Hibernare

Un ceas mă sună agasant

Parcă zicând trezește-te,

Vezi ca-i dormit cam mult

Iar timpul curge nu se oprește.

Sar imediat din patul conjugal

Cu ochiul ațintit înspre icoană,

Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva

Și plec la baie-n mare goană.

Nu uit să- mi fac un sandwich

Și-mi savurez cafeaua dulce,

Mă-mbrac în grabă și cobor

Numai după ce-mi fac o cruce.

Pe scări în gând spun rugăciune

De mulțumire și pentru ajutor,

Că firul vieții îmi este prelungit

Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.

Mereu gândul îmi e la Domnul

În care cred încă...din copilărie,

Și sigur sunt că ne vom întâlni

Când voi sfârși a mea călătorie!

E timp. Mai am timp să aștept,

Cufundat într-o tăcere răzleață,

Și dorm cu fluturii pe piept,

Să pot zbura în zori de dimineață.

E timp. Îi văd corabia cum trece,

Cum lasă-n urmă valuri de tăcere,

Și dorm sub cap c-o stâncă rece,

Să împietresc în zori a mea durere.

E timp. Îl văd pe Cronos ațipit,

Și-n noapte cum tăcerea plouă,

Și dorm pe-o muchie de cuțit,

Să pot taia amurgul pe din două,

Ca timpul să înceapă să alerge,

Tăcerea surdă în urmă să o lase,

Iar zorile de-ndată să dezlege,

Lumina ce prea mult întârziase.

Am scris despre viață și moarte,

Cu slove din carne și sânge,

Cu lacrimi și clipe deșarte,

Cu plânsuri ce ochiul își plânge.

Am scris despre tine și îngeri,

Cu nesomn și clipe amare,

Despre mine și marile frângeri,

Despre gândul ce nu vrea să mai zboare.

Am scris despre oameni și lume,

Despre abstract și  divin,

Cu versuri ce-aveau să rezume,

Unde plecăm și de unde venim.

Am scris despre scris și înscrisuri,

Despre cosmos și ce-a mai rămas,

Dar lumea cu ale ei compromisuri,

În proteste de stradă le-a ars.

Apoi s-au strâns să mă-nfrunte,

Insultându-mi întruna versetul,

Și mi-au scris cu jăratec pe frunte:

Iată poetul...!

Iarna a sosit pe sufletu-mi împovărat

Mii de stele strălucesc pe cerul înserat

Însă numai una îmi vorbește despre Tine

Și-ale împărăției taine în etern le tine.

Pe pădurea argintie neaua se așterne

Numai steaua dimineții printre stele începe a cerne

Norii albi se zăresc-n depărtări

Mii de oameni intonează-ncet cantari.

Luminite de Crăciun se aprind în târguri

Se zărește pacea peste bolta oamenilor puri

Și  o mare bucurie se propagă lin si dulce

Despre steaua stralucinda care pace îmi aduce.

Toate florăriile din țara,

Fac din nou profituri iară.

Se cumpăra flori din plin,

Fiindcă îi Sfântul Valentin.

Mulți bărbați cumpăra flori,

Pentru doamne sau surori,

Pentru cei ce numele îl poartă,

Valentin sau Valentina cea frumoasă.

Că acest nume Sfântul Valentin,

Este adoptat de la un popor străin.

Este sărbătorit ca în fiecare an,

Chiar de propriul popor italian.

El Valentin a fost un fecioraş,

Catolic fiind dar foarte drăgălaşi.

Să îndrăgostit demult de o fată,

Și a fost executat atunci îndată.

Și de atunci el Valentin devine Sfânt,

Al tuturor îndrăgostiţilor de pe pământ.

În fiecare an îndrăgostiţii ei sărbătoresc,

Pe Sfântul Valentin și seara chefuiesc !

Am înălțat iar ziduri între noi,

Și am dat foc la pieţe și la parcuri,

Închiși stăm ca-ntr-un mușuroi,

Şi plângem peste catafalcuri.

Pizmaș proscris-am și pe neamuri,

Zâmbind i-am hăcuit în sânge,

Odraslele ni le purtăm în hamuri,

Și-i învățăm a râde ori a plânge.

Instinctele din noi le-am suprimat,

Și ne-am robotizat până-n genom,

Gândim global dar mergem separat,

Și nu mai arătăm a om.

Pe răzvrătiți i-am internat pe la ospicii,

Ne judecăm, deși, avem verdictul pus,

Guvernul ne împarte gratis vicii,

Iar noi strigăm că nu sunt îndeajuns.

Al nostru nume e acum un număr,

Deși nu stăm închiși prin pușcării,

Şi ridicăm neștiutori și umili din umăr,

Când năzuim un viitor pentru copii.

Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame

Scriind îți pierzi umoru,

Căci te exprimi extrem de rău,

De aia nu te cheamă Scriitoru,

Ci, te numeşti Gurău…

Unui agronom

Pe al nostru agronom,

De-l întrebi de zarzavate,

Îţi răspunde pe alt ton,

Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.

Unui candidat

S-a dus la examen “moşu”,

De şofer, pe maşinuţă.

Dar, dacă a trecut pe roşu,

A rămas tot la căruţă.

Gospodina

I-am dat vecinei de la doi,

Cartea de Bucate odată…

Şi mi-a adus-o înapoi,

Jumătate feliată.

Unei badante

             a venit din Italia să-şi mărite fata

Venind acasă, fata să-şi mărite,

Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,

Fără măcar o clipă să ezite,

Îl prinse şi-l spălă la fund.                                                 

Visul unui tâmplar

Poartă diva o comoară,

Mândră blană, alb-verzui

Şi gândea aşa-ntr-o doară,

Cum să-i bată şi el un cui.

Onorariu

Un onorariu ieri eu am primit,

Pe munca ce o lună ţi-am prestat,

Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.

Concluzia: e-o sumă de rahat.

Unui soldat ce visează la o decoraţie

Am visat c-o albă stea,

Mi-a căzut, dintr-un consemn,

Peste piept, dar nu aş vrea

Ca să fie…post mortem.

Unor supăraţi pe epigramele mele

S-a făcut mare tam-tam,

Epigrame că am scris,

Unii din acelaşi neam,

S-au simţit, şi m-au proscris.

Amicului fomist

Toată ziua a ospătat,

Şi îmi spune cu sperjur:

-Eu de poftă am mâncat,

Că de foame eram sătul.

De atâția ani tot mă frământ,

Aicea singur pe pământ,

Și-mi simt celula rumegând,

În gând...

Iar visu-mi este tot zburând,

În gheare sufletu-mi ținând,

Ca morții să îl dau sperând,

Curând...

Abisuri trec și mă-nspăimânt,

Pe aripi noaptea aducând,

Și văd tornade măturând,

Pământ...

Cobor lumini parcă plouând,

Iar foc se-ntinde vieți cerând,

Văd oamenii mereu săpând,

Mormânt...

Iar păsări nu mai văd zburând,

Aud doar îngerii cântând,

Și-n cântul lor m-aud în gând,

Urlând...

De atâția ani tot mă frământ,

Aicea singur pe pământ,

Și-adorm adesea prea curând,

Plângând...

M-am rătăcit în ochii tăi albaștri,

Și am rămas pierdut pe-o pleoapă,

Dar m-au găsit privirile-ți sihastre,

Iubita mea cu brațele de apă.

Și-am coborât ușor spre gură,

Cu teamă te-atingeam pe piele,

Iar ochii mei în ochii tăi căzură,

Iubita mea cu buzele de miere.

Apoi m-am cufundat în ațipire,

Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă,

Pe-o clipă am fost un tânăr mire,

Iubita mea cu coapsele de iarbă.

Și-am plâns pe umărul tău moale,

Sub sânii albi să-mi faci mormânt,

Și ochi să fiu al lacrimilor tale,

Iubita mea cu glezne de pământ.

Am renunțat demult la a mai scrie,

Și-am pus condeiul la păstrare,

Dar simt mereu că fără poezie,

Bolesc agonic fără vindecare.

Și zac ca-ntr-un spital de boli mintale,

Dar hotărât să nu mai scriu nimic,

Și orice vers ce îmi mai dă târcoale,

De el, de-îndată mă dezic.

Mă uit la cartea de pe masă,

Şi-o simt că vine peste mine,

Cuvintele din ea mă apasă,

Și fără poezie nu mi-e bine.

O muză îmi stă mereu la căpătâi,

Și-mi seacă setea de a scrie,

Că astăzi nu mai trebuie nimănui,

Eterna și frumoasa poezie.

Vă anunț acum premeditat,

Că veți citi doar coduri digitale,

Căci ce s-a scris s-a defăimat,

Și interzis în cărțile școlare.

A dispărut cuvântul cititori,

În lumea ce trăiește în confuzii,

Și-a apărut spital de scriitori,

Unde găsim poeții în perfuzii.

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii, excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nimeni nu vrea să moară de bătrâneţe.

Deci, suferiţi, beţi, sorbiţi cupa plăcerii,

Plângeţi sau râdeţi, strigaţi de fericire,

Nicicând să nu vă închinaţi durerii,

Căci fără vicii, nu simţi adevărata trăire.

Doriţi, şi nu mai regretaţi nimic,

Aruncaţi-vă în neant ori abisuri,

Discret strecuraţi-vă în plăceri,

Şi zburaţi acerb peste visuri.

În văzduh se aude-un cânt,

Dar nu-i pasăre, nici vânt,

Parc-o harpă uriașă,

Plânge-o viață pătimașă.

Curge lin o doină veche,

Sunet straniu, nepereche,

Tot ce mișună se-ntreabă,

De ce zbor îngeri în grabă?

Imnuri plâng deodată-n cor,

O priceasnă despre dor,

Numai eu nu mă frământ,

Fiindcă știu de acest cânt,

Urcă-n sus la Dumnezeu,

Dezrobit sufletul meu.