Mulţi se amăgesc...

Iubito simt că te doresc

Şi dacă numai te privesc

Cum sorbi cafeaua tacticos

Din ceaşca cu buline roz,

Cum iei ciorapul pe picior

Şi îl întinzi trăgând uşor,

Cum calci când ne plimbăm pe jos,

Cu pasul tău cel graţios.

Iubito simt că te doresc

Şi dacă faci un simplu gest,

Şi dacă mâna delicat

Ţi-o treci prin părul ondulat,

În timp ce mă priveşti atent

Cu al tău aer inocent,

Cu ochii tăi ce mi-au plăcut,

Din clipa când te-am cunoscut.

Iubito simt că te doresc

Şi dacă te comporţi firesc,

Şi de vorbeşti sau fredonezi,

De te ridici sau te aşezi,

Şi de glumeşti sau eşti serioasă,

Şi dacă râzi sau eşti nervoasă,

Şi-n orice stare te găseşti,

Aşa cum pur şi simplu eşti,

Iubito simt că te doresc!

De-aş fi pământ în glastră

Şi tu a mea floare,

Te-aş ţine ca în palmă,

Cu săruri şi cu soare.

Aş fi atent cu tine,

Să ai tot ce-ţi doreşti,

Ţi-aş da apa din mine,

Să nu te ofileşti.

Am sta sus la fereastră,

Să poţi fii admirată,

În rochia din petale

Şi frunze-nveşmântată.

Te-aş îndemna întruna,

La cât de dulce eşti,

În vizită la tine,

Albine să primeşti.

Te-aş apăra desigur

De gâzele mai mari,

De mitocana muscă

Şi trântorii hoinari.

Am fi ca o regină

Şi un cavaler de lut,

Ţi-aş da pe rădăcină,

Teluricul sărut.

Şi ai deveni o mamă

Şi eu aş fi un tată,

Pe lângă noi în glastră

Cu un boboc de fată.

Şi ne-am petrece viaţa,

Pământ şi două fire,

Tot în parfum de floare,

În tihnă şi iubire.

De s-ar mira oricine,

Trecând pe la fereastră,

Atâta fericire

Să vadă într-o...glastră!

Salcâmule mă uit la floarea ta,

Să mă încarc cât pot de mult cu ea,

Că nu ştiu şi la anu' de trăiesc,

Ca să mai văd salcâmi când înfloresc.

Şi adun mireasma-ţi care te-mpresoară,

Că nu ştiu într-o altă primăvară,

De mai apuc să strâng al tău parfum

Din creanga-ţi aplecată peste drum.

Şi să nu uiţi de mor chiar mâine,

Să scuturi a ta floare peste mine,

Să plec spre celălalt tărâm,

Pe mine cu mirosul de salcâm.

Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,

Doar clipa-n care te-am zărit,

Pe-o bancă-n parc, să se repete

De s-ar putea la infinit.

Nu vreau averi să-mi dea defel,

Doar ziua când te-am sărutat,

Sub un salcâm în miez de mai,

Să se reîntoarcă neîncetat.

Şi nu vreau gloria cea deşartă,

Doar vara-n care te-am iubit,

La malul mării lângă valuri,

S-o retrăiesc la nesfârşit.

Cum aş putea eu crede,

Că printr-o întâmplare,

A luat praful de stele,

Umana înfăţişare.

Că ochi ce inimi fură,

Nu sunt decât hazard,

La fel ca buze care

Tot ce sărută ard.

Că părul mătăsos

Cu firul său cel fin,

A apărut din pulberi,

Aşa ca din senin.

Cum aş putea eu oare,

Să cred că doar noroc,

A fost atunci când lutul

A devenit mijloc.

Şi sânul alb şi dulce,

Ce naşte dulci dorinţi,

Şi mâinile ce oferă

Îmbrăţişări fierbinţi.

Că din ţărână stearpă,

Cumva s-a nimerit

Să iasă inimi frânte

De dor neostoit.

Cum aş putea eu crede,

Că al dragostei fior,

S-a-nfiripat în inimi,

Cu totu'-ntâmplător.

Că dragostea curată,

Ce-i mai presus de fire,

Întâmplător se naşte

Din praf fără simţire.

Cum aş putea eu oare,

Să cred că e firesc,

Din întâmplare lutul

Să spună te iubesc.

La fel ca un caşalot din abisale ape,

Ce viaţa-şi duce-n hăul prăpăstiilor marine,

De unde după o vreme când sufocat aproape,

La suprafaţa apei iar după aer vine.

Aşa si eu din marea-mi cea plină de păcate,

În care al meu cuget atât de adânc ajunge,

Mai urc la Tine, Doamne, prin rugăciuni curate,

Să-mi primenesc fiinţa cu al Tău trup şi sânge.

Apicultoru înrăit,

Dimineaţă s-a trezit.

Iese în curte se gîndeşte,

Şi spre stupină priveşte.

Se uită la stupi, meditează,

Bucuros palmele – şi freacă.

Stă şi se gîndeşte bine,

Să dea drumul la albine.

Halatul în grabă îmbracă,

Spre stupi el acum se apleacă.

Masca pe faţă şi-o pune,

Şi dă drumul la albine.

Zumzăie şi-s călătoare,

Aleargă din floare în floare.

Cu mare atenţie aduc,

Polenul il duc in stup.

Acolo-i bine aranjat,

Şi cu grijă prelucrat.

De albine hărnicuţe,

Ce îl aşează pe rămuţe.

Cînd stupina îi încărcată,

Vine apicultoru îndată.

El mierea o colectează,

Şi cu drag o prelucrează.

Fie că e de salcîm,

Sau din flori de tei acum.

Polifloră, mătrăgună.

Toată mierea este bună.

Face ceară, face miere,

Şi propolis că se cere.

Mierea-i un medicament bun,

Te însănătoşeşte acum .

De aceia nu ezitaţi,

Miere ca să cumpăraţi.

Mierea, propolis şi ceară,

Te scapă de orice boală.

 Ciudat…
Da, este ciudat
Tot mai ciudat
De când   timpul m-a alungat
Într-un joc de nejucat
Cu hrană zilele posomorâte 
Iar clipele făcute ghem
Se rostogolesc 
Ca -ntr-un  blestem
Strivind gândurile
Din care vreau să fug 
De mine să mă alung
Cerându-mi singurătatea înapoi
 Prin ea să străpung 
 Sunetul crengilor când trosnesc
Iar frunzele încet jelesc
Căzute pe umed pământ
Lăsând copacii fără veșmânt
Copaci ce singuri s - au ruginit
 În  toamna care încă nu  a  venit… 

Acum e  vremea mea să spun
Să spun și eu  un ,, DA,,   
 Un  ,,DA,, adevărat
În loc de ,, NU,,  cuvânt înveninat 
Și vreau să nu mai pot
Să mai suport
Mormanul de dorințe
Aruncate în neputințe
De cei fără credință 
 Care-mi  repetă sacadat
  Nu, nu, pentru tine nu se poate …
Pare ciudat sau,
Eu nu am  dreptate?

Ecoul din jocul de cuvinte
Aleargă și el repetând  
Nu se poate, nu se poate!...
 Iar strigătul din mine 
Cere  adevărul înapoi 
Și vieții să-mi deschidă poarta
Să pot să plec, să fug din ea 
Fără să-i spun , fără să-i cer
La vie  encore une fois …
Știu viață știu
Că ,încă o dată
 Nu se poate, nu se poate…

 Iar TU …    
Duci urna   ca pe-o  povară  
 În care cuvintele  nu se separă
Cele adevărate  sunt amestecate
 Cu cele pline de păcat 
În jocul  trucat 
Jucat până la capăt
Pare ciudat ? 
Urna, încă  nu s-a spart  …

Nu-mi da slavă, Doamne,

nici scăpare ușoară, nici drum neted.

Primește-mă lângă Tine pe cruce —

nu ca pe un tâlhar,

ci ca pe un frate al durerii.

Nu cer să fiu coborât de pe lemn,

ci să stau lângă Tine până la capăt,

să gust oțetul cuvintelor batjocoritoare,

să simt cuiele rugii care nu se mai termină.

Lasă-mi fruntea să se plece lângă a Ta,

ochii să Ți-i întâlnească în agonie,

inima mea — să-Ți bată în sânge,

până când dragostea va fi tot ce rămâne.

Să nu fiu între cei care Te-au privit de jos,

ci între cei care au urcat,

tremurând, cu pașii goliciunii,

dar cu dorul plin de Tine.

Primește-mă, Doamne,

nu după vrednicie,

ci după lacrima ce-Ți cere crucea,

nu slava.

Și când totul se va sfârși,

adu-Ți aminte de mine

în Împărăția Ta —

nu pentru că am fost bun,

ci pentru că Te-am iubit,

pe cruce fiind.

Ce folos, de-averi, palate
Dacă sufletul îți este gol,
Că nimic nu vei lua cu tine
Când cazat ești.. la subsol.

Ce folos, de anii petrecuți
Pe-astă lume...păcătoasă,
Dacă-n ei ne lipsesc fapte
Sus, vei primi...o pedeapsă.

Ce folos, de școli, învățătură
Dacă ai uitat ce este omenia,
Geaba te crezi fără... de egal
Omule, mai bună-i modestia.

Ce folos, că ți-ai făcut ,,prieteni"
Când la greu, se-ascund de tine,
Tu, renunță la a lor... fățărnicie
Și-ai să vezi, că fără ei, ți-i bine.

Ce folos, că adevărul îl vorbești
Și fugi de minciună, ură, răutate,
Când, cei mari, ce spun... cultivă
Ce folos, ce scriu, că vechi-s toate!

Ha! Te-au facut dulce!

Vor sa te rasfete.

E bine sa ai grija,

Sa n-asculti ganduri crete!

Intr-un punct de cotitura,

Cand tovarasii se-njura,

Concentrez atentia:

Invata-ne-am lectia!

Imbibata cu minciuni,

Tara-i cuib de amaraciuni,

Se trezesc oamenii buni

Folosind vag notiuni,

Prin discursuri fel de fel,

Ca sa-i creada... Bombonel.

Dintre cei mai curajosi,

Se gasesc doi mosi frumosi,

Care viata-si povestesc,

Prin cuvinte ne-amarasc.

Cica le era odata,

Casa toata agitata.

Cum, de altfel, noi mai stim,

Fiindca tot asa patim.

Se-adunau gramezi la vot,

Ca sa schimbe tot ce pot.

De la ganduri, pan’ la port,

Construind complex-resort.

Intr-un abur de exces,

’Chipurile’, vor progres.

La nivel conceptual,

Fiindca toate, in final,

presupun buget,

Normal...

Minti, cuminti in care arde

O dorinta sa se scalde,

Cartea.

Dintr-un prim Abecedar,

Faureau si dau in dar

Zeci de mii de exemplare,

Pregatite de plecare.

Chiar de fu vot unanim,

Una, alta tot gresim...

Asadar si prin urmare,

Lectia dupa votare

E ca nu mereu se face

Dupa etica dreptate.

Cartea nu-si gasi salas,

Prin poporul patimas.

Iara romanasii mei,

Raman blegi ca niste miei.

Vine blocul gri din est,

Nelasand loc de protest.

Si asta i una; sa vezi doua!

Ei voiau o limba noua.

Despre carti nu mai e loc,

Sa citesti devine moft;

Dar aceasta ce-nsemna?!

Mai exact, sa fiu mai clara,

Ce era permis in tara,

Era munca-n combinat,

Fara loc de comentat.

Pana sa ne desteptam,

Trebuia sa asteptam...

Cei cu limba ascutita,

Azi isi fac vocea-uzita,

Simtind voia de dreptate,

Neghina dand-o deoparte...

Noi uitam ca in trecut,

Tot asa s-a petrecut.

Si mai tindem uneori

sa cream grave erori.

Spre exemplu, nu demult,

Auzeam aproape-n gand,

O batrana suspinand,

Cu un glas molcom de vai,

Ca n-are ce da la cai.

In coltul uitat de lume,

E batrana care spune,

C-are pensie micuta,

Dar e tare harnicuta.

E dispusa a munci,

Dar patronul n-o plati.

Un copil ar vrea o casa,

S-aiba sigura o masa,

Sa se stie ingrijit,

Sanatos, apoi scolit.

Vietatile padurii,

Cand nu au de ale gurii,

Sunt la mila...nu stim cui,

Chiar de-s cu ursoaica pui.

Costumatii, la pupitru,

Vorbe scot, parc-au arbitru.

Ei promit, cu vorbe-alese,

Ca urmeaza ... ce progrese?!

Trag de sfori c-au interese!

Fiti cinstiti, voi, oameni buni,

Nu mai indrugati minciuni!

Dati o forma mai concreta

Ideilor notate-n creta!

Lumea nu-i o discoteca,

Unde-i dans ametitor

Iar ca premiu, joci cu Amor.

E firesc a vrea putere,

Dar nu genera durere,

Pentru suflete-nnorate,

Prin esenta dezolate!

Intr-o Romanie dulce,

Lideri sinceri ar conduce,

Tara vie, tara mea,

Tare te-as ruga ceva.

Ai in paz-a da cultura

Si acelor care-ndura

Si celor fara masura.

Asa sigur vom schimba

Mostenirea ce vom da.

Poate asa vei mai scapa

De gandiri anapoda.

Suntem rai, capriciosi,

Adesea orgoliosi,

Concentrati, dar parca absenti.

Daca nu ne-analizam,

N-avem sanse sa schimbam!

Sa valorizam ce-i arta,

Si s-o folosim drept harta!

                                       Cu drag, Nuca

Nici Eminescu,

Nici Coșbuc,

Nici Alexandri sau Blaga

Stănescu sau Blandiana,

N-au avut o diplomă.

Așa din întâmplare au început,

Să scrie cum a putut.

Ea scrie, și tot scrie,

Scrie „lacrimi, zâmbete și soare”

Cu fiecare cuvânt iși adună o bogăție,

Artă într-o galerie.

400 peste de creații,

Toate minunății.