Tânguire

Singur călăuzit de vise.

Plimbări pe străzi cu becuri stinse.

Gânduri grele, la acasă...

Eu n-aș vrea, dar iar mă lasă.

Merg, alerg, fac tot ce pot.

Ce se-ntamplă nu socot.

Ce va fi, ceva să fie...

Timpul, dedicat doar mie.

Dar singur nu-s, ci-nconjurat.

Visul e acum uitat.

Lumina unei lămpi rămâne...

Acasă sunt, și chiar si mâine.

N-am sa plec, dar am sa plâng.

Timpul trece, la toți prin gând.

M-ai făcut din lut

Eram morman la început

Apoi cu mâini de priceput

M-ai modelat precum ai vrut

Și m-ai copt, cu multă grijă, tu nu știi cât a durut

Și m-ai vopsit, ca o copilă, forme, flori,  cum ai știut

Și m-ai vândut, fără de milă, nu știu cum de ai putut

Și-atunci, pregătit pentru al meu scop, am luat-o de la început

Și m-am ciobit

Și-apoi m-am spart

Așa rapid s-a terminat

Viața unu-i vas de-argilă

Îți spun eu, e cam fragilă

Iar sculptorul cu lutu’-n mână

Este si va fi țărână

Clipă risipită 

O singură pepită

Doi vânători de amintiri

Prea multe simțiri

Alarma trezește

Realitatea izbește

Lopată de pietriș

Aruncată pieziș

Memoria joacă feste

Căutătorul găsește

Comoara pierduta

O singura pepită

în cufăr

Sufăr

Îți spun ca esti îndeajuns pentru mine

Pe malul lacului ce se golește în neștire

Șoapte suave se disting din departare

Curenții de aer conferă formă apei

Ne uitam și noi în balta de cer

Seninul dintre nori sclipește 

Precum soarele creează raze de speranță

Așa amandoi ne îmbrățișăm

Ne încălzim cu trupurile de țărână

Ne răcim atunci când bate vântul

O singură lacrimă e necesară

Să știu că vrei să vezi viitorul

Îți spun ca vei avea ce îți dorești

Iar tu vrei doar fericire 

Atunci pe loc buzele s-au atins

Ochi ne priveau din departare

Simțeam momentul ca niciodată

Amintirile rămân, mă fac sa plâng

Ochii, sentimentul nu se uită

Stau plângâd lânga mormânt.

Cu draperiile trase stau și suspin

Ce soare e afara și ce frumos senin

Geamul de sticlă, portal se arată

Dincolo de el un zbucium și-o artă

Acuarelă din materie vie colorata

Nu uită pe nimeni, niciodata

Și fiecare are locul lui în scenariu

Ca la un film mut, la un planetariu

Toata lumea își exprimă rolul

Publicul larg decide viitorul.

Tot în intunericul blocat de draperii

Stau în pat și ma gandesc la bazaconii.

Din cerul gri de toamnă târzie

Ai apărut tu și ai stat lângă mine

Te-ai pus pe creanga mea din toate

Și ai început să îmi descânți multe păcate

Eu auzeam ce spui, dar nu înțelegeam

Eram pierdut în gânduri și te citeam

Până într-un moment când tu te-ai oprit

Ți-ai luat zborul și creanga s-a zguduit

Te-am privit cum prin aer te miști și planezi

Nu știam atunci că doar pe mine mă vezi

Te priveam cum dispari înconjurată de nori

Nu voiam să te pierd, mă gândeam la noi

Atunci am zis să îmi iau și eu zborul

M-am luat după tine, ocoleam norul

Erai acolo și parcă mă așteptai

Să zburăm împreuna, asta voiai

Așa am facut până spre țările calde

Am călătorit amândoi foarte departe

Acolo am ajuns să te cunosc mai bine

Pe zi ce trece mă gândeam mai mult la tine

Erai compania din ochii mei singuri

Erai bucuria din sufletul meu gol

Erai speranța din mintea mea pesimistă

Erai acolo pentru mine, mulțumesc pentru tot

Atunci cand a venit vremea să ma întorc

Ți-am spus să nu vii cu mine și ai avut un șoc

Am plecat liniștit, nu m-am uitat înapoi

Am trecut prin zăpezi, furtună si ploi

Acasă vremea era perfectă, luminoasă

Creanga mea verde și parcă mai frumoasă

M-am așezat la locul meu preferat

Și am rămas acolo mai îngândurat

Dar nu eram bine, nu eram sigur pe mine

Am început să mă întreb de ce nu mai vi

Stiam răspunsul dar cerul era tot gri

Voiam sa știu ce faci, cum esti

Îmi era dor de tine, să mă iubești

Atunci am realizat cât de mult țin la tine

De atunci mă tot gândesc, și poate și mâine

Dacă te voi mai vedea vreodata pe creangă, lânga mine.

Am creat din moarte poezie,

Iar din delir și nebunie

Am născocit azi pe hârtie

Un flux mortal de nemurire.

Am suferit în adormire

Și m-am născut în veșnicie,

Printre miresmele funebre

M-am rătăcit de mine.

Am rezistat prin a muri

Și m-am născut pentru a fi,

Am născocit din frică

Mormintele de sticlă.

Am plâns cu moartea-n noapte

Și m-am trezit departe,

Am căutat să mor

În iad să mă cobor.

Am căutat morminte

Punându-le în minte,

Am zăbovit la cruci

Citind cuvinte lungi.

Și m-am pierdut de tine,

Plecai la cer, copile,

Pierzându-vă pe voi,

M-am rătăcit în nori.

Am întâlnit pe-ai mei

Și pe străbunii tăi

Și-o să vă scriu de ei

De-o să găsesc condei.

Ceata isi impinge corpul in zare...

Mistica aratare 

acesti copaci ( oameni)fara frunze in care

salasluiesc seminte de iluzii.

...si-n primavara viitoare

vor fi in amintiri confuzii 

sau slabe licariri in lampa 

care ma -ntreaba sau ma cheama

...si- mi pari ca  esti actor la rampa

sau numai firav fir de iarba

...sau frunze povestind de toamna

ai fost iubirea vietii Doamna.

Noaptea asta-i minunată

Ca o rochie de mireasă

Noaptea asta ești a mea, 

Așa cum și inima mea i-a ta

Noaptea asta-i menlancolică

Certurile devin tot mai dese

Durerea mai mult se adâncește

Dar, ție pacă începe să nu-ți mai pese.

Dar văd că nu te mai intereseză 

Că ți-am pus sufletul pe tavă

Iar inima mi-ai spart-o ca pe o vază

Din zâmbetul tău nu mi-ai mai lăsat nici măcar o rază

În noaptea asta, totul moare.

Chiar și zâmbete, și voie bună

Acest fapt prea rău mă doare

Iubirea noastră începe să apună.

În fața acestui fapt, mă declar învins

 Umbra de soare și umbra de luna albă,

Ma însoțești mereu conturând

a mea forma firava.

Sa fi tu al meu spirit mut ce

nu-mi scoate o silaba?

Caut sa alung cu tine a

singurătății otrava.

Umbra de neon și umbra de

lumini reflectoare,

Apari și dispari,

ma desenezi prin cardinale întunecat.

Ma oglindești prin gesturi,

te văd fermecătoare!

Jocuri de lumini și umbre

mișcându-se criptat.

Umbra de foc și umbra de

lumânări parfumate,

Dansand cu tine ma adâncesc

in mister.

Intuneric curios in jurul

meu ilustrate,

Fara chip,

un pătrunzător negru eter.

Mister necunoscut pentru

mințile distrate,

Voi aprinde lumânări sa te văd

in nuanțe incolor!

Muzica mi te va desena cu

miscarile flambate,

Iar flama flăcărilor luminează-n

umbra amator.

Oglinda întunecată,

un adăpost sufletesc!

Lumina e puternica,

pătrunde și in abis.

Sufletul conturează lumea

umbrelor craiesc,

Conturand întunecat,

reflexie de paradis.

Privesc spre tine și închinăm

un pahar rebel,

Licori ce prin timp le savurăm sincer!

O imagine pixelată si in

culorile pastel,

Sarbatorind sufletul,

care pote fi etern.

Alaturi o viața întreaga prin

vastul timp și spațiu, 

Moartea ne va desparti sau

uni când ca fi ceasul!

Misterul romantic și poezia sa

înlocuiască viciul,

Iar stăpânirea și clădirea sinelui

sa fie testul! 
 

Ea-i blocată-n lumea ei cea pustie

Mâinile îi sunt pătate de sânge, știe

Vocea din umbră sângerie îi vorbește

Pe tine cine te iubește ?

Gânduri diabolice o împânzesc

Inima țipând în interior lacrimi trezesc

Ghiarele morții-n înfipte și focul o slăbește

Pe tine cine te iubește ?

Cuțitele-i atacă fantezia luându-i visele

Povara bolnăvicioasă pieirii rupându-i oasele

Urletul morbidității inima-i albește

Pe tine cine te iubește ?

Trăgând de ea și rupând-o în bucăți

O aruncă-n foc și-o zării arzând, fără prejudecăți

Îl lasă rece , o privește cum se prăbușește

Pe tine cine te iubește ?

Deschid ochii în pat,
Ș-aș vrea ca să mă scol,
Mă uit eu împrejur
Dar somnul vine-ușor
Am treabă de făcut
Ș-aș vrea și să mă plimb
Dar m-oi culca la loc
Oricum, o să am timp.

O-ambiție mă-ncearcă
Și sincer ca să spun
M-aș apuca de multe,
Știu sigur că sunt bun
Am un talent chiar mare
Și multe planuri vin
Dar aș mai bea o sticlă
Oricum, tot am eu timp.

Cu prieteni m-am certat
Și știu că am greșit,
Berea m-a alinat
Și multe-aș vrea să schimb,
Gânduri îmi trec prin cap,
Pereții zgâriind
Dar nu vreau să-mi cer scuze.
Lasă, că am eu timp.

Pe la biserică aș vrea
Că știu că aș putea
Să merg încă odat'
Să mă simt mai curat.
Dar treburile vin
Eu uit să mă închin,
"Da' ce, am îmbătrânit?"
Cred c-o să am eu timp.

Muncind zi și iar noapte
Căzând din nou în coate,
Pe pat sunt obosit,
De probleme, gândul mi-e scrijelit
Pe cineva aș vrea,
Să-mi aline durerea
Să-i spun, "iubită, te-am găsit"
Dar las', oi avea timp.

C-am prost eu am ajuns,
Tre' să recunosc.
Corpul mi-o cam ajuns numai piele și os.
De băutură-s ars, se duce pe gât în jos
Și frigul și durerea, le răstoarnă pe dos,
Dar știu că nu e bine și jur că voi schimba.
Această-ntorsătură, eu o voi repara.
Stau pe scaunul meu, gândind iar la nimic
Dar nu prea îmi fac griji, cred că mai am eu timp.

Cu supărare mare, conduc eu în viteză,
Nimic nu văd în jur, vântul mă bate-n freză
Cu sticla de alcool, fac patinaj viteză,
Și frica îmi dispare, mă simt scăpat din lesă
Acum, mă simt eu liber, cu ură mă ridic,
Mașina sare-ntruna, ș-am început să strig.
Pe contrasens m-am dus, și îngerii m-ating
Și faruri văd în fața-mi... nu cred că mai am timp

..................................................

La Judecată stau, între cer și pământ
Și o lumină-mi spune "Dute și stai la rând"
Dup-o înspăimântătoare, și tristă așteptare, mă ridic în picioare, păcatele-mi ei le spun,
Nu vreau să am eu vină, inima-mi cade lină, sufletul mi se rupe, eu nu vreau să răspund.
Dă-mi o a doua șansă, promit c-o fac corect,
Oferă-mi îndurare, ș-am să-ți devin profet!
Și Domnul atunci zice, cu vocea osândind
"Ești condamnat la chinuri! Eu ți-am dat destul timp!"