Neputință
Sunt îngeri, ce ne privesc zâmbind de sus
Sau triști ne mângâie obrazul,
Sunt acele speranțe ce-ncet au apus
Sub plânsul nostru...amarul... și necazul...
Sunt aripi frânte sub poveri prea grele
Ce sângerează-n stropi opaci de ploaie...
Duc serenade, bătăi de inimi spre stele
Când sngele dintr-un suflet curge șuvoaie.
Sunt lacrimi arse, ce nu pot sa mai cadă,
Ci stau ferecate în suflet, ascuns și adânc,
Sunt prinse-n lumină dar nu pot s-o vadă
Sunt sigilate-n sicrie-nghețate de zinc.
Sunt ape secate prin văi, lângă ochi,
Ce ani le-adâncesc mai vizibil, mereu...
Par urme lăsate de-a râsului stropi
Când ele sunt semne de plâns și de greu.
Sunt cioburi căzute din geamuri de suflet
Ce taie adânc, dureros, în cadere
Reflectă-n lumina un cântec, un urlet
Și scot la iveală - în ochi - o durere.
Sunt neguri uscate de-un plâns fără sunet
Ce-n cețuri de toamnă răsună profund
Și-n ceruri răspunde un glas ca de tunet
Ce-și cauta ecou-n al marii străfund.
Sunt valuri ce surpă credințe înalte,
Topesc cu-a lor spuma ce-i bun și frumos,
Răcesc inimi ce păreau a fi calde
Zdrobesc bolți albastre cu-n fulger tăios.
Sunt oameni...
Sunt fețe ce ies din tipare,
Dar pierd din vedere sublim curcubeu
Zdrobesc sub picioare momente amare
Se pierd sub văpaie de foc violaceu...
Sunt oameni...
Sunt inimi topite în prafuri de stele
Ce vor nemurire, iubire...
Vor cer...
Primesc doar o clipă ceruta-n tăcere,
Speranțe 'nghețate-n al timpului ger.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Tabitha P.
Data postării: 25 aprilie
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 270