Regina

Singurele penitențe au fost iubirile imposibile 

Care au ars mocnit în sufletele avide de iubire

Atât de aproape și totuși cutremurător de departe

Un "zid" al Berlinului ridicat de mințile noastre 

Dar viața nu stă pe loc pentru nimeni

Și deși nu știu dacă ne vom vindeca vreodată

Pot spune că am gasit poarta ascunsă

Spre labirintul poveștilor pierdute...

În noaptea aceea fierbinte de vară

Eram doar noi și râul în care se oglindea luna

Și nu mai conta absolut nimic altceva

Pentru că eram împreuna sub veghea nopții

Ți-am arătat locul unde am învățat să înot

Să nu mă tem de val, să ma folosesc de el

Acolo a fost pentru mine a doua casă

Și acolo va rămâne pentru totdeauna

Pentru că unele locuri ni se ancorează adânc în suflet

Tânjim după ele toată viața

Și ne atrag ca niște magneți invizibili

Ca să ne întoarcem iar și iar

În oaza noastră de liniște

În grădina noastră secretă

În templul iubirii veșnice...  

De unde ai venit?

Tu, suflet drag...

Din care colț rătacit de lume

Ca sa mă lași singur, pribeag

De nu mai știu ce zi mai e

Și nici când soarele apune

În care lume ai plecat?

Și nu m-ai luat în zbor cu tine

Acum totul e pustiu, neclar

O inimă ruptă-n bucăți

Cu o durere făr' de leac

Multidimensională și fără nume...

Ce bine că n-a fost să fie

Un fluture prins cu un ac de gămălie 

Ce a zburat pân' la apus

Când liber în întuneric a pătruns

Ce bine ca n-a fost să fie

O pasăre închisă în colivie 

Ce trilul liber și-l exprimă

In zborul ei înspre lumină

Ce bine că n-a fost s-ajungă

Captivă într-o închisoare a minciunii 

Acum e liberă să simtă, să trăiască

Unde vrea ea, așa cum vrea...ca pasărea măiastră

Si vine-o zi cand iti pui sufletul deoparte

ca sa fie ferit de ura lumii

Cand cauti umbra si te ascunzi apoi in noapte

ca sa asculti, in liniste, ce spun strabunii:

Istoria se repeta desi nu-ti vine a crede

aceeasi oameni imbracati cu alte haine

Prostie si orgoliu ce apoi succede

Cutremur propagat pana la capatul lumii

Iubirea anulata intr-un joc al puterii

ne omorim intre noi sa devenim "eroi"

Uitand ca sub aceeasi masca a durerii

suntem cuprinsi cu totii flamanzi si goi

În noaptea aceea fierbinte de vară

Eram doar noi și râul în care se oglindea luna

Și nu mai conta absolut nimic altceva

Pentru că eram împreuna sub veghea nopții

Ți-am arătat locul unde am învățat să înot

Să nu mă tem de val, să ma folosesc de el

Acolo a fost pentru mine a doua casă

Și acolo va rămâne pentru totdeauna

Pentru că unele locuri ni se ancorează adânc în suflet

Tânjim după ele toată viața

Și ne atrag ca niște magneți invizibili

Ca să ne întoarcem iar și iar

În oaza noastră de liniște

În grădina secretă

În templul iubirii veșnice...  

Inima:
De ce mă bați cu gândul tău de piatră,
Când ard și tremur ca un rug aprins?
Eu știu să plâng, dar tu mă vrei albastră,
Rece, tăcută, fără de cuprins.

Rațiunea:
Că focul tău mă duce-n risipire,
Și-n urma ta rămâne numai scrum,
Ce tu numești adâncă nemurire
E-un pas greșit pe margini fără drum.

Inima:
Mai bine scrum, decât o viață goală,
Mai bine plâns, decât un zâmbet mort,
Eu bat să sparg tăcerea ta banală,
Tu mă condamni la lege și la sort.

Rațiunea:
Eu te opresc din propria-ți cădere,
Căci te-ai vândut pe-un vis neîmplinit,
Tu spui că dorul e o mângâiere,
Eu știu: e-un cuțit dulce, ruginit.

Inima:
Cuțit să fie, dar să simt că ard,
Că sunt, că tremur, că mai pot iubi,
Ce rost are să trăiesc în gard
Și-n mine însămi să nu mai fiu vii?

Rațiunea:
Și când vei sta cu fruntea frântă-n palme,
Cu nopți târzii și nume ce te dor,
La mine vii, cerându-mi legi și calme,
Când focul tău te lasă fără zbor.

Inima:
Nu vin. Căci omul nu-i făcut din pace,
Ci din greșeli, din dor și din păcat,
Mai viu e-un plâns ce-n piept nu-și află pace
Decât un suflet rece și uscat.

Mă închid în sihăstria       

Vremurilor trecute

Și pun lacăt amintirii

Și zilei fericite.

Am închis  cu lacăt zarea

Și-o icoană  încâ  port

înimii i-sa furat hrana,

Un vapor uitat în port.

O-iubire stă închisă 

Devorată de minciună

Sevă dulce abandonată 

Clocotind în rădăcină 

Ceață,rouă purtat prin ploi

Prin nedumeriri al minții hotare

Căuți prin goluri și noroi

Să-ți găsești ramurile 

Să te îmbeți în zare

Veșdede și sumbre  

Rădăcini al sufletului se dezgroabă

Să se adune,sa se trăiască 

Să taie ele

Ce n-au tăiat odată 

Să sufoace gândul 

Să orbeasca , s-asurzeasca 

Se te tragă în pământ 

Să iți coase gura si fără glas sa lase

Să înjunghie cu tot ce na fost spus

Înecat al inimei susur muțit 

Să rupă, sfâșie, să ardă 

Să crezi tu că îi un boț de gheață 

Că îi întuneric fără zare 

Că îi sfârșit fără salvare 

Că-i suspin, uitat dar ce doare

Că-i ai sufletului bucată

Ca-i a ta

A ta rădăcină destinată.

Ieri, copii la sânul mamei

Azi, plecați în lumea mare,

Ieri, surori și frați la masă

Astăzi triști de-a ta plecare. 

Ce bine mai era-n copilărie

Când nu știam ce-i dușmănia,

Unul pe altul ne-am crescut

Văzând cum tata își iubea soția. 

Și din iubirea lor..binecuvântată 

Cinci copii au apărut pe lume,

Trei surori și frații mult doriți

Să ducă mai departe al lor nume. 

N-aveam bogății sau cont în bancă

Și doar cele necesare pentru trai,

Dragostea plutea în casa noastră

Și bucuria de-a purta al nostru strai. 

Acum, grijă avem de cont și bani

Dar din păcate, uităm să dăruim,

Și greu ne e dușmanul să-l iertăm

Și pe săracul cu nevoi..să-l miluim. 

Ne adunăm mai rar pe-acasă

Când povestim cum ne e viața,

Ne amintim de-ai noști părinți

Lăsând ochii..să ne inunde fața!

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Til einskis

Á vorin, með sálina titrandi,

Við bíðum eftir hamingju með því að dreyma,

Og á haustin, þegar vonir deyja,

Við eigum ský eftir,

Við bíðum öll til einskis

Hamingja sem kemur aldrei aftur,

Vöggur bara hverfulur draumur

Á kvöldin er himinninn alltaf bjartur,

Við svífum með vitlausri þrá eftir paradís,

En í kórnum sjáum við að þetta var samt draumur.

Við bíðum öll til einskis

Hamingja sem flýr okkur

Og í sálinni sigta þeir beisklega

Hugsanir sem blekkja okkur,

Til einskis munum við biðja,

Við munum bíða einskis

Hamingju sem við viljum alltaf,

Ég kem ekki lengur!

Við bíðum öll til einskis

Hamingja sem flýr okkur

Og í sálinni sigta þeir beisklega

Hugsanir sem blekkja okkur,

Til einskis munum við biðja,

Við munum bíða einskis

Hamingja sem við viljum svo mikið

Ég kem ekki lengur!