O LACRIMA

Ze, un haiduc în propriul său gând, încă își caută azil.
În mintea sa sunt derulate felutire amintiri.
Scăpând cateva lacrimi, Ze realizează cât este de fragil
Momentele trecute acum sunt doar niște povestiri.

--Ze este sfâșiat de dor--
--Dor pentru Lebe și pentru fostele momente de amor--

Personajul nostru își aduce aminte de Lebe și al ei chip frumos
Se gândește la diferența dintre ce au fost cei doi si ce sunt în prezent
Parcă-i aude glasul blând și își imaginează trupul ei grandios
De ea Ze este cu adevărat dependent.

Lebe și Ze, în trecut, erau extrem de apropiați
Ziua fiecăruia conținea a celuilaltui prezență
Însă circumstanțele lor i-au făcut să devină schimbați
Iar acum Ze este convins că va muri de a Lebei absență. 

--Distanța dintre cei doi in continuu crește--
--Ze, cu inima frântă, își imaginează cum al său puls se oprește--

-steinkampf

Есенина читал когда-то,

Не понимал ни слова я тогда. 

Сейчас читаю рот открыв припадно,

Запоминая гениальные слова.

Мой друг ушедший в давние писания,

Сегодня в сердце как прекрасный сон,

Вся жизнь его полна была страдания,

С стихах его я слышу сердца стон.

Сегодня рифмы стали как проклятие, 

Как яд в душе все эти тошнотворные стихи.

и книгу я твою читаю как заклятие,

Чтобы от глупости от этой всей уйти.

Stiu ca poate is obsedata de tine 

Dar crede ma cand iti spun ca te iubesc 

Stiu nu suntem facuti unul pentru celalat 

Dar de ce nu vrei sa ne dam o sansa 

O sansa la o iubire de neexistând 

Stiu ca si tu ma iubesti 

Imi dai semne si adoua zi spui ca nu vrei sa vorbim

Dar ma cauti si tot vorbim  

De ce spui ca nu putem fi 

Cand noi putem fi 

Si stim amandoi ca nu putem trai unul fara celalat 

Ma ignori dar pe furisi imi zambesti si te uiti la mine 

Si de multe ori imi furi prvirea 

Hotule!

Hotul care miai furat inima

De ce ai luat o daca nu ma vrei dar nici nu ma lasi 

Te iubesc hotul meu care cu greu te lasi    

Prins de iubire 

Dar intr o zi o sa te dai batut si o sa impartim aceiasi inima cu foc 

Iubire cu joc murdar miai dat lumea peste cap 

Ba nu ma vrei ba nu ma lasi 

Greu te lasi sa simtit ceea ce nu vrei sa simti 

Dar o sa cedezi 

Pentru ca stim amandoi ca nu putem unul fara celalalt

Era odata, ca in basme

Peste amintiri nepaste,

Ziua cand te-am vazut,

Si infatisarea eu ti-am cunoscut.

Aveai niste ochi ca-npovesti,

Si-am plecat drumet,

Adanc in ei, peste prut, mari si oceane,

Am cunoscut, o apasare,

Un gand neplacut, si un suflet mare.

Am cunoscut in vocea ta, un pusnic,

Pe un drum fara sfarsit,

Cautand liniste, si iubirea care te lasa fara nimic,

Si cand erai aproape de ea, eu ti-am gresit,

Iar drumul tau s-a lungit.

Atunci ochii tai m-au alungat,

Din trumul tau, nesfarsit.

Cand puteam sa-i pun capat, eu ti-am gresit,

Si ma caiesc, crede-ma c-o fac,

Da-mi voie, te rog, sa ii pun capac.

De-as putea sa-ti iau in carca aceasta suferinta,

Sa te scap si sa platesc atat cat imi sta in putinta.

Dar cat m-as jelii, 

Cat mi-ar fi de rusine, 

Iti multumesc, caci ma lasi din nou,

Pe drumul, tau fara sfarsit, acol' la tine.

Ca spuma mării de ușoară,

În brațe-mi șezi și dormi,

Cu tine gândurile-mi zboară,

Iar ochiul minții mi-l răstorni.

Și pielea marmură-ți lucește,

Un crin cu albele-i petale,

Un dar din lumile celeste,

Un înger adormit în poale.

În somnul tău, eu visuri am,

Și tainic te sărut pe gură,

Iar luna râde pe sub geam,

Și miezul nopții încet bătură.

Ferice, mi te văd mireasă,

O, zâna mea fără povești,

Curând vei fi împărăteasă,

Regatul inimii să-l stăpânești.

Privesc a farmecului noapte,

Cu buza mea pe tâmplele-ți reci,

Și-ți murmur calde șoapte:

Rămâi, a mea... pe veci!

Romanță moartă

Pe caietul vechi notată

Piredută-n serile de vară

Rămasă-ncet încet să moară

Romanță vie

Într-un caiet cu file noi se scrie

Prezentă-n inima de gheață

Lăsată-ncet ea se dezgheață 

Ṣi-nvie inima de gheață 

Lăsând treptat căldura 

Înghețul să-topească

Inimioară îmi zice 

Și-s plină de sânge

Sunt rană ,flacără și foc 

Sunt toate acestea la un loc.

Iubesc ,sștept,mă zbat ,mă înfurii

Doresc ,te chem și te blestem,

Sunt caldă ,plină și bogată 

Îndrăgostită-s de o-fată

Cu suflet de vrăjitoare.

Nici nu știe c-o iubesc

Nici nu știe că-am murit

Ca un soare în asfințit

Blestemând pe-un vechi altar 

C-am iubit-o în zadar.

Zi  de iarnă prelungită

Vlăguită, amețită,

Mohorâtă și geroasă

Ne-a ținut destul în casă.

De prin hornuri fumul suie

Depărtarea-i strvezie,

Îar pe crengile golașe ,

Numai ciorile-și fac case.

Guralive , întunecate

Precum grijle-n cetate

Ne vestește,fior în gând

Frigul,gerul ,hora-și prind.

Ghiața tropotu-și aude

Unda apei se ascunde

Soare blănd de ce nu-ți pasă

De așa vreme nemiloasă?..

Nu plânge maica mea bătrână 

Că fii tăi de azi te fură.

Își pun vată în urechi

Iar ție îți pun căluș în gură.

Ce vrei să faci la tine acasă

Voie la străini tu cei 

Stăpânii lumii cântă hora ,

În ajutorul cui să speri?

O-măicuță esti bătrână și săracă

Nepoților ce le mai lași?

Povara țării înstrăinate

Căci tații lor ,sunt lacomi,lași.

Mai sper și eu ca tine ,maică

Din cele patru zării ai țării 

Să se înalțe în lumină 

Un Mircea ,un Ștefan un Mihai .

Pământul țării îi scump și-i sfănt 

Și strgă în atâta sînge

Trimite-i Doamne un viteaz

Căci pentru noi și cerul plânge.

O ploaie tristă înflorește în ramuri,

Și -pomul vieți-îmi bate în geamuri

Imagini scurte,zălude și sumbre

Revin,cu amintirile răpuse de umblet...

Nici un sărut un-mi trece prin suflet...

Neamul meu de unde vine?

Din lumină și iubire,

înfrățit  cu alte nații

Cctitorând  cetăți și sate 

Păstorind turme de oi 

Și răbdători la nevoi.

Scăldată în ploaia de culori

Îmi prind un curcubeu în plete,

Mă ascund în ruginiul toamnei

Ca sub o ploaie caldă.

Înfloresc în urmă stropi de lumină

În care sufletul își va usca trupul.

Acum sau poate altă dată

Vom scrie poeme

Și povești de dragoste

Întregului  univers.