Destul

Albumul foto cu gust de cenușă

A adunat de pe oase amintirea

Plecarea care încă nu a iesit pe ușă

Dar care își conține menirea.

Timpul viitor amputat de prezent

Si de un trecut imperfect și reactiv

Toată gramatica îl conjuga absent

Și toată aritmetica îl numără spre stanga, negativ.

X e un alchimist

Savant, mercantil si artist.

Amesteca

Gandeste

Topeste

Idei si dumnezei

Si le face aur

Tezaur

Si tot ce vrei.

Alchimist dedoilei.

Tot ce vrei. Tot ce vrea

Apoi le regandeste

Le redumnezeieste

Si tot asa.

Fetitele speriate nu se coc în femei. 

Nu poarta diamante în cercei. Nici în inele. Haina de blana sau genți grele de piele. Nu au buze purpurii, stiletto aurii. Nu au cuvinte pe buze. Nu pot fi muze. 

Nu au proportii ce nasc emotii. Sau drame. Sau fericiri. Nu poarta și nu aprind foc în priviri. 

Nu plutesc si nu zboara in aer nici pe mari nici in imbratisari. 

Ele stau doar pe pamant până la gleznă. Aprind chibrituri inghetate in bezna, cam ca fetita lui Andersen. Respira 2D, ca un desen. Auriul cocleste se stinge cât le atinge. Muzica tace sau scrasneste când le învelește.

Ele au case care plâng, haine care le strâng. Tot ce au e prea-lung-prea-scurt-prea-nătâng.

Ah și au kilometri inexistenti dar persistenti între ele și Ei. Simt doar interpus. Supus. Prin idei. 

Fetitele speriate Nu se coc.Niciodata. Deloc. Doar se ofilesc în babe uitate. Dacă au noroc.

Ar trebui sa mă apun

Sa ma opun

Sa ma adun

Vreau sa spun

Sunt in ianuarie 

Și sunt o luminiță de Crăciun

XYZ e un truc de magie.

(Cincizecilasuta truc, cincizecilasuta magie

Banal

De egal

Ca in aritmetica din copilarie)

Daca mai crezi in magie reala

Trucul iti pare doar o pacaleala

Daca vrei pur si simplu magie

Trucul e maiestrie.

Si forta

Si torta.

Aritmetica din copilarie e pana la urma gresita

Dupa ce cresti

Ca sa supravietuiesti

Mereu va fi mai mare jumatatea cea fericita.

Si cand iti muti viata-n batista

Multumesti trucului ca exista.

Nu-i color, nici incolor;

N-are gust, dar parcă are;

Parcă sufăr, dar nu prea,

Și aș plânge, dar n-aș vrea!

Parcă sunt mereu la mijloc...

Nici început, dar nici final.

Parcă simt un nod în gât,

Ce dispare, nu știu când.

Știu totul, de fapt nimic,

Mi-s om mare, dar sunt mic.

Acum rad, și acum plâng,

Acum te am, apoi îmi dipari din gând...

Oftez, și-apoi îmi revin,

Iarăși urmează un suspin...

Mii de gânduri, dar nu prea,

Viața mea e cam așa:

Nici prea-prea, dar nici prea-prea!

Ori e grea - mai puțin grea!

Și te-aș iubi,  dar n-aș vrea, 

Simt că pot, dar nu-i așa...

Pentru că sunt:

Nici așa, și nici așa!

Sunt bogată, sunt săracă,

Nu am bani, nu am nimic,

Dar în unele din zile

Lumea-i la degetul meu mic!

Laudele-mi plac, dar nu prea,

Sunt și bună, sunt și rea.

Totuși, să știi că:

Nu-s așa, dar nici așa.

Stau si ma holbez la tavan

Parca nu mai sunt uman

Tot ce vad,ce aud, nu i acolo

Oameni si voci care misuna de colo colo

Nimeni nu vrea sa ma creada

Imi spun ca vor dovada

Eu ma jur ca i acolo,incerc sa le descriu ce aud

Tot nu ma cred,imi soun ca sunt absurd

Presupun ca voi muri in nebunia mea

Nimanui nu i va pasa

Si cand chiar voi muri

Nimeni corpul nu mi l va gasi

Va fi luat de acele asa numite "nebunii"

Si dus in locuri pline de fantezii

Începe și șterge fărâme

       de frică,

De teamă,complexe și

      alte valori,

     Învață să ierți ,

   Și-ale tale greșeli,

Sunt lecții cerute,

  Inconștient ieri.

Nu ești doar un trup,nu ești termen limită,

Fă loc azi presiunii să te ocoloească,

  Ești suflet,nevoie de viață,

          Și lasă,

  Ca-n vechiul Eden,

Spiritul liber să înflorească!

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Poate încă îl aștept,

cu inima strânsă printre gânduri,

chiar dacă pământul îmi fuge de sub picioare.

Poate încă îl aștept

să mă strângă în brațe,

să-l simt alinare.

Se spune că timpul vindecă,

dar la mine timpul amână,

îneacă durerea și mă macină

în toate amintirile alături de el

Ploaia rece-n fața mea,

O prezență fără chip.

Un murmur vag răsuna,

Printre umbrele de neatins.

Murimurul , tot mai clar,

Strapungea liniștea,

Linstea apasatoare,

Care vrea să mă doboare !

Să mă arunce în mare ,

Printre umbrele nepăsătoare,

Sa ma ducă departe...

Departe de toate!

Murmurul , tot mai tare ,

Ma ridica din mare,

Marea cea adâncă,

Ce mă împinge spre-o stâncă.

Dar din adâncuri tot răsună,

Acel murmur ce m-adună

Mă ghidează c-o chemare,

Undeva departe de mare .

Spre ecoul ce nu se stinge,

Spre umbra ce n o pot atinge,

Abea acolo n zare,

Nu mai e nici o chemare ....