Urletul Iernii

Ce credeți Bă!? Că țara v-aparține?
Că din născare sunteți voi stăpâni?
C-aveți voi drept de viață și de moarte,
Pe aste suflete ce se numesc români?

Ce v-ați proptit statui în fruntea țării,
Ce draci de adeziv a-ți folosit ?
Că nici acizi ce-ngăuresc metalul
35 de ani de acolo nu v-au dezlipit.

Câte averi voita-ți să mai strângeți
Sute de ani voi credeți că trăiți
Ori 10 generații de-ale voastre,
Bogate, toată viața vreți ca să le știți.

N-ați fost și voi din dragoste făcuți?
Din tată și din mamă, nu v-ați fi născut?
Sau din al iadului cazan cu smoală,
Demoni nebuni, pe voi v-au plămădit.

Vă închinați smeriți la cruci și la icoane.
Și credeți că pe Domnul îl slăviți.
Cu rânjetul sălbatic și demonic,
Sub talpa voastră totul, voi striviți.

Incompetența voastră-i foarte mare
Nici bine voi româna nu o știți.
Și zeci de ani v-am da ,dar nu veți poate
Să zugrăviți ce altu-a construit.

Cât de frumos voi,ne-ați mințit în față
Eram orbiți de-a voastră mască neagră.
În timp ce prin spitale îngeri ne zăceau prin morgă
Vă perindați nevinovați prin fața noastră.

Voi ați distrus cultura și moralul
A celor ce-au muncit o viață-ntreagă
Ați înjosit bătrâni,copii și mame,
Cu neclintita voastră aroganță

Ce trsăriți? Vi se cam duce timpul.
Vă-ngheață sângele păgân în vene?
Dar face-ți cozi, va rog, spre purgatoriu
Acolo unde voua va e locul.

Și din puținul meu,ți-am dat și ție.
Și din surâsul meu ,pe tot la-m dat.
Am împărțit cu drag și bucurie
Speranțe dulci din suflet sfărâmat.

Căci, am crezut că bunătate-ai dreaptă
Și am crezut că peste tot e așa ...
Făr a clipi și cu privirea oarbă
Să-ți pui nădejdea-n oamenii ,din fața ta

Am mai crezut că tot iubind din suflet,
Forțezi furtuna să se risipească
Si că în suflet negru ,poți sădi lumina
În el s-aduci mici raze de speranță

Cine a creat cuvântul bunătate?
Și cine a-șters de mult cu el pe jos?
Ce om nebun să fi ? Câte păcate ?
Sa-l vinzi lu necuratu fără rost !

Retrospectiv ,acum, privind la tot
Încerc să înțeleg natura umană.
Sa-ți vinzi la diavol suflet fără rost?
Ce să primești pe el? Iluzii ce se sfarmă!

Poate că doar așa-i natura umană.
Să le-nțelegi pe toate-i de prisos
Și diavolul e tot cu chip de înger
Și el a decăzut din cer împărătesc.

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

Oktober igjen på åsene

Gule og røde tepper.

Sølvskyer passerer i bølgene

Og syng kjærlighet til hanen.

Jeg ser alltid på barometeret

Og jeg grøsser når det synker litt,

For solen blir mindre

I diameter.

Men under den varme himmelen som i mai

Hvite dager går forbi dager,

Mer ustadig og mer

Subtil…

Utidig forsinket

Høstturer gjennom hagene

Med foldene til klamydaen fulle

Av krysantemum.

Og hvordan den knapt flyter i bevegelse

Som en markis

Som hele universet

Se tilbake på dem med overraskelse, -

En forvirret flaggermus

På grunn av hennes jomfruutseende

Han ble gul, forvirret

Og følelsene blomstret

Den andre gangen…

Izvor, izvor, izvoraș

Prin munte covoraș,

Cu apa limpede și rece

Îl încânți pe cel ce trece.

Susurul ție o cântare

În natură-i o încântare.

Păsărele-n tril divin

Îți țin isonul, te susțin.

Iarba verde pe cornișă

Cu stânca se încrucișă,

Și crează un lichen

Al naturii fenomen.

Iar în jos, la poale

Muntele face cărare,

Către piscurile înalte

Unde vulturii au halte.

Florile sub lumina solară

În poiene stau să răsară.

Insectele-s numeroase

Și se-nșiruie curioase.

Noaptea se lasă-n curând

Liniștea naturii-nconjurând.

Doar izvorul mai susură

Și clipocește fără măsură.

Pădurea scuipă uscături,

Pârâul spumegă -n gunoaie,

Rage fiara prin deșeuri,

Suflă vântul a văpaie.

Sub un soare arzător 

Tușea trilul rătăcit 

Prin ambient de fumător,

Ce cuibul i l- a pârjolit.

Sfârâie -n văzduh scântei,

Geme scoarța,se sufocă,

Arde sub tălpile haitei,

Ce fuge oriunde de frică.

Stropi bolta-mpovărată

izul rânced și cărbune;

De sudoare -nfierbăntată

Plânse cu amărăciune.

Limbile de foc răpuse 

Se mai zbăteau, mocnind;

Se retraseră supuse,

Calvarul spulberând.

O liniște ce-ți dă fiori,

Învălui pădurea arsă;

Doar un cărd de ciori 

Roia peste nebuloasă.

Seară de seară

Ies la geam.

Așteptând să cadă

Ploaie,măcar un gram. 

Tristă,cum mereu mă simt 

Îmi place cum adie vântul.

Ploaia vine,o presimt

Doar ca să-mi alunge gândul. 

Gândul,care nu mai pleacă

Nici măcar de îl alung,

Ploaia asta deja mă seacă

Și mii de lacrimi mă străpung. 

Ploaia se revarsă

Pe obrajii mei de sticlă

Nu o să se oprească

În neant circulă

Stropii cad pe haine

Udă tot în jur

Lasă urme cristaline

Iarna ca un țurțur

Se anunță furtună

Din ochii mei de safir

Fulgeră și tună

Parcă sunt un vampir

Nori nu dispar

Mă urmăresc neîncetat

Nu știu de unde apar

Picături se varsă pe asfalt

Acestea sunt lacrimi

Exprimate în singurătate

O mie de inimi

Care sunt destrămate

Pe linga luna printre nori

pamintul bratul isi desface

si vintul cerne chiar in zbor

o stea ce parca se preface.

Si fulgerind in strigat dens

si apasind o alta raza

Se scutura un univers

Un univers ce ma mai lasa.