Cu drag, mereu
Mereu îmi voi aminti de tine... ai fost în viața mea
Deși soarta te-a dus departe de mine
De-atunci nicicând nu te-am putut uita
Trăiești în suflet și-n inima din mine...
Păstrez o parte din tine adânc în suflet
Și când mi-e greu îi scriu și vorbesc cu ea
Nimeni nu știe cui zilnic îmi plâng rănile
Doar eu și acea parte ce o adoram...
Deși o dată cu a ta plecare prematură
Au ars din temelii până și umbrele de speranță
Te-am păstrat mereu în suflet cu căldură
Și știu c-așa... te voi avea o viață!
Ca mi-ai fost drag in toate anotimpurile
Și drag mi-ai fost și când te-ai depărtat
Și chiar de dorul azi imi e o ploaie de cuvinte
E pentru că îmi amintesc c-am fost a ta cândva.
Mereu îmi voi aminti de tine ca de un dor ce stă ascuns
Un dor ce arde tăcut cu fiecare apus
Și nu știu de vreodată îmi va trece
Cu timpul să te uit... să-mi fii o amintire rece...
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 15 februarie
Vizualizări: 162
Poezii din aceiaşi categorie
Ești...
Ești picătura ce-mi atinge obrazul,
ești ploaia mea din nor senin,
m-aș pierde însumi de ți-ai pierde hazul,
și aș surzi sub râsu-ți cristalin.
M-aplec sub glezna ta să-ți fiu pământ,
iar pasul ți-l măsor cu ochiul plâns,
pe piele de ți-aș fi firesc veșmânt,
atunci și rob pe veci aș fi constrâns.
Ești noaptea ce îmi zămislește visul,
mă dărui umbrelor ce-mi joacă-n geam,
ești deopotrivă și piscul, și abisul
spre care tainic zilnic alergam.
Ești mâna rece ce-mi imită scrisul,
în lungi scrisori, în care te strigam.
Clipe…
Din liniștea ta am furat ațipirea,
Cu mâna te mângâi pe tâmple tăcut,
Vântul și cerul ne știe iubirea,
Și tainic îmi ceri pe furiș un sărut.
Din clipele tale îmi fac adăpost,
Și-mi leg cu speranță visul de tine,
Pe buze-ți stă timpul, șoptit și anost,
Iar glasul tău cântă chemări heruvime.
Ești cântec ce curge prin nopți de mister,
Un dor ce în suflet îmi sapă izvoare,
Pășind peste vise, prin umbre de cer,
Tu-mi scrii fericirea cu raze de soare.
În brațele tale se naște un drum,
Din muguri de stele și flori de cuvinte,
Iar eu rătăcesc printre clipe de fum,
Cerșind nemurirea privirii fierbinte.
Din pulberea serii se țese un vis,
În care iubirea ne poartă prin zare,
Pe tâmple purtăm un timp interzis,
Dar clipele curg ca o dulce chemare.
Și astfel, rămânem într-un veșnic fior,
Un cânt fără margini, o șoaptă în noapte,
Iubirea ne strânge ca bunul păstor,
Și ne mână ușor printre stele și ape.
Scaun gol
A rămas un scaun gol
În odaia părăsită,
Cu un dor ce arde-n colț
Și o liniște zdrobită.
Plânge fără glas, încet,
De un dor ce n-are sfârșit,
Cine-i va aduce-ncet
Pe cel drag, și pe cel drept?
Toată casa e pustie,
Dar acel scaun stingher
Povestește în tăcere
Despre drag și despre cer.
El e scaunul uitării,
Martor veșnic, neclintit,
Umbra rece-a alinării,
Acel dor de nesfârșit.
Semn al celor ce s-au dus,
Ce-au plecat fără de veste,
Fiecare, la apus,
Lasă-n urmă o poveste.
A rămas un scaun mut,
Ca un martor al durerii,
Doamne, dacă n-am să-l uit,
Dă-mi alin și-un gând dorit.
Când vei pleca
Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă
S-aud cum umblă pasul tău cometa mea
Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă
Pierdut în vise regăsind prezența ta
Când vei pleca ascunde-mi zilele de mine
Să nu le simt cum lasă-n suflet urma grea
Poate doar somnul cu tandrețe să m-aline
Acolo tu ești lângă mine draga mea
Când vei pleca adună tot ce-ai pus în mine
Uitând de dor pe un alt drum să pot pleca
Umblă cărarea vieții oarbă fără tine
De nu mai știu unde sunt eu și urma ta
Când vei pleca să te întorci cât mai degrabă
Lăsând în urmă lumea strâmbă-n calea sa
Ascultă florile și valurile-n seară
Poate cândva o să auzi inima mea
În lumina lunii
În ploaie cugetez răbdător,
Lângă râul curgător,
Căutând în singurătate
Dulcea mea jumătate.
Foșnetul liniștit al frunzelor,
Aduce taina cuvintelor.
În timp ce al stelelor splendoare,
Purtându-mi sentimente arzătoare.
În lumina lunii,
Priviri profunde,
Doar sărutul să-i dea glas
Vocii sale blânde.
În ploaie să navigăm grațios,
Ținându-ne strâns de mâini,
Privind-o atent pe ea
Și zâmbetul său frumos.
Să alergăm stingheri în căutare,
Bucurându-ne de fiecare sărutare.
De ploaie să ne-adăpostim,
În iubire să plutim,
Iar când noi ne liniștim,
Secrete să ne șoptim.
Sufletele noastre se împletesc,
Un cuplu cu adevărat ceresc!
Dar tot singur hoinăresc
Și în minte mâhnesc.
Plouă și-n singurătate-mi,
Eu și mine însumi,
Stau și pătimesc,
Pe ea s-o întâlnesc.
În plină lună,
Noapte bună!
Ploaia
Ploaia rece și pustie
Sentiment de agonie
Risipa zilelor senine
Ochi în ochi și buze fine
Cer ce nu e cu putință?
Să privesc a mea zeiță
Corpul gingaș de fetiță
Pentru mine grea sentință...
Luna patimilor mele
Zile moarte, clipe grele
Captivă-i iubirea-ncavou
Strâns e sufletul nou!
Modelat de tragedie
De iubirea timpurie
Chip absurd de veselie,
Doamne, ultima să fie?
Ultimul rod nelucrat
Sentiment anticipat
Îmi e ziuă, îmi e noapte
Tu, iubire, ești departe!
Neg destinul aruncat,
Blestemul ce mi-e legat
Universul mă reneagă
Mă forțează, mă îngroapă..
Ești...
Ești picătura ce-mi atinge obrazul,
ești ploaia mea din nor senin,
m-aș pierde însumi de ți-ai pierde hazul,
și aș surzi sub râsu-ți cristalin.
M-aplec sub glezna ta să-ți fiu pământ,
iar pasul ți-l măsor cu ochiul plâns,
pe piele de ți-aș fi firesc veșmânt,
atunci și rob pe veci aș fi constrâns.
Ești noaptea ce îmi zămislește visul,
mă dărui umbrelor ce-mi joacă-n geam,
ești deopotrivă și piscul, și abisul
spre care tainic zilnic alergam.
Ești mâna rece ce-mi imită scrisul,
în lungi scrisori, în care te strigam.
Clipe…
Din liniștea ta am furat ațipirea,
Cu mâna te mângâi pe tâmple tăcut,
Vântul și cerul ne știe iubirea,
Și tainic îmi ceri pe furiș un sărut.
Din clipele tale îmi fac adăpost,
Și-mi leg cu speranță visul de tine,
Pe buze-ți stă timpul, șoptit și anost,
Iar glasul tău cântă chemări heruvime.
Ești cântec ce curge prin nopți de mister,
Un dor ce în suflet îmi sapă izvoare,
Pășind peste vise, prin umbre de cer,
Tu-mi scrii fericirea cu raze de soare.
În brațele tale se naște un drum,
Din muguri de stele și flori de cuvinte,
Iar eu rătăcesc printre clipe de fum,
Cerșind nemurirea privirii fierbinte.
Din pulberea serii se țese un vis,
În care iubirea ne poartă prin zare,
Pe tâmple purtăm un timp interzis,
Dar clipele curg ca o dulce chemare.
Și astfel, rămânem într-un veșnic fior,
Un cânt fără margini, o șoaptă în noapte,
Iubirea ne strânge ca bunul păstor,
Și ne mână ușor printre stele și ape.
Scaun gol
A rămas un scaun gol
În odaia părăsită,
Cu un dor ce arde-n colț
Și o liniște zdrobită.
Plânge fără glas, încet,
De un dor ce n-are sfârșit,
Cine-i va aduce-ncet
Pe cel drag, și pe cel drept?
Toată casa e pustie,
Dar acel scaun stingher
Povestește în tăcere
Despre drag și despre cer.
El e scaunul uitării,
Martor veșnic, neclintit,
Umbra rece-a alinării,
Acel dor de nesfârșit.
Semn al celor ce s-au dus,
Ce-au plecat fără de veste,
Fiecare, la apus,
Lasă-n urmă o poveste.
A rămas un scaun mut,
Ca un martor al durerii,
Doamne, dacă n-am să-l uit,
Dă-mi alin și-un gând dorit.
Când vei pleca
Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă
S-aud cum umblă pasul tău cometa mea
Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă
Pierdut în vise regăsind prezența ta
Când vei pleca ascunde-mi zilele de mine
Să nu le simt cum lasă-n suflet urma grea
Poate doar somnul cu tandrețe să m-aline
Acolo tu ești lângă mine draga mea
Când vei pleca adună tot ce-ai pus în mine
Uitând de dor pe un alt drum să pot pleca
Umblă cărarea vieții oarbă fără tine
De nu mai știu unde sunt eu și urma ta
Când vei pleca să te întorci cât mai degrabă
Lăsând în urmă lumea strâmbă-n calea sa
Ascultă florile și valurile-n seară
Poate cândva o să auzi inima mea
În lumina lunii
În ploaie cugetez răbdător,
Lângă râul curgător,
Căutând în singurătate
Dulcea mea jumătate.
Foșnetul liniștit al frunzelor,
Aduce taina cuvintelor.
În timp ce al stelelor splendoare,
Purtându-mi sentimente arzătoare.
În lumina lunii,
Priviri profunde,
Doar sărutul să-i dea glas
Vocii sale blânde.
În ploaie să navigăm grațios,
Ținându-ne strâns de mâini,
Privind-o atent pe ea
Și zâmbetul său frumos.
Să alergăm stingheri în căutare,
Bucurându-ne de fiecare sărutare.
De ploaie să ne-adăpostim,
În iubire să plutim,
Iar când noi ne liniștim,
Secrete să ne șoptim.
Sufletele noastre se împletesc,
Un cuplu cu adevărat ceresc!
Dar tot singur hoinăresc
Și în minte mâhnesc.
Plouă și-n singurătate-mi,
Eu și mine însumi,
Stau și pătimesc,
Pe ea s-o întâlnesc.
În plină lună,
Noapte bună!
Ploaia
Ploaia rece și pustie
Sentiment de agonie
Risipa zilelor senine
Ochi în ochi și buze fine
Cer ce nu e cu putință?
Să privesc a mea zeiță
Corpul gingaș de fetiță
Pentru mine grea sentință...
Luna patimilor mele
Zile moarte, clipe grele
Captivă-i iubirea-ncavou
Strâns e sufletul nou!
Modelat de tragedie
De iubirea timpurie
Chip absurd de veselie,
Doamne, ultima să fie?
Ultimul rod nelucrat
Sentiment anticipat
Îmi e ziuă, îmi e noapte
Tu, iubire, ești departe!
Neg destinul aruncat,
Blestemul ce mi-e legat
Universul mă reneagă
Mă forțează, mă îngroapă..
Alte poezii ale autorului
Ce-am fost?
Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii
Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti
Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi
In umbra unui ceas de vara intim..
Cine sunt eu când uneori te chem
Tu cine ești când taci si imi ești efemer
Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati
La fel cum sta ața-ntru-n ghem..
Eu cine-am fost când am fost doi?
Tu cine-ai fost când fost-am noi?
Ce am fost noi de astăzi "singular"
E pentru tine adjectivul necesar.
Azi cine sunt când nu mai sunt
Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt
Ce am fost noi de imi servesti tacerea?
Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.
Si plouă...
Și plouă... și plouă... și plouă
De mi se rupe poezia în două,
Dorul de noi în gând se afundă
Cerneala curge și foaia inundă.
Și plouă... plouă mărunt și des,
Din picături vise plăpânde îmi țes
Le strâng pe toate în același pahar,
Plin cândva cu al strugurilor nectar.
Și plouă... și plouă cu vânt
Și gândurile își iau avânt
În inimă imi bat ecouri mute
De dorul, ce nu vrea să te uite...
Muze
Un vin
De-un roșu sangvin,
O-mbrățisare
Rămasă-n uitare,
Un dor
Rămas arzător,
Un gând
Rămas în vânt,
O speranță
Fără nuanță,
O dorință
Fără putință,
O inimă
În lacrimă,
Un suflet
Rămas poet,
Un tainic vis
Rămas promis...
Promisiuni
Neîmplinite minuni
O poveste
Din spații celeste,
Rămasă în poezii
Scrise cu fantezii.
Vin... îmbrățișat
Când seara stai cu gândurile tale
Nu-ți pare rău să știi
Ca mi-ai stins zâmbetul
Fără vreo remușcare???
Nu te mișcă să stii
Ca mi-ai călcat sufletul in picioare
Nu te gândești ca viața ar putea
Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?
Ti-am spus de la-nceput
Că știu unde mi-e locul
Ti-am fost un suflet blând
De ce-am avut nenorocul?...
Atunci când te-ai vrut plecat
Să pleci... fără un vin îmbrățișați...
Urlet de dor
Când imi urla tăcerea prin dor
Şi prin linisti durerea-mi adie
Numai asa pot trece mai ușor
Scriind din nou o poezie.
Nu e zi sa nu ma întreb
De ce ai fost asa cu mine
Şi seara sa nu îmi sterg
Lacrima de pe bărbie..
Sunt puternica și demnă
Pentru cei la care ţtin
Dar când pun capul pe pernă
La tristetea mea revin.
Poate asta mi-i menirea
Sa nu pot uita de tot
Cum ai ales risipirea
Unui ultim vin în 2.
Și rog stelele de sus
Să nu mă inraiasca
Atât cât mai am de dus
Durerea asta sufletească.
Regret
Regret enorm ca m-ai uitat
Si spui ca nu stii cine sunt,
Vorbe urâte-ai aruncat plecând
Ce sufletul mi l-au înfrânt.
Ții minte cum ne-am cunoscut?
Cum mi-ai șoptit că mă doreşti?
Ti-am stat in brațe fără frică
Fără să știu că poți să mă rănești.
Azi sufletul se-neacă în dureri
Îl simt și mă cutremur
Mai ieri îmi era plin de flori
Azi flori în mine tremur.
Ai plecat în alte zări
Sả te întorci e prea târziu..
Ai luat iubirea mea de ieri
..ce-aveam frumos...fắră sắ știu..
Te-am căutat și am sperat
Sa te găsesc in noapte,
Pe străzi pustii am alergat
O clipă să-mi mai fii aproape,
Sa-mi mângâi părul auriu
În brațe să mă strângi,
Sả uit de tot si sả nu știu
Cum e de dor să plangi.
Ce-am fost?
Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii
Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti
Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi
In umbra unui ceas de vara intim..
Cine sunt eu când uneori te chem
Tu cine ești când taci si imi ești efemer
Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati
La fel cum sta ața-ntru-n ghem..
Eu cine-am fost când am fost doi?
Tu cine-ai fost când fost-am noi?
Ce am fost noi de astăzi "singular"
E pentru tine adjectivul necesar.
Azi cine sunt când nu mai sunt
Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt
Ce am fost noi de imi servesti tacerea?
Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.
Si plouă...
Și plouă... și plouă... și plouă
De mi se rupe poezia în două,
Dorul de noi în gând se afundă
Cerneala curge și foaia inundă.
Și plouă... plouă mărunt și des,
Din picături vise plăpânde îmi țes
Le strâng pe toate în același pahar,
Plin cândva cu al strugurilor nectar.
Și plouă... și plouă cu vânt
Și gândurile își iau avânt
În inimă imi bat ecouri mute
De dorul, ce nu vrea să te uite...
Muze
Un vin
De-un roșu sangvin,
O-mbrățisare
Rămasă-n uitare,
Un dor
Rămas arzător,
Un gând
Rămas în vânt,
O speranță
Fără nuanță,
O dorință
Fără putință,
O inimă
În lacrimă,
Un suflet
Rămas poet,
Un tainic vis
Rămas promis...
Promisiuni
Neîmplinite minuni
O poveste
Din spații celeste,
Rămasă în poezii
Scrise cu fantezii.
Vin... îmbrățișat
Când seara stai cu gândurile tale
Nu-ți pare rău să știi
Ca mi-ai stins zâmbetul
Fără vreo remușcare???
Nu te mișcă să stii
Ca mi-ai călcat sufletul in picioare
Nu te gândești ca viața ar putea
Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?
Ti-am spus de la-nceput
Că știu unde mi-e locul
Ti-am fost un suflet blând
De ce-am avut nenorocul?...
Atunci când te-ai vrut plecat
Să pleci... fără un vin îmbrățișați...
Urlet de dor
Când imi urla tăcerea prin dor
Şi prin linisti durerea-mi adie
Numai asa pot trece mai ușor
Scriind din nou o poezie.
Nu e zi sa nu ma întreb
De ce ai fost asa cu mine
Şi seara sa nu îmi sterg
Lacrima de pe bărbie..
Sunt puternica și demnă
Pentru cei la care ţtin
Dar când pun capul pe pernă
La tristetea mea revin.
Poate asta mi-i menirea
Sa nu pot uita de tot
Cum ai ales risipirea
Unui ultim vin în 2.
Și rog stelele de sus
Să nu mă inraiasca
Atât cât mai am de dus
Durerea asta sufletească.
Regret
Regret enorm ca m-ai uitat
Si spui ca nu stii cine sunt,
Vorbe urâte-ai aruncat plecând
Ce sufletul mi l-au înfrânt.
Ții minte cum ne-am cunoscut?
Cum mi-ai șoptit că mă doreşti?
Ti-am stat in brațe fără frică
Fără să știu că poți să mă rănești.
Azi sufletul se-neacă în dureri
Îl simt și mă cutremur
Mai ieri îmi era plin de flori
Azi flori în mine tremur.
Ai plecat în alte zări
Sả te întorci e prea târziu..
Ai luat iubirea mea de ieri
..ce-aveam frumos...fắră sắ știu..
Te-am căutat și am sperat
Sa te găsesc in noapte,
Pe străzi pustii am alergat
O clipă să-mi mai fii aproape,
Sa-mi mângâi părul auriu
În brațe să mă strângi,
Sả uit de tot si sả nu știu
Cum e de dor să plangi.