De ce?

Ai nevoie de o singură scânteie 

S-aprinzi focul ce de mult sa stins 

E nevoie de-o singură femeie 

Ca să ai din nou sufletul încins 

Încălzește-mi inima de gheață 

Și doar al tău voi fi, promit 

Îți ofer și propria-mi viață 

Dacă mă faci să mă simt iubit.

Oferă-mi tot ce poți 

Și eu îți ofer tot ce simt 

Petreci cu mine nopți 

Și-ți promit c-am să te alint

N-am sânge sfânt, am doar otravă-n vene 

Nu rostesc cuvinte, arunc doar cu blesteme 

Zi de zi îngerului meu îi cad din aripi pene 

Dac-ar putea mi-ar elibera el presiunea din vene...

Îl simt cum mă urăște, zilnic mă blesteamă 

Dar ce să fac, simt cum mintea mi se destramă

Nu mai simt nimic, defapt simt doar ură 

Simt cum soarta dreptul la fericire-mi fură...

Nu mai înțeleg de ce zic ce zic, nu știu ce gândesc

Mă simt cuprins de frig, iar vă zic că înebunesc 

Ard în flăcări de gheață, simt cum pierd tot 

Blestemat în această viață să trăiesc fără de scop

Nu-nțeleg ce tot zic, eu nu cred în soartă sau destin 

La fel cum nu cred în existența unui zeu căruia să mă-nchin 

În zadar se reflectă din oglindă raze de lumină 

Trăiesc în trecut, întunericul mi-e fixat pe retină 

Sunt un suflet nocturn ce n-are parte de lună plină 

Întuneric total, noaptea asta nu se mai termină

Privesc în gol, către interminabilul abis

Acolo unde cel mai frumos vis mi-am împins 

Vreau să sar după el, vreau să-l recuperez 

Vreau ca fundul abisului să-l îmbrățișez

M-arunc în gol și ce-i interminabil se termină 

Mă bucur, dar nici aici nu văd urmă de lumină 

Nu văd nimic, aud doar două voci ce suspină 

"Suferința blestemată nici la final nu se termină"

Dac-ai ști ce este în al meu suflet 

Când tu îmi vorbești despre el,

De pe față îmi dispare orice zâmbet 

Când te văd cum plângi după el 

Îmi fuge pământul de sub picioare 

Când îmi zici cât de dor ți-e de el, 

A mea inimă încet îmi moare 

Iar a ta bate numai pentru el,

Eu dau totul pentru tine

Tu dai totul pentru el,

Eu renunț la toate pentru tine 

Tu renunți la mine pentru el.

Stau și mă întreb dacă tu te gândești măcar o secundă la cum mă simt eu atunci când îmi vorbești despre el, când am zis că sunt aici pentru tine mereu când ai nevoie nu credeam că poate să fie atât de dureros. Nu știu ce cuvinte să-ți spun atunci când plângi de dorul lui, mă doare prea tare ca să pot să-mi aleg cuvintele.

Ști că te iubesc și aș face orice pentru tine și te susțin în absolut orice ai face, însă acum chiar nu am cu ce să te ajut, încet parcă încep și eu să am nevoie de ajutor în timp ce încerc să-ți ofer ție ajutor...

Inimă... te rog nu lăsa iubirea să te distrugă 

De ce trebuie să fi tu bună într-o lume atât de crudă?

De ce îți pasă ție de cea ce la nimeni nu îi pasă?

De ce când rămâi fără iubire parcă rămâi și fără viață?

De ce îți place atât de mult să te îndrăgostești

Când ști că niciodată nu primești cea ce-ți dorești....

De ce încă continuui să speri că totul va fi bine 

Când ști că nimanui nu-i pasă de tine....

Un Rege ce cu promisiuni a fost amăgit 

Și de către regina lui a fost dezamăgit 

Blestemul iubiri inima ia-npietrit 

În clipa în care ea nu s-a gândit 

Și fără nici un regret l-a părăsit 

Regele rătăcește în lume înebunit 

Nu înțelege cu ce oare a greșit 

Nu știe de ce de ea s-a îndrăgostit 

N-a fost pregătit să fie părăsit 

Din propria viață se simte izgonit 

N-a fost niciodată atât de îngrozit 

Ca în clipa în care ea l-a părăsit 

Acum nu m-ai poate fi fericit

De când focul iubiri s-a răcit 

Umblă prin alte regate rătăcit 

N-a ieșit de loc așa cum și-a dorit 

Lângă altă femeie nu poate fi fericit 

Acum dărâmă zidurile ce le-a zidit 

Dărâmă tot pentru că prințesa i-a fugit

Condamnat pe viață să fie nefericit 

Cine știe, poate că pentru asta e menit 

Să fie judecat fără să știe cu ce-a greșit 

În ultimele lui clipe de nebunie și timpul s-a oprit 

A plâns cu lacrimi de gheață când și-a amintit 

Cum pentru ea regate întregi a cucerit 

Pentru ea voia să ajungă rege peste toți 

Doar pentru ea a spart mi de porți 

Din cauza ei ajunge rege printre morți 

Renunță la absolut toate realizările sale 

Pentru că n-are parte de înbrățișările tale 

Renunță la tot, renunță și la viață 

Pășește încet într-o lume de ghiață 

Amintirea ta se pierde-n ceață

Din când în când mai trec zâmbind

Prin fața casei tale goală,

Căci poate vii și n-am să prind

Un dor ce mă omoară...

Încet, cu zilele târzii,

Vin visuri care nu mai pleacă,

Că o să vii și-o să rămâi,

Indiferent de „dacă”.

Căci noaptea vine iar și iar,

Și tu iar, niciodată,

Eu plec, dar tu când mai apari

În viața mea măcar o dată?

Din vreme-n vreme mă scufund

În amintiri ce inima-mi leagă,

Cu zile dulci și săptămâni la rând

Aștept ca timpul să ne treacă.

Să-ți văd privirea arzătoare

Când mâinile ni se unesc,

Și dorul care mă omoară

Să-l iei și să-l îneci pe veci...

În globul argintiu de gânduri

Se face zi cu dragostea-ți deplină,

Cu tine aici e liniște pe veci

Și o inimă mereu plină.

Acum, că mâinile sunt reci,

Îți mai spun „adio” iară,

Dar tu iubește-mă când pleci

Pentru ultima vară...

Nu există

nicio viață precum

cea din minciuna mea

și nu mai există

niciun grai cu care

eu te pot recrea.

Să fii din nou

raza de soare din abis

să fiu eu

întunericul destins.

Dar nu mai sunt în abis.

Sunt dusă în zări

Zbor zbor zbor

Urc singură

Apoi mă cobor

În dezordine

În fața durerii tale

În spatele oglinzii

În care nu te mai privești

Ochii

pe care nu-i mai ridici spre mine.

Am înclinat împreună

Talerele

dinspre

Autonomie

Către obediență

Și am avut nesocotința

Să-i spunem dragoste.

Simt că mă sufoc fără tine,

Iar sufletul tânjește după a ta iubire,

Îmi înec suferinta in pastile si alcool,

Si crede-mă... simt că mor.

Încă sper, după două luni,

Și mă afund in rugăciuni,

O clipă, sa te mai țin in brațe, 

Si să-mi lovești inima ca două gloanțe.

Poate in altă viață,

Într-o altă dimineață,

O sa ne întâlnim,

Unul pe altul, sa ne sprijinm.

E un vis frumos, aproape imposibil, 

ma gândesc la noi, și la tot ce era posibil,

Crede-mă, nu pot să-ți dau drumul,

Fara să-ți mai simt, măcar o dată parfumul.

Câteodată mi-e atât de bine!

Nu mai plâng, nici nu disper,

Nu mă mai gândesc nicicum la tine 

Zici că sufletul îmi e de fier!

Câteodată simt că am putere!

Să glumesc, să cânt, să joc.

Împrejur e doar lapte și miere

Deloc nu  mai simt de tine... dor.

Câteodată nu am pic de milă 

De femeia ce o văd în oglindă.

E stupidă, prea naivă, prea copilă

Si mult prea proastă să se prindă!

Câteodată totul e vis, fără probleme,

Amintirea ta nu mă mai străbate. 

Îmi fac schițe în cap și scheme

Să le uit ușor, frumos.... pe toate!

Câteodată, am din suflet răbdare!

Nu mă plâng că este greu și fac ce simt.

Chiar sunt bine... si nimic nu doare

Însă ... Câteodată mint....

.............................................................

Câteodată gândindu-mă mă întristez...

Pe alții i-ai lăsat din tine să se-mbete.

Și-aș da orice să nu-mi mai amintesc 

Cum mie, mi-ai interzis, să-mi fie sete...

Ah,tu,care mi-ai fost iubire,

Pasiune,dragoste, speranță...

Ai dispărut,dar fără știre 

Și-ai luat și cheful meu de viață 

În visele mele din noapte,

Ești mai frumoasă ca oricând 

Parcă aud mereu dulci șoapte 

Și-adorm cu chipul tău în gând.

Somnul acum e mai plăcut,

E cheia mea spre fericire...

Nu știu...oare ce mi-ai făcut?

Să mi doresc a ta nemurire...