Sicriu pentru tine

O albină cât aleargă,

Nectarul să îl culeagă,

Să-l ducă în stupul ei,

Mierea sfântă e a ei.

O primim la cununie,

Să fim uniți pe vecie,

Să avem pace între noi,

Și să scăpăm de nevoi.

Dumnezeu el a lăsat,

Pe femeie și bărbat,

Fiind uniți ei pe vecie,

Să aibă o dragoste vie .

Preotul ne-a cuvântat,

Fie domnul lăudat.

Albina-i un lucru sfânt,

E ca omul pe pământ,

Adună întruna mereu.. 

Să-l slăvim pe Dumnezeu.

Nimic din ce omul are,

N-are dar că și Mirea,

Ea e dulce este bună...

Cu viața ar semăna.

Să iubim cu bucurie,

La Domnul să mulțumim,

Dragostea eternă fie,

Și în veci să dăruim.

Crinul e o floare,

Bine mirositoare.

Este floarea ta.

Sfânta Maria.

Ai adus în lume,

Cel cu mândru nume.

Pe ISUS HRISTOS,

Pruncul cel frumos,

Nouă să ne dea,

Mântuirea sa.

Doamne îți mulțumim,

Doamne te iubim.

La măicuța ta,

Vrem a apela,

Să ajute mereu 

Atunci când e greu,

Crinul să ne fie,

Mare bucurie.

Iubirea de-am prețui,

Întîi pe Domnu-am iubi 

Dragostea sfântă ce-o are ,

Este un har la fiecare.

Este iubit, e adevărat..

Din harul său la toți a dat,

Prin grija sfântă ce o are..

El iubește pe fiecare.

Să îl iubim neîncetat,

Domnul să fie lăudat,

Să nu  uite cumva de noi,

Păcătuim... avem nevoi..

De el,pe noi a ne ierta,

De necurat a ne scăpa.

Din bunătatea ce o are,

Ce e cu noi de la născare,

El a trimis pe DUHUL SFÂNT,

Spre ocrotire pe pământ,

Să ne ajute Dumnezeu,

Să ne iubim și când e greu. 

Să-l căutăm neîncetat,

Să nu ne uite niciodat .

Dumnezeu de la- nceput,

Multe sfaturi a avut,

Prin prooroci și învățați,

Multe sfaturi el a dat.

A vrut bunul Dumnezeu,

Să ne ferească de rău.

Când poporul sfânt al său,

Din spate fiind atacat,

Apa-n două a despicat.

A trecut poporul său,

Și ia apărat de rău.

Pe dușmani...ia înecat,

Credincioșii au scăpat.

Învățații ei știau...

Și pe Domnul îl rugau..

Să ajute nencetat,

Ei știau cu-adevarat,

De PUTEREA SFÂNTĂ care,

BUNUL DUMNEZEU O ARE.

Mașina mea-i mititica,

Roțile mereu se strica 

Are și un motoraș,

Parca-ar fi un greieraș.

Tăticul meu, deși are,

O mașină mult mai mare 

Ea se strică tot mereu,

Fiindcă umblu eu la chei.

Tăticule sa mă ierți 

Te rog că sa nu mă cerți 

Credeam că mașina ta 

Are-o cheie că a mea.

Istoria sa repetat 

Orfană ai fost,

Și ți-ai aflat...

Bărbatul care cu păcat,

Nu ți-a dat, diin ce e a lui,

Nici numele și te-a lăsat,

Și pe al tău fiu ți la luat.

Ce poate fi mai dureros...?

Să nu poți sta să îți iubești...

Pe pruncul care îl dorești.

În noaptea aceea

Ghetsimaniul părea inima lumii -

o inimă grea,

strivită între păcat și Dumnezeu.

Măslinii își plecau ramurile

ca niște profeți obosiți,

iar luna, palidă și rece,

ardea deasupra grădinii

ca o candelă rămasă singură

după stingerea tuturor rugăciunilor/

Și Hristos se ruga.

Nu cu liniștea sfinților din icoane,

ci cu durerea adâncă

a Celui care purta în Sine

toată căderea omului.

Pământul tăcea,

cerul tăcea,

Doar respirația nopții

mai tremura printre măslini.

Apoi am văzut-o -

o picătură de sânge

căzând încet pe iarba rece,

ca și cum însăși veșnicia

ar fi început să sângereze.

Și încă una.

Și încă una.

Roșii și grele

ca niște semințe ale mântuirii

aruncate în țărâna morții.

Atunci am înțeles că Dumnezeu

nu mântuiește lumea de departe,

ci intrând până la capăt

în spaima,

în singurătatea

și în rana omului.

Fiecare picătură

era o tainică pecete a iubirii -

o lumină răstignită

pe întunericul firii noastre.

Iar grădina întreagă

părea un altar cosmic,

unde Fiul lui Dumnezeu

prefăcea suferunța lumii

în început de Înviere.

Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.

Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.

Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.

Будильник зазвинел внезапно
Зачем? Ведь спал я очень сладко
Умывка, глажка, безвкусный кофе
Так ведь делают все профи!

В заполненой маршрутке жарко
Ехать на такси - затратно...
Сидит девченка, глаза карие
А ты стоиш - где равноправие?

Включаешь комп, зивая смело
и музыку чтоб душу грело
Читаешь почту, бред
А на часах и девять нет

Заходит шеф - лицо кирпич
и говорит "Тотул ва фи брич"
Собравшись духом, очень внятно
Кричю, Эй шеф а где зарплата???

Продолжение следует...

Mici copile,cu mintea în nori 

Zburam fara griji ,printre culori 

Neștiind de durere

De viață și tăcere 

Ne-am lovit prea devreme 

De probleme,și suspine 

Neavând nevoie reciprocă de susținere 

Și de încredere 

Ne-am ferit una de alta 

Până am văzut cum e viața 

Și după ce am văzut cum e viața 

Doamne, cât ne mai căutăm privirile 

N-aveam nici îmbrățișările 

Nici încredere , nici fericire 

Și ne-am destrămat in frici mari 

Purtate în suflete mici 

Și când speranțele au devenit un vis 

Uite-ne cum ne-am găsit 

Uite-ne cum stam aici 

Acum,copile cu suflet de adult 

Trăim în tăceri absurde 

Dar uite-ne aici, la nesfârșit 

Pentru a ne fi mai ușor de trăit 

PE STRĂZI FĂRĂ NUME

Pe străzile fără nume

cu lumini de neon și umbre

care uită să plece

trec de mână cu tăcerile mele

care au învățat să danseze

pe ritmul claxoanelor.

Mă plimb pe străzi fără nume

unde trotuarele au uitat să vorbească.

Fiecare piatră are o poveste

pe care nimeni nu o știe.

Luminile becurilor sau stins,

dar umbrele mă urmează

ca niște prieteni tăcuți.

E liniște,

dar zgomotul din cap nu se oprește.

oamenii trec pe lângă mine,

fiecare cu fața ascunsă în telefon.

Mă simt o siluetă, o reflecție

în vitrinile prăfuite ale magazinelor goale.

Pe străzile fără nume,

nu există destinație.

E doar un drum fără sfârșit,

unde timpul se frânge și totuși continuă

să mă caute, să mă învăluie.

Aș vrea să găsesc o poartă, un semn,

să îmi spunî că totul va fi bine.

Dar aici nu sunt răspunsuri,

Doar pași care se pierd în Întuneric.

Scuze dacă ți-am ruinat distracția,

Dar cu plecați deja atâția,

S-a cam terminat organizația.

Am totdeauna senzația

De care nu mă pot scăpa

Pentru că-s dus cu cârpa.

Nicodată n-am făcut ce-a trebuit,

Și-s așa de-nghesuit.

Dacă mă-ntâlnești afară poate te salut,

Chiar dacă poate nu m-ai recunoscut,

Chiar dacă poate asta m-a durut,

Și poate m-am și pierdut.

Mâine merg pe drum

Lovind pietre,

Cu supărare ca-i vina mea,

Mereu mă gândesc la ea.

Sunt într-o mare amestecare.

Și când mă simt bine

Chiar atunci intru în ruine.

Din toate poveștile spuse,

Viața mea-i cea mai proastă.

De-aia că am una bună,

Și io am făcut-o nebună.

Și stau să calculez diametre,

Dar văd doar a ei privire,

Și cum arăt când halesc eu ca Haplea mâncare,

În pauze cum provoc o distanțare,

Și timpul trece și n-am făcut nimic din lucrare,

Și mă lovește o dureroasă realizare.

Și mă gândesc „Pentru ce-i totul?

De la fata asta nu reușesc să termin referatul?”

Așa o să fiu pe veci