte mute în noaptea adâncă,
Răsfrângându-se în ecouri surde,
Într-un abis fără de margini.

Pașii mei, greoi și stingheri,
Lasă urme pe un pământ rece,
Înghețat sub greutatea unui gând
Ce nu-și găsește alinare.

În oglinda ochilor tăi,
Caut o fărâmă de lumină,
Dar găsesc doar umbre
Ce se strecoară nevăzute.

Și totuși...
În acest vid tăcut,
Mă întreb, mereu și mereu:
Dar tu ce simți?

Oh suflet drag ,

În ale mele cuvinte 

Alinare cauți 

Să mă bucur că m-ai citit ? 

Sau să jelesc că m-ai înțeles ? 

Suflet tânăr ... 

De ce petalele ți se ofilesc ? 

Și chipul rigid îl ai 

Când nu poți exprima cu adevărat

Ce simți

Împietrit rămâi 

În tine fericirea izbucnește

Dar nu o poți arăta 

Nu știi oare ? 

Când un dans nu-l poți dansa 

Dar muzica o simți 

Înlemnit rămâi 

Și te gândești de ce .... 

Și te întreb cât ai ascuns ? 

Cât ai evitat ? 

Că nu este momentul 

Sau ce o să spună cei din jur 

În colivie singur te ai închis

Zăvorul l-ai pus 

Și lumina ai închis o 

În siguranță să fi pretinzi

Ohhh ohh oh 

Cât mai poți să înduri ? 

Măi chip blajin 

De mână te țin 

Calm în centru te pun 

Și te las să vezi 

Că numa cât vrei 

Doar atât ai să suferi . 

Oh, tu,  alb înger ,
Care zaci pe-al meu negru mormânt, tăcut și dalb,
Cu lacrima de dor, înghețată pe chip,
Iar în suflet, zbucium... ca un vechi țip.

Pe-al meu mormânt obosit,
Liniște-ai găsit, necontenit.
Doar un vânt lin îți mai adie,
Peste gânduri grele, ce nu mai învie.

Doar un „rămas bun” se mai aude în zare,
Un suflu ușor, pierdut în visare.
O bătaie de cord, apoi tăcere,
O lacrimă cade, cu veche durere.

Iar tu, alb înger,
Cu aripi crestate de timp și de ger,
Cu pene căzute din atâtea lupte,
Ai găsit odihnă, sub stele rupte,

Într-un ultim dor,
De viață și de amor arzător.

Oh suflet drag....

Obosit te simti 

De emotii esti incercat 

De trairi inecat

Mergand pe marginea propriilor prapastii

Si totusi gleznle tremurand ...

Te ai opri , ai respira , 

Loc ai lua spre cugetare ...

Insa marginea este fina si abrupta 

Timp nu exista 

Si pe loc nu poti ramane ....

Clar vezi ca o decizie ai de luat 

Mergi incet 

Sau te lasi apasat ...povara si in suspin 

Dar totusi sti ca nu mai poti 

Minte spune" Hai !" 

Si trupu spune arzator "Stai !"

Tremuri in deriva 

Vantul sufla taios

Rece ,te ingheata

Controlul se surpa 

Renunti la el 

Doare sa l mai ti strans 

Si te lasi 

Insa te agati de incredere 

Si crezi ca iarasi cazi 

Liber in aerul haosului

Te indrepti in alta directie fara control 

Si vezi ca ai urcat 

Vezi prapastia 

Vezi poteca 

Si te intrebi 

"oare ce mi se arata

 unde sint ?"

Si sesizezi ca ai aripi 

Si vantul te poarta lin 

In drumul tau 

Spre orizonturi largi

Caci atunci cand nu mai poti 

Cineva mereu te prinde 

Caci ai gasit curaj

In spusele mele 

De a avea incredere 

Si de a face rai din ce ai 

... ai crescut .. te ai inaltat ..

Si cu credinta ai zburat 

Neatins de piatra dura 

Si de spaima injositoare 

Spre lumina zburand lin

Cu sufletu deschis 

Acum fara suspin

Durerea spargandu se in angoase 

De piatra intunecata a abisului 

In urma lasata...

Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,
Și am să spun atunci, mulțumesc, Bătrâne
Că m-ai făcut părtaș la tainica-ți minune!
...
Iar de mi-ai dat durerea spre-a mă frânge,
Din Duhul tău să-mi pui un strop în sânge
Și pentru-această cruce, să mă dumiresc
Și pentru atâtea alte, Bătrâne, mulțumesc!

Când lacrima-mi suspină și-mi cade pe obraz,

Când marea și seninul se-ntunecă-n topaz,

Când frunza și pământul se-ating încetișor,

Atunci, din nou, de mine...iar mi se face dor...

Mi-e dor din nou de mine, naiva care-am fost,

Mi-e dor de-acele lucruri văzute cu un rost....

Mi-e dor de-aceea ființă ce toate le credea,

Iar vicleșugul lumii în veci nu îl vedea....

Mi-e dor de curcubeie, de zâmbet, de fior,

Mi-e dor de și de momentul să mi se facă dor!

În ochii mei, acum, o pasăre-și ia zborul...

Iar eu, în toamnă, rămân numai cu dorul....

Suflet drag, 

Mintea ma minte 

Impulsuri neuronale 

Izor in a mea gandire 

Iluzie de obidie

In fantana de traire 

Nesecate de nemurire 

Vise spre visare 

Trimise si asteptate

Spre intrupare 

Legate in fir de alinare 

Prin rasuflare vie 

Ce cordului putere confera 

Spre bataie de putere

Insufleteste si respira 

Al omului grai viu

Iubire sa transmita 

Creatia sa spre lume 

Lin sa zboare 

In a universului nesfarsire 

Caci a trecut o eterna secunda 

De viata efemera...

Râde și roade…

cu mâna pe carne prinde,

printre oase ferme surprinde

dâra de gol — și mă crede.

Vina e a vinovatului,

vânând vina nevinovatului,

a cărui vorbe vagi

varul le pictează cu negre dungi.

Crezut, pe deplin neauzit,

zidind zarea zguduit

de întrebarea fără liniște,

pășește pe pajiștea de muște.

Mușcă din răspunsuri,

din răsputeri caută sensuri;

cu destinații senine văzând,

sătulul mâncând totul — flămând.

Când totul cade…

roade și râde.

Mai târziu am învățat,

Cine sunt, și am aflat,

Cu păreri de rău în suflet:

Omul vechiului păcat;

Lumea mare, lumea nouă,

Poleită-n stropi de rouă,

Irosită pe din două,

M-a pierdut, și v-o las vouă...

Animalice cadouri,

Vis scăldat doar in zerouri;

Prefăcute-n reci tablouri,

Suflete fără ecouri;

Sfărâmată-n zeci de rânduri,

Viață lungă, doar prin gânduri,

Amăgită de capturi

Și-a iluziei frânturi;

Uiți că-n noi e nemurire,

Ce se zbate de uimire,

Fierbe în dezamăgire,

Zace spre a sa trezire; 

Și strivind sub talpa grea,

Mult păcat din viața mea,

Ce perfid își ascundea:

Binele, sub formă rea;

Am ieșit la suprafață

Să-mi trăiesc o nouă viață,

Și-n a inimii balanță,

Doar prin EL primesc speranță!

N-aș vrea să spun ce, sau cum sunt.
Despre astea, niciun cuvânt
Este suficient să știu
Că pot să fiu
Exact ce sunt.
...
Căci în zadar
Încerc să par
Ce n-aș putea să fiu!
...
A da un sens vieții mele
Aici pe pământ
Nu-nseamnă-a aspira la stele,
Ci a putea atât să spun:
Că eu, pur și simplu, sunt!
...
Și dacă nu-s, că nu pot fi
Ce-aș vrea să fiu fără să par
Mi-e căutarea în zadar
Și cazna-mi fără de hotar
M-aruncă printre erezii?
...
Și-atunci mă-ntreb, de unde vine,
Acest îndemn ce nu-mi dă pace,
Să rup din lumile divine,
O scânteie care-mi place
Și care vrea doar să se joace
Cu scânteile din mine
Scriind versuri în ciorchine,
...
Strofe zeci cuminți și calde
Pentru oameni cumsecade?
Dar când oamenii s-or duce,
Printre stele, să se culce
Cine după ei să urce,
Să le facă sonmnul dulce,
Au nu scâteia jucăușă,
Când în pat, când după ușă,
Când la mine-ntr-o mănușă,
Încercând a se ascunde
Să n-o pun în versuri blânde?
Dar eu o las, căci de oriunde
Prinsă-n păpădii plăpânde,
Puf ușor purtat de vânt,
Pune viață în cuvânt,
Temelie din demersul
De a-mi naște-n taină versul
Versul meu plin de mister.
Mai mult, ce-aș putea să cer?
Deși aș cere doar să știu,
De nu-s ce par, cum pot să fiu?
...
Are poezia rost?
Dar dacă mi-aduce-aminte,
Printre cuvinte,
Cine am fost?
Și doar astfel voi ști
Cine voi fi?
...
Totuși, care cuvânt
Printr-o minune,
Îmi poate spune
Din cine par, eu cine sunt?