1  

Ceas rezistent la apă în islandeză

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Vatnshelt úr

 

Það er fallegur snemma janúarmorgunn, við erum í einum virtasta tækniskóla í Suceava sýslu, þar sem okkar ágæti enskukennari, Cecilia (við vitum ekki eftirnafn hennar) er á baðherberginu. Nánar tiltekið á kennaraklósettinu, í kvennadeildinni. Það er gróf byrjun á deginum eftir að 4-5 vekjarar eru stilltir á símann, einn fyrir 12:30, annar fyrir 2:40, tveir í viðbót fyrir son hennar og einn í viðbót fyrir 4:50 á morgnana. Fyrstu tveir áttu að taka sýklalyf, eftir að hann var með einhverja sýkingu af Staphylococcus aureus og ég veit ekki hversu marga aðra stofna af sjúkra- og gram jákvæðum bakteríum sem sonur hans kom með hann úr leikskólanum, síðasta viðvörunin átti að mæta tímanlega kl. stöð og taka strætó í framhaldsskólann (fyrir þá sem ekki vita þá er Cecilia ferðamaður með 15 ára reynslu í flutningum). Venjulega hefði Cecilia getað beðið um frí þar til henni fór að líða betur, að jafna sig, verða orkumeiri, en þú þekkir hana, þú veist hvernig hún er. Hún vill bara Ólympíufara, hún vill að allt sem hún gerir sé skynsamlegt, henni líkar við fagið sem hún kennir og ekki nóg með það, hún vill endurbæta kennsluna í þessu efni, hún hefur jafnvel tilhneigingu til að umbylta og bæta kennsluna þar til- myndi koma það á listastigið. Hann valdi að vinna yfirvinnu í því ríki sem hann er í, því hann veit að í ár verður Ólympíuleikinn haldin í menntaskólanum þar sem hann kennir. Í morgun hafði Cecilia hins vegar ekki tíma til að sinna sjálfri sér og því þurfti hún að fara á klósettið í fyrsta skipti. Allur maskari hennar hefur dreift sér, úr þéttingunni, sem betur fer þurrkar hún afganginn af með nokkrum blautklútum. Svo byrjar hann með þeim þurru að blása í nefið og greyið blæs, að kennararnir í kofunum við hliðina skemmta sér líka. Það rignir athugasemdum eins og: "Þú veist Cecilia, ég á sláttuvél sem ég nota til að skera frumskóginn í kringum húsið og hún gefur frá sér nákvæmlega sömu hljóðin." Kæru kennarar, sýndu samúð og hættu að hlæja að vandamáli Ceciliu, að það sé ekkert grín með örverurnar sem dreifast, þar sem þær birtast sífellt eins og sveppir eftir rigninguna, ég hef á tilfinningunni að heimsendir sé að koma, en þetta er raunveruleikinn, ég er vistfræðilegt ójafnvægi, mengun og bakteríur birtust. Og hlýnun jarðar hjálpar þeim að dafna... Allavega...Cecilia leggur jafn mikla ástríðu í að blása í nefið og hún gerir allt annað, hún hjálpaði mér ekki með nokkrar bækur sem ég þurfti fyrir 10000 árum síðan? Auðvitað já, en ég vil segja að heima hjá henni sést ekki einu sinni liturinn á veggjunum, gifsinu eða ef hún á málverk, að hún sé með bækur upp að ljósakrónunni. Og svona lítur nánast öll herbergi íbúðarinnar út. Ég skildi frekar fljótt að hún hefur brennandi áhuga á því sem hún gerir og vel gert við hana. Það er erfitt að finna ástríðu í einhverju, neinu, ég held í rauninni að ekkert sé skynsamlegt eða kannski þarf ég að halda áfram að leita þangað til ég finn það.

Aftur að sögunni okkar, Cecilia blæs úr nefinu, hendir vefnum eftir að hafa fyllt hann af seyti og blóðtappa, dregur vatn. Því miður, ásamt vefnum fór í holræsi og þetta flotta, nútímalega úr sem hún hafði fengið frá vinkonu sinni í afmæli í september. Það rann af úlnliðnum á honum því í óþarfa flýti (hann komst samt fyrstur) þrýsti hann ekki nógu fast á gripkerfið. Til að gefa smá samhengi er úrið með hitaþolnu armbandi, sem þolir vel vatn, á kassanum stóð að minnsta kosti "500 ATM vatnsþol". Japönsku framleiðendurnir voru ekki að ljúga um gæði vörunnar sem Cecilia var með, Casio G-Shock úr, aðeins of stórt fyrir kvenhönd, svört, kringlótt skífa sem sýnir klukkustundirnar með bláum arabískum tölum. Það veitir mótspyrnu, það er ósnortið enn í dag, aðeins að í gegnum fráveituna átti það aðra leið og flæddi yfir í Suceva vatnið, í stað þess að fylgja því alls staðar. Cecilia skelfur, setur auglýsingu í blaðið, setur upp veggspjöld um allan bæ með myndum af úrinu og lofar verðlaunum fyrir að finna það.

Mánuði eftir að leit hófst er henni tilkynnt að það hafi fundist og að hún komi til að sækja hana. Hann kemur á skrifstofuna, talar við konuna við afgreiðsluna sem gefur honum úrið. Cecilia veit ekki alveg hvernig hún á að bregðast við, þetta er úrið hennar og samt er eins og það sé horfið. Hversu lengi hefur það verið í vatninu þar sem allt er hellt niður, það hefur fengið hergrænan lit, hann mun reyna að fjarlægja það heima, annaðhvort með pincet, eða með naglaþjöl, eða með þvottaefni, eða með hvaða öðrum hreinsiefnum hann getur fundið. Í alvöru, það lítur ekki einu sinni út fyrir að úrið sem honum líkaði svona vel við í fyrstu...


Categoria: Proza

Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă poezii.online Ceas rezistent la apă în islandeză

Data postării: 12 octombrie 2023

Timp de citire: ~20 min.

Vizualizări: 1370

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

"Unforgettable" în franceză

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

Inoubliable

 

Inoubliable, c'est ce que tu es

Inoubliable de près ou de loin

Comme une chanson d'amour qui s'accroche à moi

Comment la pensée de toi me fait des choses

Jamais auparavant quelqu'un n'a été plus

 

Inoubliable à tous points de vue

Et pour toujours, c'est comme ça que tu resteras

C'est pourquoi, chérie, c'est incroyable

Ce quelqu'un de si inoubliable

Je pense que je suis aussi inoubliable

 

Inoubliable à tous points de vue

Et pour toujours, c'est comme ça que tu resteras

C'est pourquoi, chérie, c'est incroyable

Ce quelqu'un de si inoubliable

Je pense que je suis aussi inoubliable.

Mai mult...

În zadar în daneză

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

 

Forgæves

 

Om foråret, med sjælen vibrerende,

Vi venter på lykke ved at drømme,

Og om efteråret, når håb dør,

Vi har en sky tilbage,

Vi venter alle forgæves

Lykke, der aldrig kommer igen,

Vugge bare en flygtig drøm

Om natten er himlen altid klar,

Vi svæver med en vanvittig længsel efter paradis,

Men i omkvædet ser vi, at det stadig var en drøm.

Vi venter alle forgæves

Lykke, der undslipper os

Og i sjælen sigter de bittert

Tanker, der bedrager os,

Forgæves vil vi bede,

Vi vil vente forgæves

Lykke ønsker vi altid,

Jeg kommer ikke mere!

Vi venter alle forgæves

Lykke, der undslipper os

Og i sjælen sigter de bittert

Tanker, der bedrager os,

Forgæves vil vi bede,

Vi vil vente forgæves

Lykke, vi ønsker så meget

Jeg kommer ikke mere!

Mai mult...

Nu ne-am fi așteptat în olandeză

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

 

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

 

Wij hadden het niet verwacht

 

Een wandeling maken, lang geleden,

Zie vredige voetgangers, verkeerslichten benadrukken ze,

Voorzichtig steken ze over,

Op het bankje, in het park, met je neus in de krant, ze nieuws steeds weer,

Ze gaan naar de markt, dan naar het theater,

Het is al vier uur

Nog steeds niets van gemerkt,

Zoiets als een vlo, maar dat gaat veel ritmischer,

Ik ga ook naar vrienden, ze voelen zich goed, lachen, maken grapjes,

Er gaat weer een uur voorbij en ik ben echt aan het indommelen,

Ze vielen allemaal in dezelfde woonkamer in slaap,

Ineengedoken, met de deur nog open (laat de kat door), verontschuldigen ze zich dat ze allemaal als in een kooi hebben geslapen,

naar huis gaan, de tijd vliegt

Wat daarna komt, bezorgt ons koude rillingen,

Vrienden, aan vrienden die op de markt kochten, schrijven verontwaardigd:

Ik heb ze nog nooit zo boos gezien,

"Investeer ook in wat voor soort shampoo je maar wilt,

Wat dan ook, ik wil het gewoon gebruiken,

Je hebt ons gevuld met luizen

Als je ons in de steek laat, zouden we zoiets nooit doen.

Je moet je schamen,

Je vrienden die je alleen maar goede wensen sturen, schelden je uit"

Ja, nou... dagmeel, ik heb niets,

Natuurlijk is het allemaal alleen maar op psychologisch niveau,

Ze lezen te veel kranten,

We konden nergens heen, in Portugal was ik slechts stagiair,

Hoor je niet, hoe voel je je?

Ik heb niets, maar laten we toch een test doen,

Ik kan het niet geloven, meisje, kijk ook naar jou???!!

Ja meisje, wat?...Ik kan niet naar je haar kijken, omdat jij..

welk meisje

Koop wat watten,

Ik probeer ze te vangen, gooi ze uit het raam,

Maar ik slaag er niet in om zelfs maar één van die soort vast te leggen,

Meisje, we kunnen een andere methode proberen,

Maar wie weet is het nog steeds de moeite waard,

We bleken ons haar, kiezen de lichtste tint Noors blond,

Daarna schilderen we het in welke kleur we maar willen,

De luizen zullen niet eens beseffen wat er gebeurt,

Omdat we ijverig zijn, schilderen we elke draad van de tempel,

Ja, mijn meisje, wat zou ik doen zonder jouw ideeën, de luizen zullen verbranden, ze zullen stikken, we hoeven niets te doen, alleen voorzichtig zijn, rigoureus ontwarren, ervoor zorgen dat we ongenode bezoekers ergens weg krijgen, door het haar, dwalen,

Ja meisje, precies, wat zei ik je?

Ik weet het niet, ik was ondertussen een film aan het kijken...

Na vele eeuwen zien we het resultaat...

En dat had ook niet anders kunnen zijn...

Meisje, de kleur bleef heel goed op het haar plakken, esthetisch ben ik tevreden,

Nu kam ik mijn haar, om te zien wat er met die insecten is gebeurd,

Ja, nu zijn ze blauw, groen, ze zijn ook geverfd, wat te doen?

Face, we hebben geen luizen meer, we zijn ontsnapt, laten we het gaan vieren in de taverne, met limonade,

Ik hoop dat we niet zoals in Portugal belanden, op dat terras in de tuin.

 

(Dat is waar je zou denken dat hij die luizen zou krijgen...)

Mai mult...

Mai frumoasă de Laura Stoica în norvegiană

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

 

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

 

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Vakrere

 

Du er langt unna og du har meg

En enorm kraft

Jeg våkner smilende hver dag

For en sjanse til å ha møtt deg

Jeg trodde ikke på kjærlighet på lenge.

 

Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden

Jeg har aldri vært så forelsket før

Lykken jeg mottar

Jeg vil bare leve det med deg

Med deg lærer jeg å elske.

 

Du ser meg

vakrere enn jeg aner

du får meg til å føle

At jeg er verdens sentrum

Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg

Med søte ord

Hjertet mitt vil ikke lyve for henne

Han vil ikke at du skal glemme det.

 

Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden

Å våkne smilende hver dag

Lykken jeg mottar

 

Jeg vil bare leve det med deg

Med deg lærer jeg å elske.

 

Du ser meg

vakrere enn jeg aner

du får meg til å føle

At jeg er verdens sentrum

Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg

Med søte ord

Hjertet mitt vil ikke lyve for henne

Han vil ikke at du skal glemme det.

 

Noen ganger uten deg

Veien er hard

Jeg vil at du skal være med meg,

Alltid med meg.

 

Lykken jeg mottar

Jeg vil bare leve det med deg.

 

Du ser meg

vakrere enn jeg aner

du får meg til å føle

At jeg er verdens sentrum

Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg

Med søte ord

Hjertet mitt vil ikke lyve for henne

Han vil ikke at du skal glemme det.

Mai mult...

Bătrânica hoață în germană

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

 

Die alte Diebin

 

In einem Gebrauchtwarenladen,

Genommen, gesammelt, durchsucht von jeder Marke,

Eine alte Frau, die ihre besten Jahre hinter sich hat, denn sie war etwa 70 Jahre alt, blickt auf die Bustiers,

Cecilias ältere Schwester, die Ladenbesitzerin, blickt die Frau mit unhöflichen Gesten an,

Er sieht sie immer noch da sitzen und schmollen,

Es ist, als könnte ihn nichts beruhigen,

Gehen Sie an den Blusenständern vorbei,

Er wählt nur die mit Quallen-Aufdruck,

Stecke, stecke, stopfe alles ins Netz, was er findet,

Er scheint es nicht eilig zu haben,

Bewegungen sind langsam,

Unter den wachsamen Augen gibt es nicht nach

Vom Filialleiter,

Was hustet der Esel, das Bild des Bulletins bewundernd,

Unser alter Dieb,

Er hat absolut keine Übelkeit,

Weil der Herzenswunsch ihm nachgibt,

Es gab einen Aufruhr,

Irgendwann fragt der Ladenleiter sie:

„Du hast schwere Taschen, ich vermute, du warst auch in anderen Geschäften?“, aber die lustige alte Dame antwortet: „Schau mal, mach deinen Job!“

Für sie ist es unmöglich, eine solche Gefühllosigkeit zu akzeptieren, sie nimmt sie gelassen hin, Bluse für Bluse,

Die alte Dame sieht wirklich verwirrt aus,

Er erzählt ihr nett, dass er viele, viele davon geschenkt bekommen hat, dass vor kurzem ihr Namenstag war und sie deshalb mit diesen Taschen beladen ist,

Und alle sieben Broschen,

Die aus dem Laden genommen wurden,

Als alte Frau waren sie lange vergessen,

„Haben Sie eine Erklärung für all die Produkte, die Sie von Ort zu Ort mit sich führen?“

„Ich weiß es nicht, ich weiß nicht einmal, wie mein Bett aussieht.“

„Warum bist du dann zum Einkaufen gekommen?“

„Wollte ich etwas Schönes sehen?

„Lügst du mich nett an?“

„Was heißt eigentlich schön?“

„Lass mich mit diesem Vorwand, denn ich kann mich alleine erwischen“

„Ich vergesse es, ja, aber ich habe für alles bezahlt, was ich mitnehmen musste, ich bin nicht der Typ, der stiehlt.“

„Wenn du dich nicht an sieben Broschen erinnerst, nimmst du trotzdem den ganzen Laden und weißt nicht, dass du sie genommen hast.“

"Wie ist es möglich? Zweifeln Sie an meiner Moral?“

„Was ist moralisch an der Welt, die vergessen hat, moralisch zu sein?“

Bei dieser Frage bleibend, beginnt die alte Frau, alles, was sie mitgenommen und nicht bezahlt hat, aus ihrer Handtasche, aus ihrem Rock, aus ihren Ärmeln, hinter ihren Ohrringen, unter ihrem Hut zu entfernen.

Okay, wir hoffen, dass du das nächste Mal nicht stiehlst,

Dass es ein ziemlich großer moralischer Fehler ist.

Mai mult...

Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în daneză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

Lektionen om kuben

 

Et stykke sten er taget,

han hugger med en mejsel af blod,

skinner med Homers øje,

den er skrabet med stråler

indtil terningen kommer helt ud.

Derefter kysser de kuben utallige gange

med din mund, med andres mund

og især med spædbarnets mund.

Derefter tages en hammer

og pludselig smuldrer et hjørne af terningen.

Alle, men absolut alle vil sige:

- Hvilken perfekt terning, det ville have været

hvis den ikke havde haft et knækket hjørne!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Drepturile tuturor Creștinilor (526)

 Articolul 526 — Adevărul ca principiu

(1) Creștinul este chemat să spună adevărul și să evite minciuna.

(2) Adevărul trebuie mărturisit cu responsabilitate și iubire.

(3) Nimeni nu trebuie să folosească adevărul ca pretext pentru umilirea aproapelui.

Articolul 527 — Interzicerea înșelăciunii

(1) Înșelăciunea este incompatibilă cu cinstea creștină.

(2) Nimeni nu trebuie să obțină bani, bunuri sau avantaje prin minciună.

(3) Frauda și falsificarea documentelor sunt condamnate.

Articolul 528 — Mărturia mincinoasă

(1) Nimeni nu trebuie să depună mărturie mincinoasă împotriva unei persoane.

(2) Acuzațiile trebuie să se bazeze pe adevăr și dovezi.

(3) Minciuna care poate distruge viața unui om este o faptă gravă.

Articolul 529 — Calomnia

(1) Reputația unei persoane trebuie respectată.

(2) Răspândirea cu bună știință a unor informații false despre o persoană este condamnată.

(3) Creștinul este chemat să evite bârfa și defăimarea.

Articolul 530 — Respectarea promisiunilor

(1) Promisiunile trebuie făcute cu responsabilitate.

(2) Persoana trebuie să urmărească îndeplinirea promisiunilor sale.

(3) Promisiunea nu trebuie folosită pentru a înșela.

Articolul 531 — Furtul

(1) Bunurile altuia trebuie respectate.

(2) Furtul este incompatibil cu porunca de a nu fura.

(3) Bunurile furate trebuie, pe cât posibil și potrivit legii, restituite.

Articolul 532 — Tâlhăria

(1) Luarea bunurilor altuia prin violență sau amenințare este condamnată.

(2) Violența nu poate fi justificată de dorința de îmbogățire.

Articolul 533 — Distrugerea bunurilor

(1) Nimeni nu trebuie să distrugă intenționat bunurile altuia.

(2) Răzbunarea prin distrugerea proprietății este condamnată.

Articolul 534 — Proprietatea

(1) Proprietatea legal dobândită trebuie respectată.

(2) Creștinul este chemat să nu râvnească bunurile aproapelui.

(3) Litigiile privind proprietatea trebuie soluționate prin mijloace legale.

Articolul 535 — Bunurile comunității

(1) Bunurile unei comunități religioase trebuie administrate responsabil.

(2) Nimeni nu trebuie să le folosească fraudulos în interes personal.

(3) Administrarea trebuie să urmărească binele comunității.

Articolul 536 — Corupția

(1) Corupția este condamnată.

(2) Nimeni nu trebuie să ofere sau să primească avantaje nelegale pentru obținerea unui favor.

(3) Creștinul este chemat să fie cinstit în relația cu autoritățile și societatea.

Articolul 537 — Mita

(1) Mita nu trebuie oferită sau primită în scopul obținerii unui avantaj ilegal.

(2) Puterea și funcția nu trebuie transformate în instrumente de îmbogățire personală.

Articolul 538 — Lăcomia

(1) Lăcomia trebuie combătută.

(2) Bunurile materiale nu trebuie să devină centrul vieții omului.

(3) Creștinul este chemat la cumpătare și responsabilitate.

Articolul 539 — Invidia

(1) Invidia față de bunurile sau succesul aproapelui trebuie combătută.

(2) Creștinul este chemat să se bucure de binele altora.

(3) Invidia nu trebuie transformată în ură sau sabotaj.

Articolul 540 — Munca

(1) Munca cinstită trebuie respectată.

(2) Omul trebuie să își îndeplinească responsabilitățile profesionale cu seriozitate.

(3) Munca nu trebuie folosită pentru exploatarea persoanei.

Articolul 541 — Respectarea lucrătorului

(1) Persoana care muncește trebuie tratată cu demnitate.

(2) Exploatarea, umilirea și amenințarea lucrătorului sunt condamnate.

(3) Drepturile lucrătorilor trebuie respectate potrivit legii.

Articolul 542 — Plata muncii

(1) Munca trebuie remunerată potrivit înțelegerii și legii.

(2) Înșelarea lucrătorului cu privire la plata sa este condamnată.

(3) Angajatorul trebuie să respecte obligațiile legale.

Articolul 543 — Munca voluntară

(1) Activitatea voluntară trebuie să fie realizată liber.

(2) Voluntariatul nu trebuie folosit pentru exploatarea persoanelor vulnerabile.

(3) Nimeni nu trebuie constrâns să muncească sub amenințare.

Articolul 544 — Responsabilitatea angajatorului

(1) Angajatorul trebuie să asigure un mediu de muncă sigur, potrivit legii.

(2) Discriminarea și hărțuirea trebuie combătute.

(3) Angajatul trebuie tratat cu respect.

Articolul 545 — Responsabilitatea angajatului

(1) Angajatul trebuie să își îndeplinească atribuțiile cu seriozitate.

(2) Furtul și frauda la locul de muncă sunt condamnate.

(3) Bunurile angajatorului trebuie respectate.

Articolul 546 — Datoriile

(1) Datoriile trebuie tratate cu responsabilitate.

(2) Creștinul este chemat să își respecte obligațiile financiare.

(3) Problemele financiare nu trebuie rezolvate prin fraudă sau violență.

Articolul 547 — Ajutorarea celui sărac

(1) Comunitățile creștine sunt chemate să îi sprijine pe cei aflați în nevoie.

(2) Ajutorul trebuie oferit cu discreție și respect.

(3) Sărăcia nu diminuează demnitatea omului.

Articolul 548 — Generozitatea

(1) Generozitatea este încurajată.

(2) Bunurile pot fi folosite pentru ajutorarea aproapelui.

(3) Generozitatea nu trebuie impusă prin manipulare sau amenințare.

Articolul 549 — Responsabilitatea financiară

(1) Creștinul este chemat să își administreze responsabil veniturile și bunurile.

(2) Datoriile, cheltuielile și donațiile trebuie gestionate cu discernământ.

(3) Averea nu trebuie folosită pentru a domina sau exploata alte persoane.

Articolul 550 — Principiul cinstei

(1) Creștinul trebuie să fie cinstit în vorbă, muncă, familie și administrarea bunurilor.

(2) Furtul, frauda, corupția, mita, înșelăciunea și exploatarea sunt incompatibile cu principiile acestei Constituții.

(3) Adevărul, munca cinstită, generozitatea și respectarea aproapelui trebuie promovate în întreaga comunitate creștină.

Mai mult...

Plimbare cu motocicleta în italiană

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

 

Giro in moto

 

Da qualche tempo, ormai, dal giorno in cui Cecilia ha preso la patente di categoria A, la sua vita ha preso una svolta interessante. Ce l'ha fatta anche per le categorie B e C, ma per la A è davvero un'esperienza nuova per lei. L'esame è stato stressante, soprattutto quello di percorso, ma la fatica è stata ripagata con la libertà di scoreggiare dove voleva, a qualsiasi ora, a qualsiasi ora del giorno e della notte. L'unico ostacolo alla sua libertà è il fatto che la moto non ha intoppi. Perché Cecilia avrebbe bisogno di un attaccamento? Bella domanda...beh, non lo so, magari per portarle la spesa al mercato, per portare a spasso il figlio nei campi a guardare i campi, per godersi l'immagine dei prati punteggiati di denti di leone e tanti altri paesaggi bucolici , per prendere il suo materasso da Jysk e metterlo (parte di esso in allegato). Non fraintendetela, Cecilia è una persona pratica, vede l'attacco come un prolungamento della moto, come se guidasse lei la macchina e ci fosse il sedile posteriore, che in questo momento sembra un'auto con solo due posti a sedere. Cecilia, vedendo le cose in prospettiva, si reca in moto al servizio auto più vicino. Parla con gli esperti lì, le mostrano le opzioni, il prezzo per ogni modello di attacco. Cecilia si siede e guarda l'elenco dei modelli di attaccamento. Soppesando tutti i prezzi, sceglie l'accessorio che le sembrava il più economico. L'uomo le chiede se è sicura che sia quello che vuole, che diversi clienti si sono lamentati dopo averlo acquistato, che doveva essere completamente staccato dalla moto, che non potevano contare su di esso per trasportare persone, oggetti, che era semplicemente facendo molto rumore (tanto rumore per nulla), che si sono pentiti di averlo acquistato, che sono dovuti andare più volte al servizio, come al solito, e così via. Cecilia, fermamente convinta che questo fosse quello che desiderava, disse che aveva deciso e niente e nessuno avrebbe potuto cambiare la sua preferenza. Il proprietario dell'autoservizio fu d'accordo con lei e ordinò un modello simile all'allegato, ma di qualità superiore. Doveva aspettare finché non fosse suo, perché veniva dall'Olanda. Cecilia non aveva fretta, era super entusiasta che la sua moto avrebbe comunque avuto un attaccamento. Per fortuna era molto energica, non aveva bisogno di altre vitamine, non dormiva nemmeno la notte, troppa estasi che magari il titolare dell'autoservizio la chiamasse per venire a prendere il suo addetto.

Un mese dopo, riceve una notifica via e-mail dal servizio auto che la parte è pronta e può essere fornita con la moto per fissarla alle fiancate. Cecilia è arrivata con qualche occhiaia, da troppo tempo sperava di essere pronta nel più breve tempo possibile. Doveva entrare nel campo di grano tre volte. Ma va bene, non ha subito nulla, è arrivato sano e salvo al servizio auto. Gli uomini lì gliel'hanno adattato, gli stava bene, non traballava, non c'era nulla da sospettare. Almeno, Cecilia lo pensava a prima vista. Ma non ha nemmeno guidato una motocicletta con un attaccamento per vedere come si sente l'esperienza stessa. Ha avviato la moto per tornare a casa. Tornando a casa, sentiva che l'accessorio era un po' difficile da trasportare, che per questo motivo la moto diventava più difficile da maneggiare, soprattutto quando doveva girare a sinistra, a destra, dove voleva. Tuttavia non si lascia scoraggiare e va sempre con l'addetto, finché un incidente piuttosto tragico non le fa cambiare idea.

In una calda sera d'agosto era andato a fare la spesa all'ipermercato della zona. Dopo aver preso tutto l'occorrente per fare le lasagne, ha messo in allegato il sacchetto con i prodotti acquistati. È uscita dal parcheggio del negozio, mentre percorreva una strada accidentata, perché lei abita in periferia e così sono le strade, ad un certo punto ha sentito qualcosa di strano, come se la prolunga che portava con sé si fosse staccata. Non aveva affatto torto. L'addetto arrivò nel campo di grano, tutti i suoi prodotti erano nella pianura. Come può ancora preparare le lasagne del dottor Oetker in queste condizioni? Cecilia rimase interdetta, pensò che al posto della borsa poteva anche esserci una persona. Non le piacevano le conseguenze del suo desiderio sconsiderato, così fece pubblicità sulla stampa locale, vendette l'addetto a un prezzo esorbitante e con i soldi comprò una lasagna già pronta.

Mai mult...

Școala

Nu-mi place școala, ce să mai facem,

profesoara: dar la tablă de ce tacem,

geografia e mai grozavă,

la română multă zarvă,

iar la mate poate fi interesant,

dar la tablă nu-i cam palpitant,

dar științe e coșmar!

parcă mănânci un măr amar,

plastica e wow,

carioci nu-ți dau.

tehnologica-i la fel,

și lipesc un turn efel,

și examene formative,

și examene sumative,

ah ah acuș înnebunesc,

școala e un lucru firesc!

 

Mai mult...

Ceva... celest...

Bun. Acuma, sunt zile, și zile în care te găsești la un moment dat în mijlocul evenimentelor, chiar dacă nu-ți dorești decât să nu fi fost, ci doar să rămâi pe traiectoria ta anonimă și sigură, plutind în siguranță în jurul soarelui cu care ești obișnuit...

Dar există eclipsele... Sau alte evenimente cerești care te scot de pe traiectoria ta știută și azvârlit peste altele, acolo, unde, în mod inevitabil, te vei ciocni de alte planete care ca și tine se trezesc din amorțeală suficient cât să evite o coliziune sau, dimpotrivă, s-o amplifice...

E greu cu mecanica cerească, mai ales când nu ai de ales... Căci rare mi-au fost prilejurile în care, mișcat de pe traiectorie, am evitat la limită coliziuni... și chiar cu tot efortul, tot am lăsat bucăți din mine pe alți meteoriți, fiindcă așa sunt eu: implicat,  indiferent dacă câștig sau nu...

Și uite-așa, țopăind dintr-un sistem solar într-altul, am descoperit traiectorii noi, aflate în galaxii noi, ai căror sori, poate, au fost mai blânzi cu mine, căci am înțeles de multă vreme că nu-mi pot fi decât mie însumi soare...

Astăzi, călătoresc, înghesuit într-un microbuz, plin până la refuz, cu... alți meteoriți ale căror traiectorii ni se intersectează sub vremelnicia drumului aflat în comun... Da! Dar cu siguranță cu destinații diferite: căci unii dintre noi, poate, vor merge mai departe cercetând alte colțuri de galaxii nepătrunse de alții... sau dimpotrivă, se vor opri să graviteze unii în jurul altora, într-un dans etern, neluminat de vreun soare...

Stau și îi cercetez, pe rând, cu coada ochiului: șoferul jovial, dornic de atâta vorbă cu pasagerii cât să-și petreacă mai ușor timpul, fiindcă pe această autostradă nu sunt opriri, doar destinații...

Apoi, o doamnă singură care își cercetează la fiecare zece secunde celularul în așteptarea oricăror vești: m-am lăsat păgubaș în a număra-n gând de câte ori, abia când am depășit suta...

Apoi două pupete, vesele, gureșe și transparente, care tot drumul, în afară de a-și aranja constant machiajul devenit grosier, și-au tot trimis una alteia, glumițe amuzante de pe tik-tok (cum altfel?) subliniind cu nepăsarea specifică vârstei, în mod inevitabil expresia obsesivă: "fată, ai văzut-o pe aia?"...

Apoi un domn între două vârste, important, îmbrăcat lejer de călătorie cu pantaloni cargo și cămeșă cadrilată în mâneci scurte: remarc la el distincția dată de ochelarii de cetit cu rame aurite, neputând sub nicio formă a desluși titlul cărții groase pe care n-o lepădat-o nicio clipă din mâinile atât de grijulii față de propria-i persoană. "Iată unul conștient de propria-i importanță!", am gândit eu cu premeditarea dată de observația subtilă a adidașilor care contrastau vizibil părului grizonant de la tâmple...

Apoi un cuplu de meteori nepotriviți unul altuia, întrucât ea era mică și iute în gesturi și priviri implacabile, în timp ce el era leneș și lent, mai ales în gândire: întrebat fiind dacă bagajele au fost rostuite cum se cuvine, meteorul a răspuns candid și necalculat, cu expresia "probabil", fapt care a stârnit iuțeala unor priviri ascuțite și dezaprobatoare din partea "meteoarei" care nu l-a mai slăbit din săgeți tot drumul, măcar că au fost primite cu sublimă nepăsare. Curat, am admirat acest vid, recunoscând în sinea mea incapabilitatea de a rămâne imperturbabil la genul acesta de asediu.

Apoi, un alt domn, cu alură de pește, - fiindcă avea o mutră de traficant mărunt -, foarte doritor să intre în vorbă cu oricine, dar fără succes însă, întrucât "radarele" celorlalți meteori l-au ținut musai la distanță, astfel încât, traiectoria lui fiind izolată în carantină, a moțăit mai tot drumul, horcăind ușor cu capul dat pe spate și bale în colțurile gurii lui de pește....

Mai în spate, ghicesc cu ușurință alți doi-trei meteoriți, gravi în tăcerea lor, genul care nu se află niciodată acolo unde ar trebui să fie, sau mai bine spus, genul care se află exact pe traiectoriile pe care n-ar trebui să graviteze... Planete inerte, fără sori, blestemate etern să rătăcească galaxiile, bun de umplut vidul unor spații necercetate de nimeni din lipsă de interes...

Pe drum, se petrec lanuri nesfârșite de floarea-soarelui care, timid, își feresc frunțile într-o parte, către șoferul cel jovial, doamna în vârstă, care și-a primit în sfârșit de pe telefon mesajul vieții ei, către pupetele gureșe și domnul important, pardon, domn' profesor, către peștele de ocazie, către meteoriții nepotriviți cu cei gravi din spate, care, în mod surprinzător s-au atras unii cu alții, lansându-se în polemici subțiri pe teme politice, sociale și economice care ne depășesc pe toți deopotrivă...

Apoi și eu. Un Nibiru, la fel de rătăcitor în acest vast univers de gânduri de nestăpânit... un anunnaki a cărui orbită excentrică s-a intersectat în mod ciudat cu meteoriți și planete din alte galaxii... gonind precis pe aceeași nesfârșită autostradă, către destinația mea, cu o sută și ceva de kilometri pe oră...

Am ajuns...

Mai mult...

O POVESTE PENTRU TINE-continuare-

   Ledy era foarte simpatică .Făcea fel de ghidușii,spre hazul musafirilor.

Stăpâna venea cu tava pe care erau așezate ceștile cu cafea ,țigările 

și câteva dulciuri,și îi zicea :

   Ledy vezi să nu ia nimeni, nimic de pe tavă,ne-am înțeles?Musafirii încer-

cau s-o păcălească dar ea făcea urât ,lătra ,îi trăgea de haine pănă renunțau

Am încercat și eu să văd ce face !...când s-a  zburlit și mi-a arătat ce colți are

am renunțat Era o adevărată distracție.... la care eu nu participam...socoteam

că nu-i de demnitatea mea ,de câine de rasă,dar m-a dus gândul că ași putea

și eu ceva ca să-mi distrez stăpânii:

     Prin curte se plimbau ,cârduri  de pui și rățuște abia ieșite din ou și am

văzut cum ciorile dau tărcoale ,doar poate fura ceva! Mi-am zis ...acum aă mă vedeți

ce viteaz sunt eu ? m-am hotărât să apăr toți puișorii .Tare îmi doream să prind una

s-o duc stăpânilor ca trofeu .Stăpâna  a văzut și a spus:

      -Bravo, Atos!....ce deștept ești ...știți ce mult m-am bucurat?Câteva zile n-am

mai văzut-o pe Ledy!...ieșea afară pe fugă , m-am uitat mai bine și am înțeles...Ledy era

mămică .Abia ateptam  să iasă cățelușii afară să mă joc cu ei.Oare Ledy o să mă lase?

Voiam și eu să am o prietenă...Am căutat în tot satul dar nici o cățelușă de talie mare .

Ce să fac m-am resemnat...eram trist ..Ledy avea un prieten de tali ei se întânleau mereu,

era fericită ,acum avea puișori  nici nu se mai uită la mine...Colidam prin sat nu aveam nici

o restricție ,avem așa un dor de ducă...Localnicii mă cunoșteau ,erau prietenoși .

       Unde ai plecat măi Atos ? nu ai stare,te văd mereu  ce-ți trabuie?..parcă au ghicit !..

da eram în căutare ,voiam și eu o prietenă!...Într-o seară , când peste sat s-a așezat liniștea,

am auzit o chemare :de dor ,de tristețe,de singurătate...am plecat să văd ce este? Era o fostă

prietenă ,de ce mă cheamă?Am sărit gardul și să vezi minune ?în jurul se mișcau patru ghemu-

șoare pufoase,foarte simpatice.

        -Ce-s cu aceștia.? am întrebat-o.

         -Sunt copii tăi,

        -Cum copii mei ? ce mult îmi doream! m-am uitat la ei încă nu mă desmeticisem!...Am

plecat acasă aproape fericit...

 

 

 

 

Mai mult...

Vidul dintre lumile mele

Nu știu... Ai încercat vreodată sentimentul când simți că totul din jurul tău pare a se nărui, lăsându-te stingher în propriul tău trup, străin de propria ta viață?

Știi, când realizezi, nu dintr-o dată, ci în timp, că lumea pe care ți-ai construit-o cu migală în truda anilor, nu mai este, sau mai degrabă este departe de ceea ce ți-ai dorit, iar năzuința ta se năruie întocmai ca un castel din cărți de joc, neanticipând hazardul care va face ca toată stăruința ta să fie în zadar...

Este un gol... întocmai ca privirile în neant ale statuilor grecești, un timp suspendat în jurul căruia te rătăcești fără rost, lipsit de substanță, alienat de orice trăire... 

Am citit acest timp. Îl știu pe dinafară... Căci l-am trăit de câte ori a trebuit să mă reconstruiesc pe mine din ruinele propriilor mele lumi, luând-o de fiecare dată de la capăt, cu o încăpățânare acerbă, căutând iar și iar, acea cheie de boltă necesară, sperând de fiecare dată că lumea mea interioară va fi cea din urmă, finală, perfectă, fără fisură.

Și, Doamne!, ce devastator este momentul fisurii și totul se prăbușește în mine, simțind aproape acea rană, tăiată direct în carnea sufletului meu, sângerând de moarte, final, fără întoarcere căutând răspunsuri la întrebări fără răspuns: de ce?, cum?, de ce eu?... Mirare care nu mai poate fi balsamul uns pe sufletul meu rănit;  răul a fost făcut, fisura este dincolo de a mai fi reparată, lărgindu-se macabru, sfâșiind lumea mea în două părți devenite incompatibile una cu alta... Un vid, o clipă suspendată în neant, în care mai văd doar funigeii amintirilor mele, pe care voi construi noua mea lume...

Nu sunt perfect. N-am fost niciodată. Am acceptat existența imperfecțiunii în lumile mele, chiar știind dinainte că dintre acestea se vor căsca tocmai fisurile care le vor distruge... Dar am căutat, cu disperare, liantul care să le repare și să le salveze, fiind conștient permanent de unicitatea lor: o altă lume nu va mai fi la fel, doar o copie străvezie a precedentei, diluare care nu-mi mai stă în putere s-o stăpânesc... 

Risipire... Inutilă... De energie, de timp, de materie. Resurse care la rândul lor se diluează, întocmai precum ochii celor în vârstă. Pupilele se dilată și se pierd în culori difuze. Lumina se pierde și ea în fibre întunecate de trăirile lumilor pierdute... Sufletul se chircește într-un colț sperând să reziste, încercând să salveze cât mai mult, conștientizând pierderile...

Nu mai am putere să adun aceste lumi... Să-mi amintesc forma lor, mirosul, gustul, atingerea lor... Sunt petalele unei flori care se ofilește și... moare... Cu fiecare fisură, cu fiecare lume, în fiecare secundă...

Iluzia... Inutilă și ea... Ca o oglindă spartă, în care imaginea este la rându-i tăiată după marginile cioburilor, repetându-se la nesfârșit, subliniindu-și mai mult imperfecțiunile care apasă și dor... ca o presiune constantă pe tâmplele lumilor... uzura sufletului care nu-și mai regăsește ecoul...

Inerție. Cumva, am pășit mai departe... Cu toate vicisitudinile și imperfecțiunile lumilor mele. Acceptând realități dureroase, construind, dărâmând și iarăși construind mai departe, până la momentul acesta în care mă scriu iarăși pe mine... Sunt tot eu, în forma mea originală și nu una dintre copiile mele. Mărturie îmi stă tocmai ADN-ul înscris cu cuvintele mele. Căci ele sunt umbrele luminii mele...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍