O stea pe cerul tăcut

Erai în mine o scânteie gata să zboare

Un suflet ce n-a mai văzut raza de soare...

În gând un nume care mândră să-l porți 

Acum ești înger zburând spre ale Raiului porți.

 

Nu vor mai fi piciorușe mici care să alerge

Și nici guriță dulce care "mama" să strige

Doar un chip să-l imaginez iar și iar 

Umbre, vise și un dor amar.

 

Așteptam să te strâng, să te ocrotesc,

Să-ți cânt un cântec, să te îndrum corect,

Dar timpul s-a oprit înainte să înceapă 

Lăsând în brațe gol...o rană care sapă.

 

Azi ești o stea ce luminează pe cerul tăcut 

Un vis neîmplinit pe acest pământ 

Iubire îți voi purta dincolo de veci

Sufletul meu micuț , ce în ceruri petreci.


Categoria: Poezii triste

Toate poeziile autorului: un-pahar-de-poezie poezii.online O stea pe cerul tăcut

Data postării: 22 martie

Adăugat la favorite: 14

Comentarii: 7

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1740

Loghează-te si comentează!

Comentarii 7

Un strigăt de durere, dar și un act de iubire eternă. ❤️
author Maddy94

Maddy94

„Nu vor mai fi piciorușe mici care să alerge / Și nici guriță dulce care "mama" să strige” .... versuri de o profundă tristețe 😳
author maya31

maya31

O poezie foarte tristă. 😭😭😭

Alte poezii ale autorului

Poezia speranței

Azi poezia îmi este fericită,

Ieri mi-a ieșit atât de tristă

Mâine nu știu cum va mai fi

Ce amintiri în poezie voi jertfi....

 

Ieri poezia a sunat a ploaie

Azi printre rânduri stă un soare

Uneori versul se naște adorabil

Alteori pare că-i meteosensibil...

 

Ieri poezia mi-a fost ca un drog

Azi pare că-mi este un antidot

Ce curge prin artere și vene

Precum vinul, la imbuteliere...

 

Azi poezia îmi umple paharul

Ieri mi-a revărsat tot amarul

Maine-ar vrea să te aducă lângă mine

Sa reluăm ce n-am lăsat, frumos, să se termine...

Mai mult...

Un pahar pentru Eminescu

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Căci iară se-mplineste anul,

De când s-a născut cel din cei mai cei

Ce-a scris poeme la umbra unui tei.

 

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

De ziua marelui nostru poet.

Cel ce azi ne e Luceafăr

 Al poeziei noastre românești.

 

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Pentru cel ce-a scris și a vorbit frumos

Și-n versuri mereu nobil i-a fost vinul

Și-amorul, pentru neamul românesc.

 

Mai mult...

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit viața intr-un pahar

Vino să guști jumătatea ta!

Să ne spunem șoapte fermecate,

Să ne dăm îmbrățișarea uitată!

 

În ochi să-ți mai văd strălucirea 

În suflet să răsune fericirea, 

Cu ochii să privim apusul

În minte să-mi rămână râsu-ți!

 

Mi-a zâmbit viața într-un pahar

Plin de-al strugurilor nectar

Am simțit din nou pe buze fericire

Mi-am imaginat...că-i un vin de la tine!

 

Mai mult...

Vis fugar

Ochi-mi căprui, plini de dor

Te-au zărit azi noapte-n somn

Aveai privirea caldă...efemeră

Eu... pulsam ca o arteră.

 

Respirai în ritm cu mine

Șoapte dulci, de păcate pline

Vinul ne-a pus in obraji culoare

...mi-ai dat mult râvnita... ultimă îmbrățișare.

 

Ne-am topit în zbor de stele

Fără de timp, fără de vreme 

Fără de gânduri, fără de teamă 

Doar cu priviri de pus în ramă.

 

Cum ai venit, ai și plecat...

Pașii tăi pe vânt pluteau

Si ca un cântec nesfârșit 

Dorul meu te mângâia.

 

Am oprit timpul o clipă 

Să te păstrez în nemurire

Și dorul parcă dintr-o pripă 

Te-a șoptit ca pe-o sclipire.

 

Un vis ce-a curs ca vinul în pahar

Între tăcerile de gânduri pline

O clipă am îmbrățișat stiloul iar

Să scriu un poem... de dor, de tine.

 

Mai mult...

Scrisoare nescrisă

Nu știu dacă ai să citesti vreodată ceva din ce aș putea scrie eu... nici nu știu dacă îmi doresc să te ajungă vreodată aceste rânduri... am simțit de fiecare dată când nu ți-a păsat, dar azi simt nevoia să las toate gândurile să cadă în cuvinte, exact așa cum cad unele seri peste mine, grele și fără să întrebe nimic...

Ți-am dus dorul în atâtea feluri încât parcă m-am obișnuit să trăiesc cu el ca și cum ar fi o parte din mine... E în respirația mea, în felul în care mă opresc uneori din mers fără motiv în liniștea pe care o simt, când nu ar trebui să fie liniște. 

Dorul de tine a devenit un fel de umbră care merge lângă mine, atunci când încerc să fiu bine, când sunt bine, chiar și atunci când îmi spun că nu mai contezi... 

N-ai idee câte conversații am purtat cu tine doar în gând. Câte răspunsuri mi-ai dat în tăcere, pentru că am dreptul să primesc si eu răspunsuri, nu doar promisiuni și vorbe deșarte... câte nopți te-am lăsat să mă doară... 

Poate că ți-am permis prea mult, poate că te-am ținut acolo unde nu meritai să fii... dar adevărul e simplu... meritai să fii. 

Te-am simțit ca pe ceva ce nu se poate repeta și asta e partea pe care nu pot s-o vindec... am simțit ceva puternic pentru cineva care n-a rămas nici măcar pentru un rămas bun decent... un vin, o îmbrățișare...

Mi-am pus sufletul într-o poveste pe care nu ai vrut să o închei cu adevărat.... sau nu ai știut...poate pentru că pur și simplu n-ai știut cât ar fi însemnat pentru mine o încheiere sănătoasă... sau poate ai știut și n-ai vrut... nu ți-a păsat ce ai putea lăsa în urmă...

... Și-am învățat singură, în timp, printre iluzii, speranțe, așteptări și șanse acordate, că unele persoane nu sunt făcute ca să rămână, sunt făcute doar să treacă prin viața ta, să lase câteva urme și apoi să dispară ca și cum n-au fost niciodată. Am învățat că fiecare dăruiește ce poartă în suflet... 

Cu toate astea tu ai rămas în mine și poate că asta e greșeala mea.

Azi, când scriu aceste rânduri, nu mai cer nimic... sunt fără de așteptări, fără de speranță, vreau doar să las în urmă tot ce n-am spus, chiar de e mult, în van și de prisos...

Destul te-am gândit mai mult decât te-am trăit... poate pentru că uneori oamenii rămân în noi mai mult prin ceea ce au trezit decât prin ceea ce au făcut, iar tu ai fost exact așa. Ai trăit puțin în viața mea, dar ai locuit mult în gândurile mele, în felul în care mi-am imaginat cine puteai fi, nu cine ai fost cu adevărat...

Poate de asta mă doare uneori povestea neterminată, pentru că în lipsa faptelor inima inventează continuări, îndulcește tot și creează un ,,noi" care n-a apucat niciodată să dea formă unui sfârșit... așa funcţionează sufletul, se agață de posibilităţi, lăsând  rațiunea neputincioasă.

.... Și-am înțeles că nu te-am iubit pentru ce ai fost, ci pentru ce a sperat partea mea cea mai curată și naivă că puteai fi, că puteai rămâne.

Și poate că în asta stă frumusețea și tristeţea acestei povești... că uneori trăim mai intens o absență decât o prezenţă și ținem mai strâns de o iluzie decât de o mână adevărată. 

Știu însă că, odată ce ai trecut prin mine, ceva s-a schimbat. Nu regret nimic... poate că nu te-am trăit îndeajuns, dar m-ai învățat să mă aleg pe mine mai des, iar asta e tot un fel de iubire... doar că una care nu mai are nevoie să te aștepte...

Poate că într-o altă viață ne-am fi întâlnit altfel. Poate că în alt timp ai fi avut curaj, răbdare, timp.. orice ți-a lipsit aici... Dar, în viața asta, ai fost lecția pe care am învățat-o greu și în ciuda tuturor lucrurilor, îți mulțumesc. 

Pentru ce am simțit, pentru ce m-ai făcut să sper, pentru ce m-ai învățat fără să știi, să vrei... cum e să pierzi timpul cu cineva nepotrivit, pentru toate promisiunile în vânt, chiar și pentru durere.. pentru că, durerea asta m-a făcut mai clară, mai puternică, mai atentă cu cine las să îmi atingă sufletul...

Nu știu dacă am să te uit vreodată cu adevărat, dar știu că am învățat să trăiesc cu toate și poate că într-o zi am să pot să îmi amintesc fără să simt nodul ăsta în piept.

Până atunci... rămâi o amintire, una frumoasă, una rea, una care doare, dar a mea...

Rămâi dorul pe care l-am ales să poarte numele tău. Nu mai doare ca la început, dar nici nu trece. E genul acela de gol pe care înveți să-l cari, nu să-l vindeci... să-l scrii în sute de poezii, să-l eliberezi in lume...

Și oricât m-aș preface că m-am obișnuit, adevărul e altul...încă tresar când aud un glas asemănător cu al tău, când aud vorbele tale pe buzele altora...

Știu că nu mai are sens, știu că nu mai e nimic de reparat, dar nu pot controla sentimentul acesta nenorocit care se aprinde în mine ori de câte ori îmi amintesc cum era, cum mi-aș fi dorit să fie... să rămânem... și ce suntem azi.

Poate că asta e cea mai tristă parte a poveștii... nu s-a terminat odată cu plecarea ta. A rămas... s-a agățat... m-a urmărit....rămânând, la rândul meu, să fiu tăcerea care scrie...

Să scriu, să tac și să las timpul să treacă, să simt ce nu se poate exprima și chiar dacă pare că nu contează, contează... Fiecare clipă fără cuvinte a fost tot ce am putut să dau. Uneori e greu să recunoști asta și să accepţi că unele sentimente nu au nevoie de cuvinte, explicații, de validări... trebuie doar să le lași să fie...

Mai mult...

Cu drag, mereu

Mereu îmi voi aminti de tine... ai fost în viața mea

Deși soarta te-a dus departe de mine

De-atunci nicicând nu te-am putut uita

Trăiești în suflet și-n inima din mine...

 

Păstrez o parte din tine adânc în suflet 

Și când mi-e greu îi scriu și vorbesc cu ea

Nimeni nu știe cui zilnic îmi plâng rănile 

Doar eu și acea parte ce o adoram...

 

Deși o dată cu a ta plecare prematură 

Au ars din temelii până și umbrele de speranță 

Te-am păstrat mereu în suflet cu căldură 

Și știu c-așa... te voi avea o viață!

 

Ca mi-ai fost drag in toate anotimpurile

Și drag mi-ai fost și când te-ai depărtat 

Și chiar de dorul azi imi e o ploaie de cuvinte

E pentru că îmi amintesc c-am fost a ta cândva.

 

Mereu îmi voi aminti de tine ca de un dor ce stă ascuns 

Un dor ce arde tăcut cu fiecare apus

Și nu știu de vreodată îmi va trece

Cu timpul să te uit... să-mi fii o amintire rece...

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Speranțe năruite

Speranțe infinite am năruit,

Vorbele îmi sunt deşarte!

Tăcerea ta m-a biruit

Azi, totul ne desparte!

 

Simt disprețul ce mi-I porți,

Altceva n-ai fi știut vreodată!

Îl simt și nici măcar nu știi

Ce nedrept doare câteodată!!!

 

Am fost ce-a fost mai bun,

Și eu, și tu... o vreme

...prea repede ne-am pierdut.

Plecat te-ai vrut...mult prea devreme!

 

... Mi-ai fost atât de drag

Ca vinul cel dulceag...

Chip sublim între clipiri

A ochilor mei sclipiri...

 

Mi-ai fost doar o iluzie,

De-ai dispărut aşa ușor?

...Te mai găsesc in poezie

În câte-un vers chinuitor...

 

Și mi-ai rămas o toamnă moartă

O iarnă îngheţată de timp,

O primävară bacoviană

Și-o vară mai rece ca nicicând.

 

Și mi-ai rămas un an trecut

Și-mi ești un an ce o sa treacă..

Și-mi vei rămâne-un dor tăcut

A sufletului iliadă...

Mai mult...

Noaptea minții

Când sufletul ți-e greu

Și inima prea bate

Pierdut e visul tău

În conștiință poate.

Instinctul nu-ți dă pace

Și vrea să te domine

În noaptea minții tale

Nu prea e loc de tine.

Exiști cu disperarea

Si te confrunți cu ea

În negură cărarea

Își pierde calea sa.

  Tu cauți licărirea 

Prin negru cel ascuns

Ți-e frică de pieirea 

Egoului tău stins.

Tunelul nopții tale

Se duce sub pământ

Coșmarul nu dispare

Și vezi stafii mergând.

Mormântul minții tale

Ascuns e și de tine

Pe cer e căutarea

Dar luna nu mai vine.

O stea e totuși parcă 

Ce licăre abia

Speranța te încearcă

Începi cred a visa.

 

 

Mai mult...

TRISTEȚE, TU...

    Tristețe, tu, ca o ibovnică nebună,
    M-ai cucerit ușor, cu vorba-ți dulce,
    Stârnind în mine, amarnică furtună:
    Pe tâmpla mea, umbra să-ți culce...
    
    Te-am așteptat, cu nerăbdare, să pleci,
    Dar totuși ai rămas, deși nu te-aș fi vrut,
    Risipindu-mi și mai mult clipele seci:
    De pe buze, otravă, ți-am cules prin sărut...
    
    Tristețe, nu vezi că sufăr fără vreo vină,
    Că tânjesc, cu aripile frânte, să zbor,
    Din noroi, nufărul să crească înspre lumină:
    Doar tu "mă ajuți" spre pământ să cobor...
    
    Eu te-am simțit aproape-n fiecare an,
    Umbrindu-mi și cea mai mică bucurie,
    Și mult prea multe lacrimi au curs în van:
    C-au înflorit în sânge, cerneala pe hârtie...
    
    Tristețe, acum îți spun, pentru ultima dată,
    Pleacă! și-n urma ta, să-nchizi ușa cu bine,
    Eu vreau să fiu din nou cu fruntea curată:
    Eliberat, senin, frumos, trăi-voi fără tine…

Mai mult...

Lovituri

Ai aruncat cu pietre-n mine

Crezând că tu ești mai presus,

Călcandu-mi sufletu-n picioare 

Ignorând ce-a fost frumos...

 

Ai aruncat cu vorbe grele

Fără să te gandesti deloc,

Că lovind cu ură-n mine

Loviturile cândva...se-ntorc!

 

M-ai judecat că nu ai înțeles 

Că am ținut la tine într-un fel,

Și ai scuipat cu răutate

Tristețea peste chipul meu...

 

De m-ai privi  preț de o clipă

Cum ochii mi-s nefericiți și stinsi 

Ai zări negreșit  durerea scumpă 

Ce nu-ți doresc în veci s-o simti...

 

Mai mult...

Doar o stare,

 

 

Simt o stare de tristețe,

de frica și dezamăgire,

Simt o stare de trădare,

Ce simt că mă distruge.

 

Și simt aceasta stare ,

Atât de neînțeles...

Și nu știu ce să fac,

Să mă întorc la ,,eu,,

 

Îmi este și rușine,

Să mă privesc pe mine,

De tot ce mi-am făcut,

Și că nu m-am văzut..

 

Și când mă uit spre mine,

Capul mi-se lasă-n jos,

Și ochii plini de lacrimi,

Sunt triști,sunt goi dar vad...

 

O stare de durere in corpul vindecat,

Simt cum se scurge-n vene,

Prin sângele vărsat...

Dar totuși e curat..

 

Simt cum corpul se înmoaie,

Și mușchii mei cedează,

Sub frica , neputința 

De o schimbare ,,clara,,...

 

Privind doar din afară,

Totul pare simplu,

Dar când mă întorc în mine,

Sunt prinsă doar in frică...

Mai mult...

Melancolie

Melancolie, acoperă-mi sufletul

Acoperă-mi cu frunze moarte

Acoperă-mi cu flori uscate

Dar nu uita

Să-mi învelești inima cu ceva

Ceva din aur sau metal

Metal topit sau chiar cristal

De un albastru selenar

 

Emoția a pierit ușor

Sufletul s-a înălțat

Spre un cer strălucitor

Din eter croit,  înfiorător

Și s-a dus în depărtare

În prăpastia cea mare

 

Și s-a stins ușor, ușor

A pierit fulgerător,

Ca o scânteie de chibrit

Ce iute s-a pitit

După multe câte am zis

Viața toată s-a risipit,

Iar  lumina ne-a acoperit

 

Din lumina am evadat

Întuneric am purtat

Și din moartea lui

Ne-am eliberat

Spre eternitatea

Dată în dar

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍