PRIMĂVARĂ

    Aşteptând superba ninsoare să cadă, 
    Cu urme de paşi dansând pe zăpadă, 
    Primăvara îşi frânge cu greu cruda iarnă,
    Aşternându-şi covorul de flori în poiană... 
    
    Firavi, clopoţei din zăpezile-nalte,
    Îşi tremură-n soare petalele dalbe,
    Şi-n clinchetul lor de argint sunător,
    Rândunicile zboară pe-un cer fără nor...
    
    În zare, cu greu, bâzâind hărnicuţe,
    Albinele-şi poartă tainul cel dulce,
    Din trudă şi chin se naşte dulceaţa,
    Şi pacea florilor ce umple fâneaţa...


Categoria: Poezii de primavara

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online PRIMĂVARĂ

Data postării: 9 martie

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 520

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

TĂCERI CARE SE SCRIU

    În mintea mea, mașinăria se mișcă mereu,
    În cazne ușoare sau în adâncul cel greu,
    Rotițele ei s-or învârti tot mai încet,
    Plătind cu tăcere, datorii din caiet...
    
    Neatent, cafeaua de-azi, am dat-o în foc,
    Rătăcit în mine, prin ale gândurilor stoc,
    Tulburând neanturi în spuză fierbinte,
    Am ucis și-au murit mii de cuvinte...
    
    C-amar mi-e greul, dulce mi-e năpasta,
    Și n-am regret mai mare în lumea asta:
    Să uit în praf poeme, schițate doar în gânduri,
    Pierdute pe vecie vor fi aceste rânduri...
    
    Căci iată, din ruine, un viers se zbate slab,
    Ca un cărbune roșu, strălucind în mihrab,
    Să iasă din uitare, într-a cernelii nemurire,
    Căutându-mi penelul, cerșind o revenire...
    
    Dar mintea-mi zboară, nepăsătoare, rece,
    Eliberată-n timpul, ce veșnic, se va trece,
    Poemele moarte, hrăni-vor alte rădăcini,
    Din care poate, cândva, vor crește alți crini…

Mai mult...

Alors regarde

Grele sunt de dus păcatele omului. Din ce în ce mai des, liberul arbitru înclină balanța spre umbre și întuneric, mai degrabă decât spre lumină. Într-o lume ajunsă pe mâini distrugătoare, care risipesc ceea ce generații întregi au construit cu migală, efort și sacrificiu, aerul libertății devine tot mai greu de respirat. Și atunci mă întreb: am fost vreodată cu adevărat liberi? Sau libertatea noastră a fost mereu atât de fragilă, încât să ajungă la picioarele celor care își satisfac orgoliile fără să le pese de plânsul victimelor colaterale?

Lanțuri grele ne atârnă de mâini descărnate, purtând povara nepăsării câtorva - puțini, de altfel - care se cațără fără scrupule pe cadavrele celor mulți, aceia pe care își clădesc bunăstarea.

Astăzi, la început de an nou, cei trei mari ai lumii se joacă pe scena geopolitică împărțind teritorii ca niște copii răsfățați în spatele curții, convinși că nu există pedeapsă. Părinții au dezarmat demult: Consiliul de Securitate al ONU a devenit o glumă amară, Curtea Penală Internațională a închis ochii, NATO și-a pierdut sensul, rămânând, în mare parte, o structură declarativă.

Războaie pornite din nimic, șantaj politic, alianțe spulberate peste noapte - trădarea a devenit titlu de glorie, orgoliul, politică de stat, iar adevăratele fețe ale celor care ne împing planeta spre prăpastie ies tot mai des la lumină.

Ce s-a întâmplat cu mecanismele care trebuiau să împiedice escaladarea până la agresiune armată? Cum am ajuns să acceptăm răpiri, amenințări, pretexte fabricate, doar pentru că cineva a îndrăznit să nu mai joace după regulile impuse? Cum am ajuns să credem că securitatea se negociază ca o marfă?

Suntem în stare de șoc, incapabili să mai luăm decizii lucide, pentru că amenințarea nu mai vine dinspre dușmanul tradițional, ci tocmai dinspre prietenul pe care ne-am bazat orbește. Suntem șantajați cu propria noastră securitate, puși în fața unui ultimatum brutal: dacă nu dai, ți se ia.

Ce-i de făcut? Mă simt din nou prins între bătăuși. Unul îmi cere tribut ca să mă apere de ceilalți, deși cunosc înțelegerile murdare din culise. Nu mai am cui să mă plâng. Nu pot riposta singur. Așa că trebuie să mă aliez, să caut forță în număr, pentru a nu mai fi îngenuncheat.

Iar când vom fi suficient de mulți încât vocile noastre să conteze și să acopere hărmălaia bătăușilor, vom striga: Alors regarde! Pentru că nu va mai exista cale de întoarcere. Bătăușii pot fi înfrânți doar prin solidaritate, slăbindu-le puterea de a șantaja, de a diviza, de a lovi.

Poate că aceasta este singura noastră șansă: nu să fim mai puternici fiecare în parte, ci de neoprit împreună. Ei nu se tem de adevăr sau de dreptate - se tem de mulțimea care nu mai tace, de vocile care se adună și nu mai pot fi izolate.

Numai uniți putem rupe cercul fricii. Numai împreună putem transforma neputința în rezistență și rezistența în forță. Iar când vom sta umăr lângă umăr, nu pentru a lovi, ci pentru a nu mai putea fi loviți, atunci vor înțelege: nu suntem pradă. Nu suntem monedă de schimb. Nu suntem teritoriu.
Suntem oameni.
Alors, regarde.

 

Mai mult...

UNIVERSALĂ

    E-o liniște deplină-n viața mea:
    Pe cer, timid, a tremurat o stea,
    Zâmbind spre luna de argint,
    Și către valul mării de absint...
    
    Tu, uită stalactitele de gheață,
    Pierdute în fuioarele de ceață,
    Și vezi lumina cea ascunsă-n far,
    De Prometeu, adusă mie-n dar...
    
    Eu te-am văzut râzând în soare,
    O perlă, strălucind în mare,
    Eu știu că tu m-aștepți la far:
    Spre tine vin, tu n-ai habar...
    
    Tu, uită-te cu ochi mijiți în zare,
    Să vezi a lumilor splendoare,
    Să înțelegi cât ești de simplu și umil,
    În fața multiversului fragil...

Mai mult...

CĂRŢILOR MELE...

    Cărţilor mele le-am dăruit,
    nopţile mele albe,
    închinate pe altarul recunoştinţei,
    căci ele m-au învătat,
    ce-nseamnă tristeţea şi deşărtăciunea oamenilor, 
    ce-nseamnă bucuria şi atât de multe lucruri inutile, 
    după care acuma plâng,
    căci în timp, le-am uitat, 
    şi dor mi-e de ele...
    
    Cărţile mele uitate pe rafturi, 
    pe care colbul s-aşterne, 
    răsfoite şi rupte, cu paginile lipsă, 
    cărţile mele, săracele cărţi,
    ce va fi cu voi, după ce-aţi fost citite, 
    şi apoi aţi murit, 
    lăsând în urma voastră, 
    doar rândurile acestea, scrise special 
    pentru mine, pentru sufletul meu, 
    ca o carte cu paginile goale ?...

Mai mult...

RUGĂ

Din iarba verde o nouă zi se înalță,
Cu rouă limpezită ecoul se-ncalță,
Tăcerea e jertfă, cerul ascultă,
Pașii mei goi - sunt rugăciune înaltă...

Tremurând în emoții, lacul m-așteaptă,
Coloane de jad către hăuri se-ndreaptă,
Lumea, încet, se trezește la viață,
Iată, cerul măiastru de nori se agață...

Rătăcesc fără voie prin sufletul meu,
Printre amintiri, fără țintă, mereu,
De sub pleoape lumina își caută calea,
Etern condamnat să ard odată cu zarea...

Sunt singur, însoțit doar de umbrele mele,
Din mine gânduri răzbat ca razele grele,
Strigătul meu sparge în frunze tăcerea,
Unde ești Doamne? Care Ți-e vrerea?

 

Mai mult...

SCRISOARE ÎN AMURG DE TOAMNĂ

    Când soarele se va lăsa,
    Şi-amurgul violet locu'-i va lua,
    Să ştii iubito, c-am să vin, 
    înveşmântat în umbre-pelerin,
    Să bat încet la geamul tău,
    Semnalul sufletului meu.
    
    Şi-ai să-mi deschizi încetişor,
    Şi-am să intru ca un nor,
    învăluind întreaga casă,
    Cu un miros de frunză arsă,
    Că uite, toamna, a venit,
    Să-ţi spună că-s îndrăgostit.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Primăvara

Din zăpadă albă, rece,

Un cap mic a răsărit.

Ghiocelul a venit,

Că primăvara a sosit.

 

Pe dealul verde și însorit,

Mielușei s-au trezit,

Bucuroși, ieșind afară.

Sub soarele de primăvară.

 

A trecut iarna geroasă,

Timp frumos, bine ai venit!

Mii de fluturi vezi zburând

Pe copaci infloriți.

 

Multe flori lucesc în lume,

Multe flori mirositoare,

Glasuri mici de rândunici -

Primăvară, bine ai venit!

 

Mai mult...

Sonet 3

Pe-alei spre demiurg e ghiocelul

Ce-i vestitor de Rai și primăvară,

Ieșind din iarna cea de cald avară

Pe chip ți-a fi zăpezilor măcelul.

 

Și roșie-n obraz mă strigi pe-afară

Zambila-n nări să-mi bea violoncelul,

Îți pun pe deget de divin inelul,

Renașterea naturii ca-n fanfară.

 

Te strig din plumb de diamante încă

Da-n hibernala cale a fi viu

De flori găsesc speranța cea adâncă.

 

În șa de al nădejdii bidiviu

Sunt stele-n ape ce lovesc o stâncă

Și reînvăț de prin omăt să fiu.

Mai mult...

VIS DE PRIMĂVARĂ

Plângeam şi nu ştiam de ce:   
De fericire, de tristeţe, de amar...   
O, lacrimă, de ce eşti rece,   
Că doară nu e luna lui brumar...   
  
E-o zi de primăvară şi-i târziu,   
Deşi abia-i trecut de ora şapte...   
Afară-i întuneric şi-i pustiu,   
Şi toată lumea umblă-n şoapte...   
  
Pendula, pe perete, bate-n cadențar   
Şi-anunţă cu plictis prezenţa,   
Că-n noapte urlă un marfar,   
Înfiorând pe loc, audienţa...  
  
Şi-n tot acest decor frenetic, ireal,   
Încerc să îmi găsesc perechea...   
Şi strig, stârnind ecouri, abisal,   
Ce nu îmi par a fi aievea...   
  
Plângeam şi-acum ştiam de ce:   
Pe dinăuntrul pleoapei mele   
S-a cuibărit un vis ce nu mai trece,   
Lăsând în urmă-i spaime grele...

 

Mai mult...

Florii de-amurg

Flori de amurg…

Împietresc stelele din soare

Din cer se coboară,

Alba de vanilie pe petale;

C-un amurg roșu-închis.

 

 

Flori de amurg…

Lumina ta albă,

Culcată pe-un pat de ață;

Tricotează feblețea veștmântului,

— Cu-n aer de albăstrui-violet: —

 

 

Flori de amurg…

Îngheață munții de sub lună

Căzând răsăritul la picioare,

Cu-n traseu pierdut spre tine

Cu-o lumină ca-o lumânare.

 

 

 

*Dacă ai citit până aici, mi-ar face mare plăcere să știu ce ai simțit sau ce ți-a plăcut la poezie. Lasă un comentariu, orice gând contează!*

 

Mai mult...

PRIMĂVARĂ ÎNTÂRZIATĂ

    E timpul florii de cireș!
    La noi de ce nu înflorește, oare?
    Cum poate vremea să dea greș,
    De nu-i un ram cu floare?
    
    Am așteptat nerăbdător,
    Un pic, un strop de soare...
    Dar m-am ales cu gheață in pridvor,
    Cu vifor și ninsoare!
    
    În loc de cer albastru și curat,
    Și-n loc de paseri cântătoare,
    Eu văd doar cer înnourat,
    Și "aud" tăceri plictisitoare!
    
    O, primăvară, unde ești,
    Cu tot alaiul tău de seamă?
    Cumplita iarnă s-o oprești,
    Nu vezi că lumea te reclamă?

Mai mult...

Mirosul fericirii

Miroase a primăvară?

Sau...poate a vanilie?

Dar nu! E dragostea de mamă,

Miroase a fericire!

    Parfumul ei puternic, 

    Frumos și îmbătător,

    Parfumul ei prosperic

    Ce te înalță-n zbor. 

Și acea clipă a trăirii,

N-o vei uita nicicînd.

Din fructul fericirii,

Zâmbeai încet gustând. 

    Strigi cu inima deschisă:

    -Vai, atât este de dulce!

    Iar tristețea-n tine închisă,

    Pleacă, în infern se duce.

Ca un fluture albastru

Printre nori catifelați,

Ești tu fericit maestru

Al iubirii dintre frați.

    Fericirea-nu-s cuvinte,

    Ci o comoară cu iubire.

    Ai încredere și simte,

    Cum miroase a fericire!

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍