2  

Adevărul nu e drept. Nici blând. Nici sfânt.

Spui: „Să fiu iubit.” Dar ce-ai adus în schimb?

Un pumn de frici, un zâmbet exersat.

Ai vrut lumină, însă, pas cu pas, prin timp,

Ai stins chiar focul care ți s-a dat.

 

Spui: „Viața-i crudă.” Poate. Dar privește:

Câte dorinți ai îngropat de viu?

Câte adevăruri ai lăsat să putrezească

Fiindcă te dureau prea tare, prea târziu?

 

E simplă logica, și tocmai de aceea doare:

Nu iadul cade peste om din cer.

Întâi se vinde singur, pe bucăți, în fiecare seară,

Pentru un strop de liniște, pentru un efemer.

 

Apoi se miră că e gol pe dinăuntru,

Că nu mai simte, că nu mai poate plânge.

Dar cine și-a zidit tăcerea drept mormântul

Va auzi ecoul doar când sângele îi curge.

 

Adevărul nu e drept. Nici blând. Nici sfânt.

El nu răsplătește lacrimi și nici chin.

El spune doar atât: „Ai devenit ce-ai fost mereu în gând,

Iar faptele n-au făcut decât să te definești deplin.”

 

Și poate cel mai crunt dintre toate nu e moartea,

Nici anii care fug și nu se-ntorc.

Ci clipa când înțelegi, cu mintea toată,

Că multe vise n-au fost frânte de destin...

 

Și-atunci te vezi, în miezul nopții, fără apărare,

Nu victimă, nu erou, nu osândit.

Doar om — cu partea lui de întuneric mare —

Și cu regretul pentru tot ce-ar fi putut să fi trăit.

                                            ............. 

 

"Nu ne omoară suferința. Ne omoară anii în care ne-am mințit că suntem vii. Iar adevărul nu rănește. Adevărul doar îți arată rana pe care o ascunzi de o viață"


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu poezii.online Adevărul nu e drept. Nici blând. Nici sfânt.

Data postării: 19 iunie

Comentarii: 5

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 728

Loghează-te si comentează!

Comentarii 5

Sorin Ene

Sorin Ene

Un text care te face sa iti pui întrebări. De actualitate!👍
Rar mai găsești poezie contemporană care să spună adevărul fără ocolișuri. O meditație puternică despre alegeri, frici și asumare, scrisă excelent fără clișee. Respect pentru peniță! 🤝
Un strigăt împotriva autoamăgirii. Uneori avem nevoie de cuvinte aspre ca să ne trezim la viață și să nu ne mai vindem liniștea pe bucăți. De citit, recitit și înțeles cu sufletul. 🙏

Alte poezii ale autorului

Poezie

Pe un drum strâmt, ascuns de văluri,
Mă clatin în pași, căutând adevărul,
Fiecare clipă este o luptă aprinsă,
Iar visurile mele se fac scrum pe marginea lumii.

 

Căci întunericul mă cuprinde cu dorințe neîmplinite,
Visez un rai pierdut, dar realitatea mă trage în jos,
Sufletul meu se zbate într-o mare de contradicții,
Și mă întreb: oare am greșit că am ales să trăiesc?

 

Împovărat de răni neînțelese, mă răstignesc singur,
Cu fiecare pas, plătesc prețul unei iluzii,
Lupt pentru ceva ce nu pot înțelege,
Însă credința mă ține în viață, chiar dacă mă rănește.

 

Întrebările sunt frânghii ce mă țin captiv,
De ce am fost născut să port această povară?
Căci în fiecare suferință, în fiecare lacrimă,
Găsesc o parte din mine care încă speră,
Chiar dacă tot ce iubesc dispare în zori.

Mai mult...

Omul bun n-are adăpost

Omul bun își coase rana

Cu un fir de adevăr,

Lumea-i rupe iar năframa,

Râzând scurt și efemer.

 

Cine minte doarme-n roze,

Cine fură, urcă sus,

Cel ce-și poartă crucea-n spate

Este primul de răpus.

 

Nu-i dreptatea o fântână

Unde setea-și află leac,

E o sabie ruginită

Care-și taie propriul teac.

 

Omul bun nu cere slavă,

Nici cununi din flori s-adun'

Dar primește drept otravă

Tot ce-a semănat pe drum.

 

Lupii nu ucid doar mieii,

Ei le fură și umbra,

Ca să pară cerul vesel,

Își vopsesc în aur fruntea

 

Adevărul n-are zale,

Merge desculț prin noroi;

Minciuna își face cale

Pe covoare și nevoi.

 

Omul bun rămâne singur,

Ca un brad pe-un pisc uitat,

Fulgerat de fiecare,

Niciodată dărâmat.

 

Fiindcă răul știe-un lucru

Veșnic vechi și neștiut:

Pomul care dă lumină

Este primul abătut.

 

Iar când moartea-și strânge haina

Peste umerii de lut,

Nu întreabă câți te-au aplaudat,

Ci pe cine-ai fi durut.

 

Și atunci, din toată viața,

Ca din marea fără fund,

Nu rămâne-averea, fala 

Ci obrazul tău profund.

 

Omul bun nu pierde lumea.

Lumea îl pierde pe el.

Fiind aur într-o mină,

Pare numai fir ebel.

 

Mai mult...

Dorința…

Din puținul meu, am să te descriu
Precum marii artiști în operele sale,
Dar am nevoie de o minte de geniu,
Ca să pot pune în artă atâta frumusețe…

 

Din neajunsul meu, am să te iubesc
Precum scrie-n cărțile de iubire,
Dar am nevoie de o inimă de fier
Ca să pot ține in frâu atâta iubire…

 

Din mica mea dorință, aș vrea să te ating,
Dar ești prea departe de a mea inimă,
Aș vrea câte puțin să te alint,
Dar sufletului meu, nu-i ștergi nici-o lacrimă.

 

Te iubesc cu tot ce am, fără știi,
Câte mii te-ar dori, din ale mele firi,
Dar zac în neștire, ale mele gândiri,
Că nu am să pot vreodată să te uit.

Mai mult...

Simțul meu

Pe firul nopții târzii, fără ecou,

Se leagănă gândul, goală-i coroana,

Viața, un cimitir de vise, mereu,

Cu pași de ceară printr-o zonă străbună.

 

Fiecare clipă mușcă din timpul meu,

Ca un șarpe ce mestecă soarele muribund,

Iar râsul lumii e doar un ecou mereu,

Într-un vânt care nu ține nimic sub tund.

 

Caut în pietre, în ape, în frunze căzute,

Un sens ce se ascunde, obraznic și ascuns,

Dar umbrele-mi răspund cu glasuri mute,

Și-mi lasă sufletul în gol, nesfârșit și dens.

 

Poate că viața e doar o poezie mută,

Scrisă cu sânge pe marginile de speranță

Și noi fantome care se caută în luptă,

Între durere, râs și tăcerea de față.

Mai mult...

Taina ochilor invesmantati in smarald

Din toate stelele ce strălucesc,

Tu ești cea mai prețioasă...

N-ai vrea tu să-mi fii povestea,

Pe care sufletul meu s-o trăiască?

 

 Draga stea a sufletului meu,

Care-mi luminezi calea vieții,

N-ai vrea tu să-mi fii melodia

Pe care inima mea s-o cânte cu dor?

 

Visul meu cu ochi de smarald,

Precum oceanul în nopțile senine,

N-ai vrea tu să-mi fii dorința

Ce-mi mistuie sufletul cu patimă și fior?

 

Șoapta râului ce curge în sufletul meu

Și-mi alină fiecare gând și vis,

N-ai vrea tu să-mi fii povestea

Pe care mintea mea s-o creada?

 

Cântec fermecat al nopții,

Ce mă face și mai mult să te doresc,

N-ai vrea tu să-mi fii eternul

Ce arde-n inima mea mereu?



Mai mult...

Umbra unei șoapte târzii

Tocmai ce a mai trecut o zi

Cu soarele stingându-se-ntr-o lacrimă târzie.

Iar eu mă plimb pe alei în ore târzii

Căutând răspunsuri într-o lume pustie.

 

Unde aș putea să găsesc puțină odihnă?

Într-un colț de tăcere, unde gândul nu plânge.

Să nu-mi mai aud inima cum îngână,

Ci doar să tac, sub cerul ce mă strigă.

 

O rază palidă tremură-n noapte,

Speranța fuge printre pași greoi.

O șoaptă blândă cade peste frunze,

Dorul stă tăcut, fără noi.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Insula iubirii

 

 Minciună e lumea întreagă, iubito,

Cinci continente de ură și amăgiri,

Tu vino cu mine pe insula iubirii,

Creștinii știu că adevărul acolo e!

Milenii pline de sânge și crime,

Comune primitive și antichitate,

Unii întreabă cine-i Dumnezeu,

Iar dacă există, de ce tace,

Ori când vorbește, nu-i auzit deloc..

Morminte,cadavre are istoria toată, 

Violentă e creatia asta blestemată, 

Religii,politici dar și războaie 

Om primitiv, modernitate,

Gasim aici tot ce vrei ,

Dar murind rând pe rând,

În praf se prefac și se macină toate,

Fie de vrei sau nu vrei!

Tu vino iubito vino cu mine,

Hristos stie ce spune 

Când ne strigă pe nume,

Pe mine pe tine și lumea întreagă, 

Există insula iubirii,există dreptate 

Creștinii sunt singurii care știu unde e!

(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

 

 

 

 

 

 

 

        

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

NU ȘTIU CE-A FOST !

A fost un vis?.

Un semn de undeva.?

Că te furase  ,cineva...

Și am pornit ca un  nebun ,

Cu gând adânc să mă răzbun:

Pe cel care îndrăznea ,

Să mi te ia ..

Cum de el nu știa ?

Că tu ești ,doar

Viața  mea .

Mai mult...

Adevărul credinței

Nu vreau un Dumnezeu înghesuit în doctrine,

Nici credință ce sufletul în lanțuri își ține.

Nu vreau sfinți de carton ce aruncă osânde,

Dar trăiesc fără milă, cu inimi flămânde.

 

Nu vreau o religie ce desparte și frânge,

Ce pune hotare și suflarea o stinge.

Vreau un Dumnezeu ce iubește, ce iartă,

Ce nu judecă omul după haina purtată.

 

Mă numiți păcătoasă, fiindcă nu urăsc,

Fiindcă văd în oricine chip dumnezeiesc?

Dacă iadul înseamnă să iubesc pe oricine,

Atunci focul acela e mai sfânt decât tine.

 

Voi, ce scuipați venin în numele Lui,

Ce faceți din rai doar un club pentru voi,

Dumnezeu nu e zid, nu e lege pustie,

El e prieten, e viață, e blândețe, e glie.

 

Nu trăiesc să respect un tipar prefăcut,

Nici să cânt despre har, dar să fiu un mormânt.

Eu trăiesc să iubesc, să ridic, să alin,

Nu să împart lumea în „rău” și „divin”.

 

Credeți ce vreți, osândiți-mă iar,

Dar știu că în cer nu-i un tron de amar.

Dumnezeu nu e religie, nici frică, nici chin,

El e prietenul meu. Și-mi e de-ajuns. Amin.

 

 

Mai mult...

Jumătatea bună!

Ce fericit mă simt când spui

Că sunt așa cum m-ai visat,

Și mulțumesc Celui de Sus

Că jumătatea bună mi-a lăsat

 

Tu ai venit cândva spre mine

Iar eu m-am pus în calea ta,

Și de aici a început povestea

Pe care nicicând n-o poți uita

 

Era pe timp frumos de toamnă

Când amândoi ne-am întâlnit,

Și am simțit cum cordu-mi bate

Cu puls mărit de om îndrăgostit

 

Dar cum să-i spui ce te frământă

Cuiva ce nici măcar nu te cunoaște,

Așa că doar am aruncat un zâmbet

Sperând că-n viitor ceva se naște

 

Și mult nu a durat s-o văd din nou

Pe bancă la căminul studențesc,

Când lângă ea ușor m-am așezat

Și tupeist i-am spus ce îmi doresc

 

Speranțe nu mi-a dat prea multe

Pentru-a ieși cu mine la plimbare,

Dar a cerut un mic timp de gândire

Răspuns, ce l-am citit..ca aprobare

 

Și nu m-am înșelat că am aflat

Că cererea mi-a fost acceptată,

Și de atunci am rămas împreună

C-așa a hotărât a noastră soartă

 

Eram atât de tineri și visători

În astă lume plină de păcat,

Cu greu, ușor am trecut anii

Iar pe dușmani noi i-am iertat

 

Și timpul a trecut peste noi doi

Făr' a ne spune că îmbătrânim,

Dar cine se mai uită-n buletin

Când zi de zi mai mult.. noi ne iubim!

Mai mult...

Iubirea.. singura urma de umanitate

Iubirea nu-i un război.

Nu-i despre furtuni și ploi,

Nici despre viața de apoi..

Iubirea, e doar în noi.

 

 

Nu este un sabotaj,

Mai degrabă un marcaj,

Ce-ți marchează sufletul

Și-ți alină urletul.

 

 

Iubirea nu-i o minciună,

Nici o durere profundă.

Iubirea este curată

Și-n noi, pe veci purtată.

 

 

Este totul, în tot, și în toate,

O profundă realitate.

Nu este doar un cuvânt,

Ci e totul pe pământ.

 

 

Iubirea nu e iluzie,

Ea este ca și o perfuzie:

Te hrănește cu speranță

Și-ți oferă siguranță.

 

 

Iubirea este o boală,

Te mânjește cu cerneală.

Te aduce la oboseală,

Dar, totuși, este specială.

 

Mai mult...

Dor de tine

Dor de tine

Dor de casă

Dorurile nu mă lasă 

Aud cântec de chitară 

Sunt aici te-aștept la gară 

Au cânt de păsărele 

Cum zboară gândurile mele 

Și mă duc și eu cu ele 

Și la tine mă gândesc 

Doar pe tine te iubesc 

Simt parfum de primăvară 

Tu m-aștepți lângă cămară 

Doru-ncepe să te doară 

Doru-ncepe să apară 

Dorurile mă frământă 

Ca o rugăciune sfântă 

Aud vioara care cântă

Balade și doine care mă-ncântă 

Plâng cu lacrimi după tine 

Timpul înapoi nu vine 

Și mă uit în sus la cer

Văd al tău chip efemer

La stelele ce strălucesc 

Și la tine mă gândesc 

Vremuri bune mi-amintesc 

Dor de tine 

Dor de casă 

Dorurile mă apasă

Când pe tine te aștept 

Cu gândurile eu mă cert

O mulțime de gânduri 

Zboară în minte, ca niște fluturi

Stau pe malul râului 

Țin în mână spicul grâului 

El de tine îmi amintește 

Știu că te gândești la mine 

Să ști că mi-e dor de tine 

La orice pas făcut de mine

Mă duce cu gândul la tine 

La orice cuvânt spus de mine 

Îmi amintesc cu drag de tine 

Lângă tine e un vis

Parcă ar fi un paradis 

Un vis frumos fără sfârșit 

Doar pe tine te-am iubit 

Lângă tine m-am simțit fericit

Lângă tine m-am simțit iubit 

Să știi că cu drag mi-am amintit 

Clipele în care lângă mine te-am simțit

Aud cântec de chitară 

Cu acord de primăvară 

Vreau să te mai văd 

Măcar o oară 

Sus pe deal la apus de soare 

Am să te mai văd eu oare 

Am sperat c-ai să mai vii

La iubirea inimii 

Că am stat și-am așteptat 

Ore întregi eu m-am rugat 

Dar tu nu te-ai mai întors 

Dar eu nu mai sunt furios 

Că erai dar n-ai mai fost 

Ți-am răspuns cald și duios 

Ce-ai făcut n-a fost frumos 

Acum sunt singur

Și mă gândesc 

Ce rost are să iubesc 

După ce am fost trădat 

Iar acum îngândurat

Privesc cerul înstelat 

Într-o seară întunecată 

Iar acolo văd o stea 

Ea este speranța mea 

Care-a fost , dar nu mai e 

Pe cer mai văd și luna

Ea era dorul meu 

Dor mai mare ca un zeu

Dor veșnic, nu trecător 

N-am să-l uit 

Până am să le spun tuturor 

Ce e dorul adevărat 

Și ce înseamnă să fii trădat 

Iar acum vorbesc în gol 

Vorbe ce nu au niciun rol 

Nu le pasă tuturor 

Că ei nu știu ce e dorul 

Ei nu știu cum mi-a fost mie 

Că mi-a fost dor de tine 

Ei nu știu câtă iubire 

Am purtat eu pentru tine

Că ai fost  ca o prințesă

Într-o poveste atent culeasă

Ca un trandafir înalt 

Ducesa frumosului meu basm

Ca soarele pentru vară 

Ca un ghiocel de primăvară 

Gingașă și delicată 

Ca o prea frumoasă fată

Atât de mult eu te-am iubit

Nici în stele ,nici în lună

Tu nu ai fi ghicit 

Cât de mult eu te-am prețuit

Dar tu nici nu te-ai gândit 

Că după tine am suferit

Ție nici nu ți-a păsat 

Cât timp eu te-am așteptat

Să te țin la mine în braț

Eu am crezut că m-ai iubit

Dar defapt tu m-ai mințit

Câte scrisori eu ți-am scris 

Înapoi niciun răspuns n-ai mai trimis

Acum lacrimi cad pe obrazul meu

Cad încet și-ating pământul greu

S-a dus cu ele și sufletul meu

A pierit cu tot cu mine 

Dar să știi că mi-a fost....

Dor de tine

Dor de casă 

A fost o perioadă frumoasă 

Dar am fost mințit 

Și a devenit dureroasă 

Uneori dorul e un sentiment plăcut 

Dar pe mine m-a durut 

Iar acum iau totul de la început

Chiar de nu va mai fi totul bine 

Mie mi-a fost.....

Dor de tine

Mi-a fost , dar nu va mai fi

Iar acum voi merge pe vocea inimii

Nu va mai fi la fel 

Dar o să am o inimă de fier 

Nu una adevărată

Pentru că de va fi adevărată 

Voi fi mințit încă o dată

Iar mintea e deja săturată 

De un dor mincinos 

Cu aripi frânte și curios

Să ajung din nou furios

Mă întreb cum va să fie

Oare o să-mi fie bine

Tot ce știu despre mine

E că mi-a fost cu adevărat 

Dor de tine

Am avut un mare dor 

Mare,mare cât un nor 

Stătea pe cerul inimii mele

Mie îmi făcea plăcere 

Până în final eu am aflat 

Că dorul meu adevărat 

A fost mințit și înșelat 

Sper că totul va fi bine

Spun ce o să regret mulți ani, o mie 

Mie mi-a fost fără minciună

Dor de tine

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍