Fluviul vieții

Ce ani fierbinți trăim, ce aspre vremuri,
Omule, te-ai rătăcit de drum,
Te-așteaptă umbre pândindu-te duium
Și-ți este frică, ești speriat și tremuri!
...
S-au dus din tine nădejdea și credința
Și dragostea s-a dus, dac-o fi fost,
Ce ispită grea ți-a pervertit ființa
De rătăcești într-una, fără rost?
...
Ce demon negru ți-a devenit stăpân
Cu ce te-a cumpărat așa ușor,
Cum de-ai ajuns să te pierzi, nebun
De-al vieții tale fluviu curgător?!
...
A cui chemare o asculți mereu
De te duci în beznă fără remușcare,
Străin de tine, străin de Dumnezeu?
Cine-a făcut din tine o-nchisoare?!
...
Ar fi bine să ieși din carapace
Din carapacea autoamăgirii,
Nu te întoarce împotriva firii,
În nicio-mprejurare, orice-ai face!
...
Din fluviul vieții tale curgător,
Bea pe săturate, fără încetare,
Luptă să fii liber și dacă te doare,
Dă-ți viața pentru viață, să fii nemuritor!


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Nicu Hăloiu poezii.online Fluviul vieții

Data postării: 27 aprilie

Vizualizări: 320

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Pocal (Monocristal)

Marchez epocal

Servind din pocal

In timp ce in fundal

Se aude muzical

Cum se apropie maniacal

Din infernalul abisal

Un asa-zis feudal

 

Cu o privire in agonal

Se prezinta punctual

Dar cunosc la nivel mental

Ca m ar sfasia ca un sacal

Pentru nepretuitul monocristal.

 

Printr-un act teatral

Se naste un moment conflictual

In timp ce instictual

Lovesc intelectual 

Si rasar triumfal

Trimitandu-l procesional

Inapoi in infernalul abisal

 

Marchez epocal

Servind din pocal

Cu dispreț, privesc superficial

Pe raftul piedestral

In miezul monocristal

Savoir, penser, rever. Tout est lă

Rasuna din peretii de metal

Dar e alt cantec funeral

Lipsit de moral

 

Mai mult...

Sistem

Frumusețea plaiului natal
O distruge-o țară-ntreagă
Gustul și mirosul de metal
Rămâne totul o pârloagă

 

Creștinul se preschimbă în ateu
Când cerul nu se vede
Omenirea are cât mai mult tupeu
Și cel mai păcătos începe-a crede


Dar totul în zadar
Propria voce n-o-nțelegem
Scăparea va fi un dar
Se va risipi acest blestem

 

Păcăliți de libertate
Un suflet de doi bani
Plin de durere și păcate
Trec zile, ani

 

Omul a fost este si va fi
Greșeala universului pe veci
Poți aduce mii de jertfi
Dar în rai n-ai cum sa pleci

 

Rezolvă oare o problemă?
Frânghia legată de gutui
Evadarea din sistem
Patru scânduri și un cui

Mai mult...

Frunze ?

Tu nu vezi, dar cade frunza
Trece brusc şi nevoită
Fiind verde, dar lovită
Vîntul bate - cade frunza.

Tu n-auzi, dar cade frunza
Lin coboară şi-nplinită
Ca o rază, obosită
Dureros cînd cade frunza.

Tu nu ştii, dar cade frunza
Sus se vede-ndepartare
N-a plecat de bunăvoie
Timpul trece - cade frunza.

Mai mult...

Privește prin ochii mei

E prea mare ambuteaj
Din cauza starilor insipide,
In sticle gasesc acelasi mesaj
“Scuze, promit sa nu mai deranjez”


N-am nevoie de inca un bandaj
Sunt satul de scuzele morbide
Du-te sus la ultimul etaj
Sa vezi destainuirile obide

 

Da’ priveste atent urmele de siaj
Cum mananca din acelea-si blide
Si tulbura apele oceanelor de bruiaj
Ca-s frati la bine, restul is vorbe perfide

 

Privelisti post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici care alearga cu fetele palide
In timp ce fericirea e taiata la montaj
Ca nimeni sa nu stie sa conchide

 

Mai mult...

Mreaja nopții gând

Auzind cum bufnița cheamă noaptea
Vorbind in spaima necredinciosului,
Se mai scurge de pe cer o stea
In răsăriturile necurate ale întunericului.

 

Drumurile mele, se scaldă usor,
Risipindu-se precum spuma marii…
Nu mai am nici-un singur dor,
Doar o simpla dorinta, data uitarii…

 

Nemarginitul infinit il tin intr-o palmă,
Lovind numai adieri de lumină
Si vesnicia o tin intr-o oră,
Precum raiul intr-o floare salbatică.

Mai mult...

Carne, sânge, suflet

1. Ațintiți îmi sunt ochii asupra lui

Și cum sclipirea din ochi nu mai există:

Jumătate este, jumătate nu-i

Inima-mi bate, mă uit prin fața-i tristă...

2. Aruncat pe câmp, lângă rând mari de mașini,

A murit stupid, jumătate...doar carne a lăsat,

Ce contează că trăim? și noapte, întuneric și lumini,

Realitatea-i doar în capul nostru, cine mai-nțelege ce a existat?

3. Sfârâind în tigaie, încinsă se aude:

O bucată de ceafă, suculența țâșnind.

Vezi doar foamea din stomac, și-n schimb auzi laude;

Nu sânge, nu țipete, dureri din curtea bunicilor venind.

4. Suntem oameni, nu suntem carne și sânge!

Suntem animale, da, dar oare Dumnezeu ne va primi?

Când viața ciclu-și urmează: fărâmă, celulă și pântece

Ne ducem, nu ne-ntoarcem, pentru ce ne-om istovi?!

5. Și totuși, ce sens gestul lui l-a avut?

Să demonstreze c-a sfârșit neînțeles...

Mă uit la ochii larg deschiși, oare l-a durut?

Să știi că te-ai sfârșit pe un câmp de șes...

6. Și că-n vâltoarea vieții consumând noi suntem

Tăind, măcelărind, înghițind, defecând

Carne, sânge, mai în sânge! să ne-aduceți vrem

Urând, invidiind, răzbunând, omorând...

7. Carne și sânge, pentru suflet mai e loc?

Uitându-mă la el mă-ntrebai, dar oare, ce sunt eu?

Un trup, o formă, o ființă sau deloc,

Un fost, un va să vină, un acum, niciodată sau mereu?

8. Că sufletul este din carne și sânge, în schimb

Îl tai, îl spânzuri, îl îndoi, îl crești, îl mistuiești

Cu patima fizică, cu stres, durere, neajunsuri, îl plimb

Din bine în rău, din tristețe în fericire, oare-l miluiești?

Mai mult...