Testament pentru o lume moartă
Nu-mi lăsați țara pe mâna slugii,
Ce-n buzunar își vâră soarta,
Ce vinde codrii, cerul, rugii
Și-și sapă-n aur propria groapă.
Nu-mi scrieți visul în hârtie,
Căci foaia-i scrum și tușul minte,
Vreau stele-n cer și-o veșnicie,
Nu un mormânt de legăminte.
Dar dacă-n moarte mă prefaceți,
În bronz topit și chin uitat,
Să știți că-n umbre mai trăiesc,
Și-n vis mai ard, și-n vis curg lacrimi.
Стихи из этой категории
DROGUL
De când Domnul a lăsat,
Adam și Eva a încălcat..
Porunca lui Dumnezeu..
Să nu guste mărul rău.
Șarpele ia îndemnat,
Să facă acest păcat.
Astăzi iar sa repetat..
Șarpele iar a îndemnat,
A adus semința lui ..
Dar al necuratului.
Drogul cu puterea lui..
Pe mulți a acaparat,
Mintea lor a tulburat.
E un iad adevărat,
Ce atrage nencetat,
Acest rău molipsitor,
De care nu scapi ușor.
Domnul ne poate scăpa..
RUGĂCIUNEA e calea..
Nu uita că Dumnezeu,
Orice poate, nu e greu..
Puterea lui este mare,
Ajută pe fiecare.
Pentru amandina tricolora
Ha! Te-au facut dulce!
Vor sa te rasfete.
E bine sa ai grija,
Sa n-asculti ganduri crete!
Intr-un punct de cotitura,
Cand tovarasii se-njura,
Concentrez atentia:
Invata-ne-am lectia!
Imbibata cu minciuni,
Tara-i cuib de amaraciuni,
Se trezesc oamenii buni
Folosind vag notiuni,
Prin discursuri fel de fel,
Ca sa-i creada... Bombonel.
Dintre cei mai curajosi,
Se gasesc doi mosi frumosi,
Care viata-si povestesc,
Prin cuvinte ne-amarasc.
Cica le era odata,
Casa toata agitata.
Cum, de altfel, noi mai stim,
Fiindca tot asa patim.
Se-adunau gramezi la vot,
Ca sa schimbe tot ce pot.
De la ganduri, pan’ la port,
Construind complex-resort.
Intr-un abur de exces,
’Chipurile’, vor progres.
La nivel conceptual,
Fiindca toate, in final,
presupun buget,
Normal...
Minti, cuminti in care arde
O dorinta sa se scalde,
Cartea.
Dintr-un prim Abecedar,
Faureau si dau in dar
Zeci de mii de exemplare,
Pregatite de plecare.
Chiar de fu vot unanim,
Una, alta tot gresim...
Asadar si prin urmare,
Lectia dupa votare
E ca nu mereu se face
Dupa etica dreptate.
Cartea nu-si gasi salas,
Prin poporul patimas.
Iara romanasii mei,
Raman blegi ca niste miei.
Vine blocul gri din est,
Nelasand loc de protest.
Si asta i una; sa vezi doua!
Ei voiau o limba noua.
Despre carti nu mai e loc,
Sa citesti devine moft;
Dar aceasta ce-nsemna?!
Mai exact, sa fiu mai clara,
Ce era permis in tara,
Era munca-n combinat,
Fara loc de comentat.
Pana sa ne desteptam,
Trebuia sa asteptam...
Cei cu limba ascutita,
Azi isi fac vocea-uzita,
Simtind voia de dreptate,
Neghina dand-o deoparte...
Noi uitam ca in trecut,
Tot asa s-a petrecut.
Si mai tindem uneori
sa cream grave erori.
Spre exemplu, nu demult,
Auzeam aproape-n gand,
O batrana suspinand,
Cu un glas molcom de vai,
Ca n-are ce da la cai.
In coltul uitat de lume,
E batrana care spune,
C-are pensie micuta,
Dar e tare harnicuta.
E dispusa a munci,
Dar patronul n-o plati.
Un copil ar vrea o casa,
S-aiba sigura o masa,
Sa se stie ingrijit,
Sanatos, apoi scolit.
Vietatile padurii,
Cand nu au de ale gurii,
Sunt la mila...nu stim cui,
Chiar de-s cu ursoaica pui.
Costumatii, la pupitru,
Vorbe scot, parc-au arbitru.
Ei promit, cu vorbe-alese,
Ca urmeaza ... ce progrese?!
Trag de sfori c-au interese!
Fiti cinstiti, voi, oameni buni,
Nu mai indrugati minciuni!
Dati o forma mai concreta
Ideilor notate-n creta!
Lumea nu-i o discoteca,
Unde-i dans ametitor
Iar ca premiu, joci cu Amor.
E firesc a vrea putere,
Dar nu genera durere,
Pentru suflete-nnorate,
Prin esenta dezolate!
Intr-o Romanie dulce,
Lideri sinceri ar conduce,
Tara vie, tara mea,
Tare te-as ruga ceva.
Ai in paz-a da cultura
Si acelor care-ndura
Si celor fara masura.
Asa sigur vom schimba
Mostenirea ce vom da.
Poate asa vei mai scapa
De gandiri anapoda.
Suntem rai, capriciosi,
Adesea orgoliosi,
Concentrati, dar parca absenti.
Daca nu ne-analizam,
N-avem sanse sa schimbam!
Sa valorizam ce-i arta,
Si s-o folosim drept harta!
Cu drag, Nuca
Opriți războiul!
Opriți războiul, oameni de cuvânt,
Nu faceți cruciade, e sfânt acest pământ,
Iar viața e miracolo atot ce-i univers,
Doar că destinul ei, este un drum cu-n singur sens.
Ajung atâtea crime și pacturi mincinoase,
Făcute-n scop patetic de pradă și foloase,
Ucideți fără milă, la mare departare,
În chinuri și tortură până la depravare.
Opriți războiul, oameni între oameni,
Viața e cotată la preț inestimabil,
Din solul pârjolit, ies lacrimi de copii,
Ce strigă după mame și vor și jucării.
În loc de tunuri, drone și arme nucleare,
Lasați pe cer să zboare doar păsări călătoare,
În orice loc din lume și-n orice melodie,
Să fie numai dansuri de pace și frație.
Viorica E.
Mesagerul
Tot ce e poem pe lume,
Din vreo carte ce-ai deschis,
A parcurs mii şi mii bune
De ani, de când a fost scris.
Fiindcă versurile toate,
Încă de la început,
De Cuvânt au fost create,
Când poemele a făcut.
Iar noi cei ce azi le aducem,
Peste timp, de unde sunt,
Nişte mesageri doar suntem,
De poeme, pe Pământ.
Chiar şi astă poezie,
Pe care o citeşti acuma,
Deşi-mi aparţine mie,
Scrisă a fost dintotdeauna.
Veioză
Făcând curățenie, descoperi o cutie la mansardă,
Comoară a trecutului, ce ai crezut chiar că o să se piardă,
În ea se află piese vintage de colecție,
Ce stârnesc în suflet teme de reflecție:
Un ceas cu pendul în miniatură,
O clapă defectă, ce a făcut parte dintr-o claviatură,
Un ceainic,
De care s-a prins praful într-un mod tainic,
Linguri din argint placat cu aur, luate de la târgurile de vechituri
Și mai multe partituri,
De timp îngălbenite,
De privit oricând binevenite,
Suport de pixuri ce nu mai scriu,
Dar încă păstrabile, după cum descriu,
Printre altele, mai este și o veioză, mai mult un fel de lampă
Din aceea de veghe, din copilărie uitată, dar care acum are o lumină mai amplă.
Este destul de ieșită din tipare,
Nu o spun cu supărare,
Este, de fapt, o lună,
Bineînțeles, mai mare decât o alună,
În mod firesc, ar fi albă,
Dar când pun becuri de diferite nuanțe și intensități, în culoare ea se scaldă,
E uimitor cum aceeași veioză poate fi, când verde, când albastră, când galbenă, când roz, când turcoaz,
În funcție de becul introdus în fiecare caz,
Încăperea are din nou o pată de culoare,
Când o pun să lumineze aproape de pervaz, ne încântă pe toți ca o floare.
DROGUL
De când Domnul a lăsat,
Adam și Eva a încălcat..
Porunca lui Dumnezeu..
Să nu guste mărul rău.
Șarpele ia îndemnat,
Să facă acest păcat.
Astăzi iar sa repetat..
Șarpele iar a îndemnat,
A adus semința lui ..
Dar al necuratului.
Drogul cu puterea lui..
Pe mulți a acaparat,
Mintea lor a tulburat.
E un iad adevărat,
Ce atrage nencetat,
Acest rău molipsitor,
De care nu scapi ușor.
Domnul ne poate scăpa..
RUGĂCIUNEA e calea..
Nu uita că Dumnezeu,
Orice poate, nu e greu..
Puterea lui este mare,
Ajută pe fiecare.
Pentru amandina tricolora
Ha! Te-au facut dulce!
Vor sa te rasfete.
E bine sa ai grija,
Sa n-asculti ganduri crete!
Intr-un punct de cotitura,
Cand tovarasii se-njura,
Concentrez atentia:
Invata-ne-am lectia!
Imbibata cu minciuni,
Tara-i cuib de amaraciuni,
Se trezesc oamenii buni
Folosind vag notiuni,
Prin discursuri fel de fel,
Ca sa-i creada... Bombonel.
Dintre cei mai curajosi,
Se gasesc doi mosi frumosi,
Care viata-si povestesc,
Prin cuvinte ne-amarasc.
Cica le era odata,
Casa toata agitata.
Cum, de altfel, noi mai stim,
Fiindca tot asa patim.
Se-adunau gramezi la vot,
Ca sa schimbe tot ce pot.
De la ganduri, pan’ la port,
Construind complex-resort.
Intr-un abur de exces,
’Chipurile’, vor progres.
La nivel conceptual,
Fiindca toate, in final,
presupun buget,
Normal...
Minti, cuminti in care arde
O dorinta sa se scalde,
Cartea.
Dintr-un prim Abecedar,
Faureau si dau in dar
Zeci de mii de exemplare,
Pregatite de plecare.
Chiar de fu vot unanim,
Una, alta tot gresim...
Asadar si prin urmare,
Lectia dupa votare
E ca nu mereu se face
Dupa etica dreptate.
Cartea nu-si gasi salas,
Prin poporul patimas.
Iara romanasii mei,
Raman blegi ca niste miei.
Vine blocul gri din est,
Nelasand loc de protest.
Si asta i una; sa vezi doua!
Ei voiau o limba noua.
Despre carti nu mai e loc,
Sa citesti devine moft;
Dar aceasta ce-nsemna?!
Mai exact, sa fiu mai clara,
Ce era permis in tara,
Era munca-n combinat,
Fara loc de comentat.
Pana sa ne desteptam,
Trebuia sa asteptam...
Cei cu limba ascutita,
Azi isi fac vocea-uzita,
Simtind voia de dreptate,
Neghina dand-o deoparte...
Noi uitam ca in trecut,
Tot asa s-a petrecut.
Si mai tindem uneori
sa cream grave erori.
Spre exemplu, nu demult,
Auzeam aproape-n gand,
O batrana suspinand,
Cu un glas molcom de vai,
Ca n-are ce da la cai.
In coltul uitat de lume,
E batrana care spune,
C-are pensie micuta,
Dar e tare harnicuta.
E dispusa a munci,
Dar patronul n-o plati.
Un copil ar vrea o casa,
S-aiba sigura o masa,
Sa se stie ingrijit,
Sanatos, apoi scolit.
Vietatile padurii,
Cand nu au de ale gurii,
Sunt la mila...nu stim cui,
Chiar de-s cu ursoaica pui.
Costumatii, la pupitru,
Vorbe scot, parc-au arbitru.
Ei promit, cu vorbe-alese,
Ca urmeaza ... ce progrese?!
Trag de sfori c-au interese!
Fiti cinstiti, voi, oameni buni,
Nu mai indrugati minciuni!
Dati o forma mai concreta
Ideilor notate-n creta!
Lumea nu-i o discoteca,
Unde-i dans ametitor
Iar ca premiu, joci cu Amor.
E firesc a vrea putere,
Dar nu genera durere,
Pentru suflete-nnorate,
Prin esenta dezolate!
Intr-o Romanie dulce,
Lideri sinceri ar conduce,
Tara vie, tara mea,
Tare te-as ruga ceva.
Ai in paz-a da cultura
Si acelor care-ndura
Si celor fara masura.
Asa sigur vom schimba
Mostenirea ce vom da.
Poate asa vei mai scapa
De gandiri anapoda.
Suntem rai, capriciosi,
Adesea orgoliosi,
Concentrati, dar parca absenti.
Daca nu ne-analizam,
N-avem sanse sa schimbam!
Sa valorizam ce-i arta,
Si s-o folosim drept harta!
Cu drag, Nuca
Opriți războiul!
Opriți războiul, oameni de cuvânt,
Nu faceți cruciade, e sfânt acest pământ,
Iar viața e miracolo atot ce-i univers,
Doar că destinul ei, este un drum cu-n singur sens.
Ajung atâtea crime și pacturi mincinoase,
Făcute-n scop patetic de pradă și foloase,
Ucideți fără milă, la mare departare,
În chinuri și tortură până la depravare.
Opriți războiul, oameni între oameni,
Viața e cotată la preț inestimabil,
Din solul pârjolit, ies lacrimi de copii,
Ce strigă după mame și vor și jucării.
În loc de tunuri, drone și arme nucleare,
Lasați pe cer să zboare doar păsări călătoare,
În orice loc din lume și-n orice melodie,
Să fie numai dansuri de pace și frație.
Viorica E.
Mesagerul
Tot ce e poem pe lume,
Din vreo carte ce-ai deschis,
A parcurs mii şi mii bune
De ani, de când a fost scris.
Fiindcă versurile toate,
Încă de la început,
De Cuvânt au fost create,
Când poemele a făcut.
Iar noi cei ce azi le aducem,
Peste timp, de unde sunt,
Nişte mesageri doar suntem,
De poeme, pe Pământ.
Chiar şi astă poezie,
Pe care o citeşti acuma,
Deşi-mi aparţine mie,
Scrisă a fost dintotdeauna.
Veioză
Făcând curățenie, descoperi o cutie la mansardă,
Comoară a trecutului, ce ai crezut chiar că o să se piardă,
În ea se află piese vintage de colecție,
Ce stârnesc în suflet teme de reflecție:
Un ceas cu pendul în miniatură,
O clapă defectă, ce a făcut parte dintr-o claviatură,
Un ceainic,
De care s-a prins praful într-un mod tainic,
Linguri din argint placat cu aur, luate de la târgurile de vechituri
Și mai multe partituri,
De timp îngălbenite,
De privit oricând binevenite,
Suport de pixuri ce nu mai scriu,
Dar încă păstrabile, după cum descriu,
Printre altele, mai este și o veioză, mai mult un fel de lampă
Din aceea de veghe, din copilărie uitată, dar care acum are o lumină mai amplă.
Este destul de ieșită din tipare,
Nu o spun cu supărare,
Este, de fapt, o lună,
Bineînțeles, mai mare decât o alună,
În mod firesc, ar fi albă,
Dar când pun becuri de diferite nuanțe și intensități, în culoare ea se scaldă,
E uimitor cum aceeași veioză poate fi, când verde, când albastră, când galbenă, când roz, când turcoaz,
În funcție de becul introdus în fiecare caz,
Încăperea are din nou o pată de culoare,
Când o pun să lumineze aproape de pervaz, ne încântă pe toți ca o floare.
Другие стихотворения автора
Fata umbră
lar eu, rochia fantomei cenuşii o îmbarc,
Pentru o asemenea ocazie și demonii mi împac
Cu bune, cu rele, toate sunt acum gândurile
mele,
Toate, un scop au
Luna sa ţi-o dau
Cu ochi tăcuți și vorbe încuiate,
Mâna în față ți-o apleci,
Un zâmbet vanezi in mica poveste,
Un zâmbet cauți să culegi
Unul ce pe tine te îndeamnă să încerci
Un pas neclintit în fată il împingi,
Frica-n ochii se citeste
O ruptura in timp O ruptura in poveste
Umbra-mi este călcată iar buzele încleștate-mi tac
Merg la franghiile toate, încerc înapoi să trag
Dar pasul tău arzând în pământ, o fântâna de durere a format
Franghia usor se duce, golul cu găleată par să aibă același sol
M-a tras de caşmirul griului trecător în jos,
lar pentru sufletele separate, n-a mai existat
cale de întors
Pasul tău cu foc a aruncat
ln timp ce cârjele mie departe mi le-a aruncat
Carje din variate zâmbete ce cutremură meleaguri din gândul meu, necunoscute
M-am întors pe călcâiele tocite
Pantofii parcă în gleznă mi-au crescut,
M-am întors,
Ochii in fata apusului i-am descusut
O floare a înflorit
În timp ce alta s-a ofilit,
Două au crescut la cer,
lar a treia în focul pământului infern
De un pom am prins rădăcini,
lar ca o pană ciufulită a mea dorință a murit
În nemiscatul timpului înțepenit
Te-am privit cum ai zburat
Ciocănitoarea penei mele
Cum în urmă ti-ai lăsat
Vulturul uitat de vreme
Sa ştii, aşteaptă privind la stele
Gând, Iubire, Legătură și o Flacără
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
vise de întuneric
Ceru-i plin de norii albi
Sufletul de norii negri
Păsările zboară lin
Sufletul e plin de chin
Am crezut că și tu vrei
Să fim liberi împreună
Am crezut că și tu vrei
Să zburăm încet spre lună
Dar văd că m-am înșelat
Singură tu m-ai lăsat
inima plină de vise
Azi încet tu mi-ai călcat
Două surori
Ea a străbătut palate,
A mai învățat și carte,
Dar ce folos?
Când ea nu știe,
Cine-i Împăratul bun?
Sora ei e mai prostuță,
Nu prea pleacă din oraș,
Dar ea știe cine-i Domnul,
Împărat de împărați!
Ce folos, că pe Pământ
Tu ești bun și-ți trăiești viața,
Dacă încă n-ai aflat,
Cine oare te-a creat?
Povestea broscutei Pipo
Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .
-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?
-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .
Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.
-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .
Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .
Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee!
Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .
-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.
Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului.
-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .
-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute .
-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind.
-Oac ! Oac !
Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse :
- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit !
Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .
-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă !
Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .
Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura .
Sfârșit .
🐸Povestea broscuței Pipo🐸
🧑🤝🧑Poveste pentru copii👭
🪶Text: Ionela B.Nechita🪶
🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶
Fata umbră
lar eu, rochia fantomei cenuşii o îmbarc,
Pentru o asemenea ocazie și demonii mi împac
Cu bune, cu rele, toate sunt acum gândurile
mele,
Toate, un scop au
Luna sa ţi-o dau
Cu ochi tăcuți și vorbe încuiate,
Mâna în față ți-o apleci,
Un zâmbet vanezi in mica poveste,
Un zâmbet cauți să culegi
Unul ce pe tine te îndeamnă să încerci
Un pas neclintit în fată il împingi,
Frica-n ochii se citeste
O ruptura in timp O ruptura in poveste
Umbra-mi este călcată iar buzele încleștate-mi tac
Merg la franghiile toate, încerc înapoi să trag
Dar pasul tău arzând în pământ, o fântâna de durere a format
Franghia usor se duce, golul cu găleată par să aibă același sol
M-a tras de caşmirul griului trecător în jos,
lar pentru sufletele separate, n-a mai existat
cale de întors
Pasul tău cu foc a aruncat
ln timp ce cârjele mie departe mi le-a aruncat
Carje din variate zâmbete ce cutremură meleaguri din gândul meu, necunoscute
M-am întors pe călcâiele tocite
Pantofii parcă în gleznă mi-au crescut,
M-am întors,
Ochii in fata apusului i-am descusut
O floare a înflorit
În timp ce alta s-a ofilit,
Două au crescut la cer,
lar a treia în focul pământului infern
De un pom am prins rădăcini,
lar ca o pană ciufulită a mea dorință a murit
În nemiscatul timpului înțepenit
Te-am privit cum ai zburat
Ciocănitoarea penei mele
Cum în urmă ti-ai lăsat
Vulturul uitat de vreme
Sa ştii, aşteaptă privind la stele
Gând, Iubire, Legătură și o Flacără
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
vise de întuneric
Ceru-i plin de norii albi
Sufletul de norii negri
Păsările zboară lin
Sufletul e plin de chin
Am crezut că și tu vrei
Să fim liberi împreună
Am crezut că și tu vrei
Să zburăm încet spre lună
Dar văd că m-am înșelat
Singură tu m-ai lăsat
inima plină de vise
Azi încet tu mi-ai călcat
Două surori
Ea a străbătut palate,
A mai învățat și carte,
Dar ce folos?
Când ea nu știe,
Cine-i Împăratul bun?
Sora ei e mai prostuță,
Nu prea pleacă din oraș,
Dar ea știe cine-i Domnul,
Împărat de împărați!
Ce folos, că pe Pământ
Tu ești bun și-ți trăiești viața,
Dacă încă n-ai aflat,
Cine oare te-a creat?
Povestea broscutei Pipo
Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .
-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?
-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .
Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.
-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .
Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .
Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee!
Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .
-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.
Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului.
-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .
-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute .
-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind.
-Oac ! Oac !
Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse :
- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit !
Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .
-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă !
Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .
Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura .
Sfârșit .
🐸Povestea broscuței Pipo🐸
🧑🤝🧑Poveste pentru copii👭
🪶Text: Ionela B.Nechita🪶
🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶