Trup şi gând

Al nostru instinct de conservare,

Ne amăgeşte trupul care

Acceptă, numai să nu piară,

A neputinţei lui povară.

 

Că-n clipa-n care gândul fuge

Şi-n spaţiu-timp oriunde ajunge,

Al nostru trup material,

Abia schiţează un gest banal.

 

Însă deşi este anost,

Ni s-a dat trupul cu un rost,

Să poată agăţa din zbor,

Trufaşul gând nemuritor.

 

Cum altfel gândul răsfăţat

De-al său destin etern şi abstract,

Să lase nemurirea-n cer,

Pentru un trup doar efemer?


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Cătălin Teodoreanu poezii.online Trup şi gând

Дата публикации: 30 октября 2025

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 570

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Aleasa mea

Ne-am cunoscut în parc sub nuc,

Îmi amintesc clar, cum să nu,

Când ţi-am propus să bem un suc,

Dar tu serioasă mi-ai zis nu.

 

Atunci ţi-am spus că dacă vrei

Să luăm o bere, iar de nu,

Să mergem la un ceai de tei,

Dar tu mi-ai zis că nu şi nu.

 

Când am văzut că nu doreşti,

Te-am întrebat de vrei sau nu,

La o cafea să mă-nsoţeşti,

Dar tu, că nu şi nu şi nu.

 

Dar ce să vezi, când ţi-am cerut,

Pe veci să fii aleasa mea,

Chiar să primeşti n-aş fi crezut,

Dar tu serioasă mi-ai zis...da!

 

Şi când ţi-am spus entuziasmat,

Că vreau să avem copii cândva,

Că o s-accepţi n-aş fi sperat,

Dar tu mi-ai zis că da şi da!

 

Iar ca să mergem într-o zi,

Noi doi bunici, la o cafea,

Nici nu visam de acord să fii,

Dar tu, că da şi da şi da!

 

Еще ...

Mă consolez la gândul

Mă consolez la gândul,

Deşi nu mi-e uşor,

Că voi muri odată,

Aşa cum stele mor.

 

Că voi avea destinul

A mii de galaxii,

Ce s-au născut odată

Şi odată vor muri.

 

Mă consolez la gândul

Că totu'-i efemer,

Că vor muri şi munţii

Cu minereu de fier.

 

Şi stânca cea mai tare,

Că va muri odată,

Că va muri granitul

Şi orice altă piatră.

 

Mă consolez la gândul

Că totu'-i trecător,

Că toate de pe lume,

Se nasc, trăiesc şi mor.

 

Că tot ce s-a născut

În Univers vreodată,

Va-mpărtăşi a morţii

Neabătută soartă.

 

Mă consolez la gândul

Că voi muri odată...

Еще ...

Nu ştiu ca tine doamnă...

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut iubită,

Să fie misterioasă ca bolta infinită,

Să fie fascinantă precum o galaxie

Şi ca o constelaţie mirabilă să fie.

 

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut vreodată,

Iubită mai frumoasă ca bolta înstelată,

Senină ca să fie ca cerul plin de stele

Şi caldă ca văpaia ce freamătă în ele.

 

Nu ştiu ca tine încă să fi avut vreo doamnă,

Să fie delicată ca bolta diafană,

Să aibă exuberanţa cometelor sprinţare

Şi faţa luminoasă ca razele de soare.

 

Surâsul să îi fie o stea ce nu apune,

Îmbrăţişarea tandră, a spaţiului genune,

Să aibă strălucire ca de Cassiopeie

Şi alb să-i fie sânul precum Calea Lactee.

 

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut femeie!

Еще ...

Copacul

Mi-e inima copacul

Pe care-ai scrijelit

Numele tău iubito,

Cu lama de cuţit.

 

Stă mărturie dâra

De sânge, acum uscat,

Ce a mai curs o vreme

Din rana ce-ai lăsat.

 

Şi azi încă mă doare

În locul unde-ai scris,

Chiar dacă tăietura

Pe trunchi s-a mai închis.

 

Dar te iubesc şi-acuma

Şi încă mai aştept

Să te întorci la mine

Şi să te strâng la piept.

 

Că doar atât iubito

Mai vreau până ce mor...

Oricum se aud din vale

O doină şi-un topor.

Еще ...

Că doar iubirea...

Tu n-ai să ştii ce-i nemurirea,

Atâta timp cât nu iubeşti,

Că dintre toate doar iubirea,

Viaţă îţi dă şi mort de eşti.

 

Această forţă creatoare,

Egal nu are -vreau să-ţi zic-

Că doar iubirea-i născătoare

De Universuri din nimic.

 

De-ai s-o-ntâlneşti în a ta viaţă,

Un fericit al sorţii eşti,

Că doar iubirea te învaţă

Cum veşnicia s-o găseşti.

 

Şi de-o să pleci atât contează

Pe aproapele să-l fii iubit,

Că doar iubirea te salvează

Şi viu de eşti şi de-ai murit.

 

Iar de ceilalţi de nu te doare,

Pierdut vei fi căci nu iubeşti,

Că doar iubirea-n veac nu moare,

Tu mort vei fi...chiar de trăieşti.

Еще ...

Că florile...

Că florile-s frumoase,

Sunt de acord, că-s flori,

Dar tu întreci magnolia

Cu ale ei culori.

 

Întreci în frumuseţe

Superba orhidee

Şi rozele, şi crinii

Şi atâtea flori femeie.

 

Că florile miros sublim,

Sunt de acord,

Dar tu întreci şi teii

Cu aroma lor cu tot.

 

Mireasma pielii tale

Şi a părului tău brun,

Întrece-n profunzime

Al teilor parfum.

 

Că florile-s gingaşe,

De acord şi acuma sunt,

Dar tu întreci toţi macii

Cei legănaţi de vânt.

 

Întreci în gingăşie

Câmpia cea brodată

Cu a macilor urzeală,

Atât de fin lucrată.

 

Că florile au dulceaţă,

De acord acum sunt iar,

Dar tu întreci iubito,

Al florilor nectar.

 

Că deşi nu eşti floare

Cu frunze şi petale,

Nu e nectar pe lume,

Ca cel al gurii tale.

Еще ...

Стихи из этой категории

Unde vântul mä va duce .

Departe de tărâmul drag

Stau rezematä-n prag,

Și plutind în nostalgie, 

Mä transform ca prin magie

Într-o pasăre ciudată 

De fantezia mea creată, 

Ce prinse viață, subit,

Zburând spre zări, tacit.

Unde gândul meu o duce,

Poposind la o răscruce, 

Privi în urma ei cu teamă, 

Se cuibări la mine-n palmă, 

Proroci al meu destin, 

Gläsuind in grai străin. 

Pe raza Stelei călătoare 

Pecetlui a mea cărare. 

Închisem ușa pe -nserate;

Poate norocu mi bate,

Să mă smulg din colivie, 

Să fac și un pic de terapie;

Ca să mi pot lua avântul, 

Unde mă va duce vântul...

Еще ...

🎤 În zadar în franceză

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

 

En vain

 

Au printemps, avec l'âme vibrante,

On attend le bonheur en rêvant,

Et en automne, quand les espoirs meurent,

Il nous reste un nuage,

Nous attendons tous en vain

Un bonheur qui ne revient jamais,

Berçant juste un rêve éphémère

La nuit, le ciel est toujours clair,

Nous nous envolons avec un désir fou de paradis,

Mais dans le refrain on voit que c'était encore un rêve.

Nous attendons tous en vain

Un bonheur qui nous échappe

Et dans l'âme ils tamisent amèrement

Des pensées qui nous trompent,

En vain nous supplierons,

Nous attendrons en vain

Le bonheur que nous voulons toujours,

Je ne viens plus !

Nous attendons tous en vain

Un bonheur qui nous échappe

Et dans l'âme ils tamisent amèrement

Des pensées qui nous trompent,

En vain nous supplierons,

Nous attendrons en vain

Le bonheur que nous voulons tant

Je ne viens plus !

Еще ...

Psalmi - IV - Suferința

 

Doamne,

de ce pare că durerea mea nu se mai termină?

De ce ploaia cade mereu pe același acoperiș,

și grindina lovește aceeași inimă?

 

Simt că port în mine toată greutatea lumii —

nu pentru că aș fi mai vrednic,

ci pentru că nu mai pot să merg.

 

Mă uit în jur și văd chipuri senine,

râsete ușoare, pași liberi.

Și atunci în mine se naște întrebarea

pe care nu îndrăznesc s-o spun cu glas tare:

„Doamne… de ce eu?

De ce tot eu?”

 

Am ajuns să respir numai suferință.

Că m-ai ales nu pentru slavă,

ci pentru cruce.

Că sunt numele tăcut pe care l-ai rostit

când ai împărțit durerea.

 

Dar apoi mă rușinez.

Fiindcă cine sunt eu să mă cred singurul rănit?

Cine sunt eu să nu știu

că și alții sângerează tăcut?

 

Doamne,

nu-Ți cer să-mi iei povara —

dar fă-mă să nu o port singur.

Lasă-mă să Te simt lângă mine

când simt că mă prăbușesc.

 

Lasă-mă să știu că lacrimile mele

nu curg degeaba.

 

Dacă suferința mea are un rost,

spune-mi că nu e zadarnică.

Dacă mă zdrobești,

fă-o ca să renaștem împreună.

 

Și dacă tot sunt aici,

în mijlocul acestui foc,

dă-mi inima curată,

care arde fără să urască.

 

Еще ...

Curcubeu

Ploaia se revarsă, liniștit în curte,

Pelerina, cizme de cauciuc

Și într-o vreme scurtă

Pe stradă eu străluc.

 

„E cam înnourat”

Spun cu plictiseală,

Dar se vede ceva luminat,

De sub nori, cu îndrăzneală.

 

Este soare dulce

Care în dans cu ploaie

Produce o minune,

După vremea amară.

 

Multicolor și preafrumos,

Un curcubeu apare.

După orice spăimos,

Vine-o sărbătoare.

Еще ...

Universul - Femeie

În palma ta se leagănă speranța,
Ca un izvor ce curge către zări,
Iar gândul tău îmbracă-n dor distanța
Și naște liniști peste depărtări.

 

În glasul tău se-adună marea toată,
Cu valuri dulci de vis și dăruire,
Iar inima, de cer e luminată,
Își scrie taina-n dor și nemurire.

 

Femeie, ești un templu de tăcere,
În care ard lumini de rugăciune,
Din umbra ta se naște mângâiere
Și pacea lumii prinde rădăcină.

Еще ...

La hotarul tăcerii

Acum, când pașii mi se frâng
Și gândul cade, fără glas,
Nu-mi pare rău de ce n-am fost,
Ci de ce-aș fi putut să las.

 

N-am strâns averi, nici bucurii,
Doar dor și semne pe hârtie,
Și tot ce-am ars în mine-odinioară
Se stinge-ntr-o târzie veșnicie.

 

De m-or uita, să nu vă doară,
N-am scris spre slavă, nici spre nume,
Am pus în vers ce n-a putut
Să fie spus de-această lume.

 

Și dacă moartea mă va lua
Cu mâna ei de frig și fum,
Să știe cerul: am iubit
Și-am fost adevăr… până acum.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍