Patria
Cât tânăr ești, și ai putere,
Și chef de muncă cât mai ai,
Rupându-ți cărțile se cere,
Să-ți cunoști propriul grai.
Căci mulți acoperișul îl repară
Zidesc o casă, doua, trei
Undeva peste hotare, dară
Uitata-și de țară ei.
Pierduți prin fețele străine,
Puțini acasă se întorc,
Căci acolo e cald și bine
Iar acasă, mai deloc.
Și când decid ei să se-ntoarcă
Cuvântul casă pare cam străin,
Pășind în casa părintească
Ce-am făcut cu a mea viață?ei îngân...
Eu vă îndemn acasă să rămâneți!
Proslăvind al patriei pământ,
Căci pacea sufletească nu se vinde
Căci patria e un lucru sfânt.
Vărsat-au sânge strămoșii noștri
Ca să putem astăzi învăța,
Luptat-au pentru drepturile noastre,
Pentru ca patria s-o putem elogia.
Categoria: Poezii patriotice
Toate poeziile autorului: Para Sabinaa
Data postării: 30 ianuarie
Vizualizări: 83
Poezii din aceiaşi categorie
N-avem... avem
N-avem intelectuali
Dar avem generali
N-avem inteligenti
Dar avem repetenti
N-avem destepti
Dar avem inepti
N-avem profesionisti
Dar avem securisti
N-avem cinstiti
Dar avem banditi
N-avemm luminati
Dar avem retardati
N-avem poligloti
Dar avem hoti
N-avem universitari
Dar avem bisnitari
N-avem onemie
Dar avem tiganie
N-avem cultura
Dar avem impostura
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în italiană
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
È buono il vino rosso
È buono il vino rosso
raccolto a fine autunno,
più c’è brina, più nevica
e tanto più ne bevo e non mi sbronza.
Mi sono ripromesso che non ne bevo più
ma non riesco a trattenermi,
è buono il vino, mi piace tanto,
non so che ne farò della vigna.
Il vino fatto di frutta rara
sale alla testa senza scala,
il vino fatto di uve verdi
non ti fa vedere nessuno.
Il vino è buono e gustoso
quando lo bevi con un bel tipo
ma se lo bevi con uno antipatico
il vino ti si ferma in gola.
Pastila mea de dor
Dați-mi pastila mea de dor,
De dor de mamă și pridvor,
De dor de țară și de flori,
Al gliei strămoșești ogor.
Dați-mi pastila mea de dor
Să nu uit frate și popor,
Să nu-mi uit neamul românesc
Și vatra satului copilăresc.
Dați-mi pastila mea de dor
Să vizitez Carpații-n zbor,
Să văd din nou pământul sfânt,
Al inimii, frumos avut.
Dați-mi pastila mea de dor
Să văd al țării viitor,
Să văd copiii fericiți,
Să văd bunicii liniștiți.
Dați-mi pastila mea de dor
Să simt că mai trăiesc din nou,
Să simt miros de iasomie,
Să văd feciorii în câmpie.
Dați-mi pastila mea de dor
Să nu regret în veci al meu popor
Și-n clipa ce va fi să mor
Să mă îngropați în cimitirul gol.
Tu Căpitane...
Unde ești tu Căpitane?
Pentru ce ne-ai părăsit?
S-a dus România Mare,
Ca soarele-n asfințit.
Neamul nostru brav și tare,
Zace veșnic adormit,
Unde ești tu Căpitane,
Făt-Frumos și crai iubit?
Vântul îți poartă suspinul,
Noaptea ne alină dorul,
Cât de sumbru e destinul,
Căt de jalnic e viitorul!
Camarazii se adună,
Pe la tristul tău mormânt,
Să-ți aducă o cunună,
Căpitane căci ești Sfânt!
Ne-adunăm toți împreună,
Împărțind același gând,
Că și-n moarte și-n furtună,
Vom rămâne dârzi luptând.
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
N-avem... avem
N-avem intelectuali
Dar avem generali
N-avem inteligenti
Dar avem repetenti
N-avem destepti
Dar avem inepti
N-avem profesionisti
Dar avem securisti
N-avem cinstiti
Dar avem banditi
N-avemm luminati
Dar avem retardati
N-avem poligloti
Dar avem hoti
N-avem universitari
Dar avem bisnitari
N-avem onemie
Dar avem tiganie
N-avem cultura
Dar avem impostura
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în italiană
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
È buono il vino rosso
È buono il vino rosso
raccolto a fine autunno,
più c’è brina, più nevica
e tanto più ne bevo e non mi sbronza.
Mi sono ripromesso che non ne bevo più
ma non riesco a trattenermi,
è buono il vino, mi piace tanto,
non so che ne farò della vigna.
Il vino fatto di frutta rara
sale alla testa senza scala,
il vino fatto di uve verdi
non ti fa vedere nessuno.
Il vino è buono e gustoso
quando lo bevi con un bel tipo
ma se lo bevi con uno antipatico
il vino ti si ferma in gola.
Pastila mea de dor
Dați-mi pastila mea de dor,
De dor de mamă și pridvor,
De dor de țară și de flori,
Al gliei strămoșești ogor.
Dați-mi pastila mea de dor
Să nu uit frate și popor,
Să nu-mi uit neamul românesc
Și vatra satului copilăresc.
Dați-mi pastila mea de dor
Să vizitez Carpații-n zbor,
Să văd din nou pământul sfânt,
Al inimii, frumos avut.
Dați-mi pastila mea de dor
Să văd al țării viitor,
Să văd copiii fericiți,
Să văd bunicii liniștiți.
Dați-mi pastila mea de dor
Să simt că mai trăiesc din nou,
Să simt miros de iasomie,
Să văd feciorii în câmpie.
Dați-mi pastila mea de dor
Să nu regret în veci al meu popor
Și-n clipa ce va fi să mor
Să mă îngropați în cimitirul gol.
Tu Căpitane...
Unde ești tu Căpitane?
Pentru ce ne-ai părăsit?
S-a dus România Mare,
Ca soarele-n asfințit.
Neamul nostru brav și tare,
Zace veșnic adormit,
Unde ești tu Căpitane,
Făt-Frumos și crai iubit?
Vântul îți poartă suspinul,
Noaptea ne alină dorul,
Cât de sumbru e destinul,
Căt de jalnic e viitorul!
Camarazii se adună,
Pe la tristul tău mormânt,
Să-ți aducă o cunună,
Căpitane căci ești Sfânt!
Ne-adunăm toți împreună,
Împărțind același gând,
Că și-n moarte și-n furtună,
Vom rămâne dârzi luptând.
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
Alte poezii ale autorului
Aș vrea să uit...
Aș vrea să uit,
Prima privire, și
Primul nostru follow dat.
Căci o astfel de amintire
E, imposibil de uitat.
Aș vrea să uit
Primul salut,
Copleșitorul primul vals,
Așa ca el, nu am vazut,
Așa că eu aș vrea să-l uit.
Fiind într-o euphorie
E greu însăși de tăcut,
Fiind o persoană fericită
N-ai vrea să uiți, ce ai făcut.
Ce ai trăit de el alături,
Și cum cu tine s-a jucat,
Schimbându-te pe alta iarăși
Fată, de ce nu l-ai uitat?
Acum în cameră închisă
Vărsați-tu lacrimile-n pat,
Ne deschizând mesajele primite,
Eu sunt convinsă, l-ai uitat.
Într-o zi de vară
Într-o zi de vară
Privirea ta m-a tulburat,
A noastră prima întâlnire,
A fost de neuitat.
Ai perceput ca ești al meu odinioară,
Și eu am înțeles că sunt a ta,
M-ai strâns în brațe într-o zi de vară,
Punându-mi mâna mea în mâna ta.
Stârnit-au-n mine o credere,
Cum n-am simțit până acum,
Dragostea din prima vedere,
Oare ea a fost, sau nu?
Însă apoi tu ai uitat de mine,
Iar eu mă sufocam de lacrimile amare,
Știai ce faci, ca nu e bine !
Dar tot ce noi iubim, peurmă moare.
Când eu plecam te-am acuprins,
Lăsându-mi sufletul să piară,
Ce am numit dragoste, s-a stins,
Cum s-a aprins, într-o zi de vară.
Casa mea
La aceeași masă ne întoarcem
Pășind mereu același prag,
Ce duce-n casa părintească
Unde, așteptându-ne cu drag,
Când revenim din lumea mare
În casa-n care am crescut,
Ne-așteaptă mama zâmbitoare,
Cu dor de anii ce-au trecut.
Viața, ne desparte într-o clipă,
Cu voința de-a pleca,
Dar casa părintească nu se vinde,
Și nici nu o mai poți uita.
Nu poți uita al mamei zâmbet dulce
Și pâinea caldă a bunicii…
Mi-e dor, mi-e dor de casa mea.
Acasă totul pare altfel,
Aici, cu-adevărat simt că exist,
Mă simt iubită și aleasă,
Și ei sunt bucuroși c-am revenit.
Eu pot pleca în depărtare,
Și pot călători mereu,
Dar inima și sufletul mă doare,
Când mă-așteaptă acasă neamul meu.
Mă bucur c-am ajuns aici,
Aici e viața mai frumoasă,
Alături de ai mei părinți,
Așa e, când mă-ntorc acasă.
Aș vrea să uit...
Aș vrea să uit,
Prima privire, și
Primul nostru follow dat.
Căci o astfel de amintire
E, imposibil de uitat.
Aș vrea să uit
Primul salut,
Copleșitorul primul vals,
Așa ca el, nu am vazut,
Așa că eu aș vrea să-l uit.
Fiind într-o euphorie
E greu însăși de tăcut,
Fiind o persoană fericită
N-ai vrea să uiți, ce ai făcut.
Ce ai trăit de el alături,
Și cum cu tine s-a jucat,
Schimbându-te pe alta iarăși
Fată, de ce nu l-ai uitat?
Acum în cameră închisă
Vărsați-tu lacrimile-n pat,
Ne deschizând mesajele primite,
Eu sunt convinsă, l-ai uitat.
Într-o zi de vară
Într-o zi de vară
Privirea ta m-a tulburat,
A noastră prima întâlnire,
A fost de neuitat.
Ai perceput ca ești al meu odinioară,
Și eu am înțeles că sunt a ta,
M-ai strâns în brațe într-o zi de vară,
Punându-mi mâna mea în mâna ta.
Stârnit-au-n mine o credere,
Cum n-am simțit până acum,
Dragostea din prima vedere,
Oare ea a fost, sau nu?
Însă apoi tu ai uitat de mine,
Iar eu mă sufocam de lacrimile amare,
Știai ce faci, ca nu e bine !
Dar tot ce noi iubim, peurmă moare.
Când eu plecam te-am acuprins,
Lăsându-mi sufletul să piară,
Ce am numit dragoste, s-a stins,
Cum s-a aprins, într-o zi de vară.
Casa mea
La aceeași masă ne întoarcem
Pășind mereu același prag,
Ce duce-n casa părintească
Unde, așteptându-ne cu drag,
Când revenim din lumea mare
În casa-n care am crescut,
Ne-așteaptă mama zâmbitoare,
Cu dor de anii ce-au trecut.
Viața, ne desparte într-o clipă,
Cu voința de-a pleca,
Dar casa părintească nu se vinde,
Și nici nu o mai poți uita.
Nu poți uita al mamei zâmbet dulce
Și pâinea caldă a bunicii…
Mi-e dor, mi-e dor de casa mea.
Acasă totul pare altfel,
Aici, cu-adevărat simt că exist,
Mă simt iubită și aleasă,
Și ei sunt bucuroși c-am revenit.
Eu pot pleca în depărtare,
Și pot călători mereu,
Dar inima și sufletul mă doare,
Când mă-așteaptă acasă neamul meu.
Mă bucur c-am ajuns aici,
Aici e viața mai frumoasă,
Alături de ai mei părinți,
Așa e, când mă-ntorc acasă.
Aș vrea să uit...
Aș vrea să uit,
Prima privire, și
Primul nostru follow dat.
Căci o astfel de amintire
E, imposibil de uitat.
Aș vrea să uit
Primul salut,
Copleșitorul primul vals,
Așa ca el, nu am vazut,
Așa că eu aș vrea să-l uit.
Fiind într-o euphorie
E greu însăși de tăcut,
Fiind o persoană fericită
N-ai vrea să uiți, ce ai făcut.
Ce ai trăit de el alături,
Și cum cu tine s-a jucat,
Schimbându-te pe alta iarăși
Fată, de ce nu l-ai uitat?
Acum în cameră închisă
Vărsați-tu lacrimile-n pat,
Ne deschizând mesajele primite,
Eu sunt convinsă, l-ai uitat.
Într-o zi de vară
Într-o zi de vară
Privirea ta m-a tulburat,
A noastră prima întâlnire,
A fost de neuitat.
Ai perceput ca ești al meu odinioară,
Și eu am înțeles că sunt a ta,
M-ai strâns în brațe într-o zi de vară,
Punându-mi mâna mea în mâna ta.
Stârnit-au-n mine o credere,
Cum n-am simțit până acum,
Dragostea din prima vedere,
Oare ea a fost, sau nu?
Însă apoi tu ai uitat de mine,
Iar eu mă sufocam de lacrimile amare,
Știai ce faci, ca nu e bine !
Dar tot ce noi iubim, peurmă moare.
Când eu plecam te-am acuprins,
Lăsându-mi sufletul să piară,
Ce am numit dragoste, s-a stins,
Cum s-a aprins, într-o zi de vară.
Casa mea
La aceeași masă ne întoarcem
Pășind mereu același prag,
Ce duce-n casa părintească
Unde, așteptându-ne cu drag,
Când revenim din lumea mare
În casa-n care am crescut,
Ne-așteaptă mama zâmbitoare,
Cu dor de anii ce-au trecut.
Viața, ne desparte într-o clipă,
Cu voința de-a pleca,
Dar casa părintească nu se vinde,
Și nici nu o mai poți uita.
Nu poți uita al mamei zâmbet dulce
Și pâinea caldă a bunicii…
Mi-e dor, mi-e dor de casa mea.
Acasă totul pare altfel,
Aici, cu-adevărat simt că exist,
Mă simt iubită și aleasă,
Și ei sunt bucuroși c-am revenit.
Eu pot pleca în depărtare,
Și pot călători mereu,
Dar inima și sufletul mă doare,
Când mă-așteaptă acasă neamul meu.
Mă bucur c-am ajuns aici,
Aici e viața mai frumoasă,
Alături de ai mei părinți,
Așa e, când mă-ntorc acasă.