Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în daneză
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Efterårsfølelse
Efteråret er kommet, dæk mit hjerte med noget
med skyggen af et træ eller bedre med din skygge.
Jeg er bange for, at jeg ikke vil se dig igen nogle gange
at jeg vil vokse skarpe vinger op til skyerne,
at du vil gemme dig i et fremmed øje,
og han vil lukke sig med et blad af malurt.
Og så nærmer jeg mig stenene og tier,
Jeg tager ordene og drukner dem i havet.
Jeg fløjter månen og stiger op og forfalsker den
i en stor kærlighed.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 30 septembrie 2023
Vizualizări: 400
Poezii din aceiaşi categorie
flux de poeme naani /51
jaluzele
filtrează tristețea chindiei-
fărâme din stele-s
pictate pe umăr
Ploaie
Oh, ce frumoasă e natura...
Ce splendoare chiar si cand plouă,
Chiar și când norii de culoarea jăratecului leviteaza deasupra codrului...
Când crângul tânăr se-ngălbenește,
Devine o culoare arămie
De o toamnă târzie.
O rafală se prelinge pe cerul cețos,
Și un tunet de culoarea lămâii își face loc printre norii pufoși,
Iar
Pe frunze cafenii se aștern lacrimi reci,
O urmă de oglindă,
Ce ușor se scurge,
pe solul fin, catifelat,
umed si umflat.
Tot codrul plânge verde si cenușiu,
Iar
Pe scoarța copacilor crăpate si adânci,
Se preling fire de in
transparente si senine
Ce reflectă peisajul :
lichidat si înmuiat.
Și frunzele ce-acoperă pământul ud si fad,
Sunt scrutate, biciciuite de ploaia de gloanțe ce cad.
Drumul spre casă
biată furnică,
umblând întunericul
fără o torţă –
va găsi ea oare drumul
printre atâtea spaime ?
*
noapte mohorâtă,
răsăritu-i departe
slabă nădejde –
nu uita întâmplarea,
pasărea dimineţii !
*
aud o cârtiţă
pe sub pământ e rece
ca un ochi de uliu –
cât nu moare speranţa
strălucesc stele !
*
dorm porumbeii,
puii flămânzi sub aripi
n-au nici o grijă –
somnul e ca o boare
Dumnezeu pretutindeni
*
să-i spui că ziua
i-a trimis înainte
călări zorile –
vai, Doamne, unde ai pus
aseară lampa ?
*
auzi broaştele
orăcăind în gârla
asta de sticlă ?
nici o stea nu-i aevea
într-un ciob de oglindă !
*
dar libelula ?
priveşte-o mai de-aproape
şi zi-i să fugă !
cum i-o fi scris furnicii,
la fel şi libelulii !
*
nu-i drept destinul,
oricât de ne-nsemnată
ea ţine cerul –
nu-ţi zic că universul
s-ar prăbuşi în moartea-i !
*
tocmai de-aceea
să izgonim gîndacii
strigând în noapte !
plângând mai bine! Doamne,
prea grea-i acestă cruce !
*
poftim ! şi vântul
se hâlţână prin frunze
în loc să doarmă !
iar ea aşa de mică
precum Sisif se zbate !
*
îi cade sacul
din firava-i spinare
şi-i toată udă -
doar ploaia mai lipseşte
Să umple-ntreg paharul !
*
de s-ar întoarce
cu ochii către lună
să ia lumină !
ce bun-ar fi un cântec
în locul gol să pună !
*
cine să cânte ?
la ora asta nimeni –
stăpân e somnul !
nimic nu-i imposibil
când cineva veghează !
*
auzi ? un greier
a început să cânte
din scripca-i fermecată...
altfel ar fi fost tragic –
pe cer, uite, şi luna !
*
dacă-i departe –
zadarnică speranţa
înmugurită ...
bobocii florii crapă
întotdeauna noaptea !
*
un vreasc de-a latul –
stupidă baricadă
ce-i taie calea ...
e loc destul sub dânsul –
problema-i întâmplarea !
*
dar tot se-ntâmplă...
şi nimeni nu încercă
să dea din aripi !
când sunt prea multe aripi
în faşă moare zborul !
*
să încrucişezi
doar mâinile la piept –
e nepăsare ...
eu zic că-i neputinţă –
altfel am fi departe !
*
vai, Doamne racul
prin iarba răscolită
spre ea se-ndtreaptă!
dar, uite, şi o capră
călcând iarba-n copite !
*
biata furnică !
nici suflet nu mai are
să ducă sacul ...
fără de el acasă
zăvoarele sunt trase !
*
tot mai aproape
se-aud venind ţânţarii –
de n-ar ajunge !
pentru atâta sânge
nu lasă ei măgarul ...
*
coboară frigul -
măcar de-ar sta sub frunze
pe pământul cald !
oriunde-ar sta furnica
numai norocul poate !
*
încătuşate
ni-s mâinile, Isuse,
în faţa vieţii !
suntem şi noi ca zeii –
stăpâni pe curcubeie...
*
nici nu mai mişcă –
încremenită pare
o limbă de ceas !
cum cade câte-o clipă
o alta se ridică ...
*
eternitatea !
la ce e bună oare
fără răsărit ?
nici asfinţit nu are -
şi totuşi se învârte !
*
priveşte-o ! e vie –
oricât de rece vremea
nu-i timpul ei...
zăpezile din iarnă –
albe priviri de ghiocei...
*
din nou încearcă –
să treacă peste vreascuri
nu-i cu putinţă ...
pe unele-i răşină,
pe altele-o lăcustă !
*
dacă se prinde –
lăbuţele-i firave
sunt fără scăpare…
chiar şi aşa lăcusta
deosebiri nu face !
*
uite că pleacă !
dumnezeul furnicii
alături de noi...
roagă-l s-alunge clipa
nepăzită de îngeri !
*
orele astea !
cimitire de hoituri
mereu nesătule –
în groapa amintirii
se furişează gândul...
*
năuci şi norii
prin faţa lunii –
cercuri de apă...
triste felinarele
agăţate de stele !
*
blestemat greier !
hai-hui prin noapte umblând
parcă nu-i pasă ...
vrăjit de propriu-i cântec –
a lui e-ntreg pământul !
*
atâta minte
cât greierul acesta
furnica n-are ?
instinctele-s aiurea –
un cerşetor e gândul..
*
te-apucă mila
văzând-o cum se zbate
în acelaşi loc ...
ocolul dimpotrivă –
deschide noi prăpăstii...
*
o frunză cade –
se-aşază drept, în drum,
ostentativă...
dacă mai cade una –
se crapă-n două cerul...
*
vezi corbul negru
pe creanga de mesteacăn
scrutând în noapte ?
îl bate alte gânduri –
nici pe-o măsea furnica !
*
ah ! liliecii !
simt sângele furnicii
pulsând în vene ...
mai rău nici că se poate –
cum să mai tragi nădejde ?
*
urâte păsări !
le-aş scoate dinţii
fără milă ...
dacă au fost lăsate –
un rost există sigur !
*
încă o frunză
îşi ia la revedere
căzând în moarte...
auzi ciocănitoarea ?
sub coji teroarea-i cruntă...
*
nimeni nu scapă
atunci când cruda soartă
îşi ia obolul...
furnica mai cu seamă –
ce-i este scris în frunte !
*
o broască saltă –
ţopăie prin preajmă
boldindu-şi ochii...
de-abia acum destinul –
alegerea-i cumplită ...
*
ce uşurare !
aproape-i heleşteul
departe gândul...
se umple miezul nopţii
cu ochi adânci de bufniţi...
*
trăsni-le-ar boala !
până şi-aici ajuns-au –
neruşinate...
ca orice sol şi ele –
colaterale pierderi !
*
noroc de şarpe –
se târâie prin frunze
cătând călcâiul...
când soarta e cu tine –
la fel e şi norocul !
*
e de mirare –
furnica nu renunţă
deşi sfârşită !
iar zorii dimineţii
nici gând să se arate...
*
un melc molatic
pe lângă dânsa trece
lăsând o urmă ...
şi viaţa lui firavă-i
la voia întâmplării !
*
o cochilie-i
mai mult decât ai crede –
descurajează ...
natura, mama noastră,
se oglindeşte-n toate !
*
hainul şarpe
se zvârle brusc, muşcând
din carapace...
nu-i fericit nici dânsul –
cum ar putea să fie ?
*
o încleştare
pe viaţă şi pe moarte –
o lume crudă...
când te-ai năsuct furnică –
viaţa ta-i o luptă !
*
gândacii negri
umblând prin întuneric
mă înfioară ...
târcoale dau furnicii –
ştiu ei de ce e-n stare !
*
ar vrea s-o-nhaţe
cu căngile lor hâde –
dar n-au curajul ...
un pas nu dă în lături –
mai multe vieţi nu are !
*
îi sare-n sprijin
călcând pe catalige –
o libelulă ...
priveşte-i ! rup pământul –
furnica-i suverană !
*
ecou de tunet
se sparge ca o nucă
deasupra noastră ...
nu-i mult şi cade ploaia –
de unde, Doamne, barcă ?
*
nenorocirea
nu vine niciodată
cu mâna goală !
suntem la mâna vremii –
iar vremurile-s triste !
*
poate de-aceea
furnica se învârte
ca un titirez !
ea simte dinainte –
efectul nu-l cunoaşte...
*
vezi fluturele ?
s-a pitulat sub frunză –
pleoştite aripi...
şi cinteza în cuibu-i –
ah, biată păpădie !
*
brunul păianjen
îşi strânge plasa veche –
va ţese alta ...
priveşte gărgăriţa ! –
dansează-n pas cu vântul...
*
omizi păroase
de frunze se agaţă
ca nişte bube !
spăşiţi doar canibalii –
în scorburi munţi de oase...
*
o caradaşcă
se poticneşte-n labe –
înspăimântată ...
sute de umbreluţe
sunt frunzele de brustur...
*
ca o scânteie
ce ţâşneşte din amnar –
pe cer un fulger...
atâta şerpuire !
şi-atât de rece soba...
*
o picătură
cutremură pădurea –
apoi un ropot ...
sar stropii din crenguţe
ca nişte libelule !
*
de-un pai subţire
s-a prins furnica –
strângându-l tare ...
dă-i, Doamne, tot norocul ! –
putere nu mai are...
*
mărunte ochiuri –
acuma-s repezi râuri
prăpăstioase...
furnica nu se-neacă –
oriunde-ar fi sfârşitul...
*
mii de gondole
par frunzele purtate
de ape tulburi...
la adăpost e viaţa –
instinctele-s deasupra !
*
fire de iarbă
ţin paiul strâns în matcă –
pe el furnica...
când prinzi cu dinţii vâsla
aproape-i izbăvirea...
*
nu lasă paiul –
îll strânge
cu-nverşunare...
tot mai departe-i casa
cu fiecare clipă !
*
din trunchiuri brazii
se frâng fără putere –
cumplit e vântul ...
un tunet de aproape
se sparge-n mii de ţăndări...
*
înc-o rafală –
de parcă spart e cerul
şi se goleşte...
puhoaiele de ploaie –
spre noi negre prăpăstii...
*
se duc la vale
covoarele de frunze –
un val năprasnic...
pământul gol se-adapă –
nespusă fericire ...
*
biata furnică !
s-a agăţat de-o creangă
plutind în salturi...
câmpia verde-n noapte
o baltă neagră pare ...
*
sclipiri de fulger –
pe valuri înspumate
o creangă zboară...
parcă pe-un cal sălbatic
furnica nu se lasă...
*
sfârşiţi şi norii
de-atâta zvârcolire
fac loc la stele...
se ţin de raze stropii
într-un ocean de galben...
*
cât vezi cu ochii –
doar iarba răvăşită
şi albăstrele...
parfum de flori prin ploaie –
şi mai încolo luna...
*
grămezi de vreascuri
se strâng la întâmplare –
oprite-n dâmburi...
unde o fi furnica ? –
vai, Doamne, ia-ne ploaia !
*
e tot pe creangă –
un punct în întuneric
mişcând adesea...
nu-i dragoste mai mare
ca dragostea de viaţă !
*
frumoasa lună
îşi despleteşte părul
ca o fecioară...
feriţi în lături norii –
tot ceru-i ca de ceară...
*
a stat şi ploaia –
mai cerne pe alocuri
ca dintr-o sită ...
de neoprit e vântul –
în jocul său de iele..
*
pământul reavăn
parcă surâde-n noapte –
şi-a luat obolul...
în urmă tot prăpădul –
aşa arată iadul ...
*
uite şi creanga
pe care-a stat furnica ! –
dar unde este ?
departe nu-i, fii sigur –
hai să privim prin iarbă !
*
pe-o moviliţă
furnica-şi spală faţa –
privind mirată...
nu ştie ce-i cu dânsa –
ce lume-o fi aceasta ?
*
sub raza lunii
pământu-i tot ce vede –
fără de capăt...
o linişte divină –
ca o îmbrăţişare...
*
întoarce capul –
pădurea e în spate
precum un monstru ...
cum de-a ajuns acolo ! –
şi cum de s-o întoarce ?
*
ar vrea să plece –
picioarele n-ascultă
parcă-s de piatră...
răbdarea-i sfatul minţii –
de-ar aţipi o clipă !
*
ziua-i aproape –
surprinzător norocul
care-o-nconjoară...
până atunci furnica
mai are multe cumpeni...
*
prin iarba moale
foşnesc anemic melcii
şi şobolanii...
şi-o cârtiţă flămândă
tunele sapă-n aer..
*
scurmând poiana –
un porc mistreţ bezmetic
adună jirul...
aproape-i moviliţa –
furnica aţipită !
*
mărunte gâze
tânjesc deasupra ierbii
în zbor de aripi...
şi-o ciută speriată
cu-n smoc de iarbă-n gură...
*
de-a dreptul doarme –
sub lespedea uscată
abia se vede...
din negura câmpiei
se-apropie un dihor...
*
zvârlind o aţă
un mic păianjen prinde
să-şi ţeasă pânza...
şi undeva o broască
se-aruncă-n baltă...
*
grămezi de râme
se unduiesc prin iarbă
ca după ploaie...
un iepure dă colţul
la marginea pădurii..
*
stânca-i tăcerea –
în clopotul de sticlă
se prinde gheaţa..
iar pânza de păianjen
se rupe-n bucăţele..
*
dinspre pădure
o linişte adâncă –
te înfioară...
la ora asta somnul
ca mierea primăverii…
*
lumina lunii
se-amestecă uşoară
ca o culoare…
câmpia-i abur galben
de nepătruns privirea...
*
dar dacă moare ?
furnica-i ca o boare
în zori de ziuă...
e cea mai lungă noapte –
nimeni nu ştie încă !
*
şi ceaţa asta !
neaşteptată umbră
în întuneric...
ridică, Doamne, giulgiu
de pe acestă faţă !
*
până atunci
furnica-i îngheţată –
o amintire...
văd florile în viaţă –
de ce-ar muri furnica ?
*
greu curge timpul
în noaptea asta rece –
înceţoşată...
cu-atât mai dulce ziua –
de-ar fi să vin-odată !
*
simţi ? bate vântul !
se-nvolbură în ceaţă
tăind-o felii...
pe fug-o pune, iată !
ca pasărea se-nalţă...
*
către pădure –
apoi peste aceasta
încet se pierde...
şi primii zori ai zilei
tremurători se-arată...
*
ca o petală
roşie în răsărit –
aşa e cerul...
un colţ de Soare râde –
adio, neagră noapte !
*
o rază dreaptă
învăluie furnica
în somnu-i dulce...
priveşte-o ! dă din labe –
visează muşuroiul...
*
se uită-n juru-i –
nimic nu recunoaşte
şi nu-nţelege...
în faţă infinitul –
precum o mare verde...
*
zori albi ca neaua
înfulecând din beznă
fac loc luminii...
se-nfoaie-n pene iarba
şi păsările cântă...
*
ies din tufişuri
în ţipăte barbare
cocoşii negri...
cântatul lor frenetic –
o goarnă criminală...
*
chiar şi furnica
tresare speriată
de-atâta zgomot...
de ani de zile-acolo –
doar greierii-n pădure...
*
pierduse sacul
prin negurile nopţii –
în timpul ploii...
dar şi aşa spre casă
necunoscut e drumul ...
*
ca nişte săbii
firavii colţi de iarbă
îi stau în cale...
şi nici o urmă clară
nu-i de găsit pe-aproape...
*
un Soare roşu
precum un măr pe creangă –
se tot înalţă...
de nicăieri apare
o furnicuţă albă !
*
ce fericire ! –
antenele-şi frământă
şi-şi spun cuvinte...
un S.O.S. porneşte
neauzit de nimeni...
*
nu pierde timpul –
pe urmele suratei
aşează semne...
curând toţi cercetaşii
pe urma ei porni-vor !
*
priviri mirate –
furnici din alte neamuri
se-opresc o clipă...
povestea ei de-o noapte –
o flamură-n pustie...
*
se dau de-o parte
admirativ gândacii –
trece vedeta...
câmpia şi pădurea –
nu-şi mai încap în frunze...
*
un greier sare
cu scripca înainte –
cântându-i marşul...
convoiul de lăcuste
din urmă valuri-valuri...
*
zburănd deasupra-i –
un roi de libelule
se-nvârt nebune...
cosaşi pe catalige
spre cer fac salturi...
*
din drum şi viespii
se-opresc pe câte-o floare –
alaiu-i mare...
din heleşteul gârlei
broscuţe sar pe maluri...
*
bătând din aripi –
un cârd de buburuze
coboară-n iarbă...
şi zeci de greieri
pe urmele furnicii...
*
purici de iarbă
în ţopăieli ghiduşe
fac gălăgie...
de flori se-agaţă fluturi
atraşi de veselie...
*
fonfoni ţânţarii,
veniţi din depărtare –
aterizează...
înfiorate frezii
se strâng între petale...
*
mii de lăcuste
se-nşiruiesc pe frunze
până departe...
la orizont pădurea
își scoate înainte brazii...
*
Bondari anemici
se ţin de trena zilei –
rar dând din aripi...
pe marginea cărării
aleargă brune molii...
*
un pai de-a latul
acoperă izvorul –
precum pârleazul...
alaiu-i tot mai mare –
şi creşte pe măsură...
*
stoluri de păsări
plutesc în zboruri line –
privind alaiul...
iar iepuri gură cască
fac salturi printre tufe...
*
brusc – ies în cale
furnici cu dungi pe spate –
sunt cercetaşii..
priveşte, o flanchează !
salută ! dau onorul !...
*
oastea piestriţă
în pas de defilare –
mărşăluişte...
furnica ţanţoş calcă –
o dată se întâmplă !
*
simte cărarea –
plăcut miros de frunze
parfum de floare...
tot mai aproape casa –
scurtează-mi, Doamne, drumul !
*
puiul cel mic
râzând îi sare-n braţe –
lacrimi duioase...
fraţi şi surori de sânge
pe rând o-mbrăţişrază...
*
nu-i centimetru
necunoscut în drumu-i –
ce încântare !
frumoşi ca niciodată –
acum chiar şi duşmanii !
*
dar ce se vede ?
priveşte ! muşuroiul –
o piramidă...
în jurul lui mulţime –
toată suflarea lumii !
*
prelungi urale,
aplauze febrile –
o nebunie ...
ca un vulcan e valea –
ca un vulcan pădurea ...
*
biata furnică,
mai face-un pas şi cade –
se prăbuşeşte...
o linişte adâncă –
vai ,Doamne, ţine clipa...
Sfarsit de Noiembrie
Ninge timid peste munti si peste vai
Intro-o seara linistita,la sfarsit de saptamana
Pe ciment,firav se depune-un strat de lana,
Si ma uit adanc in ochii tai.
Prin parul tau se plimba fulgi caraghiosi,
Stele mici,purici albi galagiosi
La lumina stalului din parc.
,,Ingerul cu al sau arc”
Iti spun, ,,m-a tintit fara rusine
De doua ori in ambii ochi
Cand ma uitam adanc la tine”
Nu m-ai privit,nu mi-ai raspuns
In aceea clipa-nfierbantata de iarna.
Cand in bratele tale ma simteam primavara,
Tu te uitai la Luceafarul de sus.
Ninge timid pe geamul din apartament,
Si prin intuneric,camasa ti-o desfaci.
Si-mi trece un gand firav de lana:
,,Ma vrei,sau doar ma placi?”
ADIE VĂNTUL
Când macii înfloresc
Printre petale vorbește
Vântul…
Nu fugi, nu-l alunga
Cu adierea te va-înconjura
Tristețea de pe frunte
O va șterge,
Fără dorință de furtună
Petale în calea ta
Va scutura,
Privirea să ți-o bucure.
Doar macii se vor supăra
Pentru petale furate
Cândva, cuvinte
Din iubiri efemere.
Vântul nu-i furtună,
Vântul adie
Și peste macul solitar
De pe margine de drum
Lăsându-i întreagă corola
Fugarul vânt,mereu fugar
Mulți maci
În calea lui alină.
Natura
Natura care aș vrea să rămana veșnică vie
Port în mine ziua cand mă plimbam
Cu tine natură,
Cu vorbe dulci ne răsfățam
Ne intersectam des sub bătranul castan
Soarele ne privea și ne zambea
Iar luna își varsă privirea spre noi
Soarele și luna se îmbrățișau amandoi
Formă de salut ca doi prieteni astrali
Ca niște aștri care des ne vizitau
Și ne vegheau nopțile întunecate
Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.
Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche
Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire
din inima ta.
Alte poezii ale autorului
Ceas rezistent la apă în engleză
Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc.
Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.
La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...
Waterproof wrist watch
It is a beautiful early January morning, we are at one of the most prestigious technical high schools in Suceava county, where our distinguished English teacher, Cecilia (her last name is unknown to us) is at the bathroom. More specifically, the teachers' bathroom, in the women's section. It's a pretty rough beginning of the day after 4-5 alarms set on the phone, one for 12:30, another for 2:40, two more for her son, and one more for 4:50 in the morning. The first two were to wake her up to take antibiotics, after she had been infected with Staphylococcus aureus and I don't know how many other strains of nosocomial and Gram-positive bacteria that her son gave her from kindergarten, the last alarm was set in order to arrive on time at the station and take the bus to the high school (to those who don't know, Cecilia is a commuter with 15 years of experience in public transportation). Normally, Cecilia could have asked for a sick leave until she would start feeling better, recovering, getting more energetic, but you know her, you know how she is. She only wants Olympians, she wants everything she does to make sense, she enjoys the subject she teaches and even more than that, she wants to reform the teaching of this subject, she even tends to revolutionize and improve the act of teaching until she would bring turn it into the art of teaching. She chose to work overtime bearing in mind her poor health for she knows that this year, the Olympiad is going be held at the high school where She works as a teacher. This morning, however, Cecilia didn't really have time to take care of herself, which is why she had to go to the bathroom for the first time. All her mascara has spread, from the condensation, luckily she wipes off the excess with some wet wipes. Then, using the handkerchief, she starts blowing her nose, and the poor woman blows so hard, that the teachers in the neighbouring cabins are having fun. There is plenty of comments, such as:"Cecilia, you know, the lawnmower that I use to cut the jungle around my house makes the exact same sounds." Dear fellow teachers, show your empathy and stop making fun at Cecilia's problem, microbes circulating nowadays are no laughing matter, as they keep emerging, like mushrooms after the rain, I am left under the impression that the end of the world is coming, but this is the reality, there are ecological imbalances, pollution and bacteria emerged. And global warming helps them thrive...Anyways...Cecilia puts as much passion into blowing her nose as she does with anything else, didn't she help me with some books I needed 10000 years ago ? Certainly yes, but I want to say that inside her house you can't even see the color of the walls, the plaster or if she has any paintings on, since books are piled up to the chandelier. And this is how almost every room in the apartment looks like. I understood quite quickly that she is passionate about what she does and well done to her. It's hard to find passion in anything, anything, I really think nothing makes sense or maybe I have to keep looking until I find it.
Coming back to our story, Cecilia blows her nose, throws away the tissue after filling it with secretions and blood clots, and flushes. Unfortunately, along with the tissue went down the drain and that sleek, modern watch she had received from a friend for her birthday in September. It slipped off her wrist, because in his unnecessary rush (she would have been the first one to arrive anyway) she didn't press hard enough on the grip. To provide you with a bit of context, the watch has a heat-resistant bracelet, which successfully resists water, at least on the box it was written "500 ATM water resistance". The Japanese manufacturers didn't lie about the quality of the product Cecilia was wearing, a Casio G-Shock watch, a little too massive for a woman's hand, black, round dial, showing the hours with blue Arabic numerals . It resists, it is intact even today, the only issue is that through the sewerage, it had a different route and overflowed into the Suceva water, instead of accompanying her everywhere. Cecilia panics, puts an ad in the local newspaper, puts up posters all over the town with pictures of the watch, promising a reward for anyone finding it.
A month after the search began, she is informed that it has been found and asked to come and claim it. She arrives at that office, talks to the lady at the counter who gives her the watch. Cecilia doesn't really know how to react, it's her watch and yet it's like it's no longer hers. During the time it has been in the water where everything is spilled, it has acquired a military green color, she will try to remove it at home, either with tweezers, or with a nail file, or with detergent, or with whatever other cleaning products she can find . Seriously, it doesn't even look like the watch she liked so much at first...
Scoci
(mărturii ale evoluției geologice)
La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,
Sună telefonul, dar eu nu particip,
Revin așadar la scoici,
Fiecare unică în felul ei,
Cu povestea ei,
Cochilii din alte epoci
Și chiar și roci,
Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,
Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific,
Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,
Telefonul este pus pe vibrații,
Oricum, nici nu mă interesează,
În apa mării picioarele-mi avansează
Să mai caut și alte scoici,
Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,
Găsesc chiar și melci mezozoici,
Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,
Care la licitație ar fi de mare valoare,
Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,
Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,
Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,
Nu putem opri acea idilă,
Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,
Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,
Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,
Idee cu care încă nu m-am obișnuit.
Fluturii de Elena Farago în germană
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Die Schmetterlinge
Weiße und rote Schmetterlinge,
Und bunt, schön,
Ich fange sie im Netz,
Wenn meine Mutter mich verlässt.
Ich fange sie im Flug,
Aber ich töte sie nicht;
Aber ich schaue sie an,
Dass sie winzig sind,
Und schön, und ich mag sie,
Aber ich mache sie nicht
Kein Schaden, überhaupt nicht.
Und wenn ich spiele
Bei einigen weiß ich
Schön, ihn zu haben
Und jeder, aus dem Netz,
Ich helfe ihnen
Und fliege
Nach ihrem Willen.
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în germană
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahls Fiktion im wirklichen Leben
Auch in Roald Dahls Kindergeschichte „Matilda“ steckt ein Körnchen Wahrheit. Das Porträt von Matilda (mit leichten Abweichungen von dem in seinen Schriften widergespiegelten Matilda) existiert im Alltag. Diese Person machte Permutationen, Logarithmen, Gleichungen, ich weiß nicht in welchem Ausmaß, Berechnungen mit der Potenz von 1000, ohne die Taschenrechnerfunktion des Telefons zu benutzen, las seit ihrem vierten Lebensjahr und sah als ältere Schwester ihre eigenen Interessen und Leidenschaften sich die Nägel mit Nagellack lackierte und ihr Bruder ein Fußballspiel mit einer argentinischen Mannschaft, ich weiß nicht, zuschaute, wenn ihr Vater sie unterschätzte, dann schmierte er das Futter der Jacke, die er am häufigsten trug, mit einem Antitranspirant-Roller ein, er Sie wusste, wie lange es dauern würde, bis alle Müsli in ihrer Schüssel aufgebraucht waren, sie wusste auch, wer sie beliefern würde, und bevor sie aufgebraucht waren, wählte sie immer Milch von der gleichen Firma (weil nur die, die ihr schmeckte), das merkte sie auch Sie sah aus, wie viel sie einschenken musste, um die Tischdecke nicht zu überschwemmen, sie wusste, wie sie beim Tanzen nicht ausgelacht werden konnte, indem sie ihrem Partner auf den Fuß trat, sie wusste viel genauer, wann es regnen würde, als die AccuWeather-App, hatte sie das Gefühl Wenn sie von denen in Ich schwöre, abgelehnt oder akzeptiert wurde, fühlte sie sich oft missverstanden, obwohl sie jederzeit jeden verstand, sie kannte die Gründe und Ängste aller, sie wusste, dass sie sich nicht unterlegen lassen durfte, sie wusste, wie sie für sich kämpfen musste Rechte, für Gerechtigkeit und Wahrheit. Für sie war es immer wichtig, was fair war. Er war schon immer ein ruhiger, bodenständiger, aber ebenso lustiger Mensch. Dank der Bemühungen aller wurde niemandem Unrecht zugefügt oder ignoriert.
Er sah die Absichten eines jeden, was jeden Menschen beseelt, was ihn belebt, was ihn deprimiert oder ermüdet. Sie wusste, wem sie vertrauen konnte und wer sie in einer komplexeren Situation im Stich gelassen hätte. Cam konnte sich fast vorstellen, was von jedem zu erwarten war, wie sie reagieren würden, was sie dazu bringen würde, zu kooperieren oder die Idee der Zusammenarbeit abzulehnen, wie sie mit jedem einzeln sprechen würden. Niemand konnte sie mit irgendetwas überraschen, sie kannte die meisten Situationen, die auf dem Weg auftreten konnten.
Er konnte die natürliche Schönheit der Menschen sehen, nicht die künstliche Schönheit, dass sie sich schminken würden, dass sie Lippenstift auftragen würden, dass sie ein voluminöses Volumen in ihren Haaren erzeugen würden oder dass sie im Fitnessstudio an all ihren Fähigkeiten arbeiten würden Muskelgruppen. Nein, nichts dergleichen, sie schätzte die Menschen als das, was sie waren, nicht als das, als was sie erscheinen wollten. Sie brauchte keine unnötige Kosmetik, Natürlichkeit war das Echtste, deshalb war sie schön. Das Besondere an ihr war die Tatsache, dass sie Menschen für das schätzte, was sie waren, und nicht unbedingt für das, was sie boten oder bewiesen. Dies alles geschah, weil sie die Menschen aus allen Perspektiven sah, ihre Blicke aufnahm und sie las, als würde sie Romane lesen. Sie war bestrebt, die Einzelheiten der Persönlichkeit jedes Menschen zu beobachten und das Beste aus jedem herauszuholen, so wie eine Biene Pollen von Blumen sammelt, um sie zu Honig zu verarbeiten.
Gleichzeitig war sie bescheiden, sie erkannte, was sie konnte und was nicht. Sie hätte nie gedacht, dass sie das alles alleine schaffen könnte. Er kannte seine Grenzen. Sie verstand, dass es Situationen gibt, in denen sie auch ihre Bekannten konsultieren muss, um deren Meinung zu äußern und mit Kenntnis des Falles zu handeln.
Er hatte ein sehr feines und sorgfältiges Verständnis für die Konsequenzen seiner eigenen Handlungen und wie diese sich auf die Menschen um ihn herum auswirken könnten.
Die Figur aus Roald Dahls Buch könnte in niemand geringerem als Cecilia ihre heutige Entsprechung finden.
,,O clipă de sinceritate" în olandeză
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas
să dăm un pic de frumuseţe
acestui ultim ceas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Een moment van oprechtheid
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens
laten we een beetje schoonheid geven
dit laatste uur.
wij zijn niet veranderd
het is maar een mening
Neem geen woord als vanzelfsprekend aan
of een onbeduidend gebaar.
Nee, wij zijn niet veranderd
het is gewoon toeval
Dat zouden wij in ieder geval zijn
en waar we het ook over hebben
we zijn geen twee vreemden
Mijn liefje.
Een moment van oprechtheid
het zou een subliem gebaar zijn
we hebben de moed om het toe te geven
dat wij van elkaar houden.
Een moment van oprechtheid
ze zouden ons herinneren
van onze goede jaren
zou ons er in dit laatste uur aan herinneren
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens.
wij zijn niet veranderd
het is maar een mening
Neem geen woord als vanzelfsprekend aan
of een onbeduidend gebaar.
Nee, wij zijn niet veranderd
het is gewoon toeval
Dat zouden wij in ieder geval zijn
en waar we het ook over hebben
we zijn geen twee vreemden
Mijn liefje.
Een moment van oprechtheid
het zou een subliem gebaar zijn
we hebben de moed om het toe te geven
dat we nog steeds van elkaar houden
Een moment van oprechtheid
ze zouden ons herinneren
van onze goede jaren
zou ons er in dit laatste uur aan herinneren
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens.
Een moment van oprechtheid
het zou een subliem gebaar zijn
we hebben de moed om het toe te geven
dat we nog steeds van elkaar houden
Een moment van oprechtheid
ze zouden ons herinneren
van onze goede jaren
zou ons er in dit laatste uur aan herinneren
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în italiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Amo la pioggia
Adoro la pioggia pazzesca che vuole
Cadere, ferirsi, essere solo lei
Al tavolo della stessa sala arrugginita,
Quando nessuno chiede la risposta ricevuta,
Voglio che resti!
È un richiamo ossessivo alla condivisione dei bisogni
Soprattutto che piova su di noi,
Quando gli spruzzi pesanti vanno fuori strada
Si librano nel cielo e cadono rigidi
Pazzo e nudo!
È la pioggia che cade stridula sulle finestre,
Mi siedo solo alla finestra e tuttavia assente
Quando nessuno chiede riferimento allo sguardo,
Non dico a nessuno, nemmeno a me stesso, che spero
Un sole presente!
Grandi gocce nuziali cospargono forte
Camicia da sposo, Re della Terra
Siediti da solo a tavola, sposati e parti,
Tomnatico e pesante, preso dai venti,
Baci, forgia!
Anche se piove, va tutto liscio
Con le gocce fredde mi chiama a venire,
Soprattutto per dirmi cosa vuole,
Adoro la pioggia pazzesca così com'è
Credere nel destino!