Asfințit de primăvară

Se scurge Mai prin degetele serii,

Și albul din cireși s-a scuturat,

E ultimul parfum al reînvierii,

Pe care vântul ni l-a împrumutat.

 

Mugurii verzi s-au preschimbat în frunze,

Iar verdele e crud, dar mai tăcut,

Se pierde-n umbre vremea de demult,

Iar glasul păsărilor a tăcut.

 

E asfințitul blând, o presimțire,

Când liliacul se usucă-n prag,

Se duce-o lume, mândra ei sclipire,

Lăsând în urmă tot ce-a fost mai drag.

 

Mai e puțin. Se stinge-ncet visarea,

Și macii roșii bat de-acum la geam,

Se schimbă iar și cerul, chiar și marea,

Pierzând parfumul ce mult îl adoram.


Categoria: Poezii despre natura

Toate poeziile autorului: Edy.Eduard2000 poezii.online Asfințit de primăvară

Data postării: 8 mai

Adăugat la favorite: 5

Comentarii: 4

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 263

Loghează-te si comentează!

Comentarii 4

Alte poezii ale autorului

Descântec de Mai

Prin marea de verde si floare,

Ne pierdem cu pasii grăbiti

lar mai, cu bratele-i de soare,

Ne strânge la piept, fericiti.

 

Se simte în aer un cantec

Parfum de cires si de dor,

E-al vietii suav descântec

Purtat de un vânt călător.

 

Te uită cum totul învie,

lubirea e-un dar infinit

În mai, orice clipă e vie

Sub cerul curat, însorit.

 

Mai mult...

Amintire de primăvară

În cufărul cu vise, sub straturi de uitare,

Am regăsit o ramură cu muguri de cais,

Era dintr-o duminică scăldată-n alb și soare,

Când lumea se trezea ușor, ca dintr-un vis.

 

Parfum de pământ ud și iarbă crud-înfrântă,

Se furișa prin geamul deschis spre asfințit,

Și-un cor de păsări nevăzute, ce-n livezi mai cântă,

Vestise tainic timpul ce-n flori s-a risipit.

 

Mai simt și-acum pe frunte acea suflare blândă,

A vântului ce-aduce arome de zambilă,

Când umbrele amiezii stăteau cuminți la pândă,

Iar viața se așterna pe foi ca o idilă.

 

E amintirea unei primăveri ce nu mai vine,

Dar care-n noi păstrează un verde nesfârșit,

O lume-n care cerul lumina mai bine,

Și orice zâmbet cald era un răsărit.

 

Deși au trecut anii și ierni s-au așezat,

În piept mai bate ritmul acelui vechi april,

Căci tot ce-n primăvară a fost cu drag lăsat,

Trăiește-n amintirea omului-copil.

Mai mult...

Ploaie de mai

Coboară cerul în fâșii de mătase,

Peste grădina cu miros de tei,

Se spală praful de pe vechi ferestre

Și tremură sub stropi măruntul clei.

 

Nu-i plâns de toamnă, gri și obosit,

Ci e un ropot tânăr, plin de viață,

Ce cheamă verdele din ramul adormit

Și dă pământului o nouă față.

 

Miroase-a iarbă crudă și a flori,

A liliac ce-și pleacă fruntea grea,

Iar printre nori, luciri de sărbători

Anunță c-o s-ajungă vara. 

 

Se joacă ploaia-n bălți de catifea,

Ca un descântec șoptit pe la geam,

În luna mai, chiar inima ar vrea

Să fie mugur înflorind pe-un ram.

Mai mult...

Pentru cea care aduce răcoarea în viața mea

Vara e-o mare de aur, o flacără-n lanuri deschisă,

Ea e umbra din arbori, o taină de nimeni cuprinsă.

Anotimpul e strigăt de greieri și arșiță grea pe pământ,

Ea e adierea de seară, un șopot de ape și vânt.

 

Vara e fructul ce crapă sub soarele crud, nemilos,

Ea e seva ascunsă, parfumul discret și mieros.

Dacă vara e zâmbet de soare pe cerul de-albastru aprins,

Ea e furtuna ce vine cu tunet și dor neînvins.

 

Una arde în miazăzi, sub văpaia ce totul consumă,

Cealaltă e roua ce stinge a zilei lungă trudă și spumă.

Vara e trupul naturii, expus, generos și solar,

Ea e sufletul lumii, un tainic și proaspăt altar.

 

Iar când soarele cade învins în brațele serii,

Vara își pierde arșița-n faldul tăcerii.

Atunci se topesc, într-un singur contur,

Ea... marea liniște, și vara... cerul pur.

Mai mult...

Candele de mai

Pe ramuri verzi, lățite-n soare,

Răsar mândre flori de castan,

Sunt piramide-n sărbătoare

Ce vin în fiecare an.

 

Nu ninge rece, ci cu floare,

Castanul, rege-n alb veșmânt,

Își poartă mândra sa onoare

Sub cerul liber și sub vânt.

 

Sunt candele ce ard tăcute

În parcul plin de pași, de dor

Treziți din iernile trecute

De albul lor strălucitor.

 

Iar când se scutură pe stradă,

E un întreg și alb descânt,

Și trecătorii stau să vadă

Cum ning petale pe pământ.

Mai mult...

Cercei de mai

Te-ai urcat desculță-n pomul plin de soare,

Cu rochia-nflorată și ochi de peruzea,

Ești cea mai dulce și neastâmpărată floare,

Ce-a înflorit în mai, în grădina mea!

 

Îți pui după ureche perechi-perechi cireșe,

Și râzi cu poftă, mușcând din fructul crud,

Iar eu, pierdut în pletele-ți rebele, 

Doar muzica din pașii tăi o mai aud.

 

Ai gura roșie, mânjită de dulceață,

Și-mi furi o sărutare cu gust de primăvară,

Ești toată o lumină, o poftă de viață,

Ce face timpul, ca stă in loc... sa pară. 

 

Hai, prinde-mă de mână, să fugim prin verdeață,

Cu buzunare pline de sâmburi și de dor,

Ești cireașa mea de mai, cu rouă pe față,

Și te iubesc așa... de mor❤️

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în daneză

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Efterårsfølelse

 

Efteråret er kommet, dæk mit hjerte med noget

med skyggen af et træ eller bedre med din skygge.

 

Jeg er bange for, at jeg ikke vil se dig igen nogle gange

at jeg vil vokse skarpe vinger op til skyerne,

at du vil gemme dig i et fremmed øje,

og han vil lukke sig med et blad af malurt.

 

Og så nærmer jeg mig stenene og tier,

Jeg tager ordene og drukner dem i havet.

Jeg fløjter månen og stiger op og forfalsker den

i en stor kærlighed.

Mai mult...

Ploaia

Printre nori de promoroacă 

Raze firave de soare 

De-a v-ați ascunselea se joacă,

Împrăștiind a toamnei boare,

 

Pomii-si scutură podoaba 

Sub a vântului suflare,

Ruginise chiar și iarba,

Ofilind urma de floare.

 

Raid de păsări călătoare 

Creiona pe cer petale.

Își luă avânt să zboare,

Dănțuindu-se-n spirale.

 

Ploaia tropăie pe case,

Pe ferestre se prelinge,

Pe la colțuri se retrase,

Unde molcom plânge..

 

Calcă -n baltă și noroi,

Coborând din deal la vale 

Cu pași iuți și tărăboi,

Străbate câmpuri în escale.

 

Se lungi pt o clipă 

Pe obrazul unui lac 

Și fu potolită -n pripă 

De-al timpului tic tac..

Mai mult...

Octombrie de George Topârceanu în engleză

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

 

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

 

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

 

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

 

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

 

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

 

October

 

October has left on the fields

Yellow and red carpets.

Waves of silver clouds pass by

And roosters sound like love.

 

I always watch the barometer

And I shudder when is goes down a little bit

Because the sun is each day smaller

In diameter.

 

But under the warm sky as in May

White days follow one another

Even more shifting and more

Subtle...

 

Gone late untimely,

Autumn is walking through the gardens

With plaited mantles full

Of (chrysanthe)mums.

 

And it is hardly floating on its way

Like a marchioness

As if the whole Universe

Is watching after her surprised.

 

A lily, confused

By her missy appearance,

Turned yellow and went mad

And blossomed with excitement

For the second time...

Mai mult...

flux de poeme naani /58

acord de chitară-

în singurătatea-i siderală

luna pare

ireală

Mai mult...

Note de Mai/4

luna trece alene

peste-ntinderi de ape;

lebede-

într-o legănare de trestii,

îi sorb lacome-nsuflețirea;//

dangătul clopotelor

înăbușă tristețea-n

 cercuri concentrice.

 

 

 

 

Mai mult...

PASTEL...

    Era, ca şi cum întâia oară, 
    cu ochi blânzi de căprioară,
    ochi măriţi de spaime-ncetinite, 
    - lacrimi fără de cuvinte - 
    văzu cerul, şi-l pictă înalt, 
    ne-ntinat, albastru, cald... 
    curgând - mângâiere lină – 
    în pasteluri de lumină,
    peste-ntreg oceanul, 
    topind în culori mărgeanul 
    valuri verzi bătând nisipul, 
    modelând în sunet timpul...
    
    De multe ori am coborât adânc în mare, 
    să caut perle-n umbră de coral, 
    ce strălucesc ca diamantele lunare,
    şi au reflexe de opal...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍