Viața bate filmul
Viața unui om este ca un film
De groază, de romanță,
De comedie, de tragedie,
Însă viața bate filmul.
Ți s-a-ntâmplat vreodată să te uiți la un film
Şi apoi involuntar să-l compari cu realitatea?
Dacă da, e un semn bun
Pentru că sunt inspirate din clipe trăite.
Întreabă pe oricine vezi pe stradă
Şi-ai să vezi că umbra lui
Duce-n spate o povară anume,
Chiar dacă-i mai grea sau mai uşoară.
Viața bate filmul
Aşa că lasă-n spate tot răul trăit,
Chiar dacă ai suferit,
Pentru că orice film are şi un sfârşit!
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Măriuca
Data postării: 17 septembrie 2023
Vizualizări: 656
Poezii din aceiaşi categorie
Neputință
Sunt îngeri, ce ne privesc zâmbind de sus
Sau triști ne mângâie obrazul,
Sunt acele speranțe ce-ncet au apus
Sub plânsul nostru...amarul... și necazul...
Sunt aripi frânte sub poveri prea grele
Ce sângerează-n stropi opaci de ploaie...
Duc serenade, bătăi de inimi spre stele
Când sngele dintr-un suflet curge șuvoaie.
Sunt lacrimi arse, ce nu pot sa mai cadă,
Ci stau ferecate în suflet, ascuns și adânc,
Sunt prinse-n lumină dar nu pot s-o vadă
Sunt sigilate-n sicrie-nghețate de zinc.
Sunt ape secate prin văi, lângă ochi,
Ce ani le-adâncesc mai vizibil, mereu...
Par urme lăsate de-a râsului stropi
Când ele sunt semne de plâns și de greu.
Sunt cioburi căzute din geamuri de suflet
Ce taie adânc, dureros, în cadere
Reflectă-n lumina un cântec, un urlet
Și scot la iveală - în ochi - o durere.
Sunt neguri uscate de-un plâns fără sunet
Ce-n cețuri de toamnă răsună profund
Și-n ceruri răspunde un glas ca de tunet
Ce-și cauta ecou-n al marii străfund.
Sunt valuri ce surpă credințe înalte,
Topesc cu-a lor spuma ce-i bun și frumos,
Răcesc inimi ce păreau a fi calde
Zdrobesc bolți albastre cu-n fulger tăios.
Sunt oameni...
Sunt fețe ce ies din tipare,
Dar pierd din vedere sublim curcubeu
Zdrobesc sub picioare momente amare
Se pierd sub văpaie de foc violaceu...
Sunt oameni...
Sunt inimi topite în prafuri de stele
Ce vor nemurire, iubire...
Vor cer...
Primesc doar o clipă ceruta-n tăcere,
Speranțe 'nghețate-n al timpului ger.
Cuprins de mirare
În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară,
stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...
La început - firava cenușă,
ușor, decopertez foița,
înveliș cu înveliș...
După un timp, răbdarea îmi aparține,
strecor mâna, în mâna celui care,
fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie,
învelișul...
Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,
care, în trecere, a isprăvit să mai creadă,
simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,
cuprins de mirare!
Genul meu de OM, este o F...
Imi plac toți O..cei care sunt treji,
Fie ea o clipă, fie ea o zi..tot timpul.
Și doar in acel oricare moment din noapte,
Ei toți liniștiti in vis colorat sa doarmă.
Imi plac toți M..care au ceva de spus,
Care atunci când răcnesc ca sunt bărbați,
Sa nu se rujeze pe mușchi in oglinda..
Surprinsă inoportun voit între ei și self.ie
Imi plac toate F..cele ce-s discrete,
Senzuale, misterioase..poate un pic ciudate
Ce dintr-o timidă privire transimte
Ceea ce simți poate nici privind stând pe stele.
Băltoaca Vieții
I. O simt... captiv în viață sunt:
Răsărit, amurg, asfințit, noapte,
Ceva mă doare, nu știu, dar e crunt...
Nemulțumire, frustrare, nevoie poate...
II. Te trezești, de cu seară planurile-s făcute.
Te ridici greu, vrei, speri poate, poate...
Și cum visele zilnic în fața-ți grea-s rupte.
Și-ncerci, te miști, în zadar, nu merge, nimic și toate!
III. Pleci la muncă, te uiți în spate, ce-ai lăsat?
Cafeaua nebăută, întârzii, trebuie s-ajungi,
Și speri că ziua va fi diferită, parcă deja ți s-a luat...
Ai vrea, dar nu poți, grijile într-un sac să le arunci.
IV. Și vii acasă, și ai planuri, ce și cum să faci
Și te gândești la alții unde sunt și ce au
Și tragi în aer piept și... taci
N-am putere, n-am voință...doar stau.
V. Că-n viață vrei și ești învățat
Să nu stai, nu ai timp, mereu mai mult, iar și iar...
La o frunză, o furnică, în tihnă, când te-ai uitat?
Că natura e armonie, liniște și Creația e un dar?
VI. Da, natura ne arată că totul e legat!
Și lupul, și oaia, și pasărea și omul
Dar la noi, totul e fals, fugitiv, aiurea creat
Pierdem timpul, ne irosim, îndoit ne este sufletul!
VII. Nu avem timp pentru ce ne place, pentru noi
Nu vedem că stimulii ne limitează, nu avansăm!
Nu gândim, am blocat individul într-un mare roi,
Pe tine, pe el, pe ea, pe mine, ne zdruncinăm!
VIII. Că din noi copilul a ieșit, ne-a părăsit
Și vrem, și tragem, și nu putem, și ce dacă?!
Nu mai simțim bucurie, fericirea, au murit
Și ne afundăm în a vieții dulce-amară băltoacă!
Ciclul efemer
Timpul ticăie,nu tace,
Doru-n poale toarce;
Anii picură în stoluri,
Mistuindu-se in goluri.
Stă oglinda pitulată,
Clipocind sub prelată,
Că nu voia bătrânul chip,
Să răsară din nisip.
Căci tinerețea bântuia.
În sufletul ce vremuia,
Moțăind din cicatrici
Sub scântei de licurici.
Iar trupul veștejit
De neputință copleșit,
Lâncezea in alinare
Cu durerea -n mădulare.
Valul spumegă suflarea,
Risipindu-i pulberea,
Căci cursului efemer
E tot omul prizonier...
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Neputință
Sunt îngeri, ce ne privesc zâmbind de sus
Sau triști ne mângâie obrazul,
Sunt acele speranțe ce-ncet au apus
Sub plânsul nostru...amarul... și necazul...
Sunt aripi frânte sub poveri prea grele
Ce sângerează-n stropi opaci de ploaie...
Duc serenade, bătăi de inimi spre stele
Când sngele dintr-un suflet curge șuvoaie.
Sunt lacrimi arse, ce nu pot sa mai cadă,
Ci stau ferecate în suflet, ascuns și adânc,
Sunt prinse-n lumină dar nu pot s-o vadă
Sunt sigilate-n sicrie-nghețate de zinc.
Sunt ape secate prin văi, lângă ochi,
Ce ani le-adâncesc mai vizibil, mereu...
Par urme lăsate de-a râsului stropi
Când ele sunt semne de plâns și de greu.
Sunt cioburi căzute din geamuri de suflet
Ce taie adânc, dureros, în cadere
Reflectă-n lumina un cântec, un urlet
Și scot la iveală - în ochi - o durere.
Sunt neguri uscate de-un plâns fără sunet
Ce-n cețuri de toamnă răsună profund
Și-n ceruri răspunde un glas ca de tunet
Ce-și cauta ecou-n al marii străfund.
Sunt valuri ce surpă credințe înalte,
Topesc cu-a lor spuma ce-i bun și frumos,
Răcesc inimi ce păreau a fi calde
Zdrobesc bolți albastre cu-n fulger tăios.
Sunt oameni...
Sunt fețe ce ies din tipare,
Dar pierd din vedere sublim curcubeu
Zdrobesc sub picioare momente amare
Se pierd sub văpaie de foc violaceu...
Sunt oameni...
Sunt inimi topite în prafuri de stele
Ce vor nemurire, iubire...
Vor cer...
Primesc doar o clipă ceruta-n tăcere,
Speranțe 'nghețate-n al timpului ger.
Cuprins de mirare
În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară,
stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...
La început - firava cenușă,
ușor, decopertez foița,
înveliș cu înveliș...
După un timp, răbdarea îmi aparține,
strecor mâna, în mâna celui care,
fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie,
învelișul...
Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,
care, în trecere, a isprăvit să mai creadă,
simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,
cuprins de mirare!
Genul meu de OM, este o F...
Imi plac toți O..cei care sunt treji,
Fie ea o clipă, fie ea o zi..tot timpul.
Și doar in acel oricare moment din noapte,
Ei toți liniștiti in vis colorat sa doarmă.
Imi plac toți M..care au ceva de spus,
Care atunci când răcnesc ca sunt bărbați,
Sa nu se rujeze pe mușchi in oglinda..
Surprinsă inoportun voit între ei și self.ie
Imi plac toate F..cele ce-s discrete,
Senzuale, misterioase..poate un pic ciudate
Ce dintr-o timidă privire transimte
Ceea ce simți poate nici privind stând pe stele.
Băltoaca Vieții
I. O simt... captiv în viață sunt:
Răsărit, amurg, asfințit, noapte,
Ceva mă doare, nu știu, dar e crunt...
Nemulțumire, frustrare, nevoie poate...
II. Te trezești, de cu seară planurile-s făcute.
Te ridici greu, vrei, speri poate, poate...
Și cum visele zilnic în fața-ți grea-s rupte.
Și-ncerci, te miști, în zadar, nu merge, nimic și toate!
III. Pleci la muncă, te uiți în spate, ce-ai lăsat?
Cafeaua nebăută, întârzii, trebuie s-ajungi,
Și speri că ziua va fi diferită, parcă deja ți s-a luat...
Ai vrea, dar nu poți, grijile într-un sac să le arunci.
IV. Și vii acasă, și ai planuri, ce și cum să faci
Și te gândești la alții unde sunt și ce au
Și tragi în aer piept și... taci
N-am putere, n-am voință...doar stau.
V. Că-n viață vrei și ești învățat
Să nu stai, nu ai timp, mereu mai mult, iar și iar...
La o frunză, o furnică, în tihnă, când te-ai uitat?
Că natura e armonie, liniște și Creația e un dar?
VI. Da, natura ne arată că totul e legat!
Și lupul, și oaia, și pasărea și omul
Dar la noi, totul e fals, fugitiv, aiurea creat
Pierdem timpul, ne irosim, îndoit ne este sufletul!
VII. Nu avem timp pentru ce ne place, pentru noi
Nu vedem că stimulii ne limitează, nu avansăm!
Nu gândim, am blocat individul într-un mare roi,
Pe tine, pe el, pe ea, pe mine, ne zdruncinăm!
VIII. Că din noi copilul a ieșit, ne-a părăsit
Și vrem, și tragem, și nu putem, și ce dacă?!
Nu mai simțim bucurie, fericirea, au murit
Și ne afundăm în a vieții dulce-amară băltoacă!
Ciclul efemer
Timpul ticăie,nu tace,
Doru-n poale toarce;
Anii picură în stoluri,
Mistuindu-se in goluri.
Stă oglinda pitulată,
Clipocind sub prelată,
Că nu voia bătrânul chip,
Să răsară din nisip.
Căci tinerețea bântuia.
În sufletul ce vremuia,
Moțăind din cicatrici
Sub scântei de licurici.
Iar trupul veștejit
De neputință copleșit,
Lâncezea in alinare
Cu durerea -n mădulare.
Valul spumegă suflarea,
Risipindu-i pulberea,
Căci cursului efemer
E tot omul prizonier...
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Alte poezii ale autorului
O-ntâmplare fericită
Te-am visat aseară-ntr-un vis
Ce părea a nu se mai termina niciodată,
Ne plimbam printr-o pădure de vis
Ce părea a fi cea mai minunată vreodată.
M-ai cuprins uşor de mână,
Fără a-mi da seama la-nceput,
Am simțit trecând pe lângă mine-o lună,
Fără a mă gândi că a fost doar un moment scurt.
Şi uite-aşa, o iubire nemaisimțită s-a născut
În sufletele noastre arzătoare
Şi uite-aşa, inima ta dăruită mi-e scut
În viața asta neiertătoare.
Un gând şi-atât...
Ce-ar fi dacă timpul s-ar opri în loc
Şi noi am evita să mai greşim
În fața sufletului nostru?
Ce-ar fi dac-am îngheța preț de o clipă
Pentru a nu mai rosti cuvinte grele, neiertătoare
Până când soarele ne va-ncălzi?
Ce-ar fi dacă ne-am putea întoarce-n timp
Pentru a ne asigura că n-o să plouă
Atunci când cu ardoare am vrea să vedem lumea ca şi nouă?
Cât contează limba ta...
Limba ta e prețioasă, este tot ce ai mai scump
Limba nu-i doar ajutorul ce te ajută să grăieşti.
Unii acceptă, alții neagă
Însă rădăcinile spun clar
Că fac parte din poporul de atâta vreme amar.
Unii vor, alții refuză
Să fie catalogați români,
Însă acest lucru se vede
Atunci când limba vorbeşte.
Unii simt ceva în suflet
Atunci când imnul se cântă,
Alții doar aud un sunet
Ce nu pare să îi mişte.
Totuşi, la finalul zilei,
Când tu stai şi te gândeşti,
Îți dai seama că acasă
Te aşteaptă tot ce eşti şi ce iubeşti.
O-ntâmplare fericită
Te-am visat aseară-ntr-un vis
Ce părea a nu se mai termina niciodată,
Ne plimbam printr-o pădure de vis
Ce părea a fi cea mai minunată vreodată.
M-ai cuprins uşor de mână,
Fără a-mi da seama la-nceput,
Am simțit trecând pe lângă mine-o lună,
Fără a mă gândi că a fost doar un moment scurt.
Şi uite-aşa, o iubire nemaisimțită s-a născut
În sufletele noastre arzătoare
Şi uite-aşa, inima ta dăruită mi-e scut
În viața asta neiertătoare.
Un gând şi-atât...
Ce-ar fi dacă timpul s-ar opri în loc
Şi noi am evita să mai greşim
În fața sufletului nostru?
Ce-ar fi dac-am îngheța preț de o clipă
Pentru a nu mai rosti cuvinte grele, neiertătoare
Până când soarele ne va-ncălzi?
Ce-ar fi dacă ne-am putea întoarce-n timp
Pentru a ne asigura că n-o să plouă
Atunci când cu ardoare am vrea să vedem lumea ca şi nouă?
Cât contează limba ta...
Limba ta e prețioasă, este tot ce ai mai scump
Limba nu-i doar ajutorul ce te ajută să grăieşti.
Unii acceptă, alții neagă
Însă rădăcinile spun clar
Că fac parte din poporul de atâta vreme amar.
Unii vor, alții refuză
Să fie catalogați români,
Însă acest lucru se vede
Atunci când limba vorbeşte.
Unii simt ceva în suflet
Atunci când imnul se cântă,
Alții doar aud un sunet
Ce nu pare să îi mişte.
Totuşi, la finalul zilei,
Când tu stai şi te gândeşti,
Îți dai seama că acasă
Te aşteaptă tot ce eşti şi ce iubeşti.
O-ntâmplare fericită
Te-am visat aseară-ntr-un vis
Ce părea a nu se mai termina niciodată,
Ne plimbam printr-o pădure de vis
Ce părea a fi cea mai minunată vreodată.
M-ai cuprins uşor de mână,
Fără a-mi da seama la-nceput,
Am simțit trecând pe lângă mine-o lună,
Fără a mă gândi că a fost doar un moment scurt.
Şi uite-aşa, o iubire nemaisimțită s-a născut
În sufletele noastre arzătoare
Şi uite-aşa, inima ta dăruită mi-e scut
În viața asta neiertătoare.
Un gând şi-atât...
Ce-ar fi dacă timpul s-ar opri în loc
Şi noi am evita să mai greşim
În fața sufletului nostru?
Ce-ar fi dac-am îngheța preț de o clipă
Pentru a nu mai rosti cuvinte grele, neiertătoare
Până când soarele ne va-ncălzi?
Ce-ar fi dacă ne-am putea întoarce-n timp
Pentru a ne asigura că n-o să plouă
Atunci când cu ardoare am vrea să vedem lumea ca şi nouă?
Cât contează limba ta...
Limba ta e prețioasă, este tot ce ai mai scump
Limba nu-i doar ajutorul ce te ajută să grăieşti.
Unii acceptă, alții neagă
Însă rădăcinile spun clar
Că fac parte din poporul de atâta vreme amar.
Unii vor, alții refuză
Să fie catalogați români,
Însă acest lucru se vede
Atunci când limba vorbeşte.
Unii simt ceva în suflet
Atunci când imnul se cântă,
Alții doar aud un sunet
Ce nu pare să îi mişte.
Totuşi, la finalul zilei,
Când tu stai şi te gândeşti,
Îți dai seama că acasă
Te aşteaptă tot ce eşti şi ce iubeşti.