Zbor din cuib...

Hai să sorbim din noaptea revederii

Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării

Ma bucur să te simt din nou in brațe

Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate

Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte

Nici prea târziu, nici prea devreme frate

Să ne legăm şireturile vieții

În promenadā pe aleea Hohenzollern

Din Bulevardul Revederii...

E strada pustie, iubito, şi e noapte.

Doar eu în maşină şi radioul la maxim

O cântă pe Lhasa De Sela: De Cara a la Pared.

Şi plouă în maşină, dar e senin afară...

Şi ploaia se prelinge-n acorduri de chitară.

Mă uit în oglindă, retrospectiv mă-nconjoară o emoție pură... transcedentală.

O vrajă subtilă, uşor subliminală, se difuzează-n lumina stradală

Şi-n nostalgia perfect senzuală.

Stâlpii degajă, ambiental, luminile calde de felinar,

Aliniați ordonat pe pavajul mozaical,

Cu tentații de dans în umbre cu ritm literar.

Mă cuprind de volan în propriul tangou cerebral.

Şi parcă pasu' mi-alunecă incendiar, precipitat într-un sprint culminant de final...

No tragedy has creeped into my life,

Yet everything around is doom and gloom.

Why do I feel this pressure in my chest?

Just like a rock, it weights me down,

Or like an ocean crashing on a stool-

A mess of splintered love and hate and fear

Of nothingness or being not enough.

I could feel joy,

and yet,

I hurt of living

Behind a curtain of pretence and gisting...

Când spuma cerului se înnâdește in crengile pământului,

Când spuza gerului cuprinde firul câmpului,

Când pârâitu-amurgului trezește trilul florintelui,

E vremea, mamă, sa dibăcești firul de lână,

Sa-mi țină căciula amintire de blândețea naturii,

Prin frigul de lume.

Soare! revarsă

Căldură în şoaptă de

Mugur pârguit.

Iubeşte ploaia pentru momentele dintre, 

Pentru elixirul vieții revărsat prin rădăcinile pădurilor

Şi emanat în menirea subtilă ṣi fragilă ce-i umblă cărârile,

Pentru mugurii nimfelor dezveliți în mângâierea seninului,

În culorile irisului, în crângul pupilei, în miresmele şi țopăiala copilăriei.

Iubeşte ploaia cum curge de pe obrazul iubitei

În arṣița palmei ce vine s-o-ntâmpine.

Iubeşte ploaia în ritmul ce-l cântă...

Iubeṣte-o!

Fiecare picătură!

E minunat de scumpă...

În sertarul gălbejit

Zace poza de demult;

Chipul palid și boțit 

M-afundä in tumult.

Din trecutul răvășit 

Picură din nebuloasă 

Spiritul cel bântuit

De amintirea dureroasă.

Sărut imaginea din nou

Din suflet amărui .

Din nostalgicul ecou

Bolta mi-o învălui.

Ochii mamei pironiți 

Mai vii că niciodată,

De ploaia mea stropiți 

Din fotografia mată..

Glăsuind în șoapte 

Clipe-n șir, nepieritoare;

Plutesc cu ea in noapte,

Unde visu-i dă suflare..

Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat

Liniștea-i singură pășind nedumerită

Nu se aude glasul dulce fermecat

Prin casă umblă amintirea despărțită

La geamuri soarele cedează ferecat

Lumina tace ascunzându-se rănită

E  întuneric fremătând îndurerat

Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică

În beznă scaunul așteaptă lângă pat

Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă

Aștept și eu cu întrebări dezorientat

Unde ești tu să-mi dai povață iscusită

Caut albumul prin sertare derutat

Acolo încă mai zâmbești dragă mămică

Pozele scutură din mine un oftat

Aveai podoaba tinereții înflorită

Prin curte iarba vălurește delicat

Grădina zace ofilindu-se umbrită

Copacii murmură-ntrebându-se mirat

Unde e doamna ce uda florile-n tindă

Ploile caută spre cer înfiorat

Lacrima curge-n rădăcina adormită

Se-aude umbra tremurând îngrijorat

Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită

În casa cerului degrabă te-ai mutat

Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită

Sub lespezi timpul se oprește înghețat

Poate din rai ne poți vedea dragă mămică

maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune, 
de si nu prea pare un cuvint deosebit, 
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume 
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit. 

te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate, 
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit 
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate. 
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit. 

te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta, 
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe, 
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta 
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge. 

ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei, 
pornesti iar notebookul si nu ai regrete, 
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei 
viata grea o farima cu viteza unei comete, 

(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica, 
femeea ce poate ierta a suta si mia oara) 
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica 
la volumul intreg sentimente o sa apara. 

maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint, 
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine 
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint, 
ca sa n-o ia pe mama de linga mine. 

nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci, 
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie, 
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci 
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie. 
 

Mama mea cu ochi de înger,

Care-mi da orice îi cer.

Mama mea cu chip de floare,

Care vieții-mi dai culoare .

Mama mea ce-n suflet pace și iubire îmi sădești,

Oh,atât de minunată și frumoasă ești!

Mama mea ce alături-mi este mai mereu

Și care mi este alături și la greu,

Mama mea care mă iubește și mă sprijină in toate ,

Care aici sus m-a adus târându-se pe coate.

Mama mea ce tare și puternică ai fost mereu,

Promit ca am să te ridic atunci când ai să dai de greu.

Mămica mea ce mă ajută și mă apără de oameni reci și duri,

Oh,câte ai putut să-nduri!

Mămica mea ce lumea ai întors pentru al meu chip,

Promit dacă am să cad puternică am să mă ridic.

Mama mea ce astăzi-mi stai în față

Și mi-ai topit a mea inima de gheață.

Te rog să fii mereu fericită si-iubitoare,

La mine vei găsi ale tale ajutoare.

Mă uit acum la poza ei cu drag,

Și-mi amintesc de mama mea,

Cum m-aștepta măicuța-n prag,

Sperând că azi, eu voi veni la ea

Și azi era mereu în fiecare zi,

Pentru ființa cu părul strâns,

Cu chip plăpând și ochii verzi,

Strălucitori și umezi de la plâns

Sunam și discutam cu dânsa,

Și-i promiteam zilnic mereu,

Că voi veni curând acasă,

Să-i treacă ei, de dorul meu

Din prag către poartă venea,

Poate îl vede pe-al ei fecior,

Venind spre casă de la șosea,

Și-n brațe să-l ia pe-al ei odor

 Știu ce mult ea aștepta să vin,

S-o văd, să-mi spună..bun venit,

Cu glasul ei frumos și cristalin,

Iar eu să-i spun..bin' te-am găsit

Dar uneori realitatea-i crudă,

Iar la șosea nimeni nu se vedea,

Ea tristă, se retrăgea în tindă,

Și după ea ușor ușa-nchidea

Viața nu e așa cum ne-o dorim,

Iar așteptarea grea și dureroasă,

Amânăm fără motiv noi să venim,

La mama noastră, cea frumoasă

La telefon scuze prea des găseam,

Că sunt la muncă, nu pot să plec,

Făra să vreau, adesea o mințeam,

Când ei îi promiteam, că o să trec

Tot ce v-am scris e pur adevărat,

Și-așa se întâmplă mai mereu,

Să n-avem timp cănd ești chemat,

Și regretăm târziu, când ne e greu

Când ea în prag nu a mai fost,

Și poarta nu s-a mai deschis,

Am plâns, dar plânsul n-avea rost,

Mama fiind prea Sus, în Paradis

Acum și fară telefon să-mi dai,

Timp aș găsi și aș veni în zbor,

Să-ți mulțumesc că tu în Mai,

Viață mi-ai dat și-ți sunt fecior

Voi care astăzi mame mai aveți,

Și stiti cu câtă dragoste v-asteaptă,

Nu-ntârziați, nu amânați, să le vedeți,

Și cât mai des, dechideți poarta!

Dragă mamă,
Astăzi părul ți-e cărunt și parcă nu mai zâmbești ca altă dată
Îți văd în colțul ochilor frumoși o lacrimă, parcă uitată
Sunt oglinda a tot ce ai trăit, cu bune și cu rele
Cu zâmbete și lacrimi, multe momente grele
Am crescut, mamă, astăzi știu că fraza “nu-mi place prăjitura”
Înseamnă de fapt “nu ne ajunge tuturor, dar sper totuși să mai rămână una”
Știu că parfumul, cerceii sau rochia pe care o doreai
Rămâneau mereu o amintire la care să ajungi, nu reușeai
Astăzi știu, mama, ce înseamnă sacrificiul tău
Că am avut ce mi-am dorit mereu, deși știu ca poate ți-a fost greu
N-am cum să te răsplătesc vreodată
Nu o să te mint, mă simt puțin cam vinovată
Dar tot ce sunt astăzi, sunt datorită ție
Pentru mine, mamă, tu reprezinți speranța vie.
N-am cum să te răsplătesc, însă îți dau în dar o îmbrățișare caldă
Să te mai văd iarăși zâmbind frumos și cald ca altă dată.
În sufletul meu te păstrez ca pe o amintire nepătată
Că mi-ai ținut, iubito, loc și de mamă, si de tată.
-Z.a.