Umbra

De ce îmi este așa de dureros pe suflet?

Că plâng cu lacrimi de sânge,

Am săpat cuiva groapa,

și singură în ea am căzut,

Sunt prea rea și am meritat 

Durerea să o simt,

Lacrimile să-mi curgă un râu,

Mă cert, mă sfădesc,

Și caut eu veșnic ceva,

Și din cauza caracterului meu, 

Sufăr și eu și ceilanți

Mă doare-n suflet, 

Din cauza cuvintelor spuse 

Nu la timpul lor.

Mă blestem singură pe mine,

Că trăiesc, și respir

Mai bine e poate să mor,

Să fiu în rai,

Să-mi văd ziua înmormântării,

Și sicriul meu ,unde

mâinele îmi stau una peste alta,

Buzele rosii,și reci,

Iar eu într-o rochie îmbrăcată.

Și în liniște să mor,

Nimeni să nu mai  știe.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

Soare

te ascunzi sub nori.

Unde pleci ?

El îmi zice

-Plec să mor.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 16.11.2024

Pe Argeșul de departe s-a desprins un dor ,

Manole a căzut în clipa fără zbor .

Iar unde trupul i-a căzut 

O fântână sărată s-a ivit tăcut. 

Lacrimile sunt grele ,durerile lui s-amare,

Ecoul lui Manole tot sună din îndepărtare. 

Căci Ana tace zidită și nu e un vis ,

Dar în alt univers iarăși s-au regăsit.

Acolo, dincolo de piatră și de moarte,

Se-unesc iar suflete ce-au fost despărțite-n parte,

Iar apa fântânii șoptește mereu

De dragostea lor, de dorul cel greu.

poate e prea târziu, 

să privesc apusul

poate ??! e prea devreme,

să nu privesc deloc răsăritul.

Poate e timpul să-mi termin gândul,

Și să pun punct la poezie.

Poate?? Mai am ceva de spus,

Și de scris,

Dar nu pot să mai adaug ceva,

Mă oprește punctul pus, 

În poezia mea.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 20.10.2024

A încetat existența soarelui

Dar eu am zâmbit.

nu m-am uitat la trădarea

soarelui, și a lunii.

Care de parcă m-ar spânzura 

în fața 

tuturor 

Dușmanilor mei!

Păcat, e rău 

Să scrii așa cuvinte rele și proaste 

Pe foaia neagră.

Nu are nici un sens 

Nu se va vedea nimic.

M-au istovit aceștea doi,

Luna și soarele.

Mi-au luat aerul

și cerul albastru,

de sub cap!

Trădarea asta nu se iartă.

Nu vă doresc nici un rău,

Mai departe fiți voi cei,

Unul

luna ce aduce lumina noaptea,

Iar altul

soarele ce luminează ziua.

Aer dați-mi aer!

Eu vreau sa mă respir.

Încă o zi și o minută vreau ,

De trădarea celor doi vreau 

Cât mai repede să uit.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 13.11.2024

mă uit în ochii lunii,

Doresc să observ ceva,

Ea nu mă vede deloc 

Și nu știe 

Că mai exist pentru ea.

Trădare!! 

Eu am tradat-o!

Lume să auziți toți.

Autor Zamurca Alina 

Poezia compusă pe 26.12.2024

Pe scaun doar cămașa lui 

Luminează locul întunecat

Emițând în aer

Un parfum de liliac.

Un ochi căprui si unul albastru

Ce odată ma priveau

Ma făceau sa tremur toată 

Si-n brațe-i alunecat

Dansam un vals

Ce părea nesfârșit 

Cine putea sa ne avertizeze

De al sorții plan iscusit?

S-a dus iubirea mea

Și cu ea s-a dus și timpul 

Frunzele au căzut toate 

Prevestind anotimpul.

Adio,dragostea mea!

Eu aici,pe Pământ

Îți voi cânta seara de seara

Adormind plângând.

Și asa destinul ne-a despărțit

Ne-a lăsat singuri pe lume

Tu ești steaua de pe cer

Eu sunt fata fără nume!

Cu ochi pictați de paradis

Și cu-n zâmbet cald de rai,

Te invit cu drag in a mea lume,

Să-mi bați cărare de aur spre inima ta,

Iar în umbra nopții, sub cerul senin,

Vreau să te iubesc, cu patimă și dor divin.

Ca flăcările sălbatice, în dansul lor haotic,

Să fii focul meu, arzând într-un extaz hipnotic.             

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Din speranțe rupte în cuvinte.  

Te-am scris cu sufletul în agonie, 

Doar să te-alung ușor din minte. . 

Te-am scris urlând a clipe grele, 

Cu rime strâns prinse de rană 

Când mi-ai lăsat din tine umbre..

Și-un dor, ce uneori te cheamă...

Te-am scris... Și Doamne! Cât a fost de greu! 

Când nopțile strigau a dor de tine. 

Dar știu... În timp ce tu erai muza mea, 

Eu eram doar un vers, ce nu-ți convine...

Te-am scris arzând in mine, fără foc

Doar din speranțe neîmplinite...

 Căci doar in vers am găsit loc

Să iți omor promisiunile rostite.

Te-am scris cu luna față-n față ,

Întrebând Cerul fără de glas

De vom mai fi in altă viață 

De-n asta, un ceas n-am mai rămas?!...

Te-am scris... lăsând din mine rămășițe,

Câte-o bucată din povestea ce-a apus. 

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Pierdut în tot ce n-am avut, n-am spus...

...................................................

Și azi in lumea asta rece

Ce de iubit nu are timp,

Ce sunt când dorul vrea să mă înece?

..... Pahar de poezie și... atât!

frunze de leandru

dezghioacă

miezul tăcerii.

doar

un îndemn spre

imprevizibilul tărâm

al fanteziei.

Moku

umbre 

șoptesc poeme-n

urechea vântului.

doar

o tresărire-n

pânza subțire

a amintirii.

mângâierea luminii

 împletește

tăceri pe obraz.

doar

o pasăre trece

dincolo de marginea

 visului.

atingerea ploii

desenează cercuri

în sufletul pământului.

doar

o clipire străbate

coama fierbinte

a verii.

o frunză plutește

pe obrazul râului

ca un gând pierdut.

doar

ecoul pașilor

în străfundul

inimii.

sub pleoapa nopții,

îndrăgostiții

ating lumina stelelor

doar

o lacrimă cade

pe marginea caldă

a unui vers.

în palma copilului

dimineața ascunde

al mamei sărut.

doar zborul unei libelule

înflorește-n clipa

uitării.

norii 

peste obrazul muntelui…

atingeri de fum.

doar

ecoul unei chemări

se-aprinde-n adâncul

tăcerii.

Te ascund de lume într-o rimă. Unde?

Pe marginea unui vers, te-am așezat aproape tremurând,

De teamă că o să începi să te scuturi

Și-ai putea să te împrăștii pe pământ.

Când bate vântul poate apuci să vezi,

Cum în urma ta înfloresc livezi.

Din mere, pere și gutui

Și păsări care cântă într-una,

Femei frumoase s-au tot născut, atâtea câte stele-s pe cer,

Ca tine niciuna.

Nu s-a mai văzut femeie care să zboare

(C-un simț teribil de comunicare)

Te-am invocat din umbra ta

Fără să știu dacă o să apari, ai apărut în inima mea bătând.

Când în poeme te scriam,

Mi-ai adormit în gând.

Să te mai scriu aș vrea, dar dormi,

Cum aș putea să te trezesc deja

Când încă-i noapte și ador

Să mi te imaginez așa.

Totuși, azi mă încumet

(mă  risc)

Te culeg din imensa Cale Lactee,

Ca pe-un mănunchi de vise din care ai fost creată…

La mulți ani femeie blândă, frumoasă, minunată!

Am vrut să te ascund de lume într-o rimă, crezând că-i ușor,

Dar rima a devenit evidentă

Și iată…

poezia te-a arătat tuturor.

Nu lăsa inimă crudă,

Nu mă arde, să mă udă,

Căci mă topesc de dor

După al tău amor.!

Nu săra pe rană,

Nu stropi dojană;

Eu pe buze te rostesc,

Prin eul tău trăiesc..!

Nu m-azvărli prăpăstios 

Cu gândul răutăcios;

Eu te visez în noapte 

Și te strig în șoapte!..

Nu -ti îngheța privirea,

Nu -mi curma simțirea;

Eu te iubesc cu patimă 

Și te suspin în lacrimă!..

Nu -ti cer imperios,

Doar te rog frumos;

O vorbă dulce, mângâiere 

Pentru lăuntrica durere!..

Intr -un sloi de gheață 

Te -ai îngrădit pe viață;

Otrăvindu -mă încet 

În cuget și în suflet!..