O POVESTE PENTRU TINE
Ledy și Attos - continuare-
Dar și la voi , ca și la voi oameni ,fericirea nu ține o veșnicie .
Într-o zi nefastă nu pot s-o numesc altfel, un hoț de câini de rasă
a smuls lesa din mâna stăpânului meu Andy și m-a aruncat
într-o dubiță . Nici nu mă desmeticisem bine că și pornie în mare
viteză spre marginea orașului..Am ajuns într-o curte mare plină de
buruieni înalte, care avea o casă părăsită în mijlocul ei , m-a legat
de un gard și...a uitat să-mi dea de mâncare câteva zile, sau să-mi
lase o găleată cu apă.V ă dați seama ,dragi copii cân de nenorocit
am fost în zilele acelea.Îmi era dor de stăpânul meu și de zilele cele
frumoase.Eram sigur că ocolo am să mor de foame și de sete.
Eram disperat încât am început să urlu de răsunau împrejurimile .
Sau strâns un grup de copii ,care nu știau de ce urlu ,că mi-e foame
și mi-e sete si au început să arunce cu pietre și bețe peste gard,
cu care m-au lovit .A m încercat să rup lanțul,chiar aș fi fost în stare
sâ-i și mușc deși asta nu am făcut-o niciodată.
Vine ziua când se apropie hoțul cu un cumpărător se înțeleg
și mă dă în primire De la început am înțeles că noul stăpân nu mă iube-
ște dar avea nevoie că era paznic asta era serviciul lui. Adesea uita
că și eu trebuie să mânânc și să beau apă,iar de dormit ,dormeam pe
unde apucam.Când era cald ,pe jos ,iar când era frig tare ,tânjeam după
cușca mea cu blană de oaie.Flămând și jegărit m-am îmbolnăvit .
Nu mai doream nimic ,eram trist ,duceam o viață de câine.!...
Într-o seară ,când mă aflam într-o sală de Bingo ,s-a apropiat de
mine o fată ,care m-a mângâiat fără teamă și l-a întrebat pe paznic cum mă
cheamă?
-Atos ,i-a răspuns paznicul ,l-am cumpărat pentru aspectul lui fioros
dar nu-i bun de nimic ...e blând ca o pisică. ți-l dăruiesc dacă vrei .
-Îl vreau ,a spus fata ,continuând să mă mângâie.Îl vreau!...Și uite
așa ,am ajuns în casa Claudiei . Când m-a prezentat familiei într-un apartament
toți s-au ascuns pe unde au putut ,pănă ce Claudia i-a lămurit de ce sunt în stare....
Atunci m- am zis că este și un Dumnezeu al câinilor....am nimerit-o cum nici nu am
visat!...Toți mă iubeau , mă luau la plimbare ,mă îngrijau mă gândeam că merită
să-mi dau și viața pentru ei.Dar familia a ajuns la concluzia că nu sunt căina de
apartament,și că tare am să fiu fericit la casa de la țară unde am loc unde să mă
joc .Acolo am fost cel mai fericit cățel și încă cevva :acolo am găsit pe cea mai bună
prietăna a mea pe cățelușa Ledy o pechineză simpatică care făcea cele mai nostime
năzdrăvănii. Și câte nu făcea Ledy?La capătul din vale a curții unde aveam o portiță
,în zilele toride de vară făceam baie în lacul Pochina ,primeam pește proaspăt de la
pescarii locului .Toți pescarii mă iubeau,dar și eu pe ei.
Hoinăream împreună cu Ledy prin livezile și grădinile din jur și ne întorceam
acasă obosiți și plini de curnuți ...ce pățea biata Ledy până scpa de ei ,nu vreau să
vă spun....
Poezii din aceiaşi categorie
Simțiri
Simți și tu ce simt acum,
un val de promisiuni căzând adânc.
Simți și tu vântul care bate?
și te lasă gol pe jumătate.
Ploaia te spală de frământări,
iar soarele-ți aduce roșu-n bujori.
Nopțile de furtună ușor trec,
alegând azi să-ți iei alt tren.
Un tren cu o destinație îndepărtată,
ca să scapi de aici o dată.
Doar în soare mai ai speranță,
când te trezește-n fiecare dimineață.
Iar, aerul parcă nu mai e destul,
pentru al tău suflet bun.
Culorile devin din ce în ce mai gri,
nu mai e precum atunci când eram copii.
Leaganul se mișcă gol,
uitat, de acel prunc cat un mototol.
Scrisoare deschisă !
Dragă MIHAI ,ai crescut în ochii mei jucându-te cu copii din cartier
Te-ai străduit mult până când ai ajuns ,unde ești acum .De ce v-ați
despărțit ,nu știu,dar au fost motive .Deși a trecut multă vreme
nici unul din voi nu s-a recăsătorit .Asta îmi spune ceva .Am aflat
că nu te simți prea bine și mă încumet ,sâ-ți dau un sfat:
Încearcă să stai de vorbă cu Iulia ,mama celor doi copii ai voștri
și poți lega firul de unde s-a rupt .Vin anii grei ai bătrâneții și tu ești
singur ,singurel .Fiica ta Ioana s-a stabilit dincolo de ocean ,iar Petru
umblă prin Europa .Cine va fi lângă tine?Cine va locui în vila pentru care
ai muncit o viață?Poate soluția ar fi ,un azil de bărtâni ?Poate fi vorba
de orgolii ,de plătit polițe? Judecă totul la rece
Nu-i mai bine să ai alături un prieten cu care ai împărțit și bune și
rele? Fericirea și liniștea pot fi ale tale ,dar ele cer srădanie și dorință .
La anii târzii face mult să ai pe cineva aproape ,cu cine să bei o cafea
să împărtășești idei și sentimente ,să faci o plimbare.Mai ales să ai cui
spune -bună dimineața ,sau noapte bună -Te rog să te gândești
dragă Mihai .
Un vechi prieten
Ora 3,23 !...
În noaptea de sâmbătă spre duminică ,dormeam profund
în camera mea ; aud o voce imperativă ,destul de vibrantă...
-Tantusa!...
Pur și simplu am sărit din pat,m-am desmeticit ,am aprins
lumina...liniște ...chemarea venise din camera alăturată.Era
vocea clară a nepotului meu Cătălin ,care locuiește în Îns.
Baleare -Palma de Mallorca .E singura persoană care îmi spune
așa :Tantusa ,când a început să vorbească,iar eu am primit
cu drag noul nume ,care are o cu tot altă rezonanță când îl
aud .Recunosc că inima a luat-o la trap ,am mers prin toată
casa ...încă îi auzeam chemarea ...Am ieșit pe terasă ,în jur
liniște profundă ,doar din cer cădea o ploaie liniștită în pică-
turi mici .Sigur că ....caut o explicație ...dar rămân fără răspuns!...
Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,
E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez parcul care se află în proximitatea locuinței, pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc, prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii, voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare, zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-
Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine, l-a dat copilului meu înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu, merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa cu care a plecat din apartament când a venit executorul judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor să plecăm. Au plecat vorbind între ele.
Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :
Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an. Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav. Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire, Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă dar deja inima încetase…
Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă să-i spun unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !! Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau din bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită, cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.
Vigilența
Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.
- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!
- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!
- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!
- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!
Suveică ridică din umeri indiferent.
- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!
Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.
- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?
- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!
Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.
- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..
- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?
- Mă rog, ia-o tu înainte!
Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.
- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!
Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.
- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!
Reproșul mătușii îl enervă la culme.
- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?
S-au întors rândunelele !
Cea mai mare parte a vieții o petrecem la muncă :fie în spitale ,în școli
în fabrici și uzine ,pentrcă toți muncim ,din asta trăim.Cât timp ne rămâne
să-l petrecem în natură? Doar cei ce trăiesc în ea .Ceilalții în concedii ,în
zile libere .Așa mi s-a întâmplat și mie .Abia când am ieșit la pensie m-am
împrietenit cu natura și am văzut cât de frumoasă și minunată poate fi .
Am o căsuță la țară unde fug de câte ori am timp .E mult de lucru ,
dar și bucuriile sunt pe măsură .După ce termin treaba ,vorba vine ,treaba
nu se termină niciodată , dar iau un respiro să văd ce mai am de făcut .Așa
mi s-a întâmplat și în dimineața asta .Puțin obosit după șutul de dimineață
mi-am făcut o cafea mare și am ieșit pe balansoarul de pe terasă îmbrăcat
în flori și verdeață și admir ce văd :natura în toată splendoarea ei .Nici nu știu
încotro să-mi arunc ochii .La capătul grădinii mă așteaptă o barcă pregătită să
ies pe lacul plin de nuferi ,împrejmuit de stuf și papură,în care soarele se oglindește
păsările se gospodăresc în felul lor și broscuțele dau concerte răsunătoare .
Rămâi fermecat și uiți de tine .De aici de pe terasă ,dacă mă uit dreapta ,văd
rânduri de vie, tocmai înflorită ,ce se leagănă în vânt .Tot în vale am însămânțat
tot ce-mi trebuie .Au început să răsară ,dornice de viață .În partea stângă e livada
care arată de nota zece .Pomii tualetați ,cu trunchiurle albe ,văruite ,solul răscolit ,
roiuri de albine colindă florile încărcate cu polen .Unde să te uiți ?Cum să nu te bucuri
când vezi în jur atâta viață?
Totuși se întâmplă ceva ciudat .Un cârd mic de rândunele s-au oprit pe ramurile
smochinilor de lângă mine și-mi vorbesc pe limba lor .Minunea e că rândunelele nu
au mai venit pe aici ,să tot fie cam cinci ani .Le-am simțit lipsa .Cuiburile lor sunt
întregi .De mi-ar putea spune ce s-a întâmplat ?O pereche s-a așezat pe masa mea
ciripind .Cred că ele mă cunosc ,sunt stăpânele cuibului .Au plecat urmărite de mine ,
după ce au inspectat tot Am rămas amărât ,gâdindu-mă ce nu le-a plăcut .
Dar nu după mult timp s-au întors ,au dat câteva rotocoale deasupra mea și s-au
apucat să reparații la cuib ,poate să-și schimbe mobila ...Întâmplarea m-a bucurat
tare mult .Acum am cu cine vorbi...Poate le voi invita la cafea...
Simțiri
Simți și tu ce simt acum,
un val de promisiuni căzând adânc.
Simți și tu vântul care bate?
și te lasă gol pe jumătate.
Ploaia te spală de frământări,
iar soarele-ți aduce roșu-n bujori.
Nopțile de furtună ușor trec,
alegând azi să-ți iei alt tren.
Un tren cu o destinație îndepărtată,
ca să scapi de aici o dată.
Doar în soare mai ai speranță,
când te trezește-n fiecare dimineață.
Iar, aerul parcă nu mai e destul,
pentru al tău suflet bun.
Culorile devin din ce în ce mai gri,
nu mai e precum atunci când eram copii.
Leaganul se mișcă gol,
uitat, de acel prunc cat un mototol.
Scrisoare deschisă !
Dragă MIHAI ,ai crescut în ochii mei jucându-te cu copii din cartier
Te-ai străduit mult până când ai ajuns ,unde ești acum .De ce v-ați
despărțit ,nu știu,dar au fost motive .Deși a trecut multă vreme
nici unul din voi nu s-a recăsătorit .Asta îmi spune ceva .Am aflat
că nu te simți prea bine și mă încumet ,sâ-ți dau un sfat:
Încearcă să stai de vorbă cu Iulia ,mama celor doi copii ai voștri
și poți lega firul de unde s-a rupt .Vin anii grei ai bătrâneții și tu ești
singur ,singurel .Fiica ta Ioana s-a stabilit dincolo de ocean ,iar Petru
umblă prin Europa .Cine va fi lângă tine?Cine va locui în vila pentru care
ai muncit o viață?Poate soluția ar fi ,un azil de bărtâni ?Poate fi vorba
de orgolii ,de plătit polițe? Judecă totul la rece
Nu-i mai bine să ai alături un prieten cu care ai împărțit și bune și
rele? Fericirea și liniștea pot fi ale tale ,dar ele cer srădanie și dorință .
La anii târzii face mult să ai pe cineva aproape ,cu cine să bei o cafea
să împărtășești idei și sentimente ,să faci o plimbare.Mai ales să ai cui
spune -bună dimineața ,sau noapte bună -Te rog să te gândești
dragă Mihai .
Un vechi prieten
Ora 3,23 !...
În noaptea de sâmbătă spre duminică ,dormeam profund
în camera mea ; aud o voce imperativă ,destul de vibrantă...
-Tantusa!...
Pur și simplu am sărit din pat,m-am desmeticit ,am aprins
lumina...liniște ...chemarea venise din camera alăturată.Era
vocea clară a nepotului meu Cătălin ,care locuiește în Îns.
Baleare -Palma de Mallorca .E singura persoană care îmi spune
așa :Tantusa ,când a început să vorbească,iar eu am primit
cu drag noul nume ,care are o cu tot altă rezonanță când îl
aud .Recunosc că inima a luat-o la trap ,am mers prin toată
casa ...încă îi auzeam chemarea ...Am ieșit pe terasă ,în jur
liniște profundă ,doar din cer cădea o ploaie liniștită în pică-
turi mici .Sigur că ....caut o explicație ...dar rămân fără răspuns!...
Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,
E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez parcul care se află în proximitatea locuinței, pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc, prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii, voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare, zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-
Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine, l-a dat copilului meu înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu, merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa cu care a plecat din apartament când a venit executorul judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor să plecăm. Au plecat vorbind între ele.
Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :
Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an. Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav. Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire, Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă dar deja inima încetase…
Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă să-i spun unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !! Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau din bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită, cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.
Vigilența
Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.
- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!
- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!
- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!
- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!
Suveică ridică din umeri indiferent.
- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!
Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.
- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?
- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!
Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.
- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..
- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?
- Mă rog, ia-o tu înainte!
Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.
- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!
Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.
- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!
Reproșul mătușii îl enervă la culme.
- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?
S-au întors rândunelele !
Cea mai mare parte a vieții o petrecem la muncă :fie în spitale ,în școli
în fabrici și uzine ,pentrcă toți muncim ,din asta trăim.Cât timp ne rămâne
să-l petrecem în natură? Doar cei ce trăiesc în ea .Ceilalții în concedii ,în
zile libere .Așa mi s-a întâmplat și mie .Abia când am ieșit la pensie m-am
împrietenit cu natura și am văzut cât de frumoasă și minunată poate fi .
Am o căsuță la țară unde fug de câte ori am timp .E mult de lucru ,
dar și bucuriile sunt pe măsură .După ce termin treaba ,vorba vine ,treaba
nu se termină niciodată , dar iau un respiro să văd ce mai am de făcut .Așa
mi s-a întâmplat și în dimineața asta .Puțin obosit după șutul de dimineață
mi-am făcut o cafea mare și am ieșit pe balansoarul de pe terasă îmbrăcat
în flori și verdeață și admir ce văd :natura în toată splendoarea ei .Nici nu știu
încotro să-mi arunc ochii .La capătul grădinii mă așteaptă o barcă pregătită să
ies pe lacul plin de nuferi ,împrejmuit de stuf și papură,în care soarele se oglindește
păsările se gospodăresc în felul lor și broscuțele dau concerte răsunătoare .
Rămâi fermecat și uiți de tine .De aici de pe terasă ,dacă mă uit dreapta ,văd
rânduri de vie, tocmai înflorită ,ce se leagănă în vânt .Tot în vale am însămânțat
tot ce-mi trebuie .Au început să răsară ,dornice de viață .În partea stângă e livada
care arată de nota zece .Pomii tualetați ,cu trunchiurle albe ,văruite ,solul răscolit ,
roiuri de albine colindă florile încărcate cu polen .Unde să te uiți ?Cum să nu te bucuri
când vezi în jur atâta viață?
Totuși se întâmplă ceva ciudat .Un cârd mic de rândunele s-au oprit pe ramurile
smochinilor de lângă mine și-mi vorbesc pe limba lor .Minunea e că rândunelele nu
au mai venit pe aici ,să tot fie cam cinci ani .Le-am simțit lipsa .Cuiburile lor sunt
întregi .De mi-ar putea spune ce s-a întâmplat ?O pereche s-a așezat pe masa mea
ciripind .Cred că ele mă cunosc ,sunt stăpânele cuibului .Au plecat urmărite de mine ,
după ce au inspectat tot Am rămas amărât ,gâdindu-mă ce nu le-a plăcut .
Dar nu după mult timp s-au întors ,au dat câteva rotocoale deasupra mea și s-au
apucat să reparații la cuib ,poate să-și schimbe mobila ...Întâmplarea m-a bucurat
tare mult .Acum am cu cine vorbi...Poate le voi invita la cafea...
Alte poezii ale autorului
Scrisoare deschisă !
Dragă MIHAI ,ai crescut în ochii mei jucându-te cu copii din cartier
Te-ai străduit mult până când ai ajuns ,unde ești acum .De ce v-ați
despărțit ,nu știu,dar au fost motive .Deși a trecut multă vreme
nici unul din voi nu s-a recăsătorit .Asta îmi spune ceva .Am aflat
că nu te simți prea bine și mă încumet ,sâ-ți dau un sfat:
Încearcă să stai de vorbă cu Iulia ,mama celor doi copii ai voștri
și poți lega firul de unde s-a rupt .Vin anii grei ai bătrâneții și tu ești
singur ,singurel .Fiica ta Ioana s-a stabilit dincolo de ocean ,iar Petru
umblă prin Europa .Cine va fi lângă tine?Cine va locui în vila pentru care
ai muncit o viață?Poate soluția ar fi ,un azil de bărtâni ?Poate fi vorba
de orgolii ,de plătit polițe? Judecă totul la rece
Nu-i mai bine să ai alături un prieten cu care ai împărțit și bune și
rele? Fericirea și liniștea pot fi ale tale ,dar ele cer srădanie și dorință .
La anii târzii face mult să ai pe cineva aproape ,cu cine să bei o cafea
să împărtășești idei și sentimente ,să faci o plimbare.Mai ales să ai cui
spune -bună dimineața ,sau noapte bună -Te rog să te gândești
dragă Mihai .
Un vechi prieten
POETEI ANA MÂȘLEA
Te știu de mult din anii de liceu
Cu părul strâns într-un fileu
Cu ochii plecați în depărtare
Ce fel de castele î-ți construiai oare?
Adolescentă cu ochii mari căprui
Prin vorba-ți dulce tu plăceai oricui
Cu agera -ți privire căutai un răspuns
Dar tragicul destin se păstra ascuns...
Sufletul tău avea altă chemare
Și-n slova scrisă ai răsădit o floare
Ți ai pus iubirea și simțirea în rimă
Deși plecată ești ,ceva tot să rămână...
Ce sa ales din două vieți ?
Te-am iubit ,o stiu prea bine -
Dar de ce , nu pot să spun .
N-avem aer fără tine ,
Nici gândurile să le adun .
Au fost zile fericite ,
Cand credeam că mă-înțelegi
Și-ai să poți să-mi fii alături ,
Alte flori să nu culegi .
T.A.D.
NOAPTE CU VISE
Doar nopțile cu vraja lor
Mă potolesc când ard de dor
Te caut dragul meu mereu
Prin toți ce-mi ies în cale.
Adesea în loc m-am oprit
Mi se părea că undeva
Eu te-am zărit.
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
Gânduri
Ai dorințe și ai cui
Spune ; Doamne , cui si spui ?
Vântului să-i spui , el zboară ,
Dulce vorbe de ocară
Să o spun pământului ?
El o spune vântului
Și o poartă mai departe
Ca pe filele din carte ,
Filele îngălbenesc ,
Florile se ofilesc
Și dorința a murit ,
Căci omul a-mbătrânit
T.A.D.
Scrisoare deschisă !
Dragă MIHAI ,ai crescut în ochii mei jucându-te cu copii din cartier
Te-ai străduit mult până când ai ajuns ,unde ești acum .De ce v-ați
despărțit ,nu știu,dar au fost motive .Deși a trecut multă vreme
nici unul din voi nu s-a recăsătorit .Asta îmi spune ceva .Am aflat
că nu te simți prea bine și mă încumet ,sâ-ți dau un sfat:
Încearcă să stai de vorbă cu Iulia ,mama celor doi copii ai voștri
și poți lega firul de unde s-a rupt .Vin anii grei ai bătrâneții și tu ești
singur ,singurel .Fiica ta Ioana s-a stabilit dincolo de ocean ,iar Petru
umblă prin Europa .Cine va fi lângă tine?Cine va locui în vila pentru care
ai muncit o viață?Poate soluția ar fi ,un azil de bărtâni ?Poate fi vorba
de orgolii ,de plătit polițe? Judecă totul la rece
Nu-i mai bine să ai alături un prieten cu care ai împărțit și bune și
rele? Fericirea și liniștea pot fi ale tale ,dar ele cer srădanie și dorință .
La anii târzii face mult să ai pe cineva aproape ,cu cine să bei o cafea
să împărtășești idei și sentimente ,să faci o plimbare.Mai ales să ai cui
spune -bună dimineața ,sau noapte bună -Te rog să te gândești
dragă Mihai .
Un vechi prieten
POETEI ANA MÂȘLEA
Te știu de mult din anii de liceu
Cu părul strâns într-un fileu
Cu ochii plecați în depărtare
Ce fel de castele î-ți construiai oare?
Adolescentă cu ochii mari căprui
Prin vorba-ți dulce tu plăceai oricui
Cu agera -ți privire căutai un răspuns
Dar tragicul destin se păstra ascuns...
Sufletul tău avea altă chemare
Și-n slova scrisă ai răsădit o floare
Ți ai pus iubirea și simțirea în rimă
Deși plecată ești ,ceva tot să rămână...
Ce sa ales din două vieți ?
Te-am iubit ,o stiu prea bine -
Dar de ce , nu pot să spun .
N-avem aer fără tine ,
Nici gândurile să le adun .
Au fost zile fericite ,
Cand credeam că mă-înțelegi
Și-ai să poți să-mi fii alături ,
Alte flori să nu culegi .
T.A.D.
NOAPTE CU VISE
Doar nopțile cu vraja lor
Mă potolesc când ard de dor
Te caut dragul meu mereu
Prin toți ce-mi ies în cale.
Adesea în loc m-am oprit
Mi se părea că undeva
Eu te-am zărit.
NOPȚI DE VRAJĂ
Pe cerul nopții lucesc stele
Una câte una
Furtuni de vârcolaci
Vor să întoarcă luna.
Un vraci descântă de urât
În colțuri la răscruci
leagă-n băuturi viclene
Vise,doruri, de năluci.
Se sparg în zeci de fărâme
Nopțile pustii...
Sorțile s-au răsturnat
Când eu te chem și tu nu vii.
Gânduri
Ai dorințe și ai cui
Spune ; Doamne , cui si spui ?
Vântului să-i spui , el zboară ,
Dulce vorbe de ocară
Să o spun pământului ?
El o spune vântului
Și o poartă mai departe
Ca pe filele din carte ,
Filele îngălbenesc ,
Florile se ofilesc
Și dorința a murit ,
Căci omul a-mbătrânit
T.A.D.