Случайные публикации :)
Frunzele
Frunzele neștiute de nimeni
Se-aruncă-n cascade de albastru dor,
Vocile pe bolte de citadele
Recită eternele imnuri în cor.
Pe'alocuri se văd creste de ceruri,
Genuni cu nimfe și melodii străine,
Atlași ce poartă puncte de suspine,
Dar eu, eu, mă port doar pe mine.
Palidele umbre în fruntea-mi obosită
Intonează fugi, coruri și triste arii
Luate de undeva...oare cine știe?
Poate din fragede și vesele morminte.
Cred că sunetul spune o poveste de umbre
Ce din vestale adieri nu piere doară,
Lumini, penumbre, dulci tenebre
Mă cheamă să mă-ndrept spre-o poartă ideală.
Dar m-am oprit și-ascult cum bate timpul.
În materia-mi de cenușă
Curge lapte luat din áride metale,
Și pocaluri de lumină se-ating în ceruri pale.
Nu voi citi din apele mortuare
Cărți, poeme sau unduitoare versuri,
Cuvinte trecătoare din trecătoarele-mi creneluri
Nu vor umple pagini decât cu'aprinse triluri!
Oda lumii ce se stinge o-nțeleg,
Dar vine o alta ce nu-mi sună cunoscut.
Se stinge torța vieții care'a fost,
Și vine moartea... moartea unui mort.
TE AȘTEPT ÎN VIS
Toate mi se întâmplă în vis
Așa ne-a fost nouă scris.
Până la tine-i cale lungă
Gândul poate să ajungă
Atât ne este permis
Ne privim înduioșați
Și cu ochi înlăcrimați
Noaptea asta-i generoasă
Ești iarăși oaspete în casă
Mai trăim încă o dară
Povestea cea minunată
Sufletul dorul și-a stins
Cănd în brațe m-ai cuprins
Toată noaptea am colindat
Aveam aripi, și am zburat
Peste creste, pe sub mări
Când visul se destramă în zori
Ca mii de petale
Aleargă-n privire sclipirea de stele,
Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,
Adoarme durerea și-ți lasă doar vise
Ca mii de petale în flăcări aprinse.
Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,
Suflet se naşte-n privirea topită,
Corola de gânduri umbrește-un mister,
Ca mii de petale scăpate din cer.
Pulsuri de inimi tot bat fericirea,
Cântece sună trezind amintirea,
Imagini prind ochii și dulce te strâng,
Ca mii de petale dansate de vânt.
Admiră de-a pururi cereasca lumină
A ta frumusețe – o zare senină,
Din vise cad îngeri pe-arípi de plăcere
Ca mii de petale cu farmec de stele.
Secolul XXI
Am în suflet doar durere ce mă apasă neîncetat.
În lumea asta nu-i tăcere, toți strigă... dar pentru ce?
Toți au uitat...
În jur doar oameni falși, vorbind de omenie,
Fără să-și dea seama că-s plini de viclenie.
Toți sunt ideali și vor să fie bine,
Vând alcool, țigări, nu se gândesc la tineri.
Așa-i viața, așa a fost mereu,
Suspine-n suflet, plânsete la greu...
Așa sunt oamenii, așa sunt și eu...
Aș vrea să schimb, însă îmi e greu.
Merg la biserică, la Dumnezeu acasă,
Până și acolo trebuie să achiți o taxă.
O, ce mai viață, în prezent trăim!
Oare în iad, când o să venim,
Va fi mai crud? Mai rău oare se poate?
De cât să omoare mama copilul ce-l poartă...
Închis
Paradox, în gândurile mele,
Blocat într-un perpetuu lapsus,
Judecat și-nchis în RMN mental.
În repaus, creieru' creează haos,
lichidat pentru posesie ilegală de sentimente,
Viciile nu mai sunt plăcere,
La sentința care parcă mai mult cere,
Reprezintă doar adaos.
Gândul ascuțit,
Lasă craniul cu sechele,
Scrijulit, cu tot ce n-ai mai vrut s-auzi de-o vreme,
Păreri de la oameni cu probleme,
Probleme de la oameni cu păreri.
Ceri sfaturi fără încheiere,
Atunci când zilele par sa treacă,
Doar când nu te uiți la ele,
Da' tu tot încerci, micind ochii,
Pierzi scopu' din vedere,
În intuneric, adevăru'-i greu de descifrat,
Plafonat pe caracter fără substrat,
Atunci devine tot mai evident că ignoranța-I cheie.
Denis Poetu' -,,Închis" 2023
Frunzele
Frunzele neștiute de nimeni
Se-aruncă-n cascade de albastru dor,
Vocile pe bolte de citadele
Recită eternele imnuri în cor.
Pe'alocuri se văd creste de ceruri,
Genuni cu nimfe și melodii străine,
Atlași ce poartă puncte de suspine,
Dar eu, eu, mă port doar pe mine.
Palidele umbre în fruntea-mi obosită
Intonează fugi, coruri și triste arii
Luate de undeva...oare cine știe?
Poate din fragede și vesele morminte.
Cred că sunetul spune o poveste de umbre
Ce din vestale adieri nu piere doară,
Lumini, penumbre, dulci tenebre
Mă cheamă să mă-ndrept spre-o poartă ideală.
Dar m-am oprit și-ascult cum bate timpul.
În materia-mi de cenușă
Curge lapte luat din áride metale,
Și pocaluri de lumină se-ating în ceruri pale.
Nu voi citi din apele mortuare
Cărți, poeme sau unduitoare versuri,
Cuvinte trecătoare din trecătoarele-mi creneluri
Nu vor umple pagini decât cu'aprinse triluri!
Oda lumii ce se stinge o-nțeleg,
Dar vine o alta ce nu-mi sună cunoscut.
Se stinge torța vieții care'a fost,
Și vine moartea... moartea unui mort.
TE AȘTEPT ÎN VIS
Toate mi se întâmplă în vis
Așa ne-a fost nouă scris.
Până la tine-i cale lungă
Gândul poate să ajungă
Atât ne este permis
Ne privim înduioșați
Și cu ochi înlăcrimați
Noaptea asta-i generoasă
Ești iarăși oaspete în casă
Mai trăim încă o dară
Povestea cea minunată
Sufletul dorul și-a stins
Cănd în brațe m-ai cuprins
Toată noaptea am colindat
Aveam aripi, și am zburat
Peste creste, pe sub mări
Când visul se destramă în zori
Ca mii de petale
Aleargă-n privire sclipirea de stele,
Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,
Adoarme durerea și-ți lasă doar vise
Ca mii de petale în flăcări aprinse.
Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,
Suflet se naşte-n privirea topită,
Corola de gânduri umbrește-un mister,
Ca mii de petale scăpate din cer.
Pulsuri de inimi tot bat fericirea,
Cântece sună trezind amintirea,
Imagini prind ochii și dulce te strâng,
Ca mii de petale dansate de vânt.
Admiră de-a pururi cereasca lumină
A ta frumusețe – o zare senină,
Din vise cad îngeri pe-arípi de plăcere
Ca mii de petale cu farmec de stele.
Secolul XXI
Am în suflet doar durere ce mă apasă neîncetat.
În lumea asta nu-i tăcere, toți strigă... dar pentru ce?
Toți au uitat...
În jur doar oameni falși, vorbind de omenie,
Fără să-și dea seama că-s plini de viclenie.
Toți sunt ideali și vor să fie bine,
Vând alcool, țigări, nu se gândesc la tineri.
Așa-i viața, așa a fost mereu,
Suspine-n suflet, plânsete la greu...
Așa sunt oamenii, așa sunt și eu...
Aș vrea să schimb, însă îmi e greu.
Merg la biserică, la Dumnezeu acasă,
Până și acolo trebuie să achiți o taxă.
O, ce mai viață, în prezent trăim!
Oare în iad, când o să venim,
Va fi mai crud? Mai rău oare se poate?
De cât să omoare mama copilul ce-l poartă...
Închis
Paradox, în gândurile mele,
Blocat într-un perpetuu lapsus,
Judecat și-nchis în RMN mental.
În repaus, creieru' creează haos,
lichidat pentru posesie ilegală de sentimente,
Viciile nu mai sunt plăcere,
La sentința care parcă mai mult cere,
Reprezintă doar adaos.
Gândul ascuțit,
Lasă craniul cu sechele,
Scrijulit, cu tot ce n-ai mai vrut s-auzi de-o vreme,
Păreri de la oameni cu probleme,
Probleme de la oameni cu păreri.
Ceri sfaturi fără încheiere,
Atunci când zilele par sa treacă,
Doar când nu te uiți la ele,
Da' tu tot încerci, micind ochii,
Pierzi scopu' din vedere,
În intuneric, adevăru'-i greu de descifrat,
Plafonat pe caracter fără substrat,
Atunci devine tot mai evident că ignoranța-I cheie.
Denis Poetu' -,,Închis" 2023