2  

Rătăcit prin umbre

Părea că noaptea și-a uitat lumina

Pe umerii ei albi, tremurători,

Și că din cer, sfioasă, rădăcina

Ținea pământul plin de visători.

 

În ochii ei dormeau păduri bătrâne,

Cu izvoare reci și fără glas,

Iar luna își lăsa pe frunte stâne

De stele risipite în popas.

 

Și tot privind-o, mi-am pierdut măsura,

Ca un călător rătăcit prin rai,

Căci ea avea și floarea, și arsura,

Și liniștea, și dorul cel dintâi.

 

Nu era chip, ci parcă o vedenie,

Un cântec vechi rămas fără sfârșit,

În care Dumnezeu, din mărinimie,

A pus tot ce-a iubit și n-a rostit.

 

Iar eu, săracul rob al frumuseții,

N-am vrut palate, slavă sau noroc;

Mi-ar fi ajuns să-i fiu în pragul vieții

O umbră care arde fără foc.

 

Că sunt femei frumoase peste lume,

Cum sunt și stele risipite-n zări,

Dar ea purta în taina unui nume

Întregul cer ascuns în depărtări.

Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu poezii.online Rătăcit prin umbre

Data postării: 7 iunie

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 167

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Specia care iși mănâncă zeii

Trăim pe același pământ unde L-am ucis pe Dumnezeu,

Îi călcăm tăcerea zilnic, ca pe un vechi și mut altar.

Suntem urmașii crimei, respirația din cadavru

Un cimitir care merge și se crede viu și clar.

 

Ce speranță să am eu, carne fără stele,

Într-o lume ce-și îngroapă sfinții în piele?

Dacă zeii mor de prea multă lumină,

Ce șansă am eu, o umbră anonimă?

 

Dacă L-au ucis pe Dumnezeu fiindcă prea mult iubea,

Ce șanse am eu, praf viu, în lumea care te-ar vrea?

Nu sunt nici divin, nici lege, nici altar, nici semn ceresc,

Sunt doar o greșeală-n carne ce-nvață cum să nu iubesc.

 

Ce salvare să mai cer, eu, carne fără tron,

Într-o lume ce-și devorează propriul idol?

Dacă zeii mor de prea multă lumină-n om,

Ce șansă am eu, o rană fără rol?

Mai mult...

Lamă de mătase și sânge de dantelă

Port în mine o catedrală de foc,

Unde arde lumea întreagă, în tăcere.

Clopotele bat din carne și fum,

Iar rugăciunile voastre se sfărâmă-n cenușă.

 

Visele sunt oglinzi sfărâmate,

Cioburi ce-și cred strălucirea soare,

Dar eu calc peste ele desculț,

Lăsând sângele să scrie o poezie nemuritoare.

 

Nu mai cred în chipuri curate,

În brațe ce-ascund un adăpost,

Dincolo de ele totul se ruinează,

Roasă de foamea unui suflet fără rost.

 

Și dacă cerul s-ar prăbuși din miez,

Și soarele s-ar stinge într-o clipă,

Aș râde — fiindcă lumea, în sfârșit,

Și-ar bea otrava până la ultima dorință.

 

Iar când veți rămâne goi,

Fără chip, fără glas, fără minciună,

Voi râde, ca un zeu obosit,

Cu inima arsă și îngropată-n lumină.

 

 

Mai mult...

În astă seară, iubito...

În astă seară, iubito, tăcerea are glas de rană,

Și stelele clipesc a dor, ca lacrimi de argint,

Iar inima-mi, un vechi ostrov pierdut în marea-ți vrană,

Te caută prin valul surd al timpului fierbinț'.

 

Tu ești lumina care-n vis pe gene mi se frânge,

Un glas de clopot dus de vânt prin veacuri de apus,

Și-n fiecare clipă ce-n uitare se prelinge,

Te regăsesc, pierdută-n noi, și totuși de neatins.

 

În astă seară, iubito, când lumea pare-o umbră rece,

Eu te cuprind în gândul meu ca-ntr-un străvechi altar,

Și chiar de vremea ne desparte și totul va trece,

Rămâi în mine ca un dor ce nu mai are hotar.

Mai mult...

Fiecare cu propriul adevăr

Când vei ajunge în inima mea,
Nu bate la ușă, nu cere voie,
Căci acolo, de mult, am adunat doar umbre,
Iar sufletul meu te așteaptă tăcut, în tăcere.

Mai mult...

Hemoragie ocultă

Îngeri deghizați catehizează în limbi necunoscute

Ca aripile unui corb ce se-nalță în depărtare, 

Învăluidu-ne într-un giulgiu al nopții,

Iar în umbrele lui cutremurăm, în bezna minții...

 

Clopote ce sună-n limba de șarpe,

Ne ademenesc într-o falsă comuniune

Sufocând sufletul cu minciuni veninoase

Cu șoapta disperării, o adiere înfiorătoare.

 

Ca sărutul morții și mângâierii de harapce

Sorb și pân' la ultim' strop de sânge

Să punem genunchi în față la al lor elizeu,

O existență scheletică, condamnată la strânsoarea nopții.



Mai mult...

Autoportret Lumesc

Poate dintr-o perspectivă sunt degenerat
Fiindcă generez un sentiment disfuncțional
De iubire păstrată în crematoriu incinerat
Unde drumul inimă-suflet e nefuncțional.

 

Spune-mi tu, cum să zâmbesc fără rațiune,
Când văd tablouri deluzorii pictate manual
Cu harapii nebunilor cu mâini degerate,

De frigul urii, încercând să pară actual?



Mai mult...

Categorii

Poezii de dragoste Poezii de dragoste Poezii de despărţire Poezii de despărţire Poezii despre natura Poezii despre natura Poezii de primavara Poezii de primavara Poezii dedicate Mamei Poezii dedicate Mamei Poezii pentru copii Poezii pentru copii Casa Părintească Casa Părintească Poezii pentru tata Poezii pentru tata Poezii despre animale Poezii despre animale Poezii despre moarte Poezii despre moarte Poezii filozofice Poezii filozofice Poezii confesive Poezii confesive Poezii triste Poezii triste Poezii motivaționale Poezii motivaționale Proza Proza Colinde Colinde Poezii comice Poezii comice Poezii patriotice Poezii patriotice Poezii de 8 Martie Poezii de 8 Martie Poezii de Paște Poezii de Paște Poezii de Anul Nou Poezii de Anul Nou Poezii diverse Poezii diverse Gânduri Gânduri Dedicaţii Dedicaţii Felicitări Felicitări Poezii de prietenie Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

TRISTEȚE

Sunt un fir târziu de floare 

Bucuroasă de culoare

Albă, galbenă și creață

Zilei de toamnă îi dau viață...

Toate florile-n grădină

Au pierit stinse de brumă,

Și-i  așa multă tristețe 

Când pământul stă să înghețe.

Mai mult...

Cand ar trebui sa plece

Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece

Si-n loc de bine-i face rau,

Ar trebui sa plece!

 

Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,

Cand totu-i gri si-ntunecat,

Ar trebui sa plece!

 

Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece

Si-n vorbele lui nu mai crede,

Ar trebui sa plece!

 

Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece

Si el n-o lasa, egoist,

Ar trebui sa plece!

 

Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,

N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!

Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?

Mai mult...

Naufragiat în timp

Uneori, târziu în noapte,

amintiri mi se strecoară din ai mei ochi,

și alunecă pe obrazul meu,

ca umbrele unui timp apus,

mângâindu-mi tăcerea cu glasul lor mut.

 

Fiecare lacrimă îmi spune o poveste,

despre iubiri pierdute,

despre clipe furate de un destin grăbit,

dar și despre dorințe uitate

ce încă își caută glasul.

 

Le privesc cum se topesc pe pielea mea,

ca un ecou al zilelor trecute,

și simt că timpul le poartă departe,

dar durerea lor prind rădăcină..

 

Amintirile sunt tăcute, dar gălăgioase,

ca o mare ce-și ascunde furtunile,

iar eu, naufragiatul lor,

mă întorc mereu la țărmul singurătății.

Mai mult...

Orchestrarea dorului nemuritor

 

Când te privesc, se-nalță universul,

În ochii tăi, o lume se destramă,

Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,

Căci tu devii întreaga mea viață.

 

Pe pielea ta se scriu balade mute,

Un foc mocnit pe-altarul unui vis,

Iar mâinile-mi, de tine neștiute,

Te poartă-n vals spre margini de abis.

 

Din glasul tău se naște o orchestră,

Un cântec de vioară, plin de dor,

Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,

Ce-mi face sufletul nemuritor.

 

Atingerea ta arde ca o rugă,

Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,

Iar în tăcerea nopții, chiar și luna

Se-oprește să asculte căt mi te doresc.

Mai mult...

Rosso

Culoarea ta preferată era roșu, 

Buzele mele pentru tine erau roși 

Îți făceam obraji roși, 

Te iubeam...

 

Culoarea ta preferată este roșu 

Buzele mele din cauza ta sunt roși 

Obrajii mei sunt roșii, și ochii la fel. 

Te iubesc...

Mai mult...

La mare

Astept sa ne vedem la mare,

Sa fim priviți de către soare.

Sa vorbim despre totul si nimic ,

Căci tu singur m ai ales, ghinion..atât iti zic

 

Valurile răcoroase sa ne lovească picioarele,

Si m as simți atât de bine daca ai fi lângă mine...

 

Ma gândesc la tine rușinoasă, 

Poate puțin dubioasa,

Dar tu, un nesuferit ce esti...

Te prefaci ca ma iubești...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesant  Autor: T.A.D.
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookies. Politica privind cookies.