"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză

Nu știu de ce am venit,

si nu stiu cum voi pleca.

Nu stiu cum sa multumesc,

și nu spun întotdeauna adevărul.

Nu înțeleg Pământul,

și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.  

Nu sunt pentru război,

și urăsc când mi-e frică.

Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,

și nu am plâns când m-au rănit.

Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,

dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.

Nu sunt perfect, nu sunt un erou,

Nu am puteri ascunse,

Încerc să trăiesc cât pot de bine.

Sunt doar un om cu zile numărate.

Dar, aceste zile,    

atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...

De ce sunt ofilite de durere?

De ce sunt influențațe de furie și nefericire? 

Opriți Pământul; vreau să cobor.

Vreau să plutesc în gol pentru eternitate, 

să mă scufund în tăcerea Universului,

Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,

Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,

tot ce mă sperie,

tot ce mă omoară,

. . .As vrea sa uit.

 

 

Arrête la Terre, je veux descendre

 

Je ne sais pas pourquoi  je suis venu,  

 et je ne sais pas comment je vais.  

Je ne sais pas comment remercier,

et je ne dis pas toujours la vérité.

Je ne comprend pas la Terre,

et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.  

Je ne suis pas pour la guerre,

et je déteste quand j'ai peur.

Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,

et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.

Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,

mais je n'ai pas quitté ma foi,

quand mon âme s'est affaissé.

Je ne suis pas parfait,

je ne suis pas un héros, 

Je n'ai pas de pouvoirs cachés,

J'essais de vivre comme je peux.

Je suis juste un homme, avec des jours comptés.

Mais, ces jours.ci,

si court, comme eux nous sont écrits...  

Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?

Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?

Arrête la Terre; je veux descendre.

Je veux  flotter dans le vide pour l'éternité,

me plonger dans le silence de l'Univers, 

Je veux vivre toujours dans ma fatuité,

Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,

tout ce qui me fait peur,

tout ce qui me tue, 

. . .je voudrais oublier. 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Maphey poezii.online "Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză

Data postării: 2 decembrie 2024

Timp de citire: ~5 min.

Vizualizări: 727

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ca o bufniță să fiu

Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare

și cântând o notă sumbră să-ntristez pădurea mare.

Să răsun din valea neagră pân' la ușă de creștin;

să mă mut din brad în brad și să-mi fie zborul lin.

Și venind fără vacarm, la ferestre să privesc.

Ca să-l văd pe cel ce are suflet bun și omenesc.

Și apoi să-i spun Naturii, ce ascultă impunătoare,

unde zace cel blajin, ca să-i fie roditoare.

Însă la cel deșănțat, care laudă ce n-are,

să m-așez la colțul casei să îi cânt fără-ncetare.

Laudele ce le scuipă să îi fie de fațadă;

Câte rele dă pe gură, atâtea ochii să-i vadă.

Ca o bufniță să fiu, singur să îmi car penajul,

să străbat văi neguroase fără să îmi pierd curajul.

Să îmi mut ochii la spate, să văd daga cine-o ține,

să mă fac una cu pomul, de s-apropie de mine.

Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare,

și cu aripile grele să cutreier lumea mare.

Cât timp ochii văd lumina, să tot cânt și să tot zbor,

iară noaptea de-o să vină, să îmi caut o tulpină,

și-n a ei coroană plină s-aștept somnul răpitor.

Mai mult...

Reflectie umana

Închide ochii, prieten bun,

Și lasă-te pătruns de pace

Căci viața are al ei drum,

Tu mergi pe el și nu te-ntoarce.

 

Întinde-ți mâna acolo unde

o altă mână întinsă așteaptă,

Deschide ochii celui care

a uitat să se trezească.

 

Zâmbește celui care plânge

Și dă-i curaj, și dă-i speranță,

Oferă-i dragoste și milă,

O îmbrățișare caldă și o atingere duioasă.

Convinge-l pe cel ce nu mai crede.

Oferă-i celui fără casă.

 

Căci drumul Domnului e mare,

Și trebuie trecut ușor.

Să-l treci cu dragoste în suflet

Și pas de conducător.

Mai mult...

Reminiscenta

Te chem din neguri să apari

Și să îmi dai lumină,

Însă atâtea voci în gol

te strigă fără stimă.

 

Te văd prin ceață și prin fum

Oh, vânt primăvăratic,

Dar sufocat de așteptări

mă sting tot singuratic.

 

Îți simt flagranța ce-ai ascuns-o

Și-mi pare așa.. ușoară.

Înăbușită în dor, însă,

pe loc devine amară.

 

Și cum să fac să mi te-aduc

aici, pentr-o secundă,

când ceru-ți larg și făr' de margini

nu poate să pătrundă?

 

Și-n vis te simt și te ascult,

Dar mă trezesc și ești departe.

Pierdută-n ochii lor de plumb

și vorbele deșarte.

Mai mult...

Alba-Neagra

Câmpuri verzi cu iarbă deasă,

Nu mai știm, că-s cimentate.

Brazi înalți, păduri semețe,

Azi sunt vreascuri răsfirate.

 

Cântul pasării-n verandă

nimeni nu îl mai ascultă.

Vorba noastră este-n cască,

Față-n față gura-i mută.

 

Nopțile devin povoare.

Gânduri strânse-n zeci de dune.

Că nici azi nu trece bine,

Și în minte-l ai pe mâine.

 

Ieri adulți rugau poznașii

Nopțile să intre-n casă.

Azi poznașii sunt adulții

Ce pe drum părintii lasă.

 

Bunul simț este prostie

iar prostia-i beneficiu.

Cei ce trag trăiesc mai jalnic

decât cei fără serviciu.

 

Toți nervoși, conduc spre moarte,

Că și graba-i un păcat.

Unii pier bătuți de soartă,

Pe când alții, de asfalt.

 

Casele-s pline și totuși pustii,

Parcuri colorate fără de copii,

Cerul e albastru cu nuanțe de gri,

Inimi muribunde ce ieri erau vi...

 

Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,

Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.

Mai mult...

Sfântă

Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,

Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.

Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,

Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.

Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină

Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.

Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,

În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.

Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă

Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.

Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,

Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.

 

Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți

Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?

Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam

Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.

 

O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc

Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.

Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini

Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.

 

Nu știi să spui ce simți în tine

Numai când vezi ce-ți place,

Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.

Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.

Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.

Un diamant sau colier nu iți oferă viață,

Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.

 

De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?

Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?

Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,

Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.

Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,

Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.

 

Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,

Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.

Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,

Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.

 

Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,

Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.

Mai mult...

Uitare de sine

Lumină din lumină se naște peste floare,

Ușor și dintr-o vină se naște supărare.

Dar frica te omoară:-dușmanul cel dintâi-

De ți-a intrat în vene , iți pune căpătâi.

Și-atunci începe răul, când dubiile apar,

Se scurge toată viata, ca vinul din pahar,

Și-ai vrea să-ncerci norocul, dar teamă ți-e că nu-i,

Rămâi pe loc în umbră, ca haina într-un cui.

 

Și cui să-i ceri părerea când toată lumea minte?

Te pierzi printre probleme și uiți de cele sfinte.

Și-ncepi să dai afară tot ce-ai ținut în tine,

Căci înecat în frică, faci rău și zici că-i bine.

 

Conștiința încărcată , începe să te strige,

Și inima se zbate, ca-nfiptă în cârlige.

Știind că nu e bine, văzând că tot greșești,

Te-arunci între suspine și-ai vrea să te oprești.

Dar corpul iți e mort și mintea îți este-n ceață,

Simți flăcări de sminteală în inima de gheată,

Tu, cel ce ieri zâmbeai, cuprins de imprudență,

Azi copleșit de vorbe, te-afunzi în decadență.

 

Și unde erai ieri, azi greu vei reveni,

Căci guri ce lasă urme oriunde vei zări.

Și-o inimă distrusă degeaba e cusută,

Că ața doar o strânge, dar ea rămâne ruptă.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

PYGMALION...

    Te-am modelat întâi în lut,
    dar te-am stricat, căci nu mi-ai mai plăcut...
    Te-am şlefuit, apoi din lemn,
    dar nu mi s-a părut de tine demn...
    Te-am copiat în marmură,
    mată, albă, pură...
    Mâinile mi-au sângerat,
    până când am terminat...
    
    Draga mea iubită, iată, 
    că te-am ridicat în piatră, 
    sângele meu curge-n tine,
    jertfă roşie în vine...

Mai mult...

Scumpă mea învățătoare

În clasa 'ntîi pășeam cu frică

Dar vocea ei mă liniști

Eram copil, eram prea mică

De toate ea ne-a ocrotit

,,

Ne-a învățat cu duioșie

Că să scriem, sa citim

Azi avem mare bucurie

Că ai tai elevi am fost sa fim....

..

Că boboceii cei de rață

Ne-ai învățat să înotăm

Și acum cu a ta povață

Probleme-n viață rezolvăm...

(Pentru profesoarele de clase primare a gim.Bahmut )

Mai mult...

Sentimente mistuitoare

Iubirea...
Cine-o poate defini?
Cum o poți deosebi?
Cine știe când și cum apare?
Omul nu poate răspunde la astfel de întrebări,
Dar garantează că o simte.
Oare așa să fie?
Chiar iubim când ne îndrăgostim?
Sau ne îndrăgostim când iubim?
Mă frământ să aflu ce simți pentru mine
Când eu nu știu ce vreau de la tine.
Caut să simt că mă iubești,
Dar nu știu dacă eu te iubesc.
Astfel, aștept și caut răspunsuri într-un infinit necunoscut;
Rătăcind prin adâncul sufletului meu
Care te păstrează doar pe tine în el.

Mai mult...

Te chem...iubire!

Te chem, dar nu vrei să m-auzi,

Și simt cât de departe-mi ești,

Cred că tu ceva mie-mi ascunzi,

Motiv găsești să nu-mi vorbești

 

Nu știu de ce privirea-mi ocolești,

Și ești mereu cu ochii în pământ,

Doar zi-mi că încetezi să mă iubești,

Și că iubirea a fost o frunză-n vânt

 

De vrei să pleci, nu stau în calea ta,

Voi înțelege că ai găsit pe-altcineva,

Și unde...poate îți vei găsi fericirea,

Ce nu se află la mine și...altundeva

 

Nu-ți voi aduce niciun fel de acuze,

Și dimpotrivă sincer îți voi mulțumi,

Și de-i nevoie, voi prezenta și scuze,

Că n-am știut prea bine a prețui/iubi

.............................

 

A fi îndrăgostit de cineva e minunat,

Și să primim iubire cu toții ne dorim,

Și ce frumos este când omu-i binecuvântat,

De Cel de Sus, ce ne îndeamnă...să iubim!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

Mai mult...

Revederea

Te zărisem departe,

Încă erai de -o șchioapă;

Cărunțit peste noapte,

Cu vântul în pleoapă.

Cu pasul legănat pășești,

Strecurăndu-te -n mulțime,

Din buze ceva șoptești,

Plimbi o sacoșă -n palme..

Mi ai întâlnit privirea.

Zâmbindu-mi cu candoare;

Te -nvăluise fericirea

Cu pupici și -mbrătisare.

A trecut un car de vreme 

Fără ecou răsunător,

Cuprinși de dileme 

Din amintirile ce dor..

-De -am avea ce -am irosit..

Și oftezi din rărunchi..

-Off, tăticu meu iubit,

Lipsa ta mi -era un junghi!..

Mai mult...

NU REGRET

E primăvară-n calendar, afară ninge întârziat 

La masă stau și beau un ceai cald

Și mă gândesc la ce a fost... dacă regret ceva!?

Și nu! ... nu cred vreodată c-aș putea!

 

Nu regret îmbrățișarea ta

...m-am simțit cea mai frumoasă femeie din lume...

Nu regret zâmbetul tău, privirea ta

...îmi aduceau primăvara în suflet...

 

Atingerea ta, ma dezbrăca de toate simțurile 

Lumea toată părea doar a noastră...

Nu regret că m-am lepădat de toate secretele

Ai fost singurul... in astă viață....

 

Nu demult, ai fost cel mai frumos lucru din viața mea

Și chiar de azi încă mai doare lipsa ta

Chiar de sufletul nu-i vindecat de tine 

....nici un regret nu las să mă domine.

 

Nu regret nopțile în gând cu chipul tău 

Cu privirea ta ștrengară, ce m-a fermecat mereu

Când te visez că te alint și te sărut pe pleoape

Și-n ochii tăi mă găsesc și mă pierd

Și-mbrățișarea ne ține trupurile alăturate...

 

Nu regret deloc că ne-am întâmplat 

Continui să cred că ne-a fost predestinat

Îmi pare rău doar de sfârșitul... rămas în dor...

Cel trăit a fost rapid, haotic... mistuitor!

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍