VISELOR ATÂT DE REALE...

Cu aripile frânte, crescute pe umerii mei,
Limpezite în roua tăcută a zilelor de ieri,
M-am înălțat din nou spre a luminii tâmple,
Lăsând în urmă, o lume pierdută în penumbre...

Și din adâncul ființei mele, am cutezat să salt,
Să cad mereu, nemărginit, către inevitabilul înalt,
Trăind, să mor și să renasc pentru a mia oară,
Pe catafalc nevrednic, unde doar timpul zboară...

Căci frică nu mi-a fost să-nchid atâtea guri,
Cu moartea rătăcind nebună pe la colțuri,
O lume-ntreagă am ridicat, din taine și genuni,
Și-am dăruit-o, pur, într-o corolă de minuni...

Sunt îngeri vii în lumea mea clădită cu migală,
Țesută-n viu și os, cât poate fi ea de reală,
Cu bolți albastre înscrise-n stele pline,
Și cu luceferi, ce ard etern, în holdele divine...

Și dintre toate ploile căzute trist pe noi,
Cu aripi topite-n argint, din flăcări, s-au născut eroi.
Îngerii mor. Îngerii mor - tăcuți și în zadar,
Cu frunți încleștate-n cununi de stejar...

#ingerulmeu

    Mai îndrăgostiţi ca niciodată, 
    ne-om regăsi pe-aceeaşi stâncă-albastră, 
    şi-n jurul nostru, marea va privi, 
    cu ochi miraţi, întâii zori ce s-or ivi...
    
    Şi sunt atâtea lucruri de privit, 
    atâtea drumuri neumblate, 
    că nu ne-ajunge timpul nostru infinit, 
    şi nu-i păcat mai mare-ntre păcate …
    
    Dar cine ştie, poate că-ntr-o zi, 
    la o răscruce ne-om găsi, 
    şi, în sfârşit, odată pentru totdeauna,
    vom fi ca două jumătăţi într-una...

    Iubito, ochii tăi-s izvor,
    sclipind argint sub pleoape de stâncă,
    şi-i simt adânci şi negri,
    ca două nestemate mari,
    desprinse, parcă din coroana Shebei...
    
    Şi aurul miroase-a primăvară, 
    şi-i tot turnat în părul tău, 
    iar vântul, mare meşter sculptor, 
    l-a-ncremenit în zare, 
    ca pescăruşi să joace-n el...
    
    Iubito, trupul tău-i delfin,
    de bronz, ce-nnoată-n mare,
    şi-i caut disperat, sclipirea printre valuri,
    e un blestem, e un păcat de moarte,
    şi în ispită am căzut...
    
    Şi nu mă pot întoarce...

    Opreşte, nici un pas mai departe !!!
    Degeaba cauţi în câmpiile arse,
    Soare topit pe cerul gelos,
    Drum de piatră-n vânturi ros...
    
    Degeaba tulburi mări adânci,
    În van cauţi printre stânci,
    Căci nimic nu-i de găsit,
    Decât vântul chinuit...
    
    Nici un pas, nici o secundă,
    Vremea ta, s-a scurs fecundă,
    N-ai să-mi tulburi tu acuma,
    Strălucind rotundă luna...
    
    În van aceste lacrimi inutile,
    Care-au fost cândva fertile,
    Rouă-n trandafiri cântând,
    Soare-n cioburi lunecând...

    Printre funigei de zăpadă, haotic dansam,
    Fără să-mi pese de lume, habar nu aveam,
    Ningea liniștit peste-a felinarelor lumină,
    Poleind cu aur curat întreaga zare divină...
    
    Zăpada groasă în straturi caste se-așează,
    Îmbrăcând copacii ce încă mai visează,
    Iar vântul rece, plăcut, își tot susură dorul,
    La călătoarele păsări, uitându-le zborul...
    
    Pășesc pe drumul amorțit sub omăt,
    Ascultând zurgălăii și-al colindelor freamăt,
    Pe uliți sătenii, slăvesc în Ajun de Crăciun,
    Nașterea Domnului nostru cel Bun...
    
    Sub cerul acesta albastru, cu stele pictat,
    Pacea în taină, coboară încet, peste sat,
    Iar în lumina blândă, divină și sfântă,
    Iarna sublimă, peste toată suflarea, cântă...

Într-o clipă, am pierdut totul:
pământul pe care-l credeam veşnic,
sub picioarele mele,
s-a făcut nisip mişcător.

Cerul de deasupra mea,
mare-nvolburată-n nori,
rădăcinile frânte,
corbi blestemaţi,
sângele negru,
lacrimi arzând,
oglinzile-albastre,
sparte-n bucăţi:
şapte ani de blestem cât o clipă
-n care m-am născut,
(pentru-a câta oară?)
zodie care nu mai există...

Şi voi pleca, luând cu mine
doar cerul zidit în zâmbetul tău
şi-acestă clipă,
şapte ani de blestem –
-n care-am fost fericit
cât e omu’-ntr-o viaţă.

(o altă clipă, ca asta,
nu va mai fi niciodată,
nu una la fel,
nu într-această viaţă...)

As the ink flows, her beautiful smile flowers grow,
Reminded in the monochrome colors, like history covers.

But uncharted I see the rows, how easily my heart vows,
Like Sisyphus and the boulders, the lone soul charters.

A pilgrimage to her core to take, thy beliefs to overtake.
Journey on mystery, discovering her mind gallery.

Patiently the wait I make, for her words as sweet as cake.
A cozy old bakery, alike our storytelling diery.

Our ambience of ink, a sweet old smile will link.
My view still conceal, this artwork a beautiful dual.

So let my ambition cordial, your true eyes of crystal.
The wish which I think, is our distance to shrink.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?

Frumoase sunt petele de lumină pe covorul negru al inimii mele,
Căci tot ce mai luminează inima mea sunt clipele cu tine.

Flori-de-colț pe crestele munților, nuferi în lac sunt zâmbetele tale,
Iar mângâierile în noapte sunt plasturi pentru rănile inimii mele.

Șoptite sunt vorbele tandre ale buzelor tale ca susurul izvorului de munte
Și mă răcoresc așa cum apa de izvor răcorește setea unui drumeț ostenit.

Tandre și pline de blândețe sunt privirile tale atunci când rătăcesc
Prin labirintul tristeților mele, și doar sărutul tău reușește să mă găsească.

Prins în vrajă de calmul și gingășia cu care mă primești în brațele tale
Semnez cu lacrimi pe obrazul inimii mele fragmente de neuitat
Și ca un omagiu adus iubirii mă las purtat de valul perfect al trupului tău
Într-o călătorie prin universul dragostei carnale, cu inima-mi curată.

Îmi vine să plâng când mă uit la poze*  

Știu că în curând nu vei mai exista.  

Mă uit la tine cum respiri... oare cât timp va mai dura?  

Încerc să strâng amintiri... vreau să rămână așa.  

Cutia se închide, si cu ea...tot ce e viu!

Știu... mă amăgesc... totul va fi pustiu,  

Casa, deși e plină... deja e mult prea târziu.  

Refren: ooooh...oooh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... 

Ce pot să fac ca golul să nu-l simt?  

Tu ești aici cu mine, dar mă topesc privind.  

Păstrez în piept, în suflet, căldura ce mi-ai dat,  

Povața ta, mamă, aripi mie mi-a dat.  

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum...  

Refren: ooooh...ooohh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... aaaah...aaaaah

Aripile tale, pe rand s-au frant de tot...de dor...

Ai lasat loc pentru ale noastre...neregretand deloc

Când noi te-am părăsit... tu ai rămas la poartă,  

Privind la pașii nostri ce ne purtau în soartă

La orice oră am fi sosit... poarta era deschisă,  

Și brațe calde ne cuprindeau la piept,  

Și știam atunci... că încă sunt copil,  

Cât mama mă așteaptă... nu sunt un simplu fir.

Refren: ooooh..ooohh..

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum... unde ești? 

Refren: ooooh..ooohh..

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

Privește draga mea spre cer

Să vezi ce tristă este luna,

Ne simte că suntem străini

Și cred că știe unde-i vina

Pe-alei, pe seară ne plimbăm,

Și strâns ne ținem noi de mână,

Încrezător îți spun că mi-aș dori

Pe viitor să-mi fii a mea stăpână

Dar nu primesc niciun răspuns

Și parcă nu auzi ce îmi doresc,

Ești lângă mine, dar nu cu mine

Și simt că în zadar eu îți vorbesc

Ne știm de când eram copii

În satul nostru de sub deal,

Și mă vedeam iubit să-ți fiu

Dar cred c-am fost luat de val

Ai acceptat să stăm de vorbă

După a noastră tristă despărțire,

Eu tot sperând poate voi fi iertat

Și pași în doi s-avem spre fericire

Imensa-fost a mea dezamăgire

Când verde-n față mi-a zis c-are iubit,

Că m-a iertat, dar niciodată n-o să uite

Că visul de iubire...rămàne...neîmplinit!

Cei ce cred că iubirea-i zgomot

Sau paradă cu fanfară militară

Cu daruri din aur,cumparată

Cu alte cuvinte furată

Cu mulă emfază,exagerări în cascadă,

Fățarnică dovadă de suprafață

Ei bine,se-nșală!

Iubirea-i suferința în tăcere,

E simplă,curată,frumoasă de la prima vedere,

Nimic nu cere,

Pășește pe cale domol,

Fără vorbe-ncrezute ori slute

Vrea să sărute obrazul iubitei

Și-atât!

(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

Vorið í hjarta mínu

Yndislegur strákur, George...

Innhverfur strákur, George...

Skemmtilegur strákur, George...

Strák eins og ég hef aldrei hitt áður, George,

Strákur sem öll athygli skiptir máli fyrir, George,

Strákur sem hefur gaman af ljóðum, George,

Svipmikill og listrænn drengur, George,

Strákur sem vill endilega fara með okkur í bíltúr á vatnshjólinu, George...

Strákur sem vill endilega að við sitjum og segjum sögur í lautarferðinni, George,

Strákur til að fara í bíó með, leikur, George,

Strákur með einfaldan en vel valinn smekk, George,

Hugrakkur og ákveðinn drengur, George,

Strákur sem hefur gaman af gömlum tískublöðum, George,

Strákur sem, við hvert tækifæri, kemur með fleiri blóm, sælgæti, George,

Strákur sem laðar mig meira og meira að ljóðum hans, George,

Strákur sem skrifar, klippir og endurskrifar þúsund sinnum þar til hann tjáir nákvæmlega það sem hann vill, George,

Strákur sem ég fer með til nágrannans sem kennir spænsku, George,

Strákur sem, ef ég verð á eftir í náminu, hugleiðir mig líka, George,

Strákur sem hlustar á svipaða tónlist, George.

George, minningar mínar um þig, hvernig ég hitti þig og hversu mikið ég elskaði hvernig þú skrifaðir, hvernig þú borðaðir pizzu, hvernig þú hlóst að bröndurunum mínum (því venjulega hlæ ég bara), hvernig þú hlóst að mér stundum, hvernig við notuðum ganga niður húsasundin, hvernig við vorum báðar á mótorhjólum, á þjóðvegi sólarinnar, yfir hámarkshraða, með hárið í vindinum, áhyggjulaus, hvernig við kunnum að láta hvort öðru líða vel, að lyfta andanum, til okkar skemmtu þér á krám, farðu á fótboltaleiki, öskraðu og spýttu fræjum, spilaðu við Nebelung köttinn minn, gefðu mér penna sem þér leiddist, ég myndi laga það og þú yrðir mjög ánægður. Ljúfar minningar, verst að þú fórst með ég veit ekki hvaða verkefni í Brasilíu. Það er ekkert, þú varst ung, eins og Otilia úr "Otilia's Enigma" myndi segja, þú áttir þína drauma og þú varðst að uppfylla þá. Það eru svo margar aðrar stelpur, en þú þurftir virkilega á þessu verkefni að halda. Ég skil þig, þú gerðir það ekki skildu eftir mig mörg ljóð, en ég mun geyma þau, minning þeirra mun blómstra meira og meira þegar ég les þau, fletti þeim, þegar ég nýt skrif þín og hvað þú vildir tjá í gegnum þessar línur.