Nu așa

Iarna e grea.

Te-aș înveli

Într-o mie de geci,

Ca să nu umbli singură

Prin aceste universuri reci.

Sau poate mai bine

Te-aș înveli

Cu o îmbrățișare neașteptată,

Caldă ca ca focul din soba

Unei căsuțe mici,

Să nu-ți mai fie frig

Niciodată.

Ori ți-aș lipi papucii

De zăpada rece,

După omături grele,

Ca să am motiv

Să-ți dau toate gecile mele,

Omule de zăpadă

Scump la vedere.

M-am trezit cu gândul

La un gând mai bun.

În dimineața asta

Pe cer veghează Saturn.

Pentru că zorii dimineții,

În ochii tăi se aprind

Frumoasă cum ești

Încerc o rază din tine să prind.

Să o țin cu mine

Când alte raze în zbor

Trec pe lângă mine

Și mă lasă cu dor.

Și trec și prin mine,

Și din toate câte-au trecut

Vreau să știi că…

Pe tine te iubesc cel mai mult.

Și atunci când din soare,

Se nasc alte raze tăcut,

Le iubesc și pe ele,

Dar tot pe tine te iubesc cel mai mult.

 E noapte și observ mai bine în jur

cum funcționează pământul,

Se pornește de la ceva mic

și se termină acolo unde ne ajunge doar gândul.

Se începe de la ce-i nevăzut

De la ființe mărunte,

în continuare la ce e văzut,

dar tot așa vietăți mici și multe.

După care încep să se înalțe

fire de iarbă, copaci, oameni, porumbei mesager,

cu scopul de a ajunge

cât mai aproape de cer.

Nu ajungem la cer,

dar tindem spre el,

si mai mult de atât

la ce-i mai departe într-un fel.

Poate te întrebi unde vreau să ajung,

ideea este că cei care au ajuns dincolo de cerul albăstriu,

au descoperit cu alte cuvinte ca noi locuim de fapt pe…

O ROCĂ PLUTITOARE ÎN SPAȚIU!

Îmi repet argumentul ăsta cu roca în minte,

când mi-e teamă să fac ceva… și la mine să știi, uneori funcționează,

trăim într-o lume așa instabilă

că exact in acest moment am putea fi într-o gaură neagră.

Deci în aceste condiții de viață limitată,

frica de orice altceva…

e nejustificată.

Și nu vreau să ajungem într-o gaură neagră,

să ajungem să locuim în spațiul greu…

înainte să știi cât de mult

locuiești deja în lumea din sufletul meu.

Liniștea ta se asează ușor peste lume

Și o înțeleg mai mult decât mă înțeleg pe mine,

De ce nu vezi că te înțeleg chiar și când nu spui nimic…

Ce mă fac eu cu tine?

Ai o privire care ar putea să oprească războaie,

Și oprindu-le nu ar părea ceva greu,

Tot timpul acesta, cum de nu ai  simțit

Că am fost lângă tine… mereu.

Când suntem într-un loc cu mai mulți oameni,

Decât tine, până și luna mi se pare mai accesibilă,

Și simt că orice aș spune, orice aș face,

(Chiar și dacă m-aș strâmba)

Pentru tine nu sunt vizibilă.

Nu vreau să mă plâng, nu fac asta acum,

Dar măcar o dată mi-aș fi dorit să nu trebuiască să-ți scriu,

Să vezi ca orice gest mărunt, orice absență îndelungată venind de la tine mă afectează profund,

Am fost aici de la început.

Aș vrea să vin înspre tine,

Să-ți spun ca te iubesc și că eu cred în noi,

Să nu lăsăm să crească această distanță,

De ce nu vezi că fără tine lumea cade în gol.

Mă răscolește acum ca întotdeauna

Gândul că nu pot să vin înspre tine fără tine,

Nu te mai întreb de ce nu vezi, știu că vezi

Că ești universul din mine.

Da, caut atenție, atenția ta,

Și da, prin pasivitatea ta mă enervezi,

Nici nu vreau să știu dacă mă iubești,

Vreau doar să mă vezi cu adevărat, să simt ca contez.

N-am inspirație, dar vreau să-ți scriu,

Deci, în mare parte, o să improvizez,

O să scriu lucruri la întâmplare,

Sperând, cumva, printr-un miracol, să te impresionez.

În momentul de față, la ora asta târzie,

Mă gândesc la tine și la mâncare,

Nu-i combinația cea mai romantică,

Dar mi-e doooor de tine și da, mi-e și foame.

(Deși, clar, dorul e mai mare.)

Despre mine… îmi place spațiul,

Dar nu spațiul dintre noi.

Singurul spațiu dintre noi pe care-l accept sunt

Stelele, planetele și vreo câțiva nori.

Îmi place cel mai mult să mă uit la nori…

Au forme ciudate, deși-s incolori.

Dacă noi vedem în ei altceva mereu,

Oare și ei ne văd deformați

Când se uită la noi?

(Tu crezi că norii ne privesc înapoi?)

Îmi place și natura, mă inspiră (nu azi),

Într-un fel cam ciudat și neașteptat, lemnele

Care se transformă în hârtii…

Îmi plac hârtiile…

(Cu multe zerouri pe ele.)

(Apropo, cel mai mult îmi place când din ochii tăi se nasc stele.)

Uneori mă bucur suspect de tare de zilele libere,

Le trăiesc prea leneș și-ajung la aceeași morală:

Că n-am lucrat la nimic…

Panică generală!

(Se întâmplă mai des decât aș vrea, e-o situație reală.)

Nu-mi plac zilele care se termină cu „i”,

(Cu excepția celor în care te văd.)

Dacă te-aș vedea în fiecare zi, luni, marți, miercuri, joi, vineri…

Nu mi-ar mai plăcea deloc

Cele care se termină cu „ă”.

Despre tine… ești prea adorabilă când explici ceva,

Gesticulezi și vorbești cu foc.

Sper că ceilalți pot fi atenți,

Eu nu prea pot să fiu deloc.

(Încerc totuși. Serios.)

Ar trebui să mă opresc acum,

Încerc să păstrez puțin mister, dar mereu îți zic prea multe.

Sper că te-am impresionat…

Iar dacă nu, măcar sper că te-am făcut să zâmbești.

(Ai zâmbetul cel mai dulce.)

Îmbracă-te-n fulgi de zăpadă,

Fă din lume o vară albă,

Să scrie poeții mereu,

Despre ochii tăi… iarna mea caldă.

Și-n ziua în care-o să ningă,

Să-mi vii îmbrăcată-n zăpezi,

Și lasă-mă să îți trimit dorul meu

Pe câțiva nămeți.

Decembrie să ningă cu foc,

Peste cuvinte și noi,

Să curgă zăpadă din ceruri,

Și vară din ochii tăi.

Iar lumea întreagă să te vadă:

Iubita mea vară... în fulgi de zăpadă.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Nous nous connaissons de vue

combien de moments fugaces

jamais sur leur chemin

ils ne se sont pas arrêtés

marche sûre et rapide

Nous nous connaissons de vue

seulement les yeux en silence

ils l'ont dit tellement de fois

tout ce qu'ils voulaient

quand ils ont rencontré leur lumière…

Même pas par accident

Je n'ai pas dit un mot

Au cours de tant de réunions,

ce jeu de regard

cela nous a amusés tous les deux.

Nous nous connaissons de vue

mais c'est toujours un plaisir

le souvenir à garder

et revoir

les yeux que tu connais depuis toujours

rendez-vous le matin

et quand il neige et quand il pleut

dans la voiture 179.

Nous nous connaissons de vue...

Et ainsi!

Nous nous connaissons de vue

combien de moments fugaces

nous ne nous sommes jamais arrêtés sur leur chemin

marche sûre et rapide

Nous nous connaissons de vue

seulement les yeux en silence

ils l'ont dit tellement de fois

tout ce qu'ils voulaient

quand ils ont rencontré leur lumière…

Même pas par hasard

Je n'ai pas dit un mot

Au cours de tant de réunions,

ce jeu de regard

cela nous a amusés tous les deux.

Nous nous connaissons de vue

mais c'est toujours un plaisir

le souvenir à garder

et revoir

les yeux que tu connais depuis toujours

rendez-vous le matin

et quand il neige et quand il pleut

dans la voiture 179.

Nous nous connaissons de vue...

Et ainsi!

Ești a mea, de când ne știm

Și-n doi formăm perechea,

În astă lume, plină de păcat

Ferind de gura lumii..urechea. 

Idila, a început din facultate

Și dus-a fost într-o prietenie,

Care în timp a devenit iubire

Trezindu-ne, apoi, soț și soție. 

Am navigat, doar împreună

Și valul vieții nu ne-a clintit,

Iar când necazuri au apărut

De jurământ..ne-am amintit. 

De-a fost frumos, ușor sau greu

Rugă la EL, am înălțat și mulțumit,

Că binecuvântări..primim în casă

Iar visul de iubire, e unul, împlinit.

 Din dragoste, ni s-a născut feciorul

Ce-n casă ne-a adus..atâta bucurie,

Care acum e învățat cu multă carte

Iar eu, un fericit, lângă a mea Mărie. 

Timpul s-a scurs și ani mulți a lăsat

Pe noi și-a noastră...lungă căsnicie,

Cu toate astea, iubirea merge inainte

Până ce Domnul...zice stop...călătorie!

...din suflet nu mi te poate scoate

nici distanta și nici tacerea

pășesc pe ale toamnei trepte

de mână cu umbra ta..

gândurile îmi trec alene

când reînvie amintirea ta

e noapte e frig si-i brumăriu

caut un licăr sa-mi lumineze calea

ma tot gândesc..poate nu-i prea târziu....

S-ar părea că cer prea mult,

Și Dumnezeu nu mă aude,

Și îmi dă puțin.

Însăși, sunt mulțumită de ceia ce am,

Nu am nevoie de mai mult,

Doresc , doar un lucru să se împlinească,

Să fie sănătoși părinții, fratele meu să crească mare,

Să-i văd mereu alături de mine pe cei dragi.

Pe prietena mea scumpă, să o privesc cu mândrie.

Sunt mândră pentru ceia ce am,

Îți sunt recunoscătoare, Dumnezeu!

Îți spun astăzi mulțumesc,

Ca mâine, să nu fie prea târziu.

Doamne îți mulțumesc încă odată,

Pentru ceia ce am.

Îți spun mulțumesc! 

Pentru zile oferite,nopți oferite,

Tot,pentru tot mulțumesc!

Pentru soare astru,roșu dis-de-dimineață,

Pentru nouri și cer albastru aprins!

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 20.10.2024

Am fost creata de un gand.

Ma plimb pe strazile din cer

Te vad visand cu capu-n palme

Ma apropii si te intreb

Ce vis cauti ,plin de farmec?

Tu m-ai chemat in noptile cu luna

Tu m-ai strigat

In zilele cu soare

Tu m-ai creat din inima plapanda

Tu m-ai adus in viata ta,pe mare.

Tu m-ai chemat prin vantul care zburda

Pe campul plin de flori si de albine

Tu m-ai iubit prin Univers

Atunci cand m-ai ales pe mine.

La poarta inimii am batut

Si am ales sa fiu vazuta

De tine cel ce m-a creat

Dintr-o dragoste pierduta.

Poate-o fi sâmbătă, o zi ca oricare,
dar tu ți-ai croit din gândul meu o fugă la Marea Neagră,
unde valurile-mi șoptesc numele tău
pe fiecare plajă, pe fiecare stâncă.

Te-ai cuibărit ca un ecou stingher, pe-o plajă uitată de zei,
sub pleoapa soarelui ce-mi pictează chipul tău –
ești cea mai frumoasă întâmplare,
și-n albastrul ochilor mei
îți port pașii goi, pe nisipul fierbinte al sufletului meu.

Și poate că sâmbăta s-a topit în noi,
la umbra unui dor fără hotar,
în valuri ce sfâșie, ostenite, țărmul
și-n spuma ce se preface în rugă.
Căci eu am naufragiat prin inima ta,
iar tu ești marea ce-mi sapă abisul gândului neîncetat –
o mare nestăvilită,
fără de sfârșit…
Și mă las purtat așa de valul dorului tău
și te cuprind,
fără busolă,
fără teamă,
sub bolta unui sentiment ce îmi risipește
toate punctele cardinale.

Și poate că nu mai e sâmbătă, nici ieri, nici mâine –
doar noi, două naufragii ce se caută
pe harta unui vis sfărâmat de atâtea valuri.

Rămâi tu, ca un cântec în larg,
și vino iar, din zare,
să-mi fii țărm,
când marea din mine
se frânge.