Setea stropilor de soare

Prin volbura de fum

Doi ochi alunecau 

Pe marginea de drum,

O veste năzuiau..

Chemau din depărtări 

Ființa tare dragă,

O strigau din zări 

Lacrima s o șteargă ..

Căci dorul mistuia 

Trupul pustiit

Și vântul bântuia

De jale chinuit.

Norii triști apasă 

Pe obraz curgând,

Despărțirea nemiloasă 

Amorțise -n gand...

Sub cerul prăbușit 

Făptura se frământă 

Într-un plâns înăbușit 

De-o inimă frântă..

Vântul scârțâie din scoarță, 

In toiul nopții pus pe harță. 

Smulge ramura, o frânge, 

Pomul întristat, o plânge.

Stropi tăcuți de ploaie 

Cerneau din bolta cenușie 

Curgeau pe zid șiroaie, 

Țopăind prin bălărie. 

O stafie da târcoale 

Pe la fereastra fumurie, 

Rasucindu se n spirale,

Stârni duhul de furie. 

Um om al străzii o zări 

De sub jgheabul din carton;

Dar poate i se năzari 

Din hiba unui neuron?..

Zăcu din nou in toropeala 

Pe o scândură mucegăita;

Gându I se puse pe tanjeala 

Pentru inima i rănită..

Printre alge mișcătoare 

Două lebede pluteau;

Veneau din depărtare 

Și pe valuri dănțuiau.

Culegeau din apäraie, 

Unduindu-si grațios

Penajul in șiroaie 

În ritm silențios  

Vântul le da târcoale, 

Ciufulindu le obrazul, 

Împrăștiind petale, 

Dezlănțui talazul.

Înaripatele sublime

În tandem pecetluit 

Întrupau la înălțime 

Visul de a fi iubit..

Te dor oasele, bătrâne, 

Din rărunchi trosnesti și gemi.

Nu mai speri ziua de mâine 

Si de umbra ta te temi.

Uscativ, palid la față 

Zaci in scaun cu rotile 

Si te scufunzi in ceață, 

Blocat în vorbe inutile.

Pufai din țigara stinsă, 

Sorbi din paharul gol;

Iar povestea ta nescrisă 

E ferecata  la subsol.

Joci in lumea ta fictiva, 

Te complaci la izolare

În odaia ta captiva 

Fără cer ori soare..

Din coltul tăcut răzbate 

Radioul îmbătrânit cu tine;

Notele -I șterse și mate

Te imită in suspine..

Moșule, deschid fereastra 

Nu mustra,nu bombani:

Nu te -mpotrivi și basta 

Sa -ți vezi rostul de păianjeni...

Viața e o luptă,

De păcate suptă,

Cinstită de virtuți,

Prețuită de cei muți.

Cei orbi o venerează,

Topiți după o rază.

Cei surzi o fredonează ,

Impulsiv o urmează.

Cei țintuiți in cărucioare,

Se ascund în ea,sub soare.

Cei proscriși o chinuie,

Negând a ei linie.

Cei bătuți de necaz,

Fac de valoarea ei haz.

Cei rămași goi subit,

O suportă doar silit.

Cei ce respiră huzur,

Se poartă cu ea dur,

Cerându-i chiar tribut 

Cu o grimasă de temut.

Cei uitați,a nimănui 

Bat in peretele ei cui.

Cei înzestrați cu har 

Ii ridică un altar.

Cei suferinzi o imploră,

O sună din oră În oră.

Cei născuți o leagănă,

Cei bătrâni o deapănă.

Iar moartea ii râde n nas 

Și o pândește pas cu pas..

Pogorâ din Cer

De regrete copleșit,

Călăuzit de înger 

Un convoi mâhnit..

Fusese izgonit 

De Judecata Sfântă,

Ce l bănui nepotrivit 

Pt ținută influentă..

Mâniat din insolență 

Creatorul venerat,

Abuzat în toleranță,

Din abis a fulgerat..

Se-ntristă în adâncime 

De ignoranța lumii,

De lipsa ei de mărinimie,

De dușmănia firii..

Hoinărise prin mulțime 

Cu speranța încă vie;

Să distingă -n omenire 

Un prilej de bucurie..

Sub sălciile plângătoare, dorul curge lin

Mai în jos de ele, un lac încărcat cu nuferi rozalii

Adie vântul prin frunza tremurândă

Soarele se ascunde după pădurea blândă.

Se-ntind pe valuri line petale rătăcite

Povești nepovestite, de suflete iubite

Și-n liniștea profundă, tăcerea a-nceput

Dând acord îndrăgostiților pentru încă un sărut.

Lacul codrilor iluștri

Încărcat cu cer de aștri

Reflectează asupra-mi harul dragostei

Și vindecă prostia de după moarte a pacostei.

Doi îndrăgostiți, doi supuși la decedat

Unul suferind,celălalt fiind decapitat

În mijlocul pădurii, în acest lac

La fund de el șade un trup femeiesc și un bărbătesc cap.

Cer, pământ, apă și foc

Voalul nopții plin de stele

Munți, câmpii și văi adânci

Ploie în  stropii mai mari ,mai mici

Cer  cusut pe orizonturi,

Niște noțiuni concrete,care

Dispersate,adunate 

Sub un numitor comun

Face un tot ,pe care Domnul,

 L-a asezat pe orbită

Ca dar și ispită 

Și l-a numit Pământ.

retragere-n

intimitatea sinelui

timpul s-a oprit

pe-o treaptă a regăsirii

Înghețat Pământul,

Amorți cuvântul 

Pe buzele Cerului,

În geamătul norului.

Lacrimi încremenite

Sclipeau înțepenite

Din privirea degerată 

Pe ramura crestată.

Șuierul de crivăț 

Stârnise un dezmăț 

Pe străzile umbrite 

Și de ger zbârcite.

Tremura făptura,

Curmând picătura 

Sub plapuma de nea,

Ce sub pași scrâșnea.

Firavă o rază 

Pe obraz pictează,

Oglindind în captură 

Firescul din natură.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoli

For en stubbe, for en klage om høsten...

Og den ville veden hyler -

I sneglene runger en bom,

Og damen starter mer ynkelig.

- Hør, du, godt, honnig,

Ikke gråt og ikke vær redd -

Hør hvor hardt, fra dypet,

Jorden for ham kaller oss...

Cad grăbite pe aleea

Parcului cu flori albastre

Frunze moarte, vorba ceea,

Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată

De mătasa unui nor,

Visătoare trece-o fată

C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate

El se uită-n jos posac.

Ea striveşte foi uscate

Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă

Cu priveliştea sonoră,

Merg aşa, cam la distanţă,

El major şi ea minoră...

Fall in the park

Falling swiftly on the alley

Of the park with flowers blue

In a long autumnal rally,

Dead leaves—as our dreams are, too.

In the light that’s softly sifting

Through the silken cloud below,

Dreamily a girl is drifting,

Sergeant major in her tow.

Timid, flushed, and all aflutter,

He looks down, very confused,

She is squashing leafy clutter.

Under her small patent shoes.

And in a refined discordance

With the view that’s ever finer,

They keep walking, at a distance,

He a major—she a minor.