Un lăcaș uitat de vreme..

Ne naștem din fire

Din surâsul primăverii, 

Însetați de iubire 

Până n cerul gurii 

Și pornim la drum,

Râvnind o jumătate,

Purtați de zbucium 

Spre o zeitate...

Ne amorezăm în pripă, 

Cuprinși de amețeală 

Și fericirea se -nfiripă

Prin piele, senzuală.  .

Cu fiori de fierbințeală

Ne hrănim din iluzii,

Că făptura ideală 

E în spatele oglinzii.

Si din ploaia cu petale,

Și vise sfărâmate 

Cad sufletele goale

Cu aripile tăiate  ..

Uneori îmbătrânim prea devreme,

Depinde de gene, depinde de vreme...

Alteori ne prinde oră târzie,

Recitând nostalgic poezie.

Grăbiți,ne luptăm cu timpul;

Ba se scurge mult prea lent,

Ba fuge de noi ca vântul,

Să nu distingem trecutul de prezent.

Trec tinerețile cât ai clipi,

Zilele par mai ostenite,

Fluturând greoi din aripi,

Doar nopțile -s mai tihnite.

Săpate în abisul viselor,

Ce-au rămas neămplinite,

Ce dor în măduva oaselor,

De foamea izbânzii lihnite.

Neputincioși privim în zare,

Cu regretele -n suflet purtate.

Pe drumul apusului de soare,

Spre râul păcatelor iertate.

Ne furișăm cuprinși de teamă,

Că ceasul morții e aproape.

Ghicim destine-n palmă,

Mascând riduri sub pleoape.

Oftând în colțul gurii;

Sorbim paharul vieții,

Ne topim în mirajul naturii 

Și -n surâsul blând al dimineții.

Gemea cerul ostenit 

De atâta vânt și ploi;

Sub geana de la răsărit, 

Prin ochii triști și goi.

Pluteau norii răscoliti 

De a vitregiei vreme, 

De riduri încrețiti, 

Murmurand poeme.

Petale smulse se scurgeau 

Pe scoarța pomului mâhnit, 

A cărui brate tremurau 

Sub nebulosul asfințit. 

Clipea in crăpături stelare

O aripa înțepenita 

Plăpânda in suflare,

De zbor ademenita 

Ofta chipul din rărunchii 

Dupa raze călătoare, 

Freamătă din trunchi 

Setea stropilor de soare...

La început când m-ai atins,

Focu-n mine l-ai aprins 

Și mi -ai prorocit sfârșitul,

Furăndu-mi gândul..

Ce-mi bate inima năvalnic,

Când mă privești șăgalnic;

Aștept clipa doar cu tine,

Să -ti spun vorbe libertine.,

Să te sărut, să te cuprind,

Pe-aripi de vis plutind..,

Simt fericirea fără seamăn,

Căci esti sufletul meu geamăn.

Dar tu,ca vremea schimbător;

Ori mă faci să plâng de dor,

Ori mă frângi în al meu zbor.

Și mă rănești sfâșietor.!

Prăbușindu-mă în abis,

Mă pierd de-al nostru paradis.

Și zac în marea agonie,

Suferind a ta mânie 

Pt ce simt prin tine 

In lumini clandestine.

Furtunile te răscolesc,

Eu sunt aici, să te iubesc;

Vino să mă încălzești,

Să m-alinti iar cu povesti...

De ce inimă alergi,

Mi te opui și negi,

Că iubindu -l,ai greșit 

Sufletul nepotrivit.

Ești o neastâmpărată 

Și de val purtată;

Rațiunea mi-o ignori 

Slobodă să zbori..

Și -ti aud suspinul,

Freamătul și chinul;

Sub lacăt te încătușez,

De avânt să te calmez..

Te bosumfli și bocești 

După craiul din povești 

Călare pe un armăsar,

Ce te -a pus din nou pe jar.

Timpul vindecă și tace

De lacrimi te va stoarce,

Te va obloji de rană 

Și -ti va sufla dojană.

Nu te mai zbate,nu râvni,

Patima nu mi -o stârni 

Doldora de cicatrici,

Tot după amor oftici..

O să mă prefac că nu -mi pasă,

Că viața merge înainte 

Fără tine într-o zi ploioasă,

Pierdută -n golul din cuvinte.

Te voi lăsa undeva pe drum,

Ce duce spre nicăieri.

Voi trece prin foc și prin scrum 

Până rămân fără puteri.

Mă voi agăța de mâine,

Ce-a fost ieri, voi șterge;

Vom deveni două străine,

Chiar dacă sufletul plânge...

Ți -am indeplinit dorința;

Nu mai avem nimic în comun.

Îmi aștept tăcut sentința 

Și -mi caut locul în surghiun.

Dă -mi răgaz, mă voi obișnui 

Cu tăcerile apăsătoare.

În mine mă voi ghemui 

Până va zâmbi un soare...

Ceea ce era trist odinioară,

Va fi doar o rană moartă,

Ce nu poate să mai doară;

Eu te iert... și tu mă iartă...

Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme

Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre

Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate

În urmă stelele sclipind plutesc imaculate

Din ochi scânteile-i lucind te-ating înaripate

Stârnindu-ți dorul te înving privirile-adresate

Cu zâmbet scutură senin pe zilele-norate

Alegoria-n gând pornind imagini parfumate

Ți-aprinde focul mistuind toți demoni-n păcate

Sperând să-ți cânte glas divin cuvinte fermecate

Crescându-ți aripi de măslin pe ramurile toate

Legând cu îngerul destin etern în realitate

În murmurul nopții reci, în îmbrățișarea foilor calde,
În adâncuri izbucnește, în rânduri de perdele sofisticate,
Un zâmbet dulce luna îmbujorează, și stelele invidioase îndată,
Dar nocturn discret ce-mi ia respirația toată
Astrul zilei, nevinovat asupritor, mă distrage și îmi face dor
De a simți în prezența-i blândă, realitatea ce în inimă-mi dator.
Dar al ei zâmbet divin îmi amintesc
Cum o altă poveste a nopții nu mai doresc.
O rază de lumină aș voii
Să se răsfrângă în surâs, sub tandrețea săgeților aurii.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Aș vrea să-ți fiu stăpân în nemurire,

Să te învârt cu drag într-un tangou,

Să-mi fii pe veci un minunat cadou,

Un vis plăpând și-o splendidă iubire.

Ar fi mai bine să închid ochii

Și să-i deschid pentru culori 

C a cerul și ca lanul verde

Și să trăiesc doar clipa.

Ar fi mai bine să nu văd 

Dezastre și orgolii,ce rod 

Din viața unui om 

C a un roi de molii.

Ar fi mai bine să fiu orb 

Cu-o minte ce nu doare 

Să nu mă doară răul nimănui 

Când bine pe astă lume nu-i și nu-i.

mi-esti gand in mijlocul furtunii

când inchid ochii și aud vocea ta

pot s-aud cum respiri lângă mine

mi-e dor..si nu mai știu a îndura..

îți simt parfumul pielii cum adie

mirosi a tot ce-mi place mie,

buzele-ti au gust de cabernet

mi-e dor....cu lacrimi iar ma-mbat..

ma-nghite dorul..ma afundă

simt doar durere-n suflet

tacerea în valuri ma inunda

ma pierd în marea de regret..

fără sa vreau ma frâng încă o dată,

atâtea doruri si dureri

oare ma vor uita vreodată???

azi...nu-i mai bine decât ieri...

Piatra lunii ce strălucește amor, 

În inima ametistă o ador, 

Fericirea de perlă, 

Se risipește în ochii de mierlă. 

Suflete de citrine, culmi de aguamarin, 

În suflete luminate, mă închin, 

În luna aurie se vede câmpia turmalină,

Între flori și stele, fața de helidor e senină. 

Ne plimbăm în stoluri de morganit, 

Pe cerul castaniu am pornit, 

În ochii de sticlă, lacrimă de lumină, 

Privirea cenușie e divină. 

Flori de labradorit, zile de iolit, 

În cristalul amorului, călătorim în kianit, 

În valuri de mări, suflări de cântării, 

Zile amoroase cu uitării. 

În munții de aur, în crestele ale vântului,

Plângea cântarea cântului, 

Unde te văd în piatra luni, 

Unde să răsară iubirea pentru cei mai buni. 

Ametistul tristeții, rubinul suferinței, 

În smaralde parfumate ale umilinței, 

Unde te iubesc, visul de amor, 

În sufletul de cristal te ador. 

Piatra lunii e un dor luminat,

Pe drumul albastru ai zburat, 

Între stele și planete, 

Între stoluri și ecouri de foșnete.