Mulțumesc, mamă!

Atât de crud și de sălbatic

E cerul zilelor de mai,

Că simt in nări parfumul magic

De mir și flori…la porți de rai!

Atât de vie mi-e simțirea

De-alerg prin grâul lui cuptor…

Și mă adap cu nemurirea

Din flori de mac..sau de bujor!

Și mestec pâine tărănească…

Cu must din strugurii cei moi,

În orice casă românească,

Din orice toamnă de la noi.

Apoi îmi cântă pe la geam

Zăpada albă din povești

Colinde vechi si’’La mulți ani’’

Ce-aduc iertările cerești…

Dar noi…din nou ne-ncumetăm

La alte trebi fără de rost,

Uitând de noi!Uitând să dăm

Celor ce merită…prinos!

J.B.

Să fii tânăr înseamnă să poţi

Să-ţi rosteşti cu tărie credinţa,

Să te-opui plafonării,când toţi

Se ascund şi-şi reneagă dorinţa!

Să te-ncumeţi să râzi şi să plângi,

Transformând gândul simplu în floare,

Să fii râu pe câmpie,să curgi

Inundând, apoi,câmpul cu soare!

Să fii tânăr înseamnă să-ţi pui

Mai presus de fiinţă iubirea,

Să n-aspiri la steaua nimănui

Când a ta îţi redă nemurirea!

Să fii tânăr înseamnă să vrei

Rouă de flori să te spele pe frunte.

Apa ţâşnită din stânci să o bei,

Să te-adapi cu suflarea de munte.

Să-nţelegi şoaptele stinse în vatră,

Când foc nou,pe pământ,tu aprinzi,

Sufletul să-ţi căleşti ca pe piatră

Şi-orice preţ ai primi,să nu-l vinzi!

Să fii tânăr înseamnă că EŞTI..

Praf de stele cu vise şi lună!

Că te-ncumeţi oricând să-ţi trăieşti

Clipa dintâi ca pe clipa din urmă!

Justina Butaroiu 

S-a întâmplat cândva,la o răscruce,

Să-l văd cu ochii trişti,rănit,

Cerşind covrigi uscaţi sau turtă dulce

Oricărui trecător ce l-a privit.

Am îndrăznit să-i spun o vorbă bună.

L-am mângâiat şi rănile i-am oblojit,

L-am ascultat cum geme si suspină

Când îşi plângea destinul chinuit.

L-am alintat duios cu vocea mea

Şi-a ridicat privirea şi s-a luminat.

N-a aşteptat decât un semn.Şi gata!

Direct în braţe mi s-a furişat!

Şi împreună de mulţi ani trăim!

Și cei mai buni prieteni am rămas!

Ne bucurăm,trăim,îmbătrânim!

Eu şi Azor,dulăul de pripas.      

Prizonieri într-o lume nebună,

Între ziduri din vorbe de plumb,

Sugrumati de credințe păgâne,

Îmbrăcate-n culori,fluturând .

Rătăcim ,căci speranța ni-i frântă,

Printre leșuri de vise târzii,

Căci ne temem de viață,de luptă

Și murim câte-un pic,zi de zi!

Prizonieri chiar în viețile noastre

Ne mințim că suntem încă vii,

Însă frica ne-mpunge in coaste,

Și ne lasă în suflett pustii!

Prizonieri într-o lume nebuna,

Între ziduri din vorbe de plumb,

Sugrumati de credințe păgâne,

Îmbrăcate-n culori,futurând.

JUSTINA BUTAROIU

Se lasă pleoapa amurgirii

Peste pământu-nfometat

De falsa ploaie-a-nemuririi,

De paradisul ne-ntâmplat..

Pătrundem tainic adevărul

Cu fiece amar necuvântat,

Căci e zadarnic astăzi zborul

Şi-i putred aerul de respirat.

Nu cerem decât dreptul la cuvinte,

Doar şansa unui zâmbet necurmat.

VOI?!Ce ne daţi?Vorbe golite

Şi leşul gândului crucificat..

Ne-a obosit durerea şi minciuna

Şi ochii vostri cruzi şi devoranţi.

Am obosit să v-acceptăm întruna

Şi-oricum am fi ,voi tot ne sfaşiaţi!!!

Justina Butaroiu

Ni-i frică de cer și de soare!

Uităm să zâmbim,să iubim!

Și lumea ,acum,ni se pare

Golgota în care trăim!

Ne temem de doruri,de vise!

De stele,de lunăde boltă...

Ne umplem de gânduri prea triste 

Și-n orice vedem o Golgotă!

Putem sa trăim în Lumină,

Căci viața e raiul promis!

Golgota e doar o himeră,

Când noi ne-noim prin Iisus!

Justina Butaroiu

Un strigăt către mine cu glas de-ntuneciune.
Un strigăt înspre mine și împotriva mea.
O voce ca năframă mă apără de lume,
Ma apăra de moarte cu rugăciunea sa.

O piatră către mine cu ură aruncată,
Să mă doboare sigur și pentru totdeauna.
Mai groaznic însă este, că nu e prima piatră,
Iar maine o sa cadă, mai iute, încă una.

Si totuși n-au să prindă pe trupul meu scântei.
Din umbră o lumină pe mine o să crească -
Lumina din privirea și mângâierea ei,
De- i greu să mă ajute, de-i rău să mă ferească.

         Cel mai dulce cuvânt din lume e cel de -MAMĂ-

O mamă, când aude că micul prunc o cheamă are 

amețeli, i se pare că visează, transpiră, se emoționează

    Până crește mare...te  chemă când îi este sete,când 

îi este foame, îl doare, când are nevoie de mamă

     Tu mamă, ești lângă el, din leagăn , până la 

ultimul pas. Anii trec, copii își iau zboruț în lumea 

largă. Adesea, rămîi singură, poate uitată...

Îți rămân doar amintirile...

Mama mea, tu eşti anume

Cea mai dulce de pe lume,

Sǎ am eu întreaga viaţǎ

Miere, zahǎr şi dulceaţǎ.

Tu m-ai învǎţat anume

Cǎ averea doar un fum e,

Cǎ în viaţa asta mare

Sǎ am parte de-alinare.

Mama mea, mi-ai spus anume

Basme, cântece şi glume,

Ca inima mea sǎ ştie

Sǎ trǎiascǎ-n bucurie.

Eu nu sunt destul de mare

Ca sǎ pot sǎ-nvǎţ mǎcar,

De pe carte, o urare,

Şi nu sunt destul de mare

Ca sǎ-ţi dau un dar anume.

Dar îţi dau o sǎrutare,

Ici, pe obrajor,

Şi pe mâna asta care

Mǎ-ngrijeşte-n fiecare

Zi, cu-atâta dor!

Mamă dragă te ador .

de Marian Adrian Darosi

Cine o să te iubească mai mult pe acest pământ?

Cine o să îți ia apărarea cănd vii acasă plângând?

Cine o să te ajute și o să te înțeleagă?

Dacă nu mama ta cea dragă.

Când pe cineva aud rostind acest nume

Nu mă mai gândesc la altceva pe această lume,

Doar la faptul de câte ori s-a chinuit 

Căt și-a dat sufletul,a luptat și-a muncit

Toată viața ei m-a răbdat 

Toată viața ei ce mi-am dorit mi-a dat

Și oricâ ar fi suferit 

Un zâmbet pe fața ei am tot găsit

Puterea ei supremă și mângâierea fină

E înger păzitor ce-n brațe o să te țină

Și o să te ajute și o să te călăuzească

Și cu ochi blânzi ea o să te privească

Și vorbe dulci ea o să-ți spună

Ce vin din suflet,din inima ei bună

Când  îi spuneam ceva și ea se bucura,

Când îi spuneam ceva,ea mă ajuta

Odată că era s-o pierd mi-a fost teamă

Acel suflet care mă înțelege și la ea mă cheamă

De atunci am înțeles 

Că mama,e un cuvânt ales

Acel zâmbet suav,acel râs haios

Acel suflet bun și melodios

Empatia,fericirea

Răbdarea și iubirea

Toate acestea de la tine mamă le-am învățat,

De la tine mamă sunt mândră că le-am luat.

Aș da orice să fi fericită

Și să nu te mai văd niciodată mâhnită

Iartă-mă mamă că nu-ți spun mereu 

Ce conștientă sunt că m-ai crescut cu greu,

Ți-ai luat rolul de tată

Pentru fiecare dată

N-am simțit lipsa a nimic 

Căci așa e cînd ești mic ....

Aveam doar iubirea ta 

Și mă bucuram doar de ea.

Ce mult am încercat să-ți spun,

Ce ai fi vrut să afli de la mine,

Să știi de ce-am ales alt drum,

Și nu te-am ascultat pe tine

M-ai dus de mic la grădiniță,

Și m-ai convins să învăț carte,

Mi-ai pus în mână toc și peniță,

Și litera am scris-o târziu în noapte

M-ai îndemnat să lupt în viață,

Să nu mă las calcat în picioare,

Trezirea să fie dis de dimineață,

Și lucrului făcut, să-i dau valoare

Te-ai bucurat când am învins,

Și-ai plâns cu mine la necaz,

Spre înainte tu m-ai împins,

Și lacrima mi-ai șters-o pe obraz

.................................

Anii în timp au venit peste noi,

Și ne-au adus bune și rele,

Și zid solid am ridicat noi doi,

Ca stavilă s-avem în clipe grele

..........................

Acum când ai plecat la Cer,

Te plàng și-mi cer iertare,

Și nu-mi rămâne decât să sper,

Să te revăd...în viața viitoare!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!