Visele -n țăndări

Nu mai scoate vorbe-n vânt,

Nu promite din lună si stele,

Nu te jura din nou pe sfânt,

Arzând lacrimile mele.

Nu te mai crede nici dracu 

Te rog scuză -mi limbajul;

Nu da înapoi ca racu,

Nu -ti va schimba sondajul.

O mie de șanse de -ai avea

Din partea mea ori altcuiva;

Pt tine -i povară grea,

Să răsucești în tine cheia..

Și să devii peste noapte 

Un făuritor de fapte 

Demne de -a fi pomenite

Din tată,fiu moștenite.

Ai amuțit,te -am pus pe gânduri?...

Te -am atins printre frânturi?..

Din pânza neguril lăsate 

Răzbea volbura de ciori,

Din roiul frunzelor uscate, 

Împrăstiau in jur fiori. 

Pomii dezgoliți tresar 

Sub croncănitul zgomotos, 

Ce trâmbița -n ecou bizar

Mesajul corbului spinos.

Apoi ploaia întrerupse 

Zarva iscata din senin .

Cardul smead tăcuse, 

Curmat de un suspin. 

Se pitulă într-o spărtură,

Rotinndu-și ochii cei de sticlă, 

Tânjind stropii de căldură, 

Iscodind prin păclă.

Vântul alunecă din nori,.

Zgribulindu le penajul,

Răscolindu I până n pori

Și I cuprinseră vârtejul. 

Cu aripi frânte, fără vlagă

Se dezlegară de furtună, 

Agățăndu se de o creangă,

Piloteau sub clar de lună. 

Pustie vatra strămoșească 

Gemea nostalgic pe culoare,

Scruta fără să clipească 

Urmele pierdute -n zare.

Tremură din crăpături,

Chipu -i bântuie la geam,

Liane șerpuiesc pe ziduri,

Dorul scârțâie pe ram.

Ușa -ntepenită tace

Scorojită de la ploi,

De ceva timp încoace 

Îi dă târcoale un strigoi.

În casă e rece și pustiu,

Praful pufăie în colț,

Cerul o scaldă -n cenușiu,

Păianjeni moțăie în jilț.

Ecou de amintiri apuse

Făcu umbre să tresară 

Și să depene nespuse 

Din basmul de odinioară.

Când era vesel și lumină,

Plânset, râset și culoare;

Acum zace în ruină 

Fără suflu și valoare...

Burnița de dimineață 

Și văzduhul amorțit

Picura din ceață 

Din cerul ostenit  

Aripa din scoarță 

Tănguia răzleț, 

Înlemnită la față, 

Pișcată de îngheț.

Copacii ruginiți 

Din petale curgeau, 

Priveau încremeniți, 

Din ramuri se frângeau.. 

Răgușit pământul 

De frig ,se înăspri, 

Luptându-se cu vântul, 

Trupește se zbărci....

Tristețea mă apasă 

În depărtările de acasă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină.

Molipsită de dor

Sub cerul incolor,

Bântui in noapte,

Lăcrimez în șoapte..

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culegeam tacit

Din simțul mocnit.

Îmi zâmbise la fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin.

-De ce râule,suspini 

Și oftezi din greu?..

-Vezi, mă sufoc în mărăcini,

Împânzite cu deșeu 

Scuip mortăciuni la mal,

Mă sec pe zi ce trece,

Slab mi -e fluxul în aval

Și arșița mă stoarce..

Uitară ploile de noi ,

Sub pietre mă topesc;

Sunt o mâzgă de noroi,

Nu mai susur,nu clipesc..

Setoasă pasărea zbură,

Fiarele fugiră -n lume.

Frisoanele mă scutură 

Și gura mi -e in spume ..

Off, omule cum te mai scalzi,

Fără apa -mi cristalină:

Ce -a rămas din mine

Este numai a ta vină...

Oraşul trandafirilor fără pereche,

La mine în oraşul meu,

Mi-a aduc aminte tot mereu.

Cum străzi imense paralele,

Erau frumoase şi aveau pavele.

Şi pe frumoasele alei aveam castani,

Erau bătrîni, dar ninşi de ani.

În parcuri şi pe străzi aveam,

Frumoase bănici unde stăteam.

Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,

Şi trandafirii aveau mirosul lor.

Şi străzi frumoase dar iluminate,

Cu lampadare vechi şi suspendate.

Şi lumea aceia simplă o priveam,

Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.

Era o lume atît de simplă dar cinstită,

Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.

Şi seara pe faleză în port mergeam,

Pe bancă stam, famfara o ascultam.

Şi încet vapoarele spre port veneau,

Veneau la dană unde ancorau.

Acest frumos oraş a fost şi este milenar,

Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.

Acest oraş a fost şi încă este,

Nu mă duce dorule

Unde-s negre apele.

Nu mă duce nicăieri,

Unde există doar ieri.

Nu mă duce unde-s cruci

Și viețile la răscruci.

Nu mă duce la iubiri,

Care dor și au amintiri.

Dorul doare, dorul plânge,

Inima în două îmi frânge.

Dorul arde și te îndoaie,

Ca pe o creangă după ploaie.

Dorule eu ți-oi cânta,

Inima nu-mi frământa.

Dorule du-te departe,

Să nu te mai simt în noapte.

Noaptea, dincolo de timp

Intr-un spatiu curgator

O calatorie vie simt

Cand revin, doar un ecou.

Aici totul e stabilit,

Conectat si pre-gandit

Apasator, de nemiscat

Forte, tensiuni... ii conectat.

Dar, e doar o jumatate,

Ca pe cand incep a cugeta

Soarele in urma il vad 

Cu opt minute si jumatate

Dar voi, stelelor voioase

Vii prezente voi vorbiti

Lumini misterioase

Din trecut voi straluciti

Spatiul curge, se indoaie

Timpul face si el la fel

O sceneta, poate-n vise

Prindem un glimpse in culise.

~ Fabulă satirică ~

Boul, când e mic de tot,

Când e doar un viţeluş,

Sare-n ajutorul tãu,

Precum glonţul, din cartuş.

Dar, când e mai mãrişor,

Când nimic nu mai e nou,

Vrea s-arate tuturor

Caracterul lui, de bou.

N-ai sã-l vezi trãgând în jug,

Decât numai obligat.

Dar, în schimb, va bea în rând

Cu toţi ceilalţi boi din sat.

Bea şi cade, cãpãtând

Drept în frunte, un cucui.

Pleacã înspre casã...când...

Ups!...cã nu e poarta lui!...

Iatã grajdul cãutat! 

Dar... mai mult l-a nimerit;

Şi intrase şi-ncãlţat:

Nix culturã!... În sfârşit...

Îl lovise pe cel mic,

Pentru cã scãpase-un "Muu!"

Ce sã-i faci? E bou, şi-atât.

Coarne are. Minte, nu.

Iaca... soarele e sus!

Boul meu, a adormit;

S-a trântit şi doarme dus

Când toţi boii s-au trezit.

Sforãie, cu nasu-n piept,

Necãjindu-se niţel:

Ce n-ar da sãracul bou

Sã mai fie iar viţel!

Sub lumina blândă a unei zile senine,

În grădina unde speranța se înfiripă,

Se deschid petale de iubire și căldură,

Pe alei de taină unde viața încă pulsează și respiră.

Cei care veghează, ca brazii tăcuți,

Cu mâini de lumină și zâmbet de flori,

Îndrumă pașii obosiți, cu glasuri de crini abia-nfloriți,

Și alinarea curge lin, ca un râu printre izvoare pline de dor.

Boboci și stejari cărunți,

Găsesc în atingere și cuvânt o primăvară nouă,

Învățând că-n fiecare clipă de suferință,

Se poate să înflorească curajul și speranța cea nouă.

Dragostea lor nu se rupe, nu se frânge,

E floare nemuritoare în clepsidra timpului,

Și chiar dacă umbrele trec peste clipele fragile,

Întotdeauna rămâne parfumul cald al grijii.

Și noi, ca frunze ce tremură la adiere,

Învățăm să fim răbdători, să ne lăsăm purtați,

Căci aici, în acest colț de grădină miraculoasă,

Durerea devine floare și speranță.

De crezi iubirea o frumoasă zeitate,

Fără de care vei muri...

Minerva sau Junona

Fie Diana ce-i protejează pe amorezi...

Ce ține-nchisă-n ea

Promisiuni de viață,vesel colorate

Ce vin și pleacă zi de zi,

Bieți muritori alcătuiți doar din pământ,

Purtând de carnaval costume

Și măști pictate ce chipurile triste le ascund

Și neputând să prindă pentru sine

Amorul și iubirea care vine

De la frumoasele femei,

Frumoase coborâte ca din basme,

De care tinerii se-agață

Precum în lanțurile de la bâlci,

Cu cai ce sunt pictați in verde

Si stau semeți sau chiar nechează,

Tablou ce-i colorat și pare viu...

Ei bine,află ce îți spun acum!

Căci circulă o glumă populară

Când se vorbește prost și fără rost

Sau când prostia iese mult în față,

Demagogie ce-i proprie la hoți sau la mișei,

Oameni politici ce cred că-s zei...

Se știu și ei ,nerușinați ce-ar trebui s-atârne-n ștreang!

Atunci răspunsul despre care fac vorbire spune:

Cai verzi ce stau să pască pe pereți...

Iar de vei crede vorbele rostite

De gingașele vrăjite domnișoare,

Nu vrăjitoare spus-am,ci vrăjite,

Și prins în mrejele iubirii

Cuprins de o dorință arzătoare

Ce-i proprie doar tinereții cum se știe,

Te vei trezi purtat la trap călare

Pe-aceiași cai verzi pe pereți!

Ooohh....blestemată ești iubire....

Cu sora ta pe nume Amăgire!

Cu tot ce porți asupra ta,

Podoabele din aur,divinele parfumuri și fermecatele minciuni,

Nici cei mai bravi soldați spartani,

Nu pot ușor a te-nfrunta!

Dar nici Virgiliu,Horațiu sau

Ovidiu,

Cel exilat în Tomis din tainice motive

De Augustus Imperator,

Poet ce-a așezat erosul ca scânteie a iubirii

Pe un semeț piedestal,

Nu ar putea ca să ridice azi blestemul,

Cu tot ce ai primit de la ai tăi,

Sau mai degrabă de la mama ta...

Amor,Iubire Dragoste și Amăgire,

Rămâneți pe vecie în Infern!

(18 februarie -4 martie.2023 Horia Stănicel-Irepetabila Iubire)