Madame Bijoux la București

Actul I: Pe Calea Victoriei

În micul Paris, pe Calea Victoriei,

Madame Bijoux e legenda istoriei.

Cu pene de struț și dantele pe sâni,

Învârte pe degete domni și stăpâni.

Ea poartă tot luxul în poșeta mică,

Și-un fard care-ascunde că timpul o strică.

O duduie fină, cu mosc și mătasă,

Ce uită adesea drumul spre casă!

Zâmbește prin fumul de țigări subțiri,

Stârnind în cafenele dulci amintiri,

Căci Bijoux nu e doar o doamnă cu stare,

Ci însăși aroma de-odinioară, sub soare.

Actul II: Intrarea lui Charlatan

La Capșa, în ceasul când seara coboară,

Un alt personaj își face intrarea în seară.

Monsieur Charlatan, cu monoclu și baston,

Dictând în saloane un altfel de ton.

Cu jiletcă de catifea și fracul impecabil,

Ascunde sub zâmbet un plan formidabil.

Sărută pe mână cu falsă ardoare,

Lăsând în permisie doar inimi moarte.

În aburul cald de cafea și coniac,

Găsește la fete și doamne pe plac.

Promite palate și stele pe cer,

Dar vinde doar iluzii de fum și mister.

Actul III: Duelul măștilor

Se-apropie craiul de masa cochetei,

Schimbând reverențe în stilul epocii:

„Sărut mâna, Bijoux! Ce sclipire de gală!

Te văd pe Victoriei, regină în sală.

Ascunzi sub dantele secrete de stat,

Sau cauți un prinț care n-a falimentat?”

Ea râde ironic, cu gesturi ușoare,

Și-și stinge țigara cu iz de licoare:

„O, dragă Charlatan, tot cu vorbe de clacă?

Monoclul tău minte și jiletca e seacă!

Nu caut un prinț, am amanți de duzină,

Eu caut un domn, nu o umbră străină.”

„Un domn e o raritate în Micul Paris,

Aici totul-i teatru și vis interzis.

Eu vând scump iluzii la fete cochete,

Tu vinzi amintiri în buchete secrete.”

„Noi doi suntem marfă de lux, dragul meu,

Jucăm pentru public un rol mai mereu .

Dar fardul se șterge când zorii apar,

Și piesa se termină-n mod voluntar.”

„Atunci să ciocnim pentru noaptea ce vine,

Cât mosc și mătasă mai curg prin rubine.

Să fie poveste, minciună sau farsă...

Cât timp Calea Victoriei ne mai lasă!”

Actul IV: Revolta poetului

Dar masa tresare și sticla se-ascute,

Când Radu, poetul cu haina cea ruptă,

Se-ntoarce spre dânșii cu ochii de pară,

Scuipând poezia din inima-i amară:

„Oprește-ți paharul, Monsieur Charlatan!

Și tu, doamnă Bijoux, cu chip de sultan!

Voi vindeți parfumuri și aur falsificat,

Când Calea Victoriei moare pe pat!

Voi faceți din viață un ieftin cabaret,

O mască de ceară, un simplu bilet.

Dar unde-i trăirea? Și unde-i misterul?

Când voi pentru bani vă vindeți și cerul?”

Ea-l vede de sus și-i răspunde curtând:

„O, iată și geniul pe stradă plângând!

Misterul, băiete, se cumpără scump,

Nu crește pe stradă, în praf sau în crâng.

Poezia ta nu ține de foame,

Nici mătasea nu crește din simple epigrame.

Mai bea un coniac și lasă oftatul,

Căci visul tău moare când vine palatul!”

Iar Charlatan râde, potrivind ocheanul:

„Lăsați-l, mamițo, așa-i e tot anul!

Băiete, în Micul Paris de revistă,

Doar rima bogată și banii rezistă.

Tu scrii în taverne pe foi de ziar,

Eu scriu pe bilete de bancă, la bar.

Suntem amândoi impostori în destine:

Eu mint pentru aur, tu minți pentru rime!”

„Minciuna voastră e goală și rece,

Pe când versul meu peste veacuri va trece!

Voi veți fi doar umbre în fard și mătase,

Eu voi fi aroma din minți luminate!”

Epilog

Bătrânul crai joacă un teatru perfect,

Un ultim nostalgic cu aer defect.

Când zorii apar și lumina e crudă,

Rămâne doar umbra ce-n taină se-ascunde.

Iar foile scrise de tânărul mag

Rămân pe asfalt, la Capșa pe prag.

Trei suflete prinse în nodul istoriei,

Pierduți pentru veci pe Calea Victoriei.

Strămoșii mei
nu dorm.

Se foiesc
sub cruci strâmbe,
cu mâinile împreunate
doar din obișnuință.

Unul tușește
din 1915.
Altul încă așteaptă
pământul promis.

Nimeni nu visează.

Le aud pașii
în oasele mele.
Noaptea
îmi mută sângele
dintr-o generație
în alta.

Nu sunt sfinți.
Sunt obosiți.

Au murit
fără explicații,
cu gura plină
de lucruri nespuse
și cu viața neterminată
ca o casă fără acoperiș.

Mă întreabă,
fără cuvinte:

ce-ai făcut
cu numele nostru?

…

…

…

—

Le arăt mâinile mele.
N-au bătături.
N-au pământ sub unghii.
Doar cerneală
și o teamă moștenită prost.

Unul se întoarce pe-o parte.
Scârțâie sicriul.

Nu de frig.
De nemulțumire.

Le-am luat sângele
și l-am subțiat
cu îndoială.
Le-am luat credința
și am pus-o
în vitrină.

Nu mă blestemă.
Asta doare mai tare.

Mă lasă
să continui.

Viitorul
mă așteaptă
cu aceeași întrebare,
dar formulată politicos.

Înțeleg târziu:

nu eu îi port pe ei.
Ei mă poartă pe mine,
ca pe o greșeală
care încă poate fi îndreptată.

Dacă nu dorm,
nu e din cauza morții.

E pentru că
eu sunt treaz
și încă nu merit
somnul lor.

Vânt pribeag ce știi de toate,

Lumea-n lat și-n lung străbați,

Spre durerea mea te-abate,

Înspre ochii înlăcrimați,

Suflă-ntruna cu putere,

Chiar de ninge, chiar de-s ploi,

Oblojește a mea durere,

Şi-adu-mi mândra înapoi.

Codrule cu frunza deasă,

De-ai văzut, de-ai cunoscut,

Pe frumoasa mea aleasă,

Freamătă al meu sărut,

Răspândește-l în poiană,

Pe-un trifoi cu patru foi,

Ca frumoasa-mi Cosânzeană,

Să se-întoarcă înapoi.

Murgule cu coamă-n vânt,

Ce copita-ți știe zarea,

Dacă pașii ei s-au frânt,

Ori i s-a pierdut cărarea,

Tu, necheză-n noaptea grea,

Fă să tremure pământul,

Să-mi audă inima,

Și să-i regăsesc cuvântul.

Lună albă, sus pe cer,

Ce-i veghezi visarea lină,

Pune-n raza ta mister,

Să-i aline noptea plină,

Spune-i blând că dorul arde,

Că-l purtăm triști amândoi,

Și că-n lume, orișiunde,

Drumul duce și-napoi.

Vânt pribeag, de-ai dus chemarea,

Peste dealuri, peste văi,

Spune-i blând că așteptarea,

Fulgeră în ochi văpăi,

Suflă-i dorul meu în șoapte,

Fă-l să-i mângâie obrazul,

Găzduiește-o peste noapte,

Spulberând din ea necazul.

Codrule cu rădăcini,

Prinse-n vremea trecătoare,

De-ai văzut-o între străini,

Dă-i din frunza ta iertare.

Fă să-i crească-n pași lumina,

Drumul lin să-i faci spre casă,

Căci aștept bătu-m-ar vina,

Singur, ca o umbră ștearsă.

Izvor tainic din poveste,

Ce-ai văzut atâția pași,

Spune, unde doru-mi este,

Unde-s ochii ei cei dragi?

Curgi și du-i o mângâiere,

Spală-i gândul de-ntristare,

Lasă-i, susurând, plăcere,

Din iubirea mea cea mare.

Soare blând de dimineață,

Ce-i săruți pleoapa ușor,

Dă-i din raze o speranță,

Spune-i cât îmi e de dor.

Lasă-i strălucire-n cale,

Pasul fă-i-l voinicesc,

Să-i pot da îmbrățișare,

Și să-i spun cât o iubesc.

Dacă-i scris să se întoarcă,

Ca izvorul spre ocean,

Îi voi fi și țărm și barcă,

Și-oi iubi-o an de an,

Dar de-i dusă-n altă zare,

Fără gând de-a mai privi,

Voi rămâne ca o floare,

Ce nu-i dat spre a-nflori.

În noaptea oarbă stelele coboară

Și lasă umbre lungi pe vechi poteci,

O rază caldă-n suflet înfioară

Tristețea unor amintiri mai vechi.

Sclipiri de gând aprind o altă zare

Când totul pare stins și rătăcit,

Păstrând în taina nopții arzătoare

Lumina unui vis neîmplinit.

Sunt scoase paturile afară,

Și ușile din loc în loc,

Cântă nebunii la chitară,

Iar luna joacă kazacioc.

O stea mai albă vrea la iarbă,

Iar cerul liniștit o paște,

Pământul vrea să o absoarbă,

Ca dimineața să se poată naște.

În colțul lunii se frâng zorii,

Și toate cântecele-s coapte,

Se prind cu somnul dansatorii,

Și-și dau ușor ochii pe spate.

Se strâng în aer urme mute,

Din pașii umbrelor răzlețe,

Și vântul vine să asculte, 

Cum șuieră chitara a tristețe. 

Se crapă ziua-n marginea privirii, 

Din nori răzbate-un fir de foc, 

Nebunii merg să-și facă hara-kiri, 

Dar mai întâi pun ușile la loc. 

Ființe umane cu ochi încercănați și obosiți; tristețe.

Meditație și muzică de jazz;

jazz care pătrunde în liniștea profundă

a îngerilor însângerați;

îngeri albi, care luptă necontenit

pentru deșteptare; a deveni conștient

de tine însuți sau a te trezi într-o realitate mărginită;

ochi-orb și gândire lipsită de discernământ; albire ;

Pol,

rasism,

aziluri,

execuții,

prostituție,

femei violate,

atacuri teroriste;

febra dengue, salarii mici,

imigrație ilegală,

virus Zika și Chikungunya,

Colecții heraldice, blazoane,

impactul meteoriților,

combinatii genetice,

militantism islamist,

focuri în natură,

monetizare ,

război,drone,

răstigniri,

răpiri,

sfincși,

 +

plăci,

droguri,

cocktailuri,

cutremure,

valuri de ocean,

vortexuri, tornade,

hărțuiri sexuale,

represiuni evidente,

malformații congenitale;

vânzări de artefacte furate,

alimente pentru oameni lihniți,

politici pentru refugiați,

dezastrele nucleare,

șomajul sezonier,

alunecări de sol,

creșteri de prețuri,

vulcanii activi,

coafuri,

nudism,

vis,

 @

cub,

crime,

ochelari,

benzinarii,

succès teatral,

ghețari topindu-se,

lucrări interimare;

strategiile tăcute,

copii- bolnavi asimptomatici,

proteste care blochează drumuri,

șoferi având temperamente diferite și

conducând mașini diferite,

mașini cu faruri care clipesc, în timp ce motoarele lor

țipă precum anumite instrumente muzicale,

copaci care strigă și pistoale care

scriu poezii lirice cu găurile pe care le fac în pereți,

versuri de jazz penetrând tăcerea

îngerilor însângerați,

îngeri într-o luptă neînfricată pentru

trezirea la această nouă realitate.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Poezia este publicata.