Fără legătură

Când, timpul, cerul și pământul
Nu vor, nu pot să mă mai vadă
Îmi strig numele să vină
Să stea ascuns în a mea haină.

Când cerul, timpul și destinul
Ecoul nu mi-l ia dovadă
Pe poartă pun multe zăvoare
Iar gândurile las să zboare.

Când timpul, soarta și cuvântul
Speranțele mi le înnoadă
M-așez tăcută la fereastră
Cerul mi-i eșarfă albastră.
Când timpul…destinul..cuvântul…

În casa mea abundă de regrete,

Abundă de miros a Malboro albastru.

În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,

Căci și așa-i format un munte de dezastru.

Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,

Miroase a tutun din living până-n hol.

De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,

Casa și mintea plină, în inimă tot gol.

Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,

Blurând subit și pozele cu mine.

Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,

Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.

Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,

Am scris gânduri ce au mesaj sonor.

Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,

,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."

Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,

Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.

E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,

Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.

În casa mea abundă de-ntuneric,

Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.

Aleg să scriu abstract în mod isteric,

De haosul trăit când trec prin mii de stări.

Clopotele sună ... asculți?
Pe uliță, zăpada stralucește ... te uiți?
Farmecul Craciunului te învăluie ... tu simți?
Colindatori cântă ... tu cânți?
Steluțele pe cer stralucesc ... le vezi?
Și universul renaște ... mai vrei alte dovezi?

 Într-o lume a femeilor ar fi imposibil să trăiești...

singura formă de guvernare ar fi dictatura,

prima lege aprobată într-un parlament al femeilor

ar fi castrarea fizică a bărbaților

(vinovați pentru cele trei milenii de patriarhism!),

abrogarea egalității dintre sexe

- care sunt inegale de la natură! -

și decretarea supremației sexului slab

cu riscul de a rămâne blocați pe scara evoluției,

neprocreabili,

inversând ordinea firească a lucrurilor

în sensul eliberării femeii de corvoada nașterii,

a supunerii necondiționate,

(nimic n-ar fi mai excitant pentru o femeie

decât să vadă un bărbat la cratiță!),

da,

ar schimba toate legile puse pe seama aroganței bărbatului,

ar decreta pedeapsa cu moartea pentru lezmajestate

- luarea în derâdere a femeii,

a imaginii ori a autorității ei -

preluată de la Iulius Cezar,

pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru sfidarea sexului slab,

pentru tentativă de viol

( cu ăștia nu poți fi niciodată sigură!)

și seducere,

iar pentru steag ar folosi imaginea unei egrete albe cu aripile întinse maiestos

- expresia perfecțiunii! -

între ghearele unui vultur...

Mai rar se-arata zorii, pe cimpii
Si nu mai pot spera la alt scintei
Sa curga lacrimi tot mai rar, aprins
Sa nu mai spere focul, este stins.

Mai des mi-e gindul, la acel minut
As vrea sa fii tu norul, iar eu vint
In asta seara, eu nu am cazut
Si da, nebun, sa pling nu am in gind.

Un crin alb înflorește,

Un cer senin s-a-ntins,

Un înger coboară lin,

Cu vestea minunată ce-a prins.

Fecioara Maria, pură și blândă,

Ascultă cuvintele sfinte,

O taină în suflet i se aprinde,

Un miracol se naște-n minte.

Un prunc va veni pe lume,

Fiul lui Dumnezeu,

Să aducă pacea și iubirea,

Să ne scape de păcatul greu.

Bucuria mamei se revarsă,

O dragoste necuprinsă o cuprinde,

Inima de fericire îi tresare,

Un nou destin se-ncinge.

Copiii, ca florile-n grădină,

Se adună în jurul ei,

Ascultând povestea divină,

Cu suflete pline de speranță și temei.

Tradiția se împletește cu credința,

Oamenii se adună la biserică,

Lumina sfântă le luminează ființa,

Și sufletele se umplu de dorință.

Bunavestirea, o sărbătoare a speranței,

Un moment de bucurie și lumină,

O celebrare a vieții și a credinței,

O promisiune de mântuire divină.

Îmi doresc să plec undeva departe de tot,

Nu vreau să rămân în viață cu sufletul mort,

Vreau să-mi demonstrez mie că și singur pot 

Să fiu fericit chiar dacă-n viață n-am niciun scop

Nu tânjesc după succes sau după lucruri materiale 

Toate astea sunt ca un trandafir rămas fără petale

N-au pic de frumusețe pentru mine, ști destul de bine...

Tot ce-mi doresc în viață e legat cumva de tine,

Tu ești tot ce-mi doresc, ești "totul" după care tânjesc

Tu ești tot ce visez, de asta delirez, de asta greșesc.

În fiecare zi, în fiecare clipă doar la tine mă gândesc,

Am s-o fac mereu, n-am să m-opresc nici dacă-nebunesc.

În prima strofă am mințit, tu ești al meu scop, 

Fără tine nu pot fi fericit, fără tine-s pe deplin mort

Oferă-mi din râul iubiri tale măcar un singur strop

Ș-am să-ți ofel din al meu un întreg potop.....

Oferă-mi din timpul tău măcar câteva clipe,

Măcar o dată să fac parte din ale tale vise 

Măcar o dată să mai aud că-mi zici că mă dorești 

Pentru o ultimă dată să simt că mă iubești.....

Iubire crudă abis rece blestemat,

Tabloul tău este imposibil de pictat,

Pictorul din mine urlă zi de zi neîncetat

Ultimul său tablou rămâne neterminat....

Tot încearcă să picteze prin cuvinte 

Vrea să expună tot ce inima îi simte 

Dar mereu se pierde prin cuvinte 

Este haos total la el în minte............

Precum stelele vor luna 

Așa te vreau eu pentru totdeauna

Eu să fiu luna iar tu să fi steaua mea 

După ce apune soarele să te pot vedea 

Dar te rog să nu fi stea căzătoare 

Ști și tu că despărțirea doare

Urlă de durere doi demoni muți

Ce pășesc pe cioburi desculți,

Doi nevăzători îi îndrumă

Doi surzi îi ascultă cum urlă.

Doi pictori le scriu durerea,

Un poet c-o vioară rupe tăcerea,

Violonistul pictează un tablou,

Liniște asurzitoare-n capul tău.

Asta-i lumea-n care trăiesc 

Asta-i lumea-n care trudesc,

Asta-i lumea-n care înebunesc

Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.

Lasă-mă să mor în lumea mea

Sufletul meu să devin-o stea 

Stea căzătoare 

Vreau să rămân fără suflare 

La-mea suferință n-am alinare 

La capul meu s-ardă o lumânare 

Am eșuat complet l-această încercare

Sătul de suferință și lacrimi amare 

Pășesc ușor pe a iadului cărare 

Sufletul să-mi ardă precum o cometă 

Cuprins de focul iubirii ce n-o regretă 

Urechile mele s-audă 

Pentru ultima dată vocea ei plăpândă 

Cum plânge și suspină 

Crezând că destinu-i de vină 

Ochii mei nu o să vadă 

Cum din ochii ei o lacrimă o să cadă

O lacrimă de gheață 

Pentru c-am plecat din această viață