NOCTURNĂ 3

    Ploaia se cerne mărunt, din cerul pustiu 
    Vântul străbate copacii dintr-un miez cenuşiu 
    Picăturile grele, salvează petale în culoare 
    Într-o unică şi singură formă de floare… 
    
    Frunzele verzi, în cadenţă, nebune 
    Dansează ca mierea ce curge pe strune 
    Un vârtej nesfârşit ce scoboară din nori 
    Cârduri de stele şi de cocori… 
    
    Roua pe frunze străluceşte discret 
    Încercând să ascundă a lunii secret 
    În liniştea multă, ciute şi cerbi se arată 
    Îndreptând cu blândeţe a lumii erată… 
    
    Doar izvorul ce curge în tihnă, domol, 
    La buza pădurii înscrie ocol 
    Socoteşte în taină biruitor 
    Timpul ce trece nemuritor…


Categoria: Poezii despre natura

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online NOCTURNĂ 3

Data postării: 6 aprilie

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 398

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

PESTE TINE

    Păşeşte încet. Cu grijă. 
    Nu stârni ecouri în sufletul meu. 
    Fiindcă, acum, mă hodinesc. 
    
    Veghează-mi somnul. Asupră-mi. 
    Şi dacă m-agit, sau tresar, 
    Sărută-mi lacrimile ce-mi ard ochii. 
    
    Vorbeşte-mi. În şoaptă. 
    Numai aşa, liniştit voi putea, 
    Să visez catedrale înalte. 
    
    Atinge-mi trupul. Uşor. 
    Cu vârfurile degetelor, 
    Precum orbul cetind într-o carte. 
    
    Dormi. Aici, lângă mine. 
    Osteneala ta va fi răsplătită, 
    De umbra trupului meu. 
    
    Peste tine.

Mai mult...

ȘI IATĂ

    Şi iată, cuvintele răzbunătoare-au crescut, 
    şi au căzut în mine, ca nişte ecouri, 
    stârnind adormite, albe maree 
    ce-acuma-mi sfâşie pieptul...
    
    Şi iată că, fără ruşine, 
    inima mea e smulsă afară, 
    să vadă lumea cu ochii miraţi 
    rănile din care se scurge lumina, 
    că sângele meu, nu mai e sânge,
    că-n venele mele, curge aur topit, 
    că-nsetate buzele mele, 
    oțet, au sorbit...

    Şi-am murit
    dorind câmpul cu florile 
    ...umbra pleoapelor mele 
    sub care adastă cerul cu stelele...
    şi toate visele mele,
    -n care, marea-mi susură valurile…

Mai mult...

FII ÎNGERUL MEU

    Fii îngerul meu,
    Cu aripile deschise,
    Să mă cuprinzi la sânul tău,
    Eliberat de vise...
    
    Fii îngerul meu,
    Poartă-mă-nalt,
    Spre infinit,
    Visul meu împlinit...
    
    Fii îngerul meu,
    În sufletul meu,
    Întâia mea dorinţă -
    Celesta mea fiinţă...
    
    Fii îngerul meu,
    Îmbracă-mă-n tine -
    Fii haina mea,
    În negura morţii.

Mai mult...

MESAJ DE DINCOLO DE TRUP

    Mirifică lume de umbre-albastre,
    cât eşti de aproape, de visele noastre,
    toţi trec prin tine, nimeni nu vede,
    adâncul din lacuri, zdrobind bradul verde...
    
    Mi-e inima-ndreptată, spre cele patru vânturi, 
    Mi-e mintea luminată, de zeci de mii de gânduri,
    simt spiritul că-nalţă, aripi spre Dumnezeu,
    simt că ceva se schimbă: în mine nu sunt EU!
    
    Simt că atomii-n mine, stau gata să pleznească, 
    nu-mi mai încap în piele, în strâmta mea carcasă,
    şi evadez în fine, mă pierd în Univers, 
    spre vidul gol ce-adastă, la viaţă, ca un vers...
    
    ... văd... ceilalţi m-aşteaptă încremenind secunde, 
    tăcerea grea se lasă, în şiruri mici de unde...
    nu mai există Spaţiu, nu mai există Timp, 
    eu sunt acuma, un Excelsior incandescent...

Mai mult...

EU, TU...

Eu sunt ca tine-acum:
Tăiat din umbra ta,
În geană de lumină.

Un flutur ce-și aplaudă
Frenetic, în culori, 
Mimosa din grădină.

Tu ești ca mine-acum:
Un nor lipsit de griji, 
Plutind pe-o mare-albastră. 

O stea lucind timid
În cupa lunii albe, 
Ce-mi bate la fereastră. 

Mai mult...

IARNĂ SUBLIMĂ

    Printre funigei de zăpadă, haotic dansam,
    Fără să-mi pese de lume, habar nu aveam,
    Ningea liniștit peste-a felinarelor lumină,
    Poleind cu aur curat întreaga zare divină...
    
    Zăpada groasă în straturi caste se-așează,
    Îmbrăcând copacii ce încă mai visează,
    Iar vântul rece, plăcut, își tot susură dorul,
    La călătoarele păsări, uitându-le zborul...
    
    Pășesc pe drumul amorțit sub omăt,
    Ascultând zurgălăii și-al colindelor freamăt,
    Pe uliți sătenii, slăvesc în Ajun de Crăciun,
    Nașterea Domnului nostru cel Bun...
    
    Sub cerul acesta albastru, cu stele pictat,
    Pacea în taină, coboară încet, peste sat,
    Iar în lumina blândă, divină și sfântă,
    Iarna sublimă, peste toată suflarea, cântă...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Regina nopții

Noaptea din nou apare
Ca o plapumă neagră peste pământ.
Apare ca o dulce alinare
Și-mi eliberează tot ce am în gând.

 

Apare Luna, regina nopții,
Iar pe obraz îmi curge lacrima,
Lăsând în urmă durerea morții
Ce mi-a întunecat inima.

 

Și mă uit din nou pe cer,
Văd stelele uitându-se la mine,
Care pe rând în ochii mei pier
Astre nemiloase, de durere pline.

 

Durerea o văd și-n lac,
O durere nesfârșită.
Și mă pun pe mal să zac.
Oare va pleca durerea asta cumplită?

Mai mult...

Gerul

Peste țară a domnit 

Gerul rece și cumplit

Ne-nghițit căsuțele

Mia-nghețat mânuțele.

 

A pictat și flori de gheață

Chiar acum de dimineață

Soarele ni l-a furat

Și cu nori l- a astupat.

 

Fulgi de vată ne-a adus

Chiar acum pe la apus

Gerul crud și morocănos

Este chiar caraghios.

 

Săniuș a pregătit

Și copiilor a șoptit

Hai ieșiți acum afară

Nu vă mai uitați la oră.

Mai mult...

SĂ NU MĂ MINŢI

    Să nu mă minţi 
    Că nu mai e ger, 
    Şi-afară e soare 
    Şi-i soare cu dinţi... 
    
    Să nu mă minţi 
    Că demult nu mai ninge, 
    Când fulgul de nea 
    Obrazul îmi frige... 
    
    Să nu mă minţi 
    Că zăpada-i topită, 
    Când gloata de-afară 
    De bocanci mi-e lipită... 
    
    Să nu mă minţi 
    Că stârcii năvalnici 
    Zburat-au pe culmi, 
    Primăvăratici... 
    
    Să nu mă minţi 
    Că zarva de-afară 
    Nu-s doar colinde, 
    Ci cântec de primăvară…
    
    Să nu mă minţi 
    Fiindcă eu ştiu 
    Că anul cel vechi, 
    Nu moare-n pustiu...    

 
    Iar oasele-mi reci 
    Mi le-adun lângă sobă, 
    Căci încă mi-e frig 
    Să nu mă minţi… 

Mai mult...

tandem cu Moku/3

și-n noaptea liliachie

a ninsorilor primăvăratice,

sub galopul inorogilor,

o revărsare de cascade

tulbură somnul bobocilor.

apoi

“un tril de păsări sidefate

plutește lin, ca o chemare,

peste păduri încremenite

de vraja veche-a unei zâne

ce-și cântă dorul pe-nserat.”

Mai mult...

Iarna de Stela Enache în daneză

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

 

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

 

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

 

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

 

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

 

Vinter

--- 1 ---

Fra luften sigter den frygtelige vinter skyerne af sne,

Lange omrejsende trojanske heste samlet i en bunke på himlen;

Flager flyver, svæver i luften som en sværm af hvide sommerfugle,

Spreder kuldegysninger på landets blege skuldre.

 

Det sner om dagen, det sner om natten, det sner igen om morgenen!

Med en sølvkæde klæder det stolte land sig;

Den runde, blege sol er varslet blandt skyerne

Som en drøm om ungdom blandt årene, der gik.

 

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.

 

--- 2 ---

Men sneen stopper, skyerne flygter, den ønskede sol

Det skinner og fjerner havet af sne.

Her er en let slæde, der går over dalene...

Ranglen lød i den muntre luft.

 

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.

Mai mult...

SFÎRȘIT DE TOAMNĂ…

Privesc toamna despletită cum pleacă printre nori
Eșarfa ei se-ndepărtează de mine și de flori.

În jur i-un stol de fulgi, ștrengarii deja dansează
Sunt paji veniți din iarna ce-ncet, încet se-așează.

Am  s-o aștept cu vechiul șal de gânduri încălzit
Ca pe un oaspete din depărtări bine venit.

La ceas târziu, noaptea îmbracă recele mantou
Iar un poet așează, pe albă foaie, un stilou…

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍